zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

Nostalgia

Nostalgia

pexels-octavio-j-garcA­a-n-1538077
Sursă foto: www.pexels.com

Sunt unul dintre cei mai puțin nostalgici oameni pe care i-ați putea cunoaște. Evit sentimentul precum boala. Nu îmi place să mă întorc la amintirile plăcute, de mult trecute și să mă întâlnesc cu sentimentul strivitor care vine odată cu conștientizarea că ceea ce a fost frumos nu se va mai repeta. Cu toate acestea, știu oameni care sunt total opusul, care țin la aceste amintiri și se întorc mereu la ele. Această nostalgie are o amplitudine atât de mare, cu zeci de interpretări și de abordări de la un om la altul, încât merită să fie un subiect de dezbatere.

Înainte să-mi exprim părerea în 20 de rânduri sau mai multe, voi încerca să definesc termenii de la care voi pleca în demersul meu. Nostalgia este o senzație, o să încerc să nu îi mai spun sentiment, fiindcă mie mi se pare că e ceva mai mult. Revenind, este o senzație care se raportează exclusiv la trecut, îndepărtat sau recent (nu prea contează!). Raportul stabilit cu trecutul este și el, în mare, pozitiv, dar există și situația opusă. Și… asta e tot. Pare foarte clar; Așa că de unde confuzia? Mai ales că trecutul este o dimensiune temporală fixă și nicidecum relativă, nu?

Adevăr sau doar un vis?

De fapt, trecutul există numai prin modul în care ne raportăm la el, numai prin felul în care-l apreciam. În filosofie un concept similar apare în fenomenologie. Voi apela la următorul exemplu concret: cineva primește o scrisoare ce conține vești foarte importante pentru el. Empiric, scrisoarea aceea este o foaie de hârtie dreptunghiulară, însă pentru destinatar pe foaia aceea îi este scris destinul. Modul în care apreciem lucrurile ce ne înconjoară este definit puternic de valorile, concepțiile și starea de spirit pe care o avem în acel moment. Același lucru se poate întâmpla și cu trecutul. Rememorând un eveniment important ori o senzație deosebită, dar pe care la momentul consumării aceasta ar fi fost percepută drept neplăcută, trecutul este reînviat: se creează astfel un trecut nou ce-l înghite pe cel anterior.

Nimic din ceea ce omul a experimentat nu s-a schimbat propriu-zis, se schimbă doar cum a experimentat. Aici se catalizează o reacție la nivelul psihicului. O schimbare în percepția trecutului afectează, direct sau indirect, prezentul. După cum am afirmat deja, modul în care lumea e percepută depinde mult de experiențe anterioare care formează valori curente. Acum, este imposibil să se schimbe trecutul prin intermediul unei valori curente, astfel încât să se schimbe iar valorile.

Schimbarea aparține prezentului și alterează raportul față de trecut. Prezentul se mulează pe noul raport trecut-prezent, care există permanent în psihicul omului. Acest nou trecut poate fi un impuls într-o anumită direcție, motivând individul să se imagineze într-o situație similară. Poate noua percepție a trecutului juxtapusă cu prezentul creează o stare de tristețe, realizând lipsurile acelor aspecte considerate esențiale pentru a cunoaște fericirea. Acest feedback cred că generează amplitudinea de care am amintit mai devreme. În orice caz, noile informații sintetizate sunt utilizate pentru a alimenta următoarele acțiuni și modul în care este apreciată lumea în prezent.

Trecutul generează prejudecăți. Oamenii se raportează unii la alții prin comparație, la fel și experiențele proprii, de aceea sunt necesare informațiile trecutului la ghidarea acțiunilor prezentului. În momentul în care informațiile trecutului sunt alterate prin asimilarea lor într-o scară valorică nouă, se schimbă și cursul acțiunilor alimentate de informațiile trecutului. Desigur, nostalgia nu este o stare în care omul rămâne blocat după un anumit timp de la experimentarea trecutului într-o anumită versiunea a acestuia.

Nostalgia dispare treptat, odată cu reexpunerea și cu schimbarea valorilor prezentului; se întâmplă ca acestea să se îndrepte într-o direcție nouă, uneori opusă celor anterioare; acestea din urmă înghite trecutul și-l înlocuiește cu o varianta nouă. Pot acționa ca un fel de nostalgie inversă, care deconstruiește și ajunge să nască o anumită repulsie față de un trecut care la momentul derulării, genera fericire. Vă îndemn să vă amintiți cum erați cu un an sau doi în urmă și veți înțelege ce vreau să spun.

Mai mult precum o senzație

Uneori, nici nu e nevoie să fi experimentat trecutul ca să fii nostalgic după el. Gândiți-vă la relația pe care o aveți cu copilăria! În mare măsură, în copilărie, omul nu este chiar conștient de sine. Sigur, trăiește senzații primare, precum bucurie, tristețe, fericire ș. a. m. d. Însă ceva lipsește. Senzațiile acestea sunt vagi și dispar abrupt. În momentul în care devine conștient de sine și începe să înțeleagă mai bine lumea din jur, pe la 15 ani, retrospectiv, adolescentul umple golurile acestea din perspectiva copilăriei. Astfel, omul capătă niște cunoștințe de cum era existența înainte: apa era udă, cerul albastru și existența era mult mai simplă. Aceasta este o bază pe care se poate construi. Astfel, apare nostalgia și umple golul acela cu senzații pe care copilul n-a știut să le denumească ori nu le-a experimentat atunci; el asociază copilăria cu confortul retroactiv.

Voi apela la un exemplu mai radical, mai personal. Ați sesizat, probabil, această nostalgie ciudată pentru anii ’80-’90 care începe să apară foarte mult în marketing; există genuri muzicale, precum synthwave-ul și outrunul care, practic, se hrănesc din nostalgia aceasta. Și eu mă simt afectat de o astfel de nostalgie. Iarăși există baza, imaginea unei lumi care nu se confruntă parcă cu problemele de azi: încălzirea globală era la distanță, chiria nu era astronomică și oamenii nu erau băgați în case odată la cinci luni din cauza unei pandemii globale. Baza aceasta este idealizată, în ciuda faptului că și lumea aceea avea probleme mari, chiar foarte mari, dar acestea sunt date de-o parte în favoarea avantajelor juxtapuse cu situația curentă. Și iarăși, subliniez, nu am nicio experiență trăită în lumea anilor ’80-’90, în acest trecut. Dacă aș fi putut avea vreo conexiune cu perioada amintită, aceasta ar fi discutabilă. Nu am garanția că opinia mea s-ar schimba. Există oameni care mereu vor vedea frumosul din trecut și vor fi mai mult decât fericiți să uite problemele pe care le-au avut. Aici nu există un tipar și ține mai mult de predispoziția fiecăruia, în principal, fiindcă nostalgia bate în direcția escapismului.

Este un mecanism care oferă un spațiu artificial separat de realitate, un spațiu de care însă oamenii știu că a existat. Toată lumea deține un astfel de mecanism, iar nostalgia este unul foarte la îndemâna, deși poate fi substituit, uneori, prin acțiuni aflate la îndemână, precum lectura, mersul la cinema sau un hobby.

Nostalgia depășește stadiul de emoție, este mai degrabă o predispoziție inoculată în conștiința colectivă. Este un mecanism specific uman, al cărui scop foarte clar este de a alina durerile, de a oferi un spațiu sigur și nu poate fi altcumva decât definitoriu pentru condiția umană.

Primejdia trecutului

Există, fără îndoială, o nostalgie la nivel macro. Toate sentimentele amplificate la nivelul unei comunități își păstrează trăsăturile definitorii. Un grup de oameni furioși poate fi exploziv și periculos, dar există garanția că vor muta și munții din loc câtă vreme sunt aprinși. Un grup de oameni fericiți, veseli, satisfăcuți va evita conflictul și va crea o comunitate liniștită, chiar naivă. Nostalgia e diferită.

Nostalgia colectivă apare mai degrabă într-o comunitate când aceasta este nostalgică față de același aspect al lumii. Apelând la experiențele omenirii de-a lungul timpului, acest fenomen apare în momente critice, când prezentul este nesigur, când lumea pare că se destramă și singura pârghie de care omenirea se poate prinde e siguranța trecutului. O societate care ajunge în acest punct este de multe ori o societate care nu mai vede speranță în viitor.

Nu este nimic bun într-o lume care a ajuns în pragul disperării. Și tot istoria ne-a arătat că această prăpastie se adâncește când oamenii aleg ideologiile extremiste: fascismul, comunismul, verii și progeniturile lor. Punctul cel mai important al acestor ideologii radicale este acest apel nostalgic la trecutul măreț la care societatea s-ar putea întoarce. Desigur, oricât de benefic ar fi trecutul, de multe ori drumul către el se poate transforma ușor în imaginea drumului către iad.

Condiția umană este la fel de complexă ca și percepția timpului ori codul valoric individual. Nu cred că se poate realiza un tipar pentru nostalgie sau că se poate formula vreo definiție clară sau mulțumitoare a nostalgiei. Toți suntem, într-o anumită măsura, afectați de ea. Poate că există totuși o morală în povestea aceasta. Oricât de neagră ar fi noaptea, omul mereu tinde să își amintească răsăritul, iar fără nostalgii ne-ar fi greu să respectăm condiția umană.

0 0 voturi
Article Rating
Abonează-te
Anunță-mă despre
0 Comments
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile

Cele mai recente articole

WordPress Cookie Plugin by Real Cookie Banner