O taină imprevizibilă a existenței mele
Umple golurile rămase neastupate
Cu pete negre, otravă și mărgele
Prezis a fost să mă acapareze toate!
Blestemată să fie urgia nonșalantă,
Și-ntunericul, tulburător de gânduri!
Băutura, grotesc de manipulantă,
Nu mai pot citi printre rânduri.
Sufletul își îndeplinește menirea
Și învață să-și topească scheletul mândriei
În mocirla care a stăruit unirea
A două universuri, în agonie.
Împărțim aceleași energii nenorocite
Blasfemie-n rândul țăranilor creștini!
Iar prin crăpături de gânduri tocite,
Se creează un fel de mlaștini.
Nămolul translucid mă prinde-n mreaja sa
Și cu greu mă mențin la suprafață,
Are rost să-mi risipesc, egoist, șansa?
Sau să mă prăpăd, tardiv, în ceață?
