zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

Portret de mircist: Dănuț Culețu

Portret de mircist: Dănuț Culețu

Dănuț Culețu (născut în anul 1955, în Constanța) este un economist și om politic român, absolvent al Colegiului Național ,,Mircea cel Bătrân”. Acesta a lucrat in domeniul bancar, fiind managerul sucursalelor din Constanța ale mai multor bănci, iar în 2010 a devenit campion internațional la tenis. În 1990 și-a început viața politică, urmând ca la 15 ani distanță să fie numit în funcția de prefect al județului Constanța, funcție pe care a deținut-o timp de 4 ani. De asemenea, pe 4 martie 2021 Dănuț Culețu a publicat prima sa carte, ,,Jurnalul aşteptărilor întârziate”, în care acesta vorbeşte atât despre experiențele sale profesionale și politice, cât şi despre cele personale.

R. Z. A.: Deşi activitatea dumneavoastră profesională este vastă, desfășurată în mai multe domenii, aş vrea totuşi să incep acest interviu prin a vă intreba despre perioada dumneavoastră de licean. Cum v-au influenţat anii petrecuți in Colegiul Național ,,Mircea cel Bătrân” în cariera dumneavoastră și ce v-a determinat să alegeți acest liceu?

D. C.: Și atunci ca și acum, liceul „Mircea” a făcut parte din elita liceelor constănțene și acesta a fost unul dintre motivele care m-au făcut să vin la acest liceu. Acesta e unul riguros, în special datorită profesorilor care de la ținută, prestanță până la comportamentul dumnealor, erau modele. De aici am invățat responsabilitatea, moralitatea, solidaritatea, lucrul în echipă. Aceste valori le poți învăța și din cărți, cercetând, dar mai ales având modele și cel mai bun model pentru un copil este profesorul. Un alt motiv pentru care am ales liceul ,,Mircea cel Bătrân” a fost spiritul acestei școli, generat în egală măsură de istoria sa, dar şi de profesorii și de elevii săi.

R. Z. A: Făcând o comparație cu perioada în care dumneavoastră erați de vârsta noastră, ce schimbări observați, dar şi care sunt aspectele care au rămas la fel?

D. C.: Schimbarea nefavorabilă este cea a relației profesor-părinte-elev. Libertatea era îngrădită în anii comunismului, ceea ce impunea o modalitate ierarhizată de comunicare, dar pentru mine nu a fost un aspect așa de rău, m-a ajutat să mă dezvolt frumos. Acum intervenţia părinților este excesivă, brutală, iar competiția dintre elevi a devenit denaturată. O altă schimbare este cea a criteriilor de ierarhizare a valorilor. Pe atunci se punea mai mult preț pe dezvoltarea personală, pe moralitate, acum fericirea este definită prin prisma bunurilor materiale. De aceea, le recomand tuturor să-și creeze un sistem de valori bazat pe cele învățate în familie și la școală, precum onestitatea, integritatea, solidaritatea. Demersul elitist al elevilor de a participa, de a se implica într-o diversitate de activități, de a fi mândru că ești mircist este aspectul care consider că nu s-a schimbat. Liceul ,,Mircea” a creat și o să creeze în continuare elite, iar întotdeauna elitele vor fi cele care fac istorie, care decid și care mobilizează foarte multă lume.

R. Z. A: Din câte ştiu, unul dintre mentorii dumneavoastră a fost domnul Ştefan Brânză, profesor al acestui liceu. Cum şi-a lăsat dumnealui amprenta asupra dumneavoastră?

D. C.: Domnul Brânză era genul de profesor care făcea lecția în mod diferit de maniera clasică. De exemplu, domnul Liviu Ionescu, dirigintele meu, aborda o autoritate prost înțeleasă. Mai apoi fiind manager la ING mi-au explicat că există două moduri de a concepe educația, ca experiență de viață: convingerea și constrângerea. Poți să-l faci pe un om să facă ce vrei tu fie că-l bați, fie că-l cooptezi. Lucrul în echipă este foarte important, într-o clasă și cel mai deștept are rolul lui, dar și cel mai slab, iar aceste aspecte nu trebuie neglijate. Domnul Brânză făcea parte din a doua categorie, neabordând genul acesta de autoritarism și avea un umor plin de inteligență. Ne privea ca pe copiii lui, țin minte că la bacalaureat a venit în fiecare clasă pentru a ne susține… Nu aveai ce să-i reproșezi!

R. Z. A: Ce a trebuit să faceți pentru a ajunge prefect? Ce atribuții presupune această funcție?

D. C.: În 1987 am ajuns la Banca de Investiții, în 1991 am fost numit director la Cernavodă, iar în 1995 – director la BRD Constanța, în 1998 a venit ING-ul și m-a luat sub aripa lor. Când i-am spus soției mele că vreau să candidez pentru funcția de prefect mi-a spus: „Nu te duce..” și mare dreptate a avut… Chiar și acum îmi mai aduce aminte ce mi-a spus în acele momente. „La 30 de ani după 1989 am un sentiment de neîmplinire și chiar de dezamăgire, pentru că am crezut că politica poate face mai mult decât a făcut până acum” . Acestea sunt gândurile mele după viața de prefect. Am candidat pentru această funcție fiindcă voiam să-mi testez limitele în plan social și chiar am crezut că pot schimba ceva. Din păcate, politica românească este o pierdere de energie, de timp. Legat de întrebarea referitoare la atribuții, pot spune că prefectul este reprezentantul în teritoriu al guvernului, deci el se asigură că tot ceea ce guvernul stabilește se îndeplinește. Mai are, printre multe altele, şi sarcina foarte importantă de restituire a terenurilor luate de comuniști, un mare act de repunere în drepturi a celor care au fost furați.

R. Z. A: O altă realizare importantă de-a dumneavoastră este scrierea unei cărți, „Jurnalul aşteptărilor întârziate”. Ce anume v-a determinat să aşterneți pe hârtie toate gândurile și experiențele dvs.?

Sursă foto: Zări Alb Astre

D. C.: Convins că lucrurile se pot schimba, am decis să intru în politică, de aceea afirm că așteptările au fost întârziate, deoarece tot ceea speram nu s-a împlinit și încă suntem în căutări. Una dintre experiențele expuse în acest jurnal a fost aceea a candidaturii pentru aceeași poziție, cea de parlamentar, cu un bucureștean. Îmi place sintagma care spune că patria este leagănul copiilor mei și mormântul părinților mei. Între aceste două repere, diferența dintre mine și un bucureștean, care intra, spre exemplu, în liceul ,,Mircea cel Bătrân” este că el pășește într-o clădire, iar eu în templul tinereții mele. Am intitulat acest capitol al jurnalului ,,De ce candidez?”.

R. Z. A: Ce scop ați avut în vedere când ați scris această carte?

D. C.: Am scris acest jurnal cu scopul de a schimba ceva, dar din păcate nu am reușit. Am scris următoarele rânduri cu scopul de a demonstra că politica nu a evoluat și că, pentru mine, este timp pierdut:,, Evoluția este necesară într-o democrație între putere și opoziție.”

R. Z. A: Acum, la final, aş vrea să vă intreb care sunt sfaturile dumneavoastră pentru noi, liceenii de astăzi?

D. C.: Viața evoluează, iar voi trebuie să optați între două acțiuni fundamentale, după părerea mea, a avea și a fi, deoarece preponderența în acest moment se canalizează spre a avea, dar întrebarea mea este ,,Poți fii fericit dacă ai?”. Dacă ai ajuns să posezi, nu mai ești fericit. Este doar un moment care trece repede și vei avea o altă țintă care poate fi un alt motiv de nefericire până când o ajungi sau nu. Din punctul meu de vedere, modalitatea aceasta pe care o tratăm cu scopul de a vedea viața prin însușiri permanente de acaparare, nu este o soluție. A fi înseamnă să te preocupi de viața ta și de tot ceea ce-ți place. Viața este o experiență care merită trăită. Nu vă lăsați înrobiți de modul în care alții vă pot influența existența!

R. Z. A: Domnule Dănuț Culețu, vă mulțumim pentru timpul acordat!

0 0 voturi
Article Rating
Abonează-te
Anunță-mă despre
0 Comments
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile

Cele mai recente articole

WordPress Cookie Plugin by Real Cookie Banner