zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

In memoriam Mircea Țuglea: „Prima miză a unei astfel de reviste este tocmai de a nu fi şcolară, ci mai mult decât atât o revistă de cultură, eventual, şi în orice caz una de atitudine“

In memoriam Mircea Țuglea: „Prima miză a unei astfel de reviste este tocmai de a nu fi şcolară, ci mai mult decât atât o revistă de cultură, eventual, şi în orice caz una de atitudine“

Redăm în rândurile ce urmează articolul publicat în revista „Zări Alb Astre“, nr. 1, 2006, de Mircea Țuglea, coordonator al revistei „Zări Alb Astre“ între anii 2004-2006, despre care puteți citi AICI

„N-am crezut, atunci când am preluat această revistă şi am inițiat cercul de jurnalism, că vor apărea atât de repede (şi asemenea) rezultate. La drept vorbind, după cum se mişcă lucrurile în țărişoara noastră (care se apropie, cu ai săi cincisprezece ani de tranziție, de fatidicul termen brucanian), era şi greu de bănuit că, în câteva luni, va reuşi să scoată cineva o revistă 100 % nouă. Şi mai ales una „școlară“, cunoscute fiind limitările pe care le implică acest gen de publicistică. Oricum am lua-o, prima (şi cea mai importantă) miză a unei astfel de reviste este tocmai de a nu fi şcolară, ci mai mult decât atât o revistă de cultură, eventual, şi în orice caz una de atitudine. De aceea, am crezut necesar ca în această serie (şi mai) nouă a revistei, după ce deja îi „coafasem“ numele impus prin tradiție (transformîndu-l în Zări Alb Astre), să îi individualizăm formatul, printr-o concepție unitară şi de ce nu? – elegantă, într-o suită de numere supraintitulate cele mai, altfel de, dincolo de, mai mult decât, atât de, şi în fine 110 Zări Alb Astre. Îmi pare, fără glumă, că simplul fapt că au simțit că pot scrie liber, respectând totuşi rigorile formatului ales, fără alte considerente decât cele minim estetice, i-a făcut pe tinerii membri ai redacției (o redacție din ce în ce mai mare, cum s-a văzut) să-și conştientizeze această libertate și să o afirme, uneori chiar taios – dovadă stau polemicile din numerele revistei. De asemenea, frecventarea discursului poetic de ultimă oră, inclusiv prin discuțiile asupra generației 2000, a născut câteva individualități literare pe care le-am semnalat cu bucurie (dar şi cu rezervele de rigoare), mai întâi în paginile (virtuale ale) Revistei de Marți, apoi în cele alb astre. Sunt și alții care încep să se dezmeticească din canoanele literaturii „frumoase“ şi să scrie viu, autentic la rândul lor vor fi semnalați, atunci când chiar vor trăi în textele lor. Este aproape sigur că de aici vor ieşi scriitori  dacă unul sau mai mulți, dacă unul însemnat sau câțiva de duzină, asta nu putem şti acum. Însă am avut nu numai literatură de calitate în ultimele numere ale revistei, ci şi critică: e vorba de doi-trei cronicari literari (sau de film) care ar putea scrie fără probleme pentru revistele de profil în fapt, unul dintre ei lucrează deja pentru o astfel de revistă. În fine, e îmbucurătoare atenția cu care au fost tratate evenimentele culturale (dar nu numai) ale oraşului, ba chiar cele de nivel național. S-a vorbit, în ultimele trei numere, despre târguri de carte, cenacluri, cafenele, concerte, dar şi despre întâmplări simple, din cotidianul imediat. Toate acestea indică existenţa unui ochi critic, care scrutează atent forfota ameţitoare a realității, cu alte cuvinte existența unei atitudini – ceea ce confirmă, repet, miza profundă a demersului nostru publicistic. Fiindcă aceşti adolescenți liceeni pe care, foarte adesea, îi tratăm (noi, mai adulții) condescendent, vor deveni în numai câțiva ani doctori, ingineri, jurnalişti, poate chiar oameni politici (sau cel puțin votanți) şi – de ce nu? scriitori (cum este cazul poetului suprarealist Virgil Teodorescu, absolvent al Liceului Mircea, căruia i-am publicat în primul număr o cvasi-inedită, apărută iniţial în anuarul liceului, în 1927). Oricum (şi indiferent ce vor deveni ei) adolescenții astia de care vorbeam, care ni se par nouă că umblă, vorba lui Nichita, numai „pe mare“, au de pe acum optiuni foarte clare, nu numai materiale sau politice, ci chiar culturale şi, am putea spune în câteva cazuri, existențiale. Îmi este evident că, spre deosebire de generațiile mai vechi, tinerii astia știu ce vor (deși, ca să mai parafrazam, încă nu stiu ce pot). Printre altele, tocmai acesta este motivul pentru care, din nefericire, foarte mulți (și dintre cei mai dezgheţati) părăsesc România. Pentru ei nu mai este timp de compromisuri, eschive sau politeturi, lor nu li se mai poate spune că negrul e alb şi că acum nu este momentul. Si, personal, eu ma simt solidar cu această să-i zicem „stare“ sau „atitudine“? Nu are, totuşi rost să vorbim de atitudine atunci când ea nu este constientizată. Ca să ne dăm câ stim şi literatura, Ion al lui Rebreanu nu are atitudine, pe când Moromete da. Cred că rostul unei astfel de reviste, „școlare“ sau nu (în definitiv, rostul oricărei publicații), este tocmai de a trezi această conștiință, prin exercițiul de reflecție pe care-l presupune actul scris, ori cititul, şi nu cel de-a ne adormi mintea într-un zapping nesfargit printre filme proaste sau articole mediocre. A face din aceşti tineri, încă somnolenti, niște oameni atenți la realitate şi implicați în ea, a face, cu alte cuvinte, oaia să vorbească și omul să caște ochii, este chiar miza profundă a cursului de jurnalism şi a revistei alb astre.“

Sursă foto: Arhiva personală Camelia-Adriana Țuglea 

Citește și:

In memoriam Mircea Țuglea 1974-2017

0 0 voturi
Article Rating
Abonează-te
Anunță-mă despre
0 Comments
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile

Cele mai recente articole

WordPress Cookie Plugin de la Real Cookie Banner