Alexandru Köber, promoția 2015-2019, redactor 2017-2019, în prezent studiază la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, numeroase realizări printre care pledarea în cadrul mai multor concursuri de drept naționale și internaționale, cel mai important dintre ele fiind Willem C. Vis unde a obținut, împreună cu echipa pe care a coordonat-o, locul 4 din peste 400 de universități participante din întreaga lume
„În cartea «Un veac de singurătate», personajul José Arcadio Buendia spunea, neprivindu-ne contextul: «Puțin interesează dacă vom avea purcei, numai să vorbească». Altfel spus, nimic altceva nu este esențial și profund caracteristic omului decât graiul. Or, a vorbi înseamnă a transmite o informație, a sădi și a lăsa să germineze o idee. Astfel, a vorbi – înțeles lato sensu, deci incluzând și scrierea și desenul și sculptura și arta – înseamnă premisa creației. «La început era cuvântul […]». Sigur că ceea ce putem noi crea este, dacă nu o contrafacere, o creație derivată în orice caz. Cu stângăcia proprie omenească, creăm cu ceea ce a rămas din rezidualul originar, o creație survenită, neînsemnată, dar care, înțeleasă în dimensiunea proprie a fiecărui om-creator, reprezintă totul.
Nu putem trăi dacă nu creăm. Ba chiar mai mult, creăm tot timpul cât trăim. Desigur, de multe ori distrugem, dar care este referința care ne împiedică să afirmăm că distrugerea nu este și ea o specie a creației? Încă de când eram mic, asemeni ție și asemeni vouă, am creat și am distrus. Am distrus ce am creat și am distrus și ceea ce nu eu am creat.
Cu toate acestea, prima mea creație unde olografia și numele meu au fost alăturate pe aceeași pagină a fost în această revistă și, pentru simplul fapt de a-mi fi întâiul instrument de creație, datorez și mulțumesc hârtiei ce va îngriji de-acum ani înainte începutul creației mele.
Bona fortuna ad futurum conatibus!“
Citește și: