zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

ZăriAlbAstre2020: „Asceza sufletului – lipsa frumosului“ de Mara Ionescu, clasa a XI-a G

ZăriAlbAstre2020: „Asceza sufletului – lipsa frumosului“ de Mara Ionescu, clasa a XI-a G

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Mara Ionescu, clasa a XI-a G, publicat în numărul 1 din anul IX al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Cu toții știm într-o măsură considerabilă faptul că frumosul este unul dintre puținele reprezentări a ceea ce rămâne mereu identic cu sine, căci tocmai esența lui constituie existența tuturor ființelor și nu numai. În acest sens, voiam să vă relatez o întâmplare la care a participat subconștientul meu, care mai apoi mi-a povestit cu nesaț trăirile sale, justificându-se că nu a lăsat eul să i se alăture, tocmai pentru că era nepregătit să cunoască superioritatea Ființei

Cum a ajuns însă acesta să se detașeze de mine? Bineînțeles, conștientul meu i-a permis cu lipsă de rușine să facă acest pas, dar care a fost scopul complotului lor? Nu aveți decât să trageți singuri concluzii la finalul relatării acestei întâmplări. Într-o banală zi de vară, un somn dulce și pribeag mă pălise jovial și în acest fel, pusese monopol pe întreaga mea ființă. Văzându-se liber de toate celălalte funcții ale mele, subconștientul a încercat să se transpună într-o stare aparținândă năzuințelor sale egoiste și laice.

În zadar a fost acest proces, căci pe calea spre a îndeplini ceea ce și-a propus, a întâmpinat dificultăți. S-a găsit într-o cameră de 2×2, cu o podea aspru cimentuită, închis între patru pereți… bizari. Pe unul dintre ei era ilustrată o oază de liniște, nisipul rece întins pe o suprafață considerabilă și marea sărutând un apus nostalgic; pe altul vedea cerul înstelat și silința soarelui de a ajunge la lună; de îndată ce s-a uitat la al treilea perete, multă zarvă s-a produs, căci pe acela se zărea o pajiște plină de flori bavarde, care-și îngrijeau atent frunzele; al patrulea perete însă, era de o înfățișare la fel de aspră ca a podelei, cu un geam vechi, iar în afara acestuia, o puternică lumină se arăta, având agățată o scară sprijinită de un nor. Brusc, nevenindu-i să-i creadă, sufletul deja se urcase în grabă pe scară, spărgând nerăbdător geamul ce-i stătea în cale (menționez faptul că subconștientul și sufletul nu fac niciodată nimic unul fără altul, însă rareori ajung la un consens, în final terminându-se prin cedarea unuia- de obicei sufletul e cel care face acest pas). Furios de impulsul necugetat al sufletului, subconștientul a decis să îl lase și să fugă spre cerul cu luna și soarele.

Acolo, apare însuși timpul dezbrăcat de podoabele sale inutile ale malițiozității, unde se preface în stele, cuprinzând soarele și luna. Nescăpat în întregime de ale sale vicii, acesta manipulează ziua și noaptea cu o ușoară remușcare, stând la pândă, numai parcă încercând să concureze cu o mulțime de entități, iar valoarea lipsită de materie, pe care o are în spațiul cosmic, înmugurește în imoralitatea de a fi nacciu.

Totul își pierde din calitatea de a fi ordonat și tendința universului este îndreptată spre haos, astfel un dezechilibru major profanează din ce în ce mai mult speranța, geamătul din colțul gurii, care străpunge locul fad infectat cu răutăți încercuite cu impasibilitate.

Prin urmare, expozându-se în acest amalgam, totul a fost capturat de o imensă deziluzie, constatând că sufletul era cel ce alesese corect calea. Ajungându-l din urmă, au descoperit apoi împreună Paradisul Moral, și atunci au înțeles că tot ceea ce este pe Pământ, e doar un strop din frumos.“, de Mara Ionescu, clasa a XI-a G

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul IX, din 

Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

0 0 voturi
Article Rating
Abonează-te
Anunță-mă despre
0 Comments
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
WordPress Cookie Plugin de la Real Cookie Banner