zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

ZăriAlbAstre2020: „Pledoarie pentru simplitate“ de Daria Măgură, clasa a XI-a D

ZăriAlbAstre2020: „Pledoarie pentru simplitate“ de Daria Măgură, clasa a XI-a D

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Daria Măgură, clasa a XI-a D, publicat în numărul 1 din anul IX al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Firesc, discret, autentic… Vorbele care exprimă simplitatea, această respirație ființială. Simplitatea este calea spre esențialul pe care, de multe ori, vrem să-l descoperim pe cele mai complexe și obositoare căi. Pierdem din adevăr alergând după nevoi ce, de fapt și în fond, sunt false, lipsite de însemnătate. Deformând sensul simplității, ne-am trezit față în față cu fenomenul lui «cât de complicat este să trăieși simplu».

În clipele în care ne deconectăm de la vibrația obositoare a lumii și învățăm să trăim odată cu natura sau în momentele în care ne eliberăm mintea, iar privirea ni se înseninează,

atunci gustăm din simplitate. Nu înseamnă că suntem persoane cu percepții rudimentare sau cu o inteligență scăzută dacă gândim, vorbim și înfăptuim lucrurile într-un mod simplu. De

fapt, arătăm că ne-am descoperit libertatea interioară. Aflați sub puterea simplității, ne vedem fără măștile eului social, suntem noi în forma cea mai sănătoasă, ne putem contura personalitatea și putem interacționa fără teamă cu lumea.

În scrierea sa, «Îndemn la simplitate», Ernest Bernea descrie sinceritatea, un alt atribut ce ne călăuzește spre simplitate. El o prezintă ca pe «o forță morală», nicidecum ca pe o însușire prin care devenim vulnerabili, așa cum se susține de multe ori în momentul de față. Sinceritatea este cea mai bună unealtă în clădirea unei relații sau în orice altceva, asigurând

rezistență și durabilitate. Ernest Bernea pune accentul pe condiția umană, afirmând că «ești exact cât dăruiești». Atunci când oferi, ființa se intensifică, devine mai densă moral. Dăruind, legăturile deja constituite cu oamenii din jurul nostru se vor închega frumos. Simplitatea implică și o anumită directețe, dar una nelipsită de maniere.

Probabil, la timpul potrivit, fiecare descoperă că trebuie să se debaraseze de ce înseamnă complicat. Și atunci, ce e de făcut? Cred că e nevoie de o mică introspecție, o reexaminare a poziției tale. Cum te simți față de tine, față de ceilalți, cum înțelegi lumea? Dacă răspunsurile sunt incerte, pornești cu pași mici, dar siguri, pe drumul simplității. Reconstitui fiecare bucățică din ființa ta intimă care e copleșită de inutila complexitate. Nu trebuie să fie schimbări majore, însă toate încep de la nivelul gândului, cel care ne ghidează

acțiunile, manifestările, comportamentul.

O încheiere simplă a pledoariei pentru simplitate: te îndemn la o viață autentică și liberă prin firesc.“, de Daria Măgură, clasa a XI-a D

Sursă foto: pexels.com

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul IX, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

0 0 voturi
Article Rating
Abonează-te
Anunță-mă despre
0 Comments
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile

Cele mai recente articole

WordPress Cookie Plugin de la Real Cookie Banner