zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

ZăriAlbAstre2018: „Metamorfoza metamorfozelor“ de Alexandra Chirvasitu, clasa a XII-a E

ZăriAlbAstre2018: „Metamorfoza metamorfozelor“ de Alexandra Chirvasitu, clasa a XII-a E

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Alexandra Chirvasitu, clasa a XII-a E, publicat în numărul 1 din anul VII al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.

„Mă numesc Alexandra Chirvasitu și în luna noiembrie a acestui an am lansat volumul meu de debut în poezie, «Schela uitată», ce reunește creații scrise din primul an de liceu și până în vară. 

Locuiesc în Ovidiu, oraș care și-a primit numele datorită proximității față de insula unde a fost exilat până la sfârșitul zilelor sale marele poet latin Publius Ovidius Naso. Evident, acest fapt nu are nicio legătură cu pasiunea mea pentru scris. Este o pură coincidență, ca multe altele între limitele cărora se desfășoară viețile noastre. Însă m-a inspirat să apelez la titlul capodoperei sale, «Metamorfoze», pentru a da un sens volumului meu. Căci îmi permit să afirm că poemele pe care le cuprinde sunt metamorfoze ale metamorfozelor. Dacă însăși creația artistică este o metamorfoză a realității transfigurate de cele mai profunde structuri ale sufletului creatorului, poemele pe care le-am scris surprind trecerea mea de la stadiul de copil, la cel de adolescent, și acum, la cel de adult; ele sunt transfigurări ale metamorfozelor prin care a trecut sufletul meu, ascunse bine în spatele carapacei trupului. 

Am numit volumul «Schela uitată» pentru că scheletul uman susține vasta construcție ce adăpostește psihicul, acest «stat în stat» care se guvernează după propriile legi. De ce am ales să scriu și să public poeziile menționate? Nu numai pentru a încerca să înțeleg cum funcționează aceste legi, proiectându-le asupra lumii înconjurătoare, ci pentru că acesta este modul în care eu mă pot exprima nestingherită de convențiile sociale. George Orwell afirmă în romanul său «1984» că singurul lucru de care are nevoie un om este să fie înțeles. Ei bine, poezia este mijlocul prin care eu mă fac cel mai bine înțeleasă. 

Mulți dintre cei care mă cunosc știu că existența mea ca poet a început în mediul virtual. Primul loc în care mi-am publicat poeziile este Facebook-ul, undeva prin clasa a VIII-a. Ulterior, primind aprecierile oamenilor, am fost încântată și am început să scriu din ce în ce mai mult. Am intrat în grupuri de pe Facebook cu tematică literară și mi-am făcut mulți prieteni virtuali. 

Clasa a X-a a reprezentat pentru mine însă un punct de cotitură. Doamna profesoară Cârligeanu mi-a citit poeziile și mi-a dat sfaturi ce mi-au schimbat perspectiva față de creație în sine. Dumneaei m-a învățat să valorific multiplele zone de poeticitate ale sufletului meu, să îmi îndrept creația spre emoție, și nu pe expunerea tezistă, în imagini artistice, a considerațiilor mele despre teme generale. Și, iată că, am descoperit noi valențe ale minții mele. Scrisul m-a ajutat să explorez prin intermediul imaginilor create, a legăturilor pe care imaginația mea creatoare le găsea între lumea exterioară și cea interioară, între apa care trece și pietrele care rămân și, chiar, de ce nu, între emoții și cuvinte, zone ale sufletului și minții mele care altfel mi-ar fi rămas neclare. Pot spune că m-a ajutat să mă înțeleg, astfel încât, în acest context, să-mi postez poeziile pe Facebook a devenit o provocare. Asta sunt eu în cele mai ascunse cotloane ale sufletului meu. Lansarea volumului a fost oficializarea acestei provocări. 

Câteva cuvinte despre lansare. Ei bine, pentru mine reprezintă cel mai frumos moment din viața mea. A fost o onoare să-l împărtășesc cu un număr foarte mare de persoane, doamnele profesoare, cunoștiințe, prieteni, familie și oameni pasionați de cultură care nu mă cunoșteau, dar care au aflat de eveniment și au dorit să participe. Prezentarea a fost realizată de doamna profesoara Anca Evelina Cârligeanu, alături de domnul scriitor Costache Tudor, membru al Uniunii Scriitorilor

Evenimentul a avut loc la librăria «Dorian Gray», pe bulevardul Ferdinand, la numărul 24, o librărie deschisă de curând în Constanța. Un loc cald și primitor, cu pereții plini de cărți, unde te poți așeza cu o carte și un ceai sau o cafea în față, la o măsuță. Și un loc în care săptămânal se organizează spectacole de teatru, de muzică, lansări de carte, ateliere de creație pentru copii și multe altele, pe care le puteți găsi pe pagina de Facebook a librăriei. 

Acestea fiind spuse, vă invit să pătrundeți în universul din spatele platoșei pe care o ridică pielea mea și a paznicilor care sunt ochii mei și, poate, să vă regăsiți în trăirile pe care le-am transfigurat în cuvinte, în grupajul acesta de poezii pe care am ales să vi-l prezint.“, de Alexandra Chirvasitu, clasa a XII-a E

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul VII, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

0 0 voturi
Article Rating
Abonează-te
Anunță-mă despre
0 Comments
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
WordPress Cookie Plugin de la Real Cookie Banner