Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ionuț-Gabriel Oțelea, clasa a XI-a A, publicat în numărul 1 din anul VI al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.
„În ultima vreme a vuit toată presa: «România va prezida Consiliul UE!». De la premier, la funcționarii publici, cu toții au pus în dezbatere această temă… toată țara pare pornită să facă o treabă excelentă. Și totul chiar era minunat până am auzit comentariile acelorași consacrați lideri de opinie cu care ne-am obișnuit: «România conduce UE?! S-a dus și Uniunea!». America nu mai e tărâmul făgăduinței, România prezidează «UE… ne ducem de râpă!». Aceste declarații ale unor «adevărați» români ce urmează un circuit simplu: văd, nu se informează (nici raționează cel mai adesea… dar asta este cu totul altă poveste) și comentează, nu numai că mi-au lăsat un gust amar, dar m-au făcut să mă întreb: «Știm cu adevărat care este toată treaba cu Uniunea Europeană și cu acest Consiliu?!». Uniunea Europeană reprezintă un complex de instituții interdependente, unele chiar cu denumiri asemănătoare, dar care în niciun caz nu trebuie confundate, deci hai să facem lumină și să vedem ce înseamnă, de fapt, faptul că România va prezida Consiliul UE.
Consiliul Uniunii Europene (numit adesea și Consiliul de Miniștri) reprezintă o parte integrantă a Uniunii Europene. El nu trebuie confundat cu Consiliul European, ce este format din șefii de stat sau de guvern ale statelor membre UE, având ca scop definirea orientărilor și priorităților politice generale ale uniunii, și nici cu Consiliul Europei, care reunește toate statele democratice ale Uniunii Europene, precum și alte state din centrul și estul Europei, fiind independent de Uniunea Europeană. Consiliul Uniunii Europene este un organ cu caracter legislative, alături de Parlamentul European, și este format din 28 de miniștri naționali (câte unul din fiecare stat membru UE). Componența exactă a consiliului este dată de tema discuției: de exemplu, dacă se dezbat politici referitoare la mediu, Consiliul va fi format din cei 28 de miniștri ai mediului din fiecare țară. Consiliul European are 5 direcții principale de funcționare: negociază și adoptă legislația UE (în general, împreună cu Parlamentul European, prin procedura denumită «codecizie»), coordonează politicile statelor membre (cum ar fi politicile bugetare, de educație, de tineret etc.), dezvoltă politica externă și de securitate comună a UE (de obicei împreună cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate), încheie acorduri internaționale (cu state care nu sunt membre UE și cu organizații internaționale) și adoptă bugetul UE. Președinția Consiliului, de unde a și pornit toată discuția, este rotativă între fiecare stat membru și are o perioadă de 6 luni (un semestru), timp în care miniștrii țării respective vor prezida adunările Consiliului, în funcție de tema discutată, după cum am amintit mai sus. Conform Tratatului de la Lisabona din 2009, această presedinție este, de fapt, un «triumvirat prezidențial», trei țări conducând Consiliul timp de un an și jumătate, promovând o agendă de proiecte comune, fiecare stat având, deci, rezervate 6 luni să o sprijine, ca președinte, în cadrul Consiliului. Astfel, începând cu ianuarie 2019, România va înainta un plan de dezvoltare comun alături de Finlanda și Croația, România fiind cea care va deschide ciclul de un an și jumătate cu mandatul său semestrial. Și totuși, care este treaba României ca președintă a acestui Consiliu? Ei bine, conform regulamentului Consiliului UE, «președinția este responsabilă de avansarea lucrărilor Consiliului privind legislația UE, de asigurarea continuității agendei UE, a unor procese legislative bine organizate și a cooperării dintre statele membre. Pentru aceasta, președinția trebuie să acționeze ca un intermediar onest și neutru.». Aflăm astfel că România va fi supusă unui adevărat test al maturității, trebuind să planifice și să conducă reuniunile din cadrul Consiliului și al grupurilor sale de pregătire și să reprezinte Consiliul în relațiile cu celelalte instituții ale UE. Totuși, cel mai important de reținut este că Uniunea Europeană nu se va prăbuși din cauza României și absolut nicio catastrofă nu se va produce odată cu președinția sa în cadrul Consiliului UE.
Bineînțeles că motive de îngrijorare există, dar există și o adevărată oportunitate să dovedim că am știut să învățăm și că avem resursele noastre și în acest domeniu. Acest mandat trebuie să surprindă evoluția României la mai bine de 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană în 2007; trebuie să arate importanța statului nostru ca țară membră și abilitatea ei de vizionară asupra uniunii. Nu este, deci, de mirare faptul că pregătirile au început încă de pe acum. Chiar dacă această perioadă de 6 luni pare scurtă, este un interval de timp critic, în care fiecare întâlnire trebuie pregătită în cel mai mic detaliu pentru a reuși implementarea agendei comune de dezvoltare alături de Finlanda și Croația. Totul ține momentan de măiestria specialiștilor din spatele miniștrilor care se ocupă cu formarea acestei agende, dar și de capacitatea de mai târziu a executivului nostru în a conduce în parametri normali activitatea Consiliului. Putem doar aștepta și vedea cum această premieră pentru România se va consuma. Să sperăm că din nou vom da «dovezi la lume» că țara noastră este capabilă și demnă să aibă această funcție și că noi, românii, putem fi și cei care pot vedea în viitor, care vor și cred cu tărie că lucrurile se pot schimba mereu în mai bine.“, de Ionuț-Gabriel Oțelea, clasa a XI-a A
Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul VI, din Biblioteca Virtuală
Citește și:
