zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

ZăriAlbAstre2013: „Becalioriatul“ de prof. Anca Evelina Cîrligeanu

ZăriAlbAstre2013: „Becalioriatul“ de prof. Anca Evelina Cîrligeanu

Redăm în cele ce urmează articolul scris de prof. Anca Evelina Cîrligeanu, publicat în numărul 2 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Istoria ne-a instruit că orice formă de civilizaţie adusă cândva pe piciorul de plai şi în gura de rai s-a împreunat cu spiritus loci şi a născut fii şi fiice. Dar, cum dragoste cu de-a sila nu se poate, modernizarea la români a fost mereu un act de viol şi naţiunea a rămas cu onoarea nereperată. Aici, periodic, a intervenit caragialianul dom’ Mitică de la percepţie, a reperat onoarea şi ne-a învăţat cum să facem compromisul cu nesuferita de conştiinţă. Serii istorice de dom’ Mitici ne-au lăsat moştenire un cod al proastelor maniere şi o disciplină – moftologia – pe care, parcă etern turmentaţi, le perpetuăm într-un elan colectiv. 

Aşa s-a născut Becalioriatul, o secţiune oarecum recentă din opereta aperta naţională, odrasla bacaloriatului, vericul fiţos al bac’ului, nepotul bastard al Bacalaureatului european. Sociologii, psihologii, pedagogii şi moftologii au observat, desigur, mutaţiile produse în acest arbore genealogic. 

Bacalaureatul (evaluare corectă, note meritate) reprezintă forma pură, decelabilă, cum ar spune maestrul G. Călinescu, numai «la analiza în retortă». Pentru contemporanii noştri e numai o abstracţiune, un model teoretic. În practică, apare cu totul accidental, la scară infinitezimală, stârnind panică şi semănând teroare. Fenomenul e imediat izolat şi ţinut în carantină, spre a nu inflama sensibilitatea publicului beneficiar. În discursurile ministeriale, directoriale şi parentale, Bacalaureatul e prezentat în fiecare an ca deziderat

suprem, dar e înfierat pe scara ierarhică a complicităţilor, în clandestinitate, de câte ori vrea, timid, să penetreze sistemul. Din mareşal al reformei învăţământului, a ajuns un jalnic

violator de domiţiliu. A fost întotdeauna indezirabil în act, iubit în literatura de specialitate. 

Bacaloriatul a apărut demult, ca formă acomodată, domesticită, a celui de mai sus. Cu o silabă mai puţin, realitatea românească a examenelor finale europene a devenit mai suportabilă, pretinzând un consum tot mai mic de (ba)calorii. 

Copilărind ca ’oţ în vremea lui Caragiale (a se reciti schiţa «Bacalaureat»!), bacaloriatul a cunoscut gloria în epoca de tristă (pentru unii), veselă (pentru alţii) amintire a comunismului. Bazat pe o schemă simplă (note de trecere pentru masele largi populare), el se adresa tinerilor însetaţi momental de … cultură, primitori apoi de servici, gazoneră şi butelie, miliţienilor f.f.-işti şi alimentăreselor seraliste. Adică oamenilor de la oraşe şi sate, fără discriminare. Se dădeau note mici, ca să ajungă la toţi, democratic, dar, în fine, erau note de trecere. În ţara noastră ca o şcoală, toţi românii aveau Bacaloriat, suprema dovadă că procesul de alfabetizare fusese încheiat. 

Apoi, instalaţi în gazonere, bacaloriaţii au născut fii şi fiice pe care i-au învăţat bine regula jocului: statul e obligat să le dea tutulor diplomă, ca să poată cere după aceea servici,

gazoneră şi butelie. 

Venind Revoluţia, aceste trei produse au fost retrase de pe piaţă, iar Bacaloriatul a plutit în derivă, inutil şi fantomatic. Judecata pragmatică a mulţimilor a descoperit un

adevăr irefutabil (deci cast), şi, la urma urmei, eliberator: şcoala, cu Bacaloriatul ei cu tot, nu se merită. Interesul public s-a orientat o perioadă spre alte orizonturi. 

Pe fondul confuziei postrevoluţionare, s-au născut din flori Bacal’ul şi Bac’ul.

Mai sprinţar, cu o ofertă mai generoasă într-o singură silabă, atât de uşor de rostit şi de dat, ducându-te direct în amfiteatrele universitare, Bac’ul a cucerit imediat piaţa clasei vag-mijlocii de sorginte urbană. Membrii acesteia înţeleseseră deja că e mai profitabil ca gogoşeriei de la colţ să-i fie ţinută contabilitatea de un fiu/ o fiică, iar printre agenţii fiscali şi imobiliari, poliţienii, primarii, notarii etc. noii realităţi să se afle şi reprezentanţii familiei. 

Bac’ul a devenit cowboy-ul învăţământului românesc în perioada copitalismului sălbatic. Prin el s-a reglat satisfăcător atât de perturbatul circuit al banilor în natură, încât corpul profesoral s-a dedat la acte de supraveghere, examinare şi evaluare pe care şi le-ar fi dorit în cât mai dese şi lungi sesiuni. La Bac’ au început să apară celebrele liste cu solicitanţii de protecţie, distribuite pe cale ierarhică, tot mai substanţiale de la an la an, atât la rubricile «nr.crt.» sau «nota candidatului», cât şi la «preţul corect». O calitate incontestabilă a Bac’ului a fost însă discreţia participanţilor la acţiune, dublată de o oarecare modestie a solicitanţilor de favoruri, ale căror note erau pompate tolerabil cu unul-două puncte. 

Apoi… Apoi fiecare dintre părţi a vrut mai mult. Unii, se zice, din cauza inflaţiei galopante, ceilalţi însufleţiţi de parvenitismul galopant. Şi astfel s-a dezlănţuit cavalcada Becalioriatului, fenomen la zi, cucerire a culmilor de progres în mitocănie de către acei locatari ai metohului pe care meandrele concretului i-au înscris decis, centripet, spre vârfurile societăţii române. Concurenţii vor acum potul cel mare şi-l primesc nesmintit de la smintiţi. Adesea, corigenţii şi chiulangii care s-au plimbat în jeep-urile lor sfidătoare pe latifundiile liceelor sunt printre laureaţi, umilindu-i satisfăcuţi pe bieţii şefi de promoţie şi pe nesuferiţii olimpici, pe diriginţii care le-au motivat sutele de absenţe şi pe profesorii care-i persecutau cu note mici, pe femeile de serviciu indignate de mârlănia lor cotidiană şi pe academicienii rătăciţi rar pe micile ecrane, pe fraierii care încă mai învaţă şi pe ministrul învăţământului cu secretarii lui de stat cu tot. Deviza Becalioriatului este, aşa cum mi-au spus confidenţial unii fruntaşi de până mai ieri, deveniţi mijlocaşi cu un cinstit nouă-şi-ceva ai examenului de absolvire, «Unora le place jaful, prin urmare darurile au fost aruncate»

Becalioriatul îi amuţeşte pe toţi, scoţând anual o nouă generaţie de lideraşi în teritoriu. Care vor absolvi diverse facultăţi afară şi vor fi liderii societăţii de mâine-poimâine. Care îşi vor cumpăra marfa numită post + funcţie. Care vor face politică, politică financiară, inginerie financiară, escrocherie financiară. Invariabil… onest. Vor deveni deputaţi şi senatori, preşedinţi…, preşedinţi de tribunale şi prefecţi, directori şi şefi-de-ceva, V.I.P.-uri de televiziune şi deformatori de opinie, mecenari ipocriţi şi mercenari travestiţi, diriguitori de fonduri pentru sectoarele în care mizeră foştii olimpici, şi câte şi mai câte nu vor deveni ei. Vor locui în palate şi vor naşte fii şi fiice… 

Ai grijă, iubite cetitoriule, cum îţi alegi drumul între valoare şi nonvaloare, vocaţie şi impostură, moralitate şi imoralitate, în această confuzie girată adesea de repetenţii, corigenţii, chiulangii, analfabeţii şi bişniţarii care navighează pe apele tulburi ale societăţii noastre sub nume de comandanţi. Unii te vor prost, adică manipulabil. Unii te vor un mediocru bogat, adică eligibil pentru gaşca manipulatorilor. Unii te vor becalioriat, nu bacalaureat!“ de prof. Anca Evelina Cîrligeanu

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 2, anul II, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

0 0 voturi
Article Rating
Abonează-te
Anunță-mă despre
0 Comments
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
WordPress Cookie Plugin de la Real Cookie Banner