zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

ZăriAlbAstre2013: „E despre tine“ de Luana Andreea Boşoteanu, clasa a XII-a B

ZăriAlbAstre2013: „E despre tine“ de Luana Andreea Boşoteanu, clasa a XII-a B

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Luana Andreea Boșoteanu, clasa a XII-a B, publicat în numărul 2 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Anul 2006. Într-un vagon de tren, doi liceeni visează să învie oraşul în care au crescut, reşedinţa judeţului Teleorman, prin organizarea unui festival de teatru, «o realitate decupată, care nu se mai găseşte astăzi pe toate drumurile». După opt ani «fără pauze sau opriri», printr-un uimitor efect boule de neige, Andreea Borţun şi Alexandru Ion, cei doi tineri care au adus suflul cultural în Alexandria, vorbesc unei săli arhipline, în care până şi în colţul cel mai îndepărtat de scenă trebuie să fie un puşti pasionat de teatru, ridicat pe vârfuri pentru a vedea mai bine teaser-ele şi filmuleţele de prezentare ale celei de-a VIII-a ediţii «Ideo Ideis», acum oficial deschisă. 

Al doilea lucru care te izbeşte pe meleagul alexăndrean, după caniculă şi uşoara afundare a roţilor troller-ului în asfalt, sunt afişele mari care anunţă la fiecare colţ de stradă apropierea celor mai energice nouă zile şi a celor mai nedormite nouă nopţi din istoria anuală a oraşului (asta până peste alte trei sute cincizeci şi ceva de zile). În timp ce, la intrarea în cămin, beige-ul pereţilor este tapetat de zeci de postere ale trupelor invitate, ale celor din competiţie, de hărţi ale oraşului şi de foi cu programul festivalului, pe uşa fiecărei camere este lipit câte un afiş care-i neagă simplul statut menţionat anterior şi o ridică la rangul de «loc de visat»

Dimineaţa începe la duşuri, unde, dacă suntem mai puţin norocoşi (sau, pur şi simplu, cei care s-au culcat mai devreme ne-au luat-o înainte cu trezirea), uităm de căldura excesivă a patului, de peste noapte, după primele picături de apă rece ce ne ating pielea. La ora zece punct, după (pseudo) micul-dejun şi cafeaua cumpărată cu genele aproape lipite de somn, toată lumea este adunată în curtea Liceului Pedagogic «Mircea Scarlat», pentru că, din clipă în clipă, trebuie să apară «coordonatorul» încălzirii, actorul Alin State (Puiu, pentru cei ce-l îndrăgesc), care ne îndeamnă să zâmbim larg şi să căscăm fără inhibiţii. În peisajul imaginat, în a treia zi de festival, picăturile de ploaie încearcă să ne intre pe sub piele (la fel cum cei mai leneşi dintre noi vor să intre sub pielea lui Puiu). Dar nici ploaia nu se opreşte, nici încălzirea nu se anulează. Cu tricourile ude, de un roşu marca «Ideo Ideis» inconfundabil, zeci de copii de o vivacitate incomensurabilă râd, cântă şi sar în băltoace. La un semn, în câteva secunde, se formează un cerc ce se strânge tot mai mult. Deja auzim bătăile inimilor celor care ne îmbrăţişează. Cu toţii ne concentrăm gândurile pozitive într-un murmur ce se transformă treptat în strigăt. Un strigăt ce sparge plafonul de nori şşşi… vedem Soarele. «A fost magie!», spune Puiu despre aşa-numita «minune de la Alexandria»

«Mişcare browniană… Vă opriţi! Alegeţi-vă un partener! Priviţi-l în ochi şi imaginaţi-vă cursul vieţii lui, de când se naşte până când îmbătrâneşte şi moare!». Dacă ochii ţi se umezesc şi simţi nevoia de a-l îmbrăţişa pe cel din faţa ta, atunci sigur ai nimerit la atelierul de teatru tânăr. În schimb, dacă soarele coboară încet-încet către vest şi eşti «împins» la dezmărginiri senzoriale, dacă evadezi din teama de penibil dansând cu tine însuţi pentru a-ţi scrie numele cu propriul corp, cu siguranţă ai fost deja captivat. Atunci coregraful te intreabă dacă, fără a privi, îţi cunoşti rotunjimea genunchilor, forma omoplaţilor sau grosimea gleznelor. 

Dacă aş fi în poziţia de a mă (auto)intervieva, aş răspunde la trei întrebări imaginare astfel: 

1. Primul spectacol dat de profesionişti la care am fost spectator? Zic Zac, cu un storyline clasic, pe alocuri previzibil: boy-meets-girl, iar relaţia lor trece prin suferinţă, emoţie, sprijin reciproc şi cinism. Totul fără prea multe cuvinte; doar limbaj al corpului şi comunicare verbală minimă. Abia la sfârşitul acestui spectacol de teatru-dans am înţeles vorba francezului: bouche bée. 

2. O dezamăgire pentru mine la «Ideo»? Biloxi Blues, spectacolul pentru care îmi compusesem buna- dispoziţie din dimineaţa zilei în care urma să fie jucat. Ar trebui să menţionez crack-ul zgomotos al aşteptărilor mele, care, după ce încercasem cu strângeri consecutive de inimă să mă iluzionez că dicţia lui Chirilă nu este chiar atât de rea, s-au zdrobit dureros de podeaua cazarmei din decor. 

3. Ce am învăţat aici? De la regizorul Andrei Şerban: că oricât de expuse ar fi metalele la rugină, aceasta se depune cel mai repede pe suflet. De fiecare dată când voi plânge în sala de teatru, îmi voi aminti că Marian Râlea ne-a spus că un spectacol este reuşit atunci când îi dau lacrimile spectatorului, nu actorului de pe scenă. Iar oamenii frumoşi pe care i-am cunoscut mi-au demonstrat că zâmbetele celor cu care la prânz împarţi crochete de pui şi secrete te umplu de lumină până la următoarea ediţie «Ideo Ideis».“, de Luana Andreea Boşoteanu, clasa a XII-a B

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 2, anul II, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

0 0 voturi
Article Rating
Abonează-te
Anunță-mă despre
0 Comments
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile

Cele mai recente articole

WordPress Cookie Plugin by Real Cookie Banner