Redăm în cele ce urmează articolul scris de de Ilinca Bogaciov, clasa a XI-a B şi Iulia Iacoblev, clasa a XI-a B, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.
„La doi paşi de noi, cioplită în cariera de calcar de la Basarabi – Murfatlar, se află o minune arheologică despre care puţini constănţeni ştiu: un complex paleocreştin compus din şase mici biserici rupestre, cu incinte anexe şi galerii funerare. Monumentele, care nu au fost niciodată deschise publicului, ne oferă imaginea creştinismului primitiv împletit cu rămăşiţele credinţelor anterioare. Unice în felul lor pe teritoriul ţării noastre, paraclisele funerare de la Basarabi atestă existenţa aici a unei populaţii deja creştinate în secolele IV-VI e.n.
Paraclisul numit convenţional E3, situat spre extremitatea de sud-vest a complexului, este distrus, din păcate, în cea mai mare parte. Natura moale a rocii, faptul că bisericuţa a fost cioplită prea aproape de suprafaţa masivului, stâlpii şi pereţii despărţitori fiind prea subţiri, perforaţi de multe deschideri şi nişe, precum şi o serie de factori externi, au contribuit la distrugerea acestui monument unic. El seamănă cu bazilicile paleocreştine din Africa de Nord, Spania, Dalmaţia şi Grecia, servind adunărilor liturgice organizate în cinstea celor morţi. Spre răsărit se află altarul, o mică încăpere terminată în partea de sus cu o semicalotă susţinută de stâlpi cu câte patru laturi. Pe suprafeţele lor sunt incizate figuri de oranţi, păsări, cruci şi inscripţii cu caractere runice. La un nivel cu aproape un metru mai jos, se află o încăpere folosită ca locuinţă, după cum o arată vatra pentru foc şi obiectele descoperite acolo: pietre de râşniţă, unelte de fier pentru cioplitul în masivul de cretă, o gresie pentru ascuţit, ceramică. Pereţii şi tavanul bisericuţei, astăzi puternic deteriorate, purtau reprezentări de scene religioase, ca Naşterea Domnului, şi semne simbolice (labirintul, crucea). Interiorul fusese acoperit, în parte sau în întregime, cu un strat subţire de ocru roşu, pe care apăreau mai clar figurile şi semnele incizate în calcarul alb. 
Imediat la est de incinta E3, comunicând cu aceasta prin trei deschideri, se află o altă încăpere, păstrată aproape în întregime, denumită convenţional E5. Ea conduce la cinci galerii uşor boltite, folosite ca loc de înmormântare, pe care sunt incizate, între altele, şi figuri fantastice de balauri cu trupuri împletite.
Celelalte patru bisericuţe (B1, B2, B3, B4) au toate acelaşi plan simplu dreptunghiular, variind însă ca proporţii şi ca împărţire interioară. Bisericuţa B1, prima descoperită (în vara anului 1957), este cioplită la un nivel mai înalt, în comparaţie cu celelalte trei. În partea dreaptă a intrării e săpată o inscripţie cu litere chirilice mari şi neregulate, arătând, după cum s-a presupus, anul când a fost realizată bisericuţa: 6500 de la Facerea Lumii, adică 992 e.n. Pe pereţi sunt incizate cruci de diferite forme şi mărimi, inscripţii runice şi chirilice, figuri de cai şi de iepuri, un călăreţ, graffiti-uri, dintre care unul alcătuit din douăsprezece semne amestecate, runice şi chirilice, iar altul numai din caractere chirilice, în limba slavă veche.
Paraclisul B1 continuă cu un mare masiv de cretă legat de dealul din spatele lui printr-o fâşie, motiv pentru care a fost denumit masivul peninsulă. În corpul lui au fost cioplite alte trei 23 bisericuţe suprapuse şi câteva morminte. 
Bisericuţa B2 se află chiar pe platforma masivului peninsulă. Printre blocurile şi fragmentele de stâlpi se mai păstrează resturi de inscripţii slave vechi (pe unul se citeşte: Noi am scris…) şi desene profane. În paraclisul funerar B3 se află mici bazine care serveau pentru diferitele spălări liturgice. Pereţii săi lungi sunt împodobiţi cu cruci, cai, călăreţi, halebarde, cizme, figuri geometrice şi cu câteva caractere runice. Bisericuţa B4 are dimensiunile cele mai mari (7 x 3,50 m), fiind şi cea mai importantă prin reprezentările şi inscripţiile de pe stâlpii şi pereţii săi interiori. Foarte interesante sunt inscripţiile de tip graffiti cu caractere runice (nedescifrate), cu litere chirilice şi una cu caractere glagolitice. Cele în limba slavă veche au un conţinut religios-comemorativ. Unele prezintă un deosebit interes istoric, aşa cum este un text vechi slav care, tradus, înseamnă: [Eu] Aian [Dimian?] preotul merg pe drum (=călătoresc), pun lumânări pentru păcatele mele… omule, în aceasta biserică. Iar D-zeu să vă miluiască cu sfinţii părinţi. Amin. Dimian (luna) mai. Numele Aian, indică un turanic creştinat şi ajuns cleric, poate unul şi acelaşi cu Dimian de la sfârşitul inscripţiei, care pare să fi fost un călugăr.
În dreapta intrării în cavou se află o însemnare mai lungă, în limba slavă veche, care spune: A venit părintele aici, în acest loc… luna octombrie, 4. A venit la noi… am scris… luna ianuarie. În pronaos, e înscris cu litere mari textul din Evanghelia după Marcu: Căci scris este: Bate-oi pastorul şi se vor risipi oile. În alt loc, aproape de tavan, e incizată o însemnare care în traducere înseamnă: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, s-a închinat nedestoinicul rob Simeon prima dată în biserică în luna August, în 31…. Simeon va fi fost vreun feudal local, pentru a cărui venire pentru prima dată la biserică a făcut menţiune scrisă vreun preot sau călugăr cărturar.
Un alt graffiti, peste care s-a suprapus o pentagramă, se mai poate citi parţial: Jupan… Gheorghe pe tine acolo… ţara se prăbuşeşte… Tangan împreună cu tine… amândoi s-au săvârşit. Dintre cele două graffiti în limba greacă, unul este o invocaţie care, în traducere, înseamnă: Doamne ajută pe robul tău, Iosif. Celălalt, abia vizibil, spune: Luna martie, indicţionul 10, adică anul 6490 (982 e.n.). 
Cele peste 60 de graffiti socotite runice, încă nedescifrate, au fost obiectul de studiu al multor cercetări. Petre Diaconu şi Petre S. Năsturel au emis ipoteza că inscripţiile de aici ar aparţine rămăşiţelor târzii ale goţilor creştini din secolul al IV-lea. Victor Brătulescu crede că au caracterul alfabetului latin vulgar folosit prin secolele IV-V. Damian P. Bogdan le consideră pe unele drept rune turcice de tip protobulgar, iar pe altele protoglagolitice şi protochirilice. Preotul Alexandru Stănciulescu susţine că este vorba de mai multe etape de scriere, căci sunt inscripţii în limbile gotă, gota-veche germanică, vechea germanică propriu-zisă şi protobulgară, considerând că printre ele există şi înscrisuri geto-dace. Şi unele dintre figurile zoomorfe incizate pe pereţii bisericuţelor de aici s-ar putea datora tot autohtonilor geto-daci căci, se ştie, cerbul şi şarpele ocupau un loc de seamă în folclorul şi mitologia daco-geţilor.
Despre monumentele rupestre de la Basarabi s-a emis ipoteza că ar fi o aşezare mânăstirească. Primii sihaştri s-au aşezat în aceste locuri retrase şi-au săpat bisericuţe şi chilii în care să trăiască şi să se roage, dar şi cavouri în care să fie îngropaţi. Se presupune că cea mai mare parte dintre ei erau daco-romani.
Complexul monastic de la Basarabi a avut o existenţă aproape permanentă până la sfârşitul secolului al X-lea sau începutul celui următor, elementele de cultură transmiţându-se de la o generaţie la alta. Bisericuţele arată că aici pulsa o intensă viaţă religioasă paleocreştină, ale cărei semne enigmatice au rămas în calcarul fragil al pereţilor şi, poate, în taina Mânăstirii Albe de Tămâie evocate în străvechi colinde.“, de de Ilinca Bogaciov, clasa a XI-a B şi Iulia Iacoblev, clasa a XI-a B
Sursă foto: Revista Zări Alb Astre
Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală
Citește și:
