Redăm în cele ce urmează articolul scris de Diana Catană, clasa a IX-a B, publicat în numărul 2 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.
„S-au terminat bronzurile! Avem cel puţin argint! Aceasta a fost fraza care a declanşat strigăte de bucurie în echipa României, la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori desfăşurată în perioada 1-10 decembrie 2012 în Teheran. Întocmai ca un alpinist care a ajuns la capătul drumului, pe cel mai înalt vârf al muntelui, aşa se încheia un capitol din viaţa mea.
Totul a început în urmă cu doi ani. Eram în clasa a şaptea şi m-am hotărât să particip la un test foarte greu: Olimpiada de Ştiinţe pentru Juniori. La vremea aceea mi se părea la fel de greu ca şi muncile lui Hercule: trei materii, chimie, fizică, biologie, din câţiva ani de studiu. Prima participare a fost de bun augur, căci m-am calificat la naţională. Îmi amintesc că am primit vestea în drum spre Râmnicu-Vâlcea unde plecasem la un alt concurs drag mie: «Ştefan Procopiu». Şi, uite-aşa, a urmat o vară de pregătire intensă pentru naţionala din august. De acolo m-am calificat, pentru prima dată, într-un lot naţional, iar în anul următor totul a decurs mai uşor. Traseul era deja cunoscut: strângeam de pe drum firimiturile lăsate cu un an în urmă. Am obţinut medalia de aur şi, bineînţeles, un loc în al doilea lot lărgit. După două săptămâni de pregătire, urma examenul pentru lotul restrâns – alte emoţii! – dar am reuşit. A fost un drum lung, a fost nevoie de multă muncă alături de profesorii mei dragi – Ion Băraru, la fizică, Monica Dumitru, la chimie, şi Liliana Timofte, la biologie – dar sentimentul pe care îl ai când păşeşti pe o scenă internaţională ţinând în mână steagul ţării tale merită orice efort.
A urmat pregătirea lotului restrâns, la Bucureşti, şi mult aşteptata plecare în Iran. Tot ce citisem despre această ţară din Orientul Mijlociu m-a făcut să fiu prevăzătoare, dacă nu chiar reticentă, dar, când am ajuns acolo, totul a decurs bine: atât de mulţi participanţi din toată lumea că nici nu putea fi altfel. Mă gândesc că, până şi celui mai pustiu loc din lume, dacă aduni atâţia copii, cu jocurile, energia şi zâmbetele lor, ei îi vor da viaţă. Pe parcursul celor zece zile am devenit cu toţii o mare familie. M-am împrietenit repede cu cei din lotul Braziliei şi al Olandei, cu cei din Moldova şi Zimbabwe, ca să nu mai spun de monitorii noştri iranieni care ne-au «adoptat» imediat ca pe colegii lor. Ne-am deprins repede cu atmosfera şi am învăţat să depăşim bariera culturală creată de religiile noastre, aşa încât portul hijabului (basmaua tradiţională) şi obiceiurile lor nu mi s-au mai părut o corvoadă.
Excursiile m-au făcut să-mi schimb cumva ideile (preconcepute) despre Iran. O ţară frumoasă, unde monumentele construite de perşi în Antichitate se armonizează cu sofisticate construcţii moderne, creând un peisaj inedit. Am vizitat palate, muzee, mausolee – toate mărturii ale imperiului glorios condus cândva de Darius.
Dar m-am luat cu povestitul despre minunăţiile Iranului şi nu v-am spus nimic despre probele olimpiadei, trei la număr. În serile de dinaintea lor, în campus se aşternea liniştea – cu toţii aşteptam, o aşteptare cât un sentiment, iar cuvintele deveneau de prisos. Testul grilă ne-a dat tuturor cele mai mari bătăi de cap, dar la proba teoretică ce a urmat am reuşit să obţin un punctaj foarte bun; la fel şi la cea experimentală. Suspansul creştea pe măsură ce ne apropiam de ultimele zile ale Olimpiadei, căci rezultatele întârziau să apară. Numai profesorii noştri îndrumători (la fizică, Victor Păunescu, chimie – Daniela Bogdan şi biologie – Traian Saitan, care merită cu tot respectul să fie menţionaţi aici) ne-au spus că, după estimările lor, suntem foarte apropiaţi ca punctaj. La festivitatea de premiere eram cu toţii foarte nerăbdători, apoi plini de speranţe când s-a sfârşit decernarea medaliilor de bronz. Speram la mai mult, voiam mai mult – doar asta fusese şi motivaţia noastră atunci când am decis să participăm la olimpiadă. Şi aşa a fost. Fiecare dintre noi a reuşit să obţină medalia de argint.
Reuşisem. Ajunsesem în vârf! Restul e istorie.“, de Diana Catană, clasa a IX-a B
Sursă foto: Revista Zări Alb Astre
Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală
Citește și: