zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

ZăriAlbAstre2013: „O lume pierdută“ de Ana Maria Martin, clasa a X-a E

ZăriAlbAstre2013: „O lume pierdută“ de Ana Maria Martin, clasa a X-a E

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ana Maria Martin, clasa a X-a E, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Stau uneori şi mă gândesc şi cu greu îmi vine să cred cumse ridicau dintr-o generaţie ca gloanţele din arme şi cum loveau scuturi… şi le spărgeau! O adevărată artilerie capabilă să anihileze orice microb, orice rebut, orice neregulă din rândurile maselor şi atunci nimeni nu mai era nevoit să se simtă penibil în locul lor, pentru ei, datorită lor. În fine, nu chiar orice neregulă, exagerez, poate că aşa îmi doresc să fi fost, pentru că dacă ar fi fost întocmai, nu ar mai fi trebuit să mai lupte nimeni acum, în inegalitate numerică, pe fronturile astea corupte, pervertite, poate irecuperabile. Şi nu se pune problema vreunei acuzaţii la adresa lor, cine ar cuteza să nutrească un dispreţ, total nefondat, de o asemenea anvergură? Nu, evident că nu poartă vină pentru ceea ce am ajuns noi, ca rezultat al diverselor metehne sociale, să trăim; şi chiar dacă ar fi aşa, tot nu aş putea, în adâncurile conştiinţei ce recent a început să mă chinuie, să le ponegresc străduinţa. În fond, unde aş fi, ce aş mai fi, ce aş mai face dacă nu m-aş zvârcoli acum în râpele ce au rămas, în urma lor, dezvelite, generatoare de alte şi alte nevralgii dogmatice contemporane?

Acum, pe oameni îi chinuie alte preocupări, în vieţile lor s-au strecurat alte idealuri, alte mofturi caracteristice unei generaţii tehnologizate până la refuz şi mai vulnerabilă ca niciodată. Dintotdeauna, fiinţele şi-au căutat perechile, sosiile, camarazii, s-au înhăitat cu indivizi asemenea lor cu scopul de a crea familii, colonii şi naţii cât mai puternice, mai rezistente în timp şi astfel au fondat principii ce domină şi astăzi bătălia pentru supravieţuire. Omul a câştigat-o, dar ea este departe de a fi luat sfârşit. Zi de zi, în sălbăticii pe care nici măcar ochii minţii cinicului de actualitate nu reuşesc să le străbată, lei şi vulturi şi căprioare şi muşte, toate vieţuitoarele rămase neînlănţuite, cruţate de voinţa morbidă a fatalităţii, veghează asupra libertăţii lor şi a celor pe care i-au acceptat lângă ei şi luptă pentru ziua de mâine. Omul… nu mai este atât de nobil. Existenţa lui îşi pierde treptat noima şi orice excepţie, orice încercare măreaţă este reprimată degrabă şi trecută pe lista ruşinoasă a prejudecăţilor. Acum, omul de rând nu mai luptă, nu mai suferă de insomnii provocate de groaza neputinţei de a schimba ceva, nu mai doreşte să schimbe nimic. Ironic este că tot acum, mai mult ca niciodată, omul trăieşte impresia că este stăpân pe sine, că faptele sale sunt însemnate şi nobile, ca îi salvează din robie pe cei inferiori lor şi că pe zi ce trece însumează noi calităţi şi astfel, ajunge să trăiască minciuna care, de multe ori, degenerează în dezastre: aceea ca este privilegiat. Omul modern nu se supune regulilor, face tot ce este necesar pentru a obţine ceea ce îşi doreşte şi distruge orice îi sfidează orgoliul. Ceea ce nu îl vizează îi este străin; este un ignorant. Demersurile sale sunt acaparate de nevoia inepuizabilă de a se înscrie în rândurile majorităţii, iar filosofia sa modernă înglobează concepte care îi asamblează capcana. El este un creator a cărui energie se risipeşte: caută să edifice prin el însuşi un prototip robotic desăvârşit, care i s-ar asemăna întocmai – lipsit de emoţii şi de voinţă.

 

 

Într-o societate mincinoasă, dominată de vicii, străbat urbe cenuşii, automatizate şi încerc să îmi găsesc mie însămi o noimă. Duc neîncetat dorul unor legende, poate că au existat sau poate ca eu le-am zămislit în mintea mea naivă şi însetată după schimbări. Uneori mă deprimă lucrurile pe care le observ şi le asimilez, alteori îmi provoacă repulsie, dar nu mă sperie; fiecare clipă este un prilej să găsesc noi diferenţe între mine şi sistemele robotizate care mi se perindă în apropiere. Probabil ca mi-au greşit mecanismul, amarnică greşeală. Cred în drumuri ce nu au fost încă străbătute, nu au fost descoperite şi, mai ales, cred în cele ce au fost de mult cutreierate şi, ulterior, sufocate de buruienile ce le-au încolţit, caut o lume pierdută. Până urmă, când să mai fie timpul, dacă nu acum, să cred sau să contest valorile, să mă opun tipicităţii, ordinarului, superficialului, să îmi atribui şanse, să ponegresc iminenţa şi să mă diferenţiez de cei a căror soartă implacabilă le retează individualitatea? Sigur, şi cea mai mică dintre faptele de cutezanţă tinde să îi îndepărteze pe ceilalţi şi multe dintre catastrofele pierdute în timp s-au născut din incapacitatea omului de a lupta singur, din refuzul său de a trăi solitar şi din dorinţa lacomă de a se împlini; dar, să nu uităm, tot ea, nevoia împlinirii unui ideal, a regăsirii unei lumi care să îl conţină întocmai, este cea care i-a dăruit omului voinţa.“, de Ana Maria Martin, clasa a X-a E 

 

 

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

 

 

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală 

 

 

Citește și:

 

 

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

 

 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

0 0 voturi
Article Rating
Abonează-te
Anunță-mă despre
0 Comments
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile

Cele mai recente articole

WordPress Cookie Plugin by Real Cookie Banner