Redăm în cele ce urmează articolul scris de Karla Georgescu, clasa a XII-a B publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.
„Marea dramă culturală a secolului XXI: pe zi ce trece, arta scade în credibilitate şi în valoare. Un procent din ce în ce mai mare de oameni nu mai crede în existenţa artei sau a artiştilor autentici. În schimb, crede în divertisment şi în oameni ai show-ului. Şi în etichetarea artei. Acelaşi procent îi pune foarte uşor un preţ, o cataloghează (dar nu în funcţie de valoarea ei adevărată), iar concepţia deja învechită cum că arta ar fi «nepreţuită», nu mai are niciun înţeles pentru ei. Nimeni nu mai face nimic de «amorul artei», ci promovează doar anumiţi artişti «pe bandă rulantă», pe anumite posturi de televiziune, pentru a stoarce din ei şi ultima rămăşiţă de umanitate. Privim neputincioşi, la ecranele plate din sufragerie, cum se transformă arta în bani şi artiştii în mercenari.
Societatea contemporană are o anumită categorie de oameni, aşa-numiţii manageri, care pot realiza transformarea artei (fie ea de calitate sau nu) într-un produs cu preţ exact, care se impozitează, are taxe proprii şi, în ultimă instanţă (să nu uităm!), include comisioanele lor.
Dar există o excepţie care confirmă regula. În artele vizuale, o lucrare nu poate fi estimată la un preţ fix, iar de obicei acesta se stabileşte în cadrul unei licitaţii. Într-adevăr, în cadrul unei licitaţii, lucrarea porneşte de la o valoare psihologică (rotunjită), dar poate creşte, dacă avem bine în vedere raportul dintre concurenţa celor care licitează, dorinţa de «a o avea», dar şi o anumită dispoziţie de a plăti un preţ estimat (raportându-l la calitate, la renumele artistului). Licitaţiile de artă dau posibilitatea lucrării de a-şi însuşi o valoare mult mai mare pentru viitor, cu condiţia acoperirii şi creării unui echilibru în latura ofertei.
Fenomenul licitaţiilor în România s-a dezvoltat treptat. Dacă în 2005, cel mai scump tablou vândut prin licitaţii costa mai puţin de 60.000 de euro, în 2007, «Studiu pentru un portret» de Nicolae Tonitza a fost adjudecat cu suma-record de 320.000 de lei, devenind astfel cea mai scumpă pictură adjudecată printr-o «strigare» publică, iar în 2009, «Aişe» de Camil Ressu, a fost vândut cu 160.000 de euro, devenind cel mai scump tablou licitat în România.
Astăzi, locurile din Top 5 cei mai bine vânduţi pictori români sunt ocupate de Nicolae Tonitza (Locul 1, record: «În iatac», la 290.000 de euro), Nicolae Grigorescu (Locul 2, record: «Ţărăncuţă odihnindu-se», 270.000 de euro), Camil Ressu (Locul 3, record: «Aişe», 160.000 de euro), Ştefan Luchian (Locul 4, record: «Flori de Primăvară», la 155.000 de euro), Ioan Andreescu (Locul 5, record: «Ulcică cu flori de câmp», la 135.000 de euro).
Dacă în artele vizuale tablourile sunt cel mai bine cotate, haideţi să vedem cum stăm la capitolul cei mai bine vânduţi artişti în industria muzicală. Să evaluăm români nu cred că vreţi şi, dacă tot ne place să ne raportăm la americani (cu atât mai mult când vine vorba de muzică), să începem cu vânzările S.U.A. 2011. Topul anual alcătuit conform clasamentului celebrei publicaţii Billboard Magazine, începând cu primii 40 de muzicieni luaţi în vizor cu cele mai mari profituri în 2011. Studiul realizat de Billboard a avut acces la baza datele Boxscore (arhivele cu cele mai mari încasări ale concertelor din SUA), cele de la Nielsen Sound Scan (vânzările de muzică pe suport fizic şi pe platforme digitale), datele Nielsen BDS (cu referire la difuzările pieselor la radio), la descărcările din acest an (2011) şi la streaming-ul online cu plată pe site-uri (ex. Spotify).
Primele cinci poziţii au fost ocupate de Taylor Swift (câştiguri nete de peste 35 de milioane de dolari), U2, Kenny Chesney, vedeta pop Lady Gaga şi rapperul Lil Wayne, urmaţi de Sade, Bon Jovi, Celine Dion, Jason Aldean şi cântăreaţa britanică în vogă Adele (fiecare artist menţionat mai sus având veniturile cuprinse între 32 şi 13 milioane de dolari). Cum a reuşit Taylor Swift să ajungă în fruntea clasamentului din 2011? În primul rând, albumele sale s-au vândut în peste 1,8 milioane de copii, dintre care ultimul, «Speak Now» (lansat în 2010), în 967.000 de exemplare. Swift a dominat şi vânzările de muzică online (cu 7,8 milioane), dar şi încasările provenite din concerte. Din promovarea ultimului album în cadrul turneului mondial (cu 89 de concerte în SUA) a rezultat frumoasa sumă de 88,5 milioane de dolari (încasări brute), ei revenindu-i un profit de 29,8 milioane de dolari.
Dacă la ea în ţară Taylor Swift este foarte apreciată, pe plan global Lady Gaga ocupă prima poziţie în topul artiştilor cu cele mai mari venituri obţinute în 2011, potrivit unei analize postate pe site-ul Forbes, top alcătuit pe baza declaraţiilor de venituri, datelor privind vânzările de discuri, de bilete din concerte şi turnee. Vedeta pop a avut un avans de 90 de milioane de dolari, cu aproximativ 1,3 milioane pentru fiecare concert pe care l-a susţinut în 2011. Locurile II şi III sunt ocupate de Taylor Swift (cu venituri de 45 de milioane de dolari, mare parte provenite din vânzarea albumului ei, «Speak Now» şi liniei de parfumuri pe ea l-a lansat la începutul acestui an) şi Katy Perry, cu aproximativ 44 de milioane de dolari (mulţumită producţiei «Part of me»). Urmează Beyonce, cu 35 de milioane de dolari (provenite de la albumul «4», noua ei linie vestimentară şi două noi parfumuri) şi Rihanna, cu venituri de 29 de milioane de dolari, (obţinute din vânzările albumului «Loud» şi din contractele semnate cu compania de produse cosmetice CoverGirl).
Care este preţul pe care trebuie să-l plătim noi pentru a face artă?
Pentru început, să analizăm partea cea mai uşoară a procesului, care se încheie în momentul în care «devii bun». Primul punct: cursurile, care sunt foarte scumpe, indiferent în ce domeniu vrei să te afirmi, fie el dans, pictură, teatru, muzică, fotografie etc., ale căror costuri cresc neaşteptat de mult, pe măsură ce vrei să studiezi cu un profesor dintr-o ligă superioară, să faci performanţă. Apoi, trebuie să luăm în calcul investiţia emoţională, pasiunea pe care o depui şi timpul care trebuie acordat pentru învăţare, perfecţionare şi desăvârşirea tehnicii. Urmează banii cheltuiţi pe: transport şi înscrieri (la diferite festivaluri, competiţii, workshop-uri), pe ţinute şi aşa-numitele «ustensile» (care pot varia de la elemente simple de recuzită, la materiale – pânză, pensule, culori, ajungând la investiţiile considerabile în instrumente). Dar partea cu adevărat grea vine odată cu încercarea de afirmare şi promovare, care-ţi cere răbdare, capacitatea de a calcula corect raportul dintre avantaje şi dezavantaje, favorabil şi nefavorabil, de a alege în viitor ceea ce e mai bun pentru tine, fără să te complaci într-o anumită situaţie. Un exemplu (de evitat) foarte bun ar fi semnarea unui contract care, practic, nu îţi oferă nimic (decât promisiuni) şi, din cauza restricţiilor impuse, te face captivul lui: nu mai poţi participa la anumite emisiuni televizate/radiofonice sau la anumite evenimente, pentru că eşti constrâns de o foaie de hârtie.
Preţul ăsta chiar merită plătit?“, de Karla Georgescu, clasa a XII-a B
Sursă foto: Revista Zări Alb Astre
Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală
Citește și:
