Redăm în cele ce urmează articolul scris de Andreea Durea, clasa a X-a B, publicat în numărul 2 din anul I al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.
„Familiară siluetă cocoţată, cu ochii pironiţi fără expresie înainte. Spatele arcuit în ceea ce poate părea unui ochi necunoscător o poziţie dureroasă. Reflexii stridente în pupilele contractate. Privire fixă printre genele ce trăsar spasmodic. Şi păcănitul constant al tastaturii, atât de bine cunoscut urechii mele că se pierde deja în fundal, printre zgomotele amorţite ale dimineţii.
Nu e greu de observat că cel care conversează acum atât de febril pe «mess» e detaşat complet de realitatea mea. Pun pariu că nimic, dar absolut nimic, de la soneria uşii până la ţipătul mamei, nu i-ar putea măcar distrage atenţia. Degetele alunecă rapid şi cu acurateţea unui exersat pianist ori arcaş. Ştiu, fără să mă uit, ce face. Vorbeşte cu fata cu avatar… interesant. Mă întreb dacă e corect să spun că vorbeşte… Mai degrabă încearcă să obţină cât mai multe formaţiuni «două-puncte-paranteză-paranteză». Cu cât mai multe paranteze după, cu atât comunicarea este mai eficientă, iar el este fericit şi împăcat cu sine.
Faţă în faţă nu a vorbit niciodată cu ea. Dar, poftim, dacă mă uit la profilul lui de Facebook, pe care cu click-uri abil plasate l-a deschis în câteva milisecunde, ştiu imediat cum a început totul. Colegă de liceu, clasă paralelă, ştiinţe sociale. Ce să caute el vorbind cu ea? Şi cum altfel decât printr-un generos număr de «Like»-uri la fotografiile ei şi-ar putea el arăta mai sincer şi mai direct interesul pentru ea şi adânca afecţiune? Se pare că există, în universul reţelelor sociale, parametri informali bine puşi la punct. Dacă îmi permit să îi dau «Like», suntem în termeni amiabili. Dacă sunt «tagged» în fotografii, ştiu sigur că mă place. Cât despre scrisul pe perete, este gestul suprem de dragoste nemărginită care, neîmpărtăşită, sfârşeşte cu un «Remove friend», însoţit de un «What a freak!» şuierat printre dinţi.
În fine, se desprinde de monitor şi se scurge din scaun: şi-a amintit că are teză. Dar, odată ajuns la şcoală, teza trece pe planul doi. Are loc acum un remarcabil ritual de întărire a legăturilor din grup: lovituri uşoare în pumni, umeri, piept, cap, acompaniate de epitete de nereprodus şi de onomatopee, demne de frumuseţea sălbatică a documentarelor de pe Animal Planet. Ierarhizarea în grup poate fi uşor dedusă de către cunoscători din limbajul trupului. Evident că cel ce gesticulează atât de larg şi, pe deasupra, vociferează strident, este în vârful piramidei «cool». Discută ce discută despre cât de «naşpa‖ va fi teza, dar subiectul este repede consumat şi se concluzionează scurt: ţineţi-vă «smartphone»-urile aproape.
Dacă reuşesc să trec de parola de 19 caractere a căsuţei lui de mesaje, ajung la conţinuturi cu adevărat delectabile. Dau peste polemici dintre cele mai aprinse despre răspunsurile corecte la test – purtate, desigur, chiar în timpul desfăşurării acestuia. Dezamăgirea ce reiese din «SMS»-urile trimise nu fetelor drăguţe din rândul din spate, ci unui număr tastat aleatoriu, mă înduioşează. Ajung la dialogurile cu cel mai bun prieten, dar nu citesc mai departe, pentru că tare mi-e teamă că îmi lipseşte pregătirea sufletească pentru un astfel de demers şi, ferească sfântul, îi mai şi scap «smartphone»-ul pe jos.
Teza trece fără prea multe ecouri. Mulţumit că şi-a îndeplinit îndatoririle de silitor licean, pleacă senin acasă. Următoarele două ore le petrece ridicându-şi părul într-o semeaţă creastă pe mijlocul capului cu o meticulozitate care pe unii i-ar putea scoate din sărite. Scopul, ghicesc eu, este să pară impunător acolo unde se pregăteşte să meargă.
Spaţiu în care încercarea de a comunica verbal nu este pentru cei slabi de înger, clubul de noapte este întotdeauna primitor şi cald. Primitor, pentru că, odată intrat, pare imposibil să ieşi fără o maşetă cu care să-ţi faci drum spre aer, şi cald pentru că, ei bine, sunt vreo 40 de grade. Însă e rezonabil să presupun că înghesuiala şi căldura pot fi trecute cu vederea, când ne gândim că o noapte în club se soldează cu pierderea temporară a auzului.
Mă rog, se pare că acest cadru îi prieşte. Cred că se simte bine atunci când dansează spasmodic cu paharul în mână, deşi nu aş paria că nu are, de fapt, un atac cerebral. Sincera mea îngrijorare se risipeşte atunci când se desprinde din marea de trupuri transpirate şi se îndreaptă spre toalete, acolo unde un «bodyguard» îi reaminteşte printre două mârâituri că nu e voie la fete.
Remarc pierderea oricărei capacităţi de coordonare între membre şi ochi atunci când se împrieteneşte cu o domnişoară (împreună cu care mai are câteva atacuri cerebrale). Nu prea au vorbit, în schimb ecranul cu luminozitate puternică al telefonului mobil s-a dovedit a fi perfect pentru filozofat asupra băuturii următoare.
Chicotesc meschin, anticipând ce are să se întâmple. Ca în multe alte dăţi, îi ia numărul de telefon ca să-i trimită un mesaj (pentru că fata arată destul de bine) peste trei zile. Peste trei zile, nu-şi mai aminteşte de ea (prefăcătorie sau doar consecinţa consumului de etanol?!).
A încetat de mult să îmi pară rău pentru el. Şi-a pierdut capacitatea de a relaţiona cu cei din jur altfel decât prin tehnologie. Nu mai ştie cum să comunice, nu mai cunoaşte conversaţiile lungi, uneori aprinse, când îţi expui credinţele, iar ceilalţi ţi le împărtăşesc pe ale lor, în actul intim şi curat al unei discuţii între fiinţe raţionale. Mi se pare dramatic şi hilar totodată că nu poate să cunoască îndeaproape pe nimeni şi că el însuşi şi-a pierdut eul unic, transfigurat pentru totdeauna într-un stereotip de duzină. Mi se pare când grav, când amuzant că, pierzându-şi calitatea de interlocutor, îşi pierde treptat bucuria de a fi om.
Mi se pare amuzant, aşa că râd necontrolat.
Râd de el în timp ce deschid laptopul, în timp ce mă loghez. Râd de el şi îmi «update»-ez «status-ul» la Messenger şi intru pe «Twitter» şi dau «check-in‖ pe Facebook şi îmi verific «Mail»-ul şi mă pregătesc să joc «League of Legends» şi…“, de Andreea Durea, clasa a X-a B
Sursă foto: Revista Zări Alb Astre
Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 2, anul I, din Biblioteca Virtuală
Citește și:
