Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ioana Andreea Oprea, clasa a XI-a A, publicat în numărul 1 din anul III al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.
„S-a înfiinţat, precum am zis în numărul precedent al revistei, un club de lectură în C.N.M.B. Entuziaşti s-au arătat destui, luând în considerare numărul mare de participanţi la prima întâlnire. De atunci, deşi tezele, testele, activităţile extracurriculare i-au răpus pe câţiva viteji, s-a confirmat totuşi un lucru: în C.N.M.B. chiar se citeşte! Iar pentru aceia care nu au mai putut participa la întâlniri sau pentru cei care încă stau în cumpănă dacă să- şi sacrifice o dimineaţă de duminică, ne-am decis să prezentăm, pe scurt ce e drept, câteva cărţi abordate de membrii clubului.
Să începem, aşadar, cu o carte al cărei număr de pagini i-a înspăimântat pe unii, Pentru cine bat clopotele de Ernest Hemingway, din care ne şi grăbim să cităm un fragment semnificativ: «Niciun om nu este o insulă, nu-şi este sieşi de-ajuns; fiecare om este o fărâmă de continent, o bucată din ţărm[…] moartea oricărui om pe mine mă sărăceşte, căci eu sunt parte a omenirii; de aceea vin şi zic: să nu-ntrebi niciodată pentru cine bat clopotele. Pentru tine iată că bat.» (Jonh Dune).
Acţiunea romanului este plasată în regiunea muntoasă din centrul Spaniei, în anul 1937. Folosindu-se de propria experienţă căpătată în urma participării la Războiul Civil Spaniol, Hemingway îmbină datele istorice cu ficţiunea, dând autenticitate naraţiunii şi făcând-o mai vie. Subiectul este în întregime povestit din perspectiva personajului principal, Robert Jordan, un profesor american de limba spaniolă care luptă de partea combatanţilor republicani împotriva armatelor fasciste conduse de generalul Franco. Fiind un expert în dinamitarea podurilor şi trenurilor, cu o minte rece şi calculată, Jordan este trimis în spatele liniilor inamice într-un grup de luptători de gherilă. Alături de noii săi parteneri, el va avea de dus la bun sfârşit o misiune aproape imposibilă. Lucrurile se complică pe măsură ce Robert se ataşează de oamenii cu care lucrează.
Hemingway a afirmat (în 1939, înainte de a primi Premiul Nobel pentru Bătrânul şi Marea) că Pentru cine bat clopotele a fost cel mai important lucru pe care l-a făcut vreodată. Cartea este, într- adevăr, complexă şi punctează atât atrocităţile unui război, cât şi importanţa legăturilor umane. «Niciun om nu este o insulă», veţi găsi în prologul romanului. Ce avem noi în comun cu Robert Jordan? Îi avem pe ceilalţi. Dacă nu ajungem să ne încredem în ceilalţi oameni, să înţelegem că depindem de ei şi să ne oferim suportul la rândul nostru, ratăm o parte importantă a vieţii. Prietenie, dragoste, război, romanul abordează mai multe teme. Ca un reporter, Hemingway nu recurge la podoabe retorice, făcând lectura accesibilă publicului larg. În plus, o scurtă biografie a autorului consultată înainte de lectură şi o rapidă documentare despre Războiul Civil din Spania pot uşura cu mult înţelegerea textului.
Să facem tranziţia de la o literatură profund ancorată în realitate la una din domeniul fantasticului! Portretul lui Dorian Gray este singurul roman publicat de Oscar Wilde. La data apariţiei (1891), a stârnit critici acerbe, iar autorul a fost nevoit să adauge noi capitole şi un cuvânt-înainte explicativ. Prefaţa cărţii este o ars poetica în care fiecare enunţ are valoare de aforism: despre artă şi moralitatea/imoralitatea ei («Nu există cărţi morale sau imorale. Există cărţi bine sau prost scrise. Asta e tot»), despre condiţia artistului şi relaţia lui cu opera («Artistul este creator de lucruri frumoase», «Scopul artei este de a dezvălui arta şi de a-l ascunde pe artist.») etc. Autorul stabileşte astfel sistemul de principii din unghiul căruia trebuie citit romanul.
Ideile din prolog se regăsesc apoi într-un şir de evenimente al căror personaj central va fi Dorian Gray, un tânăr aristocrat abia intrat în societatea mondenă engleză. Romanul debutează cu o conversaţie între doi vechi prieteni, pictorul Basil Hallward şi Lordul Henry Wotton, pe tema portretului realizat de Basil, o capodoperă artistică ce îl înfăţişează pe Dorian. Acest moment joacă un rol decisiv pentru acţiunea romanului. Întâlnindu-l pe atât de persuasivul lord Henry şi însuşindu-şi filosofia lui cinică de viaţă, Dorian Gray se schimbă radical. Se îndrăgosteşte de o actriţă, dar deznodământul acestei pasiuni este crud, renunţă la orice reper etic şi adoptă un comportament de dandy. Narcisismul care-l stăpâneşte complet naşte în el dorinţa de a-şi păstra pentru totdeauna frumuseţea fizică desăvârşită din anii tinereţii. Iar dorinţa îi este îndeplinită miraculos, portretul pictat de Basil luând asupra sa urâţenia morală şi degradarea fizică a lui Dorian. Dar, ca în orice pact faustic, urmările nu sunt deloc dezirabile.
La o primă lectură, putem avea impresia că autorul încearcă să ne transmită un avertisment de factură morală: frumuseţea şi tinereţea nu sunt veşnice, iar trufia născută de ele se plăteşte la un moment dat. În fapt, problemele esenţiale din roman privesc arta şi complicatele ei legături cu realitatea, cu inconştientul personal şi colectiv şi cu umanitatea din noi. Aşa ne instruieşte şi Prefaţa, din care cităm din nou: «Arta este în acelaşi timp suprafaţă şi simbol. Cei care merg dincolo de suprafaţă riscă pe propria răspundere. Cei care descifrează simbolul riscă pe propria răspundere.»
Dacă în Portretului lui Dorian Gray scepticii încă mai pot încerca să găsească story-ul realist, în Spuma zilelor jocul dincolo de realitate, dar în numele ei, este total. Chiar autorul, Boris Vian, afirma: «…povestea este în întregime adevarată, din moment ce am inventat-o de la un cap la altul» (!) Vă puteţi face o impresie despre această carte scrisă «în acorduri de jazz şi în fum de ţigară», ascultând melodia lui Duke Ellington, «Chloé».
Romanul prezintă o lume în care imposibilul realităţii noastre devine posibil, o lume suprarealistă în care tălpile pantofilor cresc singure la loc, hainele sunt «cusute» cu bandă adezivă şi cuie, iar moartea violentă a oamenilor este întâmpinată cu răceală. În schimb, tot ce ţine de nonuman este umanizat, de la animale de companie neobişnuite până la materiale plastice, clădiri şi interioare. Romanul abundă în simboluri, unele dintre ele menite să stârnească râsul prin contextele absurde în care apar.
Personajele cărţii sunt: Colin, un tânăr de 22 de ani care detestă munca fizică şi vrea musai să se îndrăgostească, Chloé, o fată deosebit de frumoasă, care are nefericitul destin de a-i creşte un nufăr în plămâni, Chick, prietenul cel mai bun al lui Colin, obsedat de opera scriitorului Jean-Sol Partre, şi iubita sa, Alise. În carte sunt proiectate două poveşti de iubire, cu o evoluţie uluitor de rapidă: cea dintre Chick şi Alise şi cea a lui Colin cu Chloé. În timp ce prima parte a romanului surprinde fericirea îndrăgostiţilor, cea de-a doua este măcinată de neajunsurile iubirii. Obsesia lui Chick îl determină să-şi cheltuiască toţi banii pe cărţi şi obiecte ale idolului său, în timp ce Chloé se îmbolnăveşte grav, iar Colin e nevoit să-şi caute de lucru pentru a-i plăti (de altfel, fără succes) tratamentul.
Deşi presărat cu imagini hilare, Spuma zilelor este «cel mai sfâşietor roman de dragoste din literatura contemporană», potrivit lui Raymond Queneau. În fapt, cartea ne prezintă o frescă a lumii reale, scriitorul folosindu-se de imagini convenţionale şi de simboluri pentru a o satiriza.
Nota bene! În fiecare dintre cărţile recomandate prefaţa reprezintă o cheie de dezlegare a textului. Probabil mulţi dintre voi o săriţi la lectură, convinşi că nu poate fi nimic important în ea. Ei bine, aveţi acum trei exemple care să vă schimbe optica.
În final, o întrebare pentru «dezertorii» clubului de lectură care, citind acest articol, mustăcesc indignaţi că nu au cu ce să-şi completeze lista de lecturi suplimentare: nu aveţi cumva o carte a renumitului Jean-Sol Partre?“, de Ioana Andreea Oprea, clasa a XI-a A
Sursă foto: Revista Zări Alb Astre
Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul III, din Biblioteca Virtuală
Citește și:
