Redăm în cele ce urmează articolul scris de Hârbu Delia Miruna, clasa a IX-a G, publicat în numărul 1 din anul III al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.
„Încercarea de a analiza ineficienţa sistemului de învăţământ, ale cărei victime sunt elevii, dar şi profesorii noştri, m-a făcut să văd mai clar nedreptăţile, abuzurile, erorile şi aberaţiile lui. Dintre multele probleme pe care le-am identificat, mă voi referi aici la trei categorii: CÂT se predă, CE se predă şi CUM se predă.
CÂT se predă
Sunt convinsă că am avut cu toţii un zâmbet ironic în colţul gurii când am aflat că în alte ţări împărţirea se învaţă în clasa a VII-a sau radicalul în clasa a IX-a. Întotdeauna ne-am simţit cumva superiori pentru că la noi se învaţă mai mult, se vehiculează o cantitate mai mare de informaţii. Dar omitem sau evităm să ne punem întrebarea cu ce rămânem din toate aceste informaţii. În mod firesc, dacă nu ne mai întâlnim cu o materie predată, după un timp mai «rămânem cu ceva» din ceea ce am învăţat şi se întâmplă să «ne sune cunoscute» anumite noţiuni. Procentul de informaţie care se uită este direct proporţional cu cantitatea de informaţie primită şi invers proporţional cu calitatea prezentării ei. Aşadar, el nu are valoare fixă. Concluzia poate părea paradoxală: reţinem mai puţină informaţie când suntem asaltaţi cu un volum mai mare de informaţii şi cu atât mai puţină în cazul unei prezentări deficitare.
Începând din şcoala primară şi până la ultimul an de facultate, cantitatea de informaţie prezentată depăşeşte cu mult optimul în ceea ce priveşte randamentul procesului de învăţare pentru o persoană cu o memorie şi o inteligenţă medie. Aş fi curioasă ce rezultate s-ar obţine dacă personalul Ministerului Educaţiei ar trebui să dea din nou tezele şi lucrările de control ale tuturor materiilor din clasa, să zicem, a IX-a. Câţi ar lua, oare, notă de trecere la toate obiectele?
CE se predă
Pe lângă faptul că se predă excesiv de mult, nu se predă întotdeauna ceea ce trebuie. Este greu să afirmăm despre o materie sau o porţiune de materie că este total inutilă sau irelevantă. Desigur, orice informaţie se poate dovedi la un moment dat utilă, direct sau indirect. Însă acesta nu este un argument pentru a se preda noţiuni cu un grad de utilitate foarte scăzut. Relevanţa şi utilitatea ar trebui să fie luate în calcul cu o mult mai mare atenţie în alcătuirea programelor şcolare.
Este trist că sistemul se împotriveşte unei reale reformări a informaţiilor predate.
CUM se predă
Modul în care informaţia este transmisă elevilor este poate cea mai importantă componentă a procesului de învăţare. Din păcate, aceasta este poate şi cea mai deficitară.
În primul rând, cel mai important aspect legat de învăţare este că aceasta are loc într-un mod mult mai eficient şi natural când constituie o plăcere. Desigur, este imposibil ca unui elev să îi facă plăcere să înveţe la toate materiile, indiferent cum ar fi construite programele sau cum ar prezenta profesorii conţinutul acestora, însă se pot face paşi importanţi în această direcţie şi este esenţial să se întâmple acest lucru, atrăgând elevii spre învăţare prin alte metode.
Învăţământul primar, gimnazial şi liceal totalizează 12 ani. În cazul urmării unei facultăţi, un om ajunge să petreacă în jur de 17 ani prin unităţi de învăţământ. Este vorba despre aproximativ un sfert din speranţa medie de viaţă, poate cel mai frumos sfert, în care activitatea principală este învăţatul, adică pregătirea pentru viaţă. Este enorm, iar faptul că în urma acestei perioade «rămânem» doar «cu ceva», că avem o cultură generală îndoielnică, nervii mai tociţi şi, în cel mai bun caz, capacitatea de a îndeplini nişte sarcini de serviciu, nu ar trebui să ne mulţumească nici pe departe. În acest sfert de viaţă se pot face mult mai multe, se pot învăţa mai multe lucruri cu mai puţin efort şi păstrând mai mult timp pentru activităţi recreative. Toate acestea ar fi posibile dacă s-ar ţine cont de eficienţă, dacă sistemul ar fi gândit mai bine, dacă cei care îl gândesc şi îl operează ar fi mai deschişi, mai puţin egocentrişti şi încrezuţi, dacă ar avea o conştiinţă mai solidă şi un minimum de respect pentru copilăria şi tinereţea a milioane de oameni.
În consecinţă, iată cele 7 schimbări pe care le-aş face în învăţământ:
1. Transferul anumitor informaţii către facultate. Fizica optică sau comentariile literare (învăţate pe de rost), noţiunile avansate de chimie, integrale şi derivate, geografie politică etc., toate acestea îşi au locul la facultate, la studii aprofundate, nu la liceu.
2. Restructurarea materiei şi introducerea lucrărilor practice. Felul în care sunt structurate şi prezentate materiile (complex, greoi) ne lasă impresia că scopul ar fi mai degrabă să încurce decât să ajute. Descurajarea opiniilor, a cercetării pe cont propriu, lipsa părţii practice şi insistarea pe munţi de teorie fac multe materii neatractive. Când se gândesc la şcoală, elevii noştri văd cu ochii minţii table întregi de formule, fără nicio reprezentare «în natură» a teoriilor.
3. Schimbarea sistemului de evaluare. Astăzi sistemul de evaluare este foarte defectuos. Aici nu mă refer doar la calificative vs. note. Oricum, calificativele (alături pe reîmpărţirea pe semestre în loc de trimestre) mi se par de departe una dintre cele mai încurcate idei cu care a venit onoratul Minister al Educaţiei. Evaluările ar trebui făcute mai subtil, mai general, nu «pe lecţie», ci pe lucrurile pe care le-ai reţinut dintr-o anumită materie.
4. Modificarea admiterii. Admiterea la liceu este prea grea şi mult prea uşoară la facultate. Ar trebui interzisă admiterea pe bază de dosar. Propun respingerea din start a celor care nu ştiu să scrie corect. Mi se pare inadmisibil să fii student şi să nu ştii să scrii şi să te exprimi oral. Acceptarea tacită a acestui lucru «naşte monştri» şi societăţi monstruoase.
5. Mai mult accent pe orele de dirigenţie care să ne dea posibilitatea întâlnirii cu personalităţi din diverse domenii (eventual, dar nu neapărat, absolvenţi ai respectivei unităţi de învăţământ), care să ne vorbească despre cariera lor.
6. Un efort mai mare pentru reabilitarea instituţiilor şcolare, investirea în infrastructura spaţiilor de învăţământ (clădiri, laboratoare, săli, dotare, personal etc.).
7. Interzicerea amestecului politicii în învăţământ. Ministerul Educaţiei ar trebui să-şi vadă de propriile probleme sub sloganul «Din pasiune!».“, de Hârbu Delia Miruna, clasa a IX-a G
Sursă foto: Revista Zări Alb Astre
Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul III, din Biblioteca Virtuală
Citește și:
