Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ioana Capotă, clasa a XI-a B, publicat în numărul 1 din anul III al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.
„Bucuria te cuprinde în diferite momente ale vieţii: de Sărbători, când mănânci dulciuri până…, când eşti aproape de familie (de bunicii care-ţi dau bani să-ţi iei şi tu ceva bun acolo). Poate când câştigi la pariuri ori când îţi face El sau Ea cu ochiu’ pe holul şcolii, când încalci regulile impuse de mami şi nu se lasă cu scandal, când scapi ca prin urechile acului de ascultatul la bio sau când… când… toarce o pisică în braţele tale sau te «pupă» un căţeluş pe-obraz şi-apoi dă vesel din codiţă. În principiu, fel de fel de întâmplări mici sau măreţe, care fac traiul nostru să fie bine ca să nu fie rău, te pot bucura.
Însă nimic, dar absolut NIMIC nu se compară cu frumuseţea de nedescris a zăpezilor! A zăpezilor de început de decembrie sau de mijloc/ sfârşit de ianuarie (se pun şi cele de februarie, dar numai după vacanţă!). Mă refer la zăpezile mari, multe, troienite, de cumplită iarnă când tot e alb, pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare, la zăpezile alea de s-aştern într-o noapte şi devin cea mai importantă ştire trei zile la rând, fac să beculească roşu-portocaliu codurile şi le fac vedete pe fetele de la meteo. Sunt miraculoasele zăpezi şcolare. Cea mai mare bucurie: acel rar moment când deschizi televizorul dimineaţa şi citeşti cel mai duios mesaj: ŞCOLI ÎNCHISE! În mai multe judeţe, s-a decis suspendarea cursu…
De-aici încolo nimic nu mai contează. Ce a fost important de spus, s-a spus. Timpul, spaţiul, lumea s-aşază într-o altă ordine, îţi sunt prieteni, te răsfaţă, îţi fac daruri… Eşti emoţionat, ochii se umezesc, mâinile se aruncă singure în aer şi picioarele te duc, în paşi de dans, spre fereastră. Le vezi – zăpezile – iar ele îţi fac, înfoindu-se pentru a-şi etala aparenta inocenţă, cu ochiul. Sunt, de fapt, complicele tău, materia albă care te salvează din bătălia cu materiile de la clasă. Li te-nchini, în semn de mulţumire. Te reculegi, le venerezi: «Vă adorăm, zăpezilor!». Apoi, într-o deplină armonie cu natura şi cu fenomenele ei, te-ntorci cu paşi triumfali în pătuţ şi adormi prunceşte.
Ei bine, având în vedere raritatea adevăratelor zăpezi şcolare (Vă amintiţi iarna apocaliptică de acum doi ani? Şi cum ni se dădea drumul doar de la ultima oră?), putem să ne considerăm binecuvântaţi că am avut parte de ele. Acum, că a fost sfârşitul lumii d.p.d.v. meteorologic, că a-ngropat zăpada tot ce era de-ngropat, că a luat vijelia pe sus căţei, purcei şi băbuţei, că a rămas mama cu maşina împotmolită în stradă, nu prea mai contează. Nu pot să nu mă bucur până în pânzele albe de comuniunea cu natura! Nu pot să nu-i admir măreţia care îţi administrează terapeutic o doză bună şi, mai ales, prelungită de libertate!
Ce voi spune în continuare nu-mi face nicio plăcere, dar o spun numai pentru a sublinia diferenţa: Ne-am întors de mult timp «la datorie». Zăpezile noastre făcătoare de vacanţă s-au prefăcut mai întâi în mormane jegoşite, trântite hidos în intersecţii şi staţii de autobuz. Apoi, în fiecare dimineaţă, venind spre şcoală, am deplâns agonia lor şi dispariţia lor. Apoi am văzut o tanti plimbându-se cu ghiocei în mână, păsărele băgându-se şi ele în seamă, cip cirip ici, cip cirip colo, şi, evident, lansarea pe piaţă a mărţişoarelor. Le-am zis atunci, dar fără entuziasm: Succes, bărbaţilor, domnilor, tinerilor şi băieţandrilor/ puştanilor, în trecerea cu bine a sărbătorilor de primăvară, care vă solicită portofelul şi imaginaţia! Succes tuturor elevilor în noua primăvară, succes olimpicilor, succes mie, succes ţie, succes cocorilor ce stau să vie, succes, succese! Şi, desigur, succesuri! Dar, credeţi-mă: nimic, dar absolut nimic – ghiocei, mărţişoare, optmarteuri, rândunele, cocori etc. – nu se compară cu frumuseţea de nedescris a zăpezilor şcolare!“ de Ioana Capotă, clasa a XI-a B
Sursă foto: Revista Zări Alb Astre
Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul III, din Biblioteca Virtuală
Citește și: