Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ioana Capotă, clasa a XI-a B, publicat în numărul 1 din anul III al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Ne aşezăm pe locurile indicate pe bilete. Ne rugăm de cel de-alături să ne lase la geam, să vedem priveliştea. Ne plictisim la instructajul stewardeselor. Ne stă inima în loc la turbulenţe. Dar ne gândim vreodată, pe durata unui zbor, la domnul sau doamna pilot? Noi ne-am gândit. Şi nu la oricine! Ne-am gândit chiar la colega sau prietena voastră din clasa a X-a, Marina Cozma, o mircistă mai… aeriană. Marina ştie să piloteze avioane, aşa că am tot întrebat-o cum?, de ce?, când? etc.

Ioana Capotă: Evident, prima întrebare care ne vine în minte este: Cum ai ajuns tu la şcoala de zbor?

Marina Cozma: Emisiunea «Air CrashInvestigations» mi-a trezit pasiunea pentru aviaţie, în clasa a V-a. Părinţii mei au zâmbit când le-am spus despre noua mea preocupare, dar, cu timpul, şi-au dat seama că este ceva serios. Am început să mă documentez foarte mult, să îmi petrec fiecare zi uitându-mă curioasă la avioanele care trec pe deasupra noastră şi apoi am aflat de şcoala de pilotaj de la Tuzla. M-am înscris la cursuri în clasa a IX-a, imediat după ce am împlinit 15 ani. Nimeni din familia mea nu lucrează în domeniul aviaţiei şi, de aceea, apropiaţii nu-mi înţeleg pe deplin pasiunea.

I: Explică-ne ce însuşiri trebuie să aibă un aspirant şi care este drumul pe care trebuie să îl urmeze un pilot în devenire.

M: Aviaţia este un domeniu complex, care necesită multă pasiune, perseverenţă, disciplină, dar şi competenţe pluridisciplinare. Un pilot trebuie să se pregătească continuu. La şcoala de pilotaj, la cursul PPL (Private Pilot Licence) sunt numeroase informaţii de asimilat din nouă materii complexe: cunoştinţe generale despre aeronave, cunoaşterea avionului pe care facem cursurile, radiotelefonie, principiile zborului / aerodinamică, navigaţie aeriană, factori umani, planificarea zborului şi proceduri operaţionale, reglementări aeronautice, meteorologie, foarte multe dintre acestea având tangenţe cu ştiinţele exacte: fizică, matematică, biologie şi chimie. Licenţa PPL este primul pas în cariera unui pilot, permiţându-i pilotarea unui avion de mici dimensiuni. O voi obţine în luna octombrie, anul viitor, după ce voi susţine examenele de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Vârsta minimă pentru obţinerea licenţei PPL este de 17 ani. Următorul pas este licenţa ATPL (Airline Transport Pilot Licence / Licenţa de pilot comercial), un curs mai complex, iar în paralel aş dori să fac şi şcoala de acrobaţie. Un pilot trebuie, bineînţeles, să aibă calităţi fizice şi psihice deosebite. Important este să aibă viteză de reacţie, distributivitate, percepţie şi memorie foarte bune şi, nu în ultimul rând, o stare de sănătate perfectă, un regim de viaţă cu mult sport. Piloţii trebuie să observe instrumentele de bord, să simtă avionul când are diverse simptome motrice, să poată analiza rapid şi la rece orice situaţie. Chiar în momentul în care există o tendinţă de panică, trebuie să avem capacitatea să ne-o înfrânăm şi să mergem pe calea pe care am fost instruiţi. Mai presus de toate acestea, ca să devii pilot pasiunea pentru aviaţie este esenţială.

I: Am aflat că în toamna trecută ai efectuat primul tău zbor în simplă comandă; ce ai simţit în momentul ridicării de la sol? A existat vreun moment de teamă/panică sau, din contră, te-ai simţit în al nouălea cer?

M: Nu cred că pot exprima în cuvinte ce am simţit la primul zbor în simplă comandă. Am fost copleşită de o fericire de nedescris, învăluită de emoţii şi de teama de neprevăzut, cea pe care cred că o au toţi piloţii aflaţi la prima «simplă» (primul zbor fără instructor). În final, m-am simţit în al nouălea cer: visul meu a devenit realitate. Mi-am dorit foarte mult să zbor singură pentru prima dată de ziua mea, când am împlinit 16 ani, vârsta minimă pentru primul zbor în simplă comandă. Briefingul l-am început cu jumătate de ora înainte de zbor, am semnat documentele, m-am uitat la prognoza meteo, la restricţii, am făcut inspecţia externă şi am urcat în avion. Înainte de a zbura singură, am susţinut o serie de examene şi examenul de control pentru primul zbor în simplă comandă. Eram nerăbdătoare şi, în acelaşi timp, entuziasmată. Am fost încurajată şi susţinută de toată echipa aerodromului Tuzla. Pentru câteva momente, am uitat de emoţii, dar, după ce am pornit motorul şi am început rulajul, ele au revenit. A fost uimitor, visul meu devenise realitate, zburam singură! Avionul îl simţeam altfel, era mult mai uşor şi m-am desprins foarte repede de sol. Zborul a fost nemaipomenit, de nedescris. Colegii şi instructorii mă aşteptau lângă pistă, cu «patul de mărăcini» unde fiecare aviator îşi primeşte botezul aviatic după primul zbor în simplă comandă. Când am coborât din avion, toată lumea mă felicita, iar eu eram copleşită de emoţii. După aterizare, am primit «Certificatul pentru cel mai tânăr pilot al şcolii de pilotaj». A fost o zi cu totul specială, ziua în care visul meu a devenit realitate.

I: Dacă botezul bebeluşilor se face într-un cazan cu apică, botezul vostru, al aviatorilor, are cu totul altă poveste. Să auzim în ce constă şi cum l-ai suportat tu.

M: După ce a aterizat cu bine după primul zbor în simplă comandă, elevul cu pricina este luat pe sus de colegi, i se dă tricoul sau bluza jos şi este tăvălit prin mărăcini. Se spune că fiecare pilot trebuie să simtă duritatea solului, astfel încât să execute fiecare aterizare şi decolare cu maximă fineţe. Foarte dureros nu este şi, oricum, bucuria primului zbor singur, când eşti doar tu şi aeronava, este mai puternică.

I: Cum îţi închipui viitorul tău de aviator? Este pilotajul profesia pe care ţi-o doreşti sau este doar un lucru pe care vrei să-l păstrezi pentru timpul liber?

M: Pilotajul este profesia pe care mi-o doresc, însă voi urma şi o facultate de automatică şi calculatoare sau de inginerie aerospaţială de prestigiu, dacă rezultatele de la liceu îmi vor permite.

I: Ce părere ai despre acrobaţia aeriană? Îţi place doar să priveşti spectacolul sau ţi-ai dori să faci parte din el?

M: Iubesc să admir evoluţiile acrobatice de la spectacolele aviatice, imaginându-mi că într-o zi nu voi mai fi în ipostaza unui simplu privitor. Acrobaţia aeriană este cel mai mare vis al meu. Este o activitate foarte complexă. Necesită multă pasiune, disciplină, mii de ore de pregătire, rezistenţă fizică, dar şi psihică. Presupune o tehnică de pilotaj mult mai complexă decât cea abordată, spre exemplu, într-un zbor cu un avion Diamond DA-20 Katana, utilizat la şcoala de pilotaj «Regional Air Services» pentru obţinerea licenţei PPL. Este dificil şi interesant, de aceea mă fascinează.

I: Spune-ne, din punctul tău de vedere, care sunt avantajele şi care sunt dezavantajele acestei profesii.

M: Multă muncă, viaţă socială pe sărite, viaţă de familie fragmentată, presiuni, încercări, provocări, nervi, stres, lupta cu timpul sunt unele dintre dezavantajele profesiei de pilot. Timpul de lucru este extins la maximum de către operatori, pentru a folosi cât mai eficient resursa umană, şi sunt frecvente situaţiile în care petreci la muncă 10-11 ore din 13 posibile (în situaţii excepţionale, 15 ore!). Cum spunea şi domnul Cătălin Prunariu, pilot la TAROM, pasiunea este secretul piloţilor, aceasta este motivaţia lor. Astăzi, aviaţia este una dintre puţinele profesii în care PASIUNEA te ajută să răzbeşti, să treci peste toate sacrificiile sau frustrările şi să continui să te trezeşti la ore nefireşti pentru cei din jur şi să priveşti cu optimism următoarele 12 ore de muncă, fie că vei fi răsplătit cu un răsărit sau apus superb, fie că vei lupta cu o furtună de vară sau vei fi cuprins de ceaţă până când roţile avionului vor lua contact cu betonul. Iar mult mai târziu, în cele 15 minute de linişte în care îţi odihneşti ochii şi-ţi relaxezi muşchii, un zâmbet discret îţi va lumina faţa când îţi vei vedea pasagerii bucuroşi că au ajuns cu bine la destinaţie sau spectatorii uimiţi în faţa acrobaţiilor aeriene. Şi mulţumirea celor din jur îţi va da combustibilul numit PASIUNE.