Redăm în cele ce urmează articolul scris de Meryem ECE, clasa a IX-a G, publicat în numărul 1 din anul III al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.
„Încă din Antichitate, henna este folosită în scop cosmetic sau medicinal în multe zone ale lumii. În Imperiul Roman sau Egiptul Antic, în Africa de Nord sau în Peninsula Arabica, în Orientul Apropiat sau în Asia de Sud, vopsirea părului sau a unor părţi din corp cu henna a reprezentat o preocupare mai ales a femeilor. Cu timpul, folosirea ei a devenit parte a tradiţiilor acestor popoare, o practică motivată religios, iar în unele cazuri i s-a dedicat o zi specială, cu profunde implicaţii emoţionale. Unul dintre aceste momente este Noaptea de Henna (Kîna gecesi/ laylat al-hanna) din tradiţia popoarelor din Orientului Mijlociu, seară care face parte din şirul pregătirilor pentru nuntă. Este greu să cuprinzi în cuvinte tot farmecul acestei seri deosebite şi toată încărcătura emoţională a evenimentului. Eu voi încerca să evoc modul în care se desfăşoară Noaptea de Henna în comunitatea turcă.
Un moment din viaţa fiecărei fete este căsătoria, eveniment fericit care, însă, implică şi despărţirea de mamă, plecarea din casa părintească în casa altora, care până atunci erau nişte străini. În cultura otomană, mireasa, viitoare noră, trebuie să fie supusă soacrei şi soţului. De aceea, această ultimă noapte petrecută acasă are o încărcătură puternică atât pentru fată cât şi pentru mamă. Ea se desfăşoară după tipicul oriental, între prietenele şi rudele de sex feminin cele mai apropiate, cu o seară sau două înainte de nuntă, în casa părinţilor fetei.
Evenimentul începe cu rugăciuni şi recitări de versete şi continuă cu tradiţii şi obiceiuri specifice fiecărei zone. Însă ritualul de bază rămâne acelaşi: viitoarea mireasă este îmbrăcată în veşminte specifice acestei nopţi, viu colorate, de obicei în roşu sau verde, iar pe cap poartă un văl roşu care-i acoperă şi faţa. Mătuşile fetei pregătesc cu atenţie henna, timp în care prietenele miresei spun cântece care exprimă sentimentele mamei şi ale fiicei.
Henna este pusă într-un vas ornat cu flori şi lumânări şi este adusă, în acompaniementul unor cântece, în camera unde fata şi musafirii aşteaptă pe întuneric. Ritualul cuprinde şi o coregrafie care constă în formarea unui cerc de către prietenele ei. Acestea se învart în jurul miresei, ţinând în mână mici lumânări. Dansul flăcărilor şi mesajul sensibil al versurilor cântate în întuneric dau naştere unui moment unic. Punctul culminant îl reprezintă tatuarea cu henna a fetei, după ce viitoarea soacră îi oferă, în semn de bunăstare, un bănuţ de aur şi îi ridică vălul de pe faţă.
În continuare, musafirilor li se oferă un cadru în care se pot distra şi ospăta. La plecare, fiecare primeşte în mod simbolic un pacheţel cu henna.
Elementele care dau culoare şi specificitate acestei nopţi sunt veşmintele tradiţionale, dansurile, cântecele, dar în special tatuajul cu henna. Tatuajele cu henna se fac în momente de bucurie şi sacrificiu, iar căsătoria este înţeleasă ca un prilej de bucurie şi ca un sacrificiu totodată.
Cântecele scrise pentru acest moment al vieţii surprind trăirile fetei care se marită, un exemplu relevant fiind melodia Kinayi getir Aney (Adu mamă henna!): Adu, mamă dragă, henna/ Şi pune-ţi mâna sfântă-n ea!/ Cuprinde-mă în braţe/ Şi lasă-mă să dorm o ultimă noapte/ La sânu-ţi protector!/ Căci, de azi înainte,/ Eu musafir îţi voi fi…/ Fata ta este o pasăre/ Ce zboară de la cuibul său./ Se topeşte de dorul iubitului./ Cu capul descoperit şi-n goale picioare,/ E călătoare precum o pasăre.“, de Meryem ECE, clasa a IX-a G
Sursă foto: Revista Zări Alb Astre
Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul III, din Biblioteca Virtuală
Citește și:
