Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ilinca Bogaciov şi Iulia Iacoblev, clasa a XII-a B, publicat în numărul 1 din anul III al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.
„Când colindaţi cu maşina sau cu trenul această încă ţară, daţi peste locuri (munţi, viaducte, ziduri, tuneluri şi altele) pe care scrie Basarabia e România (uneori, şi Armânu nu chiari, dar asta e altă poveste!). Până în octombrie-noiembrie 2013 am ajuns la desluşirea sensului cultural, istoric şi politic al acestui graffiti care a trecut Prutul, Dunărea, Carpaţii şi toate râurile interioare. Ei bine, în toamna anului trecut am înţeles pe viu sensul lui uman. Am cunoscut- o, adică, pe basarabeanca Larisa Stegărescu, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic «Mihail Kogălniceanu» din Chişinău.
Lara a fost invitată de colegiul nostru, în cadrul parteneriatului educaţional pe care îl avem cu liceul chişinăuan, să petreacă două săptămâni în România. I-am fost gazde (mulţumiri părinţilor!) şi ghizi, sfetnici şi auditoriu în toată această perioadă, dar mai ales prieteni. Mulţi dintre voi au cunoscut-o sau ascultat-o vorbind cu multă înflăcărare despre istoria Basarabiei, despre realitatea actuală din Republica Moldova, despre idealurile generaţiei sale şi despre marea ei iubire pentru România. Lara a participat la cursuri, la Centrul de Cercetări, la Clubul de lectură şi a ţinut ea însăşi prelegeri în «Coriolan», a dat interviuri şi a luat parte la emisiuni radiofonice. A fost profund impresionată de Bucureşti şi de Histria, ca şi de o mulţime de alte lucruri pe care noi am uitat să le mai preţuim. Întâlnirea cu ea ne-a pus în situaţia de a constata că, în vreme ce tinerii de la noi abia aşteaptă să părăsească România, nemaiştiind aproape nimic despre trecutul şi cultura propriei ţări, ba chiar dispreţuindu-le, există oameni care fac din visul de a deveni cetăţean român centrul existenţei lor. Am constatat subit că nu mai ştim ce-i acela patriotism. Mesajele Larei au trezit în noi multe întrebări, ne-au tulburat conştiinţa adormită şi, câteodată, ne-au făcut să ne ruşinăm un pic de mentalităţile generaţiei noastre.
Profitând de şederea ei în mijlocul mirciştilor, i-am luat Larei un interviu şi am rugat-o să redacteze, pentru revista colegiului, un articol în care să ne împărtăşească impresiile din această primă vizită în România.
Ilinca: Dragă Lara, am dori să le prezinţi cititorilor revistei ceea ce crezi că este semnificativ despre tine, să ne vorbeşti despre familia ta, despre mediul în care ai copilărit, despre prietenii tăi…
Larisa Stegărescu: Pornind de la ideea că fiecare dintre noi constituie o individualitate care se manifestă în mii de moduri, îmi mângâi sufletul cu speranţa că forma pe care o îmbracă acum şi o va îmbrăca personalitatea mea în timp este una frumoasă, demnă, unică în felul ei… Pentru că îmi cereţi să reflectez la propria fire, mă voi rezuma la câteva idei care ar putea sugera într-o oarecare măsură cine sunt şi încotro îmi îndrept corabia vieţii prin oceanul destinului.
Sunt o româncă. Sunt o luptătoare pentru adevăr şi dreptate. Sunt un produs al fericirii şi suferinţei deopotrivă. Mă identific cu ceea ce gândesc, spun, realizez, atâta timp cât nu îmi este îngrădită libertatea de a fi şi de a mă manifesta în conformitate cu eul meu. Dacă mi s-ar lua libertatea, aş lupta pentru redobândirea ei, căci ce nu mă distruge, mă face mai puternică. E un citat din Nietzsche, care a devenit un principiu după care mă ghidez în viaţă.
Alt citat devenit principiu: Familia mea – cetatea mea. Aşa spunea tata adesea şi îi dau dreptate, căci rar ne mai deschidem şi noi, oamenii, porţile sufletului, şi atunci o facem pentru familia noastră, cea care ne oferă temeiul de a fi iubiţi necondiţionat şi de a răspândi iubire! Mă mândresc cu familia mea, din multe puncte de vedere. Mai întâi, pentru faptul că părinţii mei reprezintă modele umane demne de urmat, ale căror virtuţi mă inspiră permanent în formarea propriei identităţi: demnitatea, curajul, adevărul, perseverenţa, integritatea…Le sunt recunoscătoare pentru că au crezut şi cred în noi şi ne încurajează să păşim ferm mai departe, cu fruntea semeaţă şi cu inima deschisă!
Existenţa mea a fost mereu strâns legată de viaţa de la sat şi, probabil, acest fapt mi-a insuflat dragostea faţă de istorie, tradiţie, Patrie, pentru că satul a constituit un mediul spiritual propice pentru afirmarea şi conservarea specificului naţional românesc. Satul mi- a oferit libertate, linişte, echilibru… Aici m-am descoperit pentru prima oară şi tot aici mi-am ascultat ecourile sufletului şi cugetului meu!
Prieteni am puţini, probabil şi din motivul că sunt mai intransigentă de felul meu, însă pe cei pe care îi am îi preţuiesc şi îi iubesc cu sinceritate.
Iulia: În toate împrejurările ne-ai uimit cu marea pasiune pentru istorie şi cu bogatele tale cunoştinţe în domeniu. Eşti pasionată de istorie, deci o înţelegi la un nivel superior. În opinia ta, cine sau ce determină cursul istoriei?
Larisa Stegărescu: Pasiunea mea pentru istorie îşi are izvorul în dorinţa de a identifica adevărul, de a înţelege ce a zguduit de-a lungul timpului omenirea, fiind ghidată, în acelaşi timp, de dorinţa de a deveni conştientă de procesul istoric şi de a contribui, în limita posibilului, la aducerea acestuia pe «calea cea dreaptă».
Cursul istoriei este, a fost şi va fi determinat, cred eu, de voinţa şi forţa popoarelor, a naţiunilor, ele fiind cele care au dreptul colectiv de a-şi decide soarta. Marile revoluţii ale omenirii au fost susţinute de popor şi înfăptuite prin el. Revoluţia Franceză din 1789 sau revoluţiile anilor 1848-1849, cunoscute drept «Primăvara popoarelor», demonstrează la nivel internaţional puterea şi importanţa poporului în schimbarea istoriei. Pe plan naţional, evenimentele unioniste (1600, 1859, 1918, ani de importanţă colosală pentru noi, românii) au fost, incontestabil, generate şi apărate de popor.
Nu neg importanţa politicienilor, ei fiind cei care ar trebui să reprezinte interesele poporului şi să realizeze demersuri orientate spre binele general şi particular al naţiunii ai cărei delegaţi sunt. Dintre foştii politicieni români de seamă, cel mai mult îl apreciez pe Nicolae Titulescu, a cărui activitate diplomatică m-a impresionat enorm! Pe de altă parte, este ştiut faptul că istoria are proprietatea de a se repeta… De aceea cred în revenirea Basarabiei la Patria-Mamă, România, iar asta va demonstra cu prisosinţă că evenimentele sunt consacrate reluării.
Ilinca: Lara, cum ţi-ai descoperit tu, cetăţean al Republicii Moldova, identitatea naţională şi ce înseamnă ea pentru tine?
Larisa Stegărescu: Identitatea naţională nu am descoperit-o, ci am conştientizat-o, fiind un adevăr axiomatic, care nu a fost nicicând supus incertitudinilor. Eu şi sora mea am fost crescute de mici în spirit naţionalist, vorbind o limbă lipsită de «împrumuturi» ruseşti sau de alte influenţe negative… Orele de istorie mi-au adâncit şi mai mult convingerile, de astă dată prin intermediul dovezilor concrete. Căci, după cum afirma şi Nicolae Iorga: «Nu există iubire de Ţară, fără iubire de istorie». Studiind istoria, mi-am iubit şi mai mult Ţara!
Identitatea naţională o suprapun identităţii mele personale, umane. E ceea ce îmi încălzeşte sufletul, îmi face inima să tresară şi mă face să mă simt mândră, demnă, puternică. E bunul cel mai de preţ ascuns în tainiţele fiinţei mele şi care nu va fi nicicând răpit sau devalorizat de duşmani sau de critici înveninate. E ceea ce sunt şi simt. E o credinţă a sufletului meu!
Iulia: Că tot vorbeai despre trăiri şi simţiri…Ce simţi când spui «Moldova» şi ce simţi când spui «România»?
Larisa Stegărescu: Abia dacă fac vreo distincţie între sentimentele nutrite faţă de Moldova şi cele faţă de România; mi le apropii pe ambele de inimă, aşa cum o mamă şi-ar apropia pruncii… Sunt cuprinsă de duioşie, fericire şi tristeţe în acelaşi timp. Trăiesc stări diverse, în funcţie de context. Astfel, când îmi pleacă gândul la cultura, realizările, tradiţiile şi datinile strămoşeşti, la limba noastră română, mă simt copleşită de mândrie şi fericire, pentru a mă întrista altădată de momentele tragice din istoria neamului românesc, din istoria Basarabiei…
Ilinca: Ce impact ar avea Unirea asupra basarabenilor şi asupra românilor, cum le-ar schimba viaţa, mentalităţile, cultura?
Larisa Stegărescu: Unirea ar aduce în Basarabia speranţa, liniştea, fericirea de care am fost privaţi atât de mult timp. Ar avea un impact moral binefăcător asupra noastră. Imaginaţi-vă o situaţie simplă: plecaţi într-o călătorie, undeva departe de casă şi de familie. Ce sentimente aţi nutri revenind după mult timp printre cei dragi vouă? Cred că răspunsul îl ştie fiecare… Aceleaşi sentimente de dor şi nelinişte le nutrim şi noi. E dureros faptul că încă nu s-a hotărât statutul Basarabiei şi la nivel constituţional. Acest lucru nu e uşor de înfăptuit, atâta timp cât forţele comuniste şi Rusia mai au putere în stat şi în rândul populaţiei pe care au manipulat-o în ultimul hal. Recunoaşterea oficială a Basarabiei ca parte componentă a României şi a limbii române şi integrarea ei în sistemul cultural, politic, administrativ, economic etc. românesc ar contribui la însufleţirea acestei palme de pământ şi la progresul ei.
Vom deveni împreună mai puternici, mai destoinici de a purta numele unei naţiuni învingătoare, măreţe, eliminând diferenţele şi depărtările care ne-au măcinat atâta timp. Unirea nu poate decât să avantajeze ambele părţi. Precum nu le-a «dăunat» României şi Basarabiei Unirea din 1918, ba mai mult, le-a făcut mai puternice, la fel cred că ar fi ceva îmbucurător realizarea mult râvnitului deziderat naţional acum.
Iulia: Ai avut ocazia să vezi pentru prima dată România (sau măcar o parte din ea) şi să trăieşti printre românii de aici. Spune-ne ce ţi-a plăcut şi ce nu.
Larisa Stegărescu: Experienţa mea în România a fost una foarte frumoasă, fapt datorat, desigur, tuturor celor cu care am intrat în contact şi cărora le mulţumesc din tot sufletul! Mi-au plăcut foarte multe!!! Cultura, limba, viziunea… Am adunat în suflet trăiri incomesurabile prin valoarea pe care au căpătat-o pentru mine… Pentru a vă contura o idee despre cât de importantă a fost această experienţă, vă anunţ că am hotărât să-mi fac studiile universitare în România, unde sper să-mi fortific personalitatea în sensul realizării idealurilor mele.
Voi păstra mereu în gând imaginea Colegiului Naţional «Mircea cel Bătrân» prin care m-au purtat paşii cuprinsă fiind de o emoţie vie, de o bucurie fără margini! E locul în care am trăit clipe memorabile, alături de voi, scumpii mei! Îmi voi odihni mereu gândul revenind la imaginea Constanţei, un oraş frumos, paşnic, istoric.
Nu cred că aş putea cuprinde acum în câteva fraze ceea ce nu am putut cuprinde niciodată cu propria fiinţă, şi anume dragostea faţă de tot ce este România! Poate singurul lucru care m-a întristat a fost faptul că am întâlnit un popor ruşinat de sine, dezamagit, frustrat. Un popor care a uitat să se mai iubească pe sine, să-şi conştientizeze valoarea, să strălucească, aşa ca altădată…
Să zâmbim din nou, fraţilor! Să fim mândri, pentru că avem de ce! Suntem români, să nu uităm asta niciodată! E destinul nostru… E calea noastră…“, de Ilinca Bogaciov şi Iulia Iacoblev, clasa a XII-a B
