Redăm în cele ce urmează articolul scris de Călin Ştefanopol, clasa a IX-a E, publicat în numărul 1 din anul III al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.
„Credeai că noi, care stăm să scriem articole, nu mergem la dănţuială? Ba, vrem să vă spunem că am fost chiar la mai multe baluri anul acesta, dar nu ne permitem să-l comentăm decât pe al nostru. Şi încă ceva, era să uităm: acest articol trebuie ferit, în limita posibilului, de ochii părinţilor. Unele informaţii le pot pica greu. Ei trebuie să ştie atât: balul mirciştilor s-a desfăşurat în Ego, unde a cântăcit Lora şi a fost fruuumooos!
Aşadar, primul lucru pe care l-am constatat a fost, pe lângă frigul siberian, mărimea clubului. Într-un balon cât un teren de fotbal urma să-mi petrec vreo şapte ore din viaţă. Mă rog, am intrat, mi-am lăsat hainele la o (mamă-mamă!) tipă brunetă, apoi m-am închinat la muntele de la intrare care ne privea de sus. Cu un aer de domn mucos (dar domn!), am scos biletul, i-am aruncat o privire de iepuraş alpha şi i-am întins lăbuţa ca să-mi pună brăţara (foarte importantă, deoarece demonstra că am trecut cu brio de prima probă: infiltrarea în teren). Acum e acum!
Cât mi-a luat să salut lumea (colegi, prieteni vechi, prieteni de-ai prietenilor vechi), a început prima defilare a candidaţilor pentru Miss/ Mister. Cea mai impresionantă parte a momentului (din unghiul meu de vedere, că am avut un unghi foarte bun) au fost fustele scurte purtate de nişte picioare lungi, foarte frumoase (din 20 de picioare, 10 erau de la noi din clasă). La un moment dat, am avut impresia că una dintre posesoarele lor se uită la mine şi am zâmbit victorios, ca un cuceritor vero. Defilarea încheindu-se, m-am dus la masa la care am fost programat şi am început să mă bâţâi şi eu pe clasicele ritmuri de clubăraie (bum-bum-bum-pam-pam-pam-zât!), am depistat nişte profesori şi nişte feţe feminine vag cunoscute sufocate de machiaj, trupuri în unduiri provocatoare etc. Fiecare îşi făcea talentul pe cont propriu. Apoi s-au format, naiba ştie cum şi când!, perechi de dansatori (moment în care am descoperit că eram singurul ţăran care dansa by himself). Lăsăm asta! Între timp, candidaţii treceau probă după probă, ca eroul din poveste (înainte mult mai este!), la una dintre ele fiind întrebaţi ce ar face dacă ar avea un prieten care se droghează. Replicile unei blonde hotărâte m-au amuţit de admiraţie:
— Aş merge la Asociaţia Antidrog Constanţa.
— Ştii şi adresa?
— Strada Mimozelor, numărul 4.
Precizia asta m-a cam blocat. Şi-o fi făcut temele de acasă? N-aş prea crede… Mai curând a fost un miracol. În orice caz, pe mine m-a remontat după ce, aproximativ cu o oră înainte, un tânăr stimabil a declarat că «extrovertită» înseamnă «sofisticată».
În fine, balul a continuat. După ora 23:00, colegii de masă au comandat beutura şi, ca de sub penelul unui pictor suprarealist, lumea a început să aibă alte forme, culori şi texturi. Cuplurile dansante dezvoltau legături ceva mai puternice decât la început, buzele lor dădeau mâna din ce în ce mai des şi câte o tipă dezinhibată dansa pe spătarul canapelei. Unii au experimentat nevinovatul schimb de parteneri. Pentru ei nici nu conta că Lora pogorâse printre muritori, fiecare fiind preocupat să se mişte cu simţ de răspundere în perimetrul restrâns al cuplului.
Balul a fost o treabă interesantă abia după ce ne-am întors la şcoală. Îi vedeam pe foştii iubăreţi vorbind prin clasă şi pe holuri ca şi când nimic nu i-ar fi legat şi-mi venea în minte stereotip următoarea frază: «Căline, acum eşti în lumea reală. Noaptea în club şi ziua la liceu sunt indici spaţiotemporali care nu respectă aceleaşi reguli, între care se duce o bătălie departe de a se fi terminat».“, de Călin Ştefanopol, clasa a IX-a E
Sursă foto: Revista Zări Alb Astre
Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul III, din Biblioteca Virtuală
Citește și:
