Redăm în cele ce urmează articolul scris de Amalia Caraş, clasa a XII-a B, publicat în numărul 1 din anul III al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.
„E o imagine dislocată/ contrastantă atunci când îl vezi pe Shakespeare pus lângă un «neologism» ca Ciiuzzy. Adevărul este că am fost orbită de o anumită ceaţă tot timpul cât am citit postările de pe site-ul Cristinei Cucoaniş, blogeriţa mircistă din numărul acesta. Jeremy Bentham, marele filosof utilitar, a spus odată că «există două tipuri de oameni în această lume, aceia care împart lumea în două tipuri şi aceia care nu o fac.» … Ei bine, eu o fac. Iar de data asta, prefer să-i împart în cei care aleg experienţa şi cei care aleg imaginaţia.
În cea din urmă se încadrează şi Ciiuzzy (alter ego-ul Cristinei; sau poate e invers?!) şi ne face astfel cunoştinţă cu Rupert, Lotte sau Lorette, cu un Eu, El şi Ea ai timpului trecut. Poveşti-matriţă în totalitate, în care «dragostea ne transformă pe toţi în poeţi». Ţi s-a întâmplat şi ţie, nu-i aşa? Spre surprinderea ei, el a zâmbit, cu ochii tot plecaţi pe foi. Zâmbea fiindcă ştia că ea îl privea. E frumos, în felul său estetic.Te face şi pe tine să zâmbeşti. Cum/ cât te face să şi simţi este o problemă de credinţă: te încrezi în adevăr sau te laşi pradă imaginaţiei? Un avertisment, însă, cititorule: iubirea fără adevăr e mai mult ipocrizie.
Nu a zis nimeni că nu poţi face, totodată, parte şi din a doua categorie. Suntem tineri, putem (ni se permite!) să fim mai multe persoane, până descoperim cine suntem sau cine vrem să fim. Cristina, de data aceasta, ne aduce în planul familial al liceului nostru mult iubit. Ştim cu toţii cât de importantă/ pregnantă/ marcantă este perioada liceului în/ pentru viaţa noastră, dar oportunitatea de a avea soarta rescrisă nu o au decât cei merituoşi (Mirciştii! Voi restul, arătaţi puţin respect!). De zilele de liceu treci uşor, dar de drama lui, ba! Blogul şi-a schimba năravul. De la povestiri scurte sentimentale, ajungem să citim o «biciuire» verbală, căci doar cuvintele, prin eleganţa şi asprimea lor rănesc cel mai tare. Nu mai e loc de imaginaţie când gurile rele nu te lasă să trăieşti. Vorba aia: Dacă nu poţi să-i învingi, li te alătură! Sau, în cazul nostru, scrie despre ei.
Aici se opreşte existenţa duală, în dubii, a liceanului mircist: să rămână impasibil sau să se lase cucerit de sentimentalism/e? Eu încă văd în ceaţă. Nu-mi recunosc condiţia.“, de Amalia Caraş, clasa a XII-a B
Sursă foto: pexels.com
Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul III, din Biblioteca Virtuală
Citește și:
