zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

ZăriAlbAstre2015: „Craii de Curtea-Nouă“ de Ana-Maria Julia Radu, Cristina Danovschi şi Iman Mologani, clasa a X-a F

ZăriAlbAstre2015: „Craii de Curtea-Nouă“ de Ana-Maria Julia Radu, Cristina Danovschi şi Iman Mologani, clasa a X-a F

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ana-Maria Julia Radu, Cristina Danovschi şi Iman Mologani, clasa a X-a F, publicat în numărul 1 din anul IV al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Popasul îl vom azi face în Curtea Olimpiană a celor trei… crai participanţi la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori: Hakan Calila, Dan Mircea Neagoe (Morocănilă) şi George Prodan (toţi dintr-a IX-a B). În aerul lor oarecum sfios, cu zâmbete şi tăceri echivoce, am intuit experienţe de viaţă intelectuală (efort, perseverenţă, amintiri, emoţii) cărora intervievaţii noştri le-au dat drumul cu greu în cuvinte şi pe care noi, redacţia, le voiam rostite în tumultoasa realitate. Anevoie se ajunge la sufletul unor fizicieni-chimişti-biologi! E protejat de labirinturi, porţi zidite şi lacăte, încât am avut nevoie de o adevărată minune pentru a-i vedea din când în când strălucirea. 

Rezultatul acestor olimpici stă sub semnul unui imperativ: Îndrăzneşte! În fond, de ce să îndrăznim? Pentru că astfel dovedim că suntem, că lăsăm urme, că e un rost al trecerii noastre în lume şi prin lume… Îndrăznim să învăţăm fiinţarea şi în-fiinţarea. Îndrăzneşte şi tu să priveşti «înalt», să gândeşti «amplu», să fii ancoră peste «marginile» gândului! 

Iată, pe scurt, aventura vieţii de olimpic. 

Hakan: Am fost la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori, care s-a desfăşurat în Argentina, în perioada 3-12 decembrie 2014, unde eu am obţinut o medalie de argint, colegul meu, Dan Neagoe a obţinut o medalie de bronz şi George Prodan a ajuns până în lotul lărgit. 

Redactor: Cum a fost procesul de pregătire? 

Hakan: Ne-am pregătit foarte intens pentru această olimpiadă de ştiinţe şi singuri, şi cu profesorii de la clasă (fizică – Adina Dogărescu; chimie – Doina Bălaşa; biologie – Adriana Popescu). 

Redactor: V-aţi aşteptat la rezultatele acestea? 

Hakan: Spuneau şi cei care ne-au pregătit că se aşteaptă la rezultate mari de la noi. A zis clar doamna Bogdan (Daniela) că nu se aşteaptă să ne întoarcem fără o medalie frumoasă. Ne aşteptam şi noi să luăm premii, bronz, argint… Aur era cam greu, totuşi. Asta e cam complicat, având în vedere că a trebuit să concurăm şi cu cei din Asia, şi cu cei din Rusia, care numai asta fac toată ziua: mănâncă chimia, fizica şi biologia pe pâine. 

Dan: Da, mă aşteptam ca toţi cei care am intrat în lotul restrâns al României să luăm medalii. Nu cred că a existat an în care să se fi întors cineva fără medalie acasă şi, oricum, am fost foarte bine pregătiţi şi de profesorii din Constanţa şi de cei de la pregătirea centralizată. 

Redactor: Cum descrieţi experienţa argentiniană? 

Hakan: A fost extrem de cald. Erau în jur de 35-40 de grade în fiecare zi, muream de cald, dar a fost o privelişte extraordinară, să ne trezim de dimineaţă şi să vedem muntele. Am făcut şi excursii până pe vârful Aconcagua, am făcut poze, am văzut cum este la ei producţia de vin, am fost şi la o staţie de epurare a petrolului… a fost foarte frumos. Cum ne-a bătut vântul sus pe munte, asta a fost cea mai interesantă chestie. 

Redactor: Cât de grea vi s-a părut competiţia? 

Hakan: Ei bine, noi ştiam că o să fie foarte greu, foarte greu, că până la urmă este vorba despre olimpiada internaţională, adică trebuia să concuram cu cei mai…, cei mai…, cei mai deştepţi din fiecare ţară participantă din lumea asta. A fost greu. Este greu să ajungi până acolo, dar merită. Când te vezi pe podium, când se zice numele tău, că ai luat medalie, se întâmplă o chestie extraordinară. Este mult mai fain decât rezultatele pe care le obţinem pe plan naţional; la internaţională te aplaudă şi unul din India, şi unul din Brazilia, şi unul din Argentina. E cu totul altceva. 

Redactor: Povestiţi-ne o întâmplare hazlie (clişeu de interviu, ce să-i faci?!) care s-a petrecut acolo. La toate concursurile se întâmplă câte ceva. (deja craii noştri încep să râdă)… 

George: Un lucru foarte amuzant a fost cu domnul profesor care ne-a pregătit la chimie, domnul Costel Gheorghe

Hakan: Una dintre primele întrebări pe care mi le-a pus domnul Costel Gheorghe a fost dacă vizionez telenovele turceşti şi era foarte intrigat că nu mă uit eu la telenovele turceşti. Bine… Au mai fost şi altele… Georgică, băiatul verde. 

Redactor: Georgică, băiatul verde?! 

George: Eu aveam un hanorac verde şi mă striga băiatul verde. 

Dan: Tot aşa o chestie amuzantă a fost – nu mi s-a întâmplat mie – înainte de barajele pentru selectarea lotului. Au fost nişte teste care n-au avut nicio legătură cu selecţia în sine, ci ca să-şi facă profesorii o idee despre noi; lucrările nu se semnau, trebuia să treci un cod, iar unul dintre colegii noştri a pus 007. Ca urmare, la unul dintre baraje am primit un subiect cu agentul 007 şi problema era cu cianura de potasiu. 

Hakan: A mai fost o chestie interesantă la biologie, cu doamna Rodica Jidoveanu. În prima zi am făcut noi o listă, să vadă doamna Jiloveanu cum ne cheamă, şi a ajuns la numele meu. Spune: domnul CALICE. Eu am zis că nu mă cheamă Calice, mă cheamă Calila. A, bun! În scurt timp, vorbeam despre apă, ajungem la o discuţie foarte bizară, de genul «Ce faceţi voi, musulmanii, înainte să intraţi în moschee?»… Eu zic că ne spălăm. «Şi vă spălaţi CUUU?…» Eu nu ştiam ce vrea, răspunsul fiind evident. Mă gândeam: Bă, să-i răspund apă? Se aşteaptă să-i răspund apă? Am zis: apă. «BRAVO! Vezi că ştii?»!!! 

Redactor: Ce aveţi de spus despre interacţiunea cu presa? Pentru că toate premiile v-au adus notorietate. 

Hakan: La început eram foarte bucuroşi că o să dăm interviuri, până când am ajuns să dăm interviuri cam de trei ori pe săptămână şi ajunsesem să ne săturăm de acest lucru. Devine obositor. 

Dan: Eu în general nu mă prea mă pricep la vorbit liber şi nu mi-a plăcut să dau interviuri, cu atât mai mult cu cât au devenit foarte dese. 

George: La mine e primul interviu. 

Redactor: Ce alte pasiuni mai aveţi? 

Hakan: Mie îmi place foarte mult fotografia. Din când în când mai ies, fac poze, dar cel mai mult îmi place să ascult muzică. Ascult muzică rock foarte mult. Trupa mea preferată este Pink Floyd. Dacă mă plictisesc, citesc. 

George: Eu practic înotul de opt ani şi mă mai pasionează jocurile pe PC, mai ales LOL. Când mă plictisesc foarte tare, uneori, mai citesc şi o carte, SF în principal. Ultima carte citită e Experiment, de Veronica Roth

Dan: Eu nu prea fac nimic în timpul liber. Sunt ataraxic. Îmi place dormitul. 

Redactor: Definiţi-vă în trei cuvinte. 

Hakan: Tătar, isteţ, vorbăreţ. 

Dan: Verde, rârâit şi isteţ. 

George: Timid, leneş şi ambiţios.

 

Redactor: Care este cea mai importantă trăsătură de caracter a unui om, după părerea voastră? 

 

Hakan : Încrederea în sine. O am. 

 

Dan: Simţul realităţii. Îl am. 

 

George: Atenţia. Şi nu o am. 

 

Redactor: Consideraţi că vă încadraţi în categoria «elev perfect»? 

 

George: Nu, am un cinci la engleză şi un cinci la română dintr-un test. 

 

Dan: Nu cred că există elev perfect. Fiecare are înclinaţiile lui. Eu, spre exemplu, sunt mai mult pe real, deci nu o să am niciodată realizări grozave la română, să spunem. 

 

Redactor: Dacă ar fi să faceţi ceva ieşit din comun, mai nebunesc, care ar fi acel lucru? 

 

Dan: Cred că una dintre cele mai ciudate chestii s-a şi întâmplat când cei din camera vecină îi furaseră pantoful lui Hakan, iar el a dat cu o sticlă în perete până s-a spart şi a umplut toată camera de apă… Şi a mai fost o chestie cu sosul de baclava. Turna între paginile cărţilor sos şi condimente şi între cărţi super-glue (cărţi de beletristică). Hakan e capabil de multe chestii. O poreclă de-ale lui e Calice, musulmanul fundamentalist. 

 

Hakan: Eu, Calice, musulmanul fundamentalist, îi spun lui Dan Leuţul. Să vă povestesc ce a făcut şi ce ar putea să facă Leuţul. I s-a furat telefonul (se aude un «Aaaaa» prelung din partea lui Dan) şi l-a urmărit pe acel individ, care s-a încuiat în baie, şi Dan Neagoe a spart geamul. A vrut să dea cu pumnul în tocul uşii şi a nimerit mai pe lângă. A doua zi a pus scotch pe geam. Ce ar face? Hmm. Ceva la ora de sport. Când zic Dan, mi-l imaginez alergând, la un moment dat împiedicându-se şi spărgând uşa din sala de sport, cât e ea de mare. Despre George… Îl văd aşa: îi spune cineva că este praf la înot şi el se dezbracă şi înoată în Dunăre. E capabil să se arunce de acolo, de la canal, de la Cernavodă şi să zică «Uitaţi că pot să înot!»

 

George: Hakan ar închide-o pe F*** (o colegă, nu divulgăm numele) într-o cameră şi ar lăsa-o acolo şi Dan ar mai suna-o din nou pe doamna dirigintă cu număr ascuns. 

 

Dan: BAAAAAAAAAAAAAAA!!! (plus râsete, bineînţeles) NU EU AM FĂCUT-O! DECI, NU EU AM SUNAT-O! MI-A FURAT UNUL TELEFONUL şi M-A ÎNTREBAT «Cum o cheamă pe diriginta ta?» «C***» «Bine, hai c-o sun!». Şi a sunat-o. Neagoe Dan n-a avut nicio treabă! Dialogul a fost… 

 

Hakan: Întrebare: Ce faci, iuuubiiiiii? 

 

Răspuns: Cred că ai greşit iubirea… 

 

Redactor: Impresii despre ce s-a întâmplat acum, aici? 

 

Hakan: Interesant. Faţă de celelalte interviuri, acesta a fost de calitate superioară.

 

Epilog

 

Dan: DECI, TELEFONUL MI-A FOST LUAT ÎMPOTRIVA VOINŢEI MELE! SĂ SE CONSEMNEZE! NU EU AM SUNAT!!!

 

No comment :)“, de Ana-Maria Julia Radu, Cristina Danovschi şi Iman Mologani, clasa a X-a F 

 

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre 

 

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul IV, din Biblioteca Virtuală 

 

Citește și:

 

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al
tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre 

0 0 voturi
Article Rating
Abonează-te
Anunță-mă despre
0 Comments
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile

Cele mai recente articole

WordPress Cookie Plugin by Real Cookie Banner