Redăm în cele ce urmează articolul scris de Julia Radu, Cristina Danovschi, Miruna Apetroaei, Caterina Tudoruș, Maria Calabache, clasa a X-a F, publicat în numărul 1 din anul IV al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.
„Alege o problemă a Constanţei care să nu rămână doar la stadiul de identificare. Până te gândeşti tu, hai să-ţi povestim ce-am făcut noi! Clasa noastră (a X-a F) s-a împărţit în grupe de câte 5-6 elevi, după preferinţe (sau după prietenii, mai bine zis) şi fiecare grupă a ales câteva probleme fundamentale pe care le are societatea, printre care am enumera iluminatul public, clădirile vechi (aproape prăbuşite), programa şcolară excesiv de încărcată, câinii comunitari, lipsa spaţiilor verzi, gunoaiele de pe străzi şi altele… Problemele există, categoric! Buuuun… Atunci eram la stadiul de identificare, însă indentificarea noastră a pornit apoi pe un drum al unei posibile rezolvări. Am supus la vot problemele găsite (un vot confidenţial, desigur), iar problema cea mai votată de către largul public (mai exact 30 de elevi) a fost LIPSA MĂSURILOR EFICIENTE ÎMPOTRIVA CÂINILOR FĂRĂ STĂPÂN.
De ce am făcut toate aceste lucruri? Doamna dirigintă (profesor Sanda Oprea) ne-a prezentat un proiect care are ca scop educaţia democraţiei participative – «Cetăţeanul». Ce înseamnă această educaţie a democraţiei participative? Înseamnă în primul rând identificarea unei probleme a comunităţii, informarea despre respectiva problemă, implicarea şi cunoaşterea modului de adresare către autorităţile corespunzătoare. Noi am parcurs toate aceste etape cu ajutorul doamnei diriginte, iar acum aşteptăm răspunsul la memoriul pe care l-am depus la primărie. Totodată, am prezentat proiectul nostru în faţa unor clase şi Consiliului Elevilor prin intermediul planşelor şi al proiecţiei Power-Point. Am diseminat astfel informaţii despre câinii comunitari, diferite soluţii alternative (cu avantajele şi dezavantajele lor), planul nostru de acţiune în vederea rezolvării problemei, fotografii şi articole din presă pe această temă. Ce vrem noi este să ne facem auziţi. Însă nu e totul chiar aşa de simplu cum pare…
Ai fost vreodată muşcat de vreun câine comunitar sau fugărit de vreo haită? Sau poate ai simţit fiori de gheaţă când te-ai trezit singur printre maidanezi? E bine de ştiut că dintr-un eşantion de 500 de persoane, 38,7% consideră această problemă cu adevărat importantă. Iniţial, în Constanţa au existat aproximativ 20 000 de câini fără stăpân, iar statisticile arată că numărul lor s-ar fi redus la 5000. Ţi-am putea da multe alte cifre, însă credem că mai interesant este să-ţi povestim câte ceva din activitatea noastră practică.
Un prim punct din cercetările noastre din teren a fost Spitalul Judeţean Constanţa, secţia de Urgenţe (după care am telefonat şi la Spitalul de Boli Infecţioase, unde însă nu am putut intra din cauza epidemiei de hepatită A!). Experienţa a fost destul de puternică pentru unele dintre noi, întrucât am fost conduse în secţia de Urgenţe, la Traume (cam cel mai dur sector după morgă). Acolo, le-am luat interviu unor medici dispuşi să ne răspundă la întrebări, chiar dacă de câteva ori au fost nevoiţi să ne părăsească vreo câteva minute deoarece erau chemaţi la datorie. Interviul a cuprins întrebări referitoare la cifre, proceduri, costuri, complicaţii şi recuperare. Am aflat că, după estimările medicilor, numărul de oameni care vin la Urgenţe pentru că au fost muşcaţi de un câine este, zilnic, de 3-4, iar anual se prezintă până la 1400 de persoane. Am întrebat despre cazuri letale, însă nu am putut primi un răspuns exact, ci doar informaţia că anul trecut a murit cineva din cauza unor muşcături de câine.
Procedura este aceeaşi şi pentru pacienţii asiguraţi, şi pentru cei neasiguraţi. Se acordă primul ajutor, se fac vaccinurile antitetanos şi antirabic, iar oamenii sunt trimişi la Infecţioase pentru mai multe îngrijiri. În cazurile mai grave, care necesită internarea, după ce au fost la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, pacienţii se întorc la Spitalul Judeţean şi sunt internaţi la chirurgie plastică. Niciodată o muşcătură de câine nu va fi cusută, ci, cel mult, se vor face fire de apropiere pentru plăgile mai mari, mai urâte. Costurile sunt destul de mari, chiar şi pentru simplele «capsări» ajungând până la peste 1000 de lei. Complicaţiile ce pot surveni în urma muşcăturilor pot fi suprainfecţii locale sau sistemice, dacă se transmit şi la alte organe, însă cele mai multe sunt, cu siguranţă, cele de ordin psihic (pot necesita ani întregi de psihoterapie pentru depăşirea traumelor). Timpul de recuperare fizică este între 5 zile şi luniîntregi (pentru pacienţii internaţi). Întrebate dacă sunt de părere că reducerea numărului de câini comunitari ar scădea şi numărul pacienţilor cu astfel de probleme, cadrele medicale au spus : «Bineînţeles!»
Cea mai palpitantă activitate de teren a fost vizita la Biobaza Constanţa. În expediţia noastră către obiectivul vizat, tocmai la marginea oraşului, în Km 4-5, am schimbat trei autobuze şi am stat o oră în frig. Ne-am învârtit orbecăind pe nişte străduţe, până când, în cele din urmă, am găsit Centrul de Ecarisaj, mândre că nu am avut nevoie de absolut niciun indicator (Oricum, nu exista niciunul! Aşa cum nu exista nicio firmă cu numele instituţiei pe gardul/ poarta/ uşa acesteia!). Am fost izbite de «modernitatea» centrului şi de împrejurimi: în dreapta un maldăr de gunoaie, în stânga câini vagabonzi (liberi!), în faţă pustietate şi în spate… nişte căsuţe rătăcite în miasmele locului.
Probabil că vă întrebaţi ce caută nişte câini comunitari ÎN FAŢA
Biobazei care se ocupă cu ridicarea lor din spaţiul public. Ei bine, răspunsul nu-l ştim nici astăzi, însă faptul este grăitor în legătură cu eficienţa sistemului.
Cum am fost «musafiri» într-o dimineaţă de sâmbătă, pe la ora nouă, n-am putut să intrăm pentru că era închis. Dar nu puteam
să ne lăsam aşa, cu una, cu două, nu? Am înconjurat clădirea şi am reuşit să vedem lucruri de toată mirarea (mai precis, doamna dirigintă, care este mai agilă decât noi, a urcat pe gard şi a făcut fotografii). Oficial, adăpostul are 600 de locuri destinate câinilor, aproape toate – zice-se – ocupate; noi nu am numărat decât vreo 25 de câini, de toate rasele, în cuşti, fără să fi fost în prealabil sortaţi şi supravieţuind în condiţii mizere. Erau aproape morţi de foame, schilozi, chinuiţi. Imaginea în sine spunea mai multe decât am putea noi să vă povestim.
Am ajuns şi la ultima parte a lucrului pe teren, care s-a dovedit
a fi… specială: vizita la Primăria Constanţa. Chiar dacă eram deja informaţi, i-am adresat Cristinei Itoafă (responsabila centrului) câteva întrebări fundamentale pentru cercetarea noastră. Ea ne-a oferit numărul de telefon al instituţiei, al hingherilor şi ne-a spus că aceştia lucrează după programul 8,00-16,00. Aşa că, dacă eşti prins de o haită de câini la ora 20,00 (când ieşi de la liceu), ei nu te vor salva – trebuie să te descurci singur. Apoi, ne-a spus că o amendă pentru abandon ajunge la 6000 de lei şi că, în cazuri mai grave, cei vinovaţi sunt condamnaţi la 5-6 ani de închisoare, însă până acum nu s-a aplicat nicio sancţiune. De ce? Răspunsul a fost scurt: «Am sperat să ajungem la un acord cu cei în cauză». Să fim serioşi… Ne-am dat seama cu toţii că înţelegerea n-a avut loc. Acum doi ani, domnul primar al Constanţei aproxima că problema câinilor fără stăpâni se va rezolva într-un an şi jumătate. Totuşi, şefa secţiei a fost mai realistă, afirmând că acest lucru va fi posibil în trei ani. După ce ne-a făcut o prezentare aproape perfectă a eficienţei centrului (pentru care se primesc anual 1 000 300 de lei), i-am spus că noi am văzut, de fapt, Biobaza şi că nu este aşa cum ne-a descris-o dumneaei. Acolo nu au loc 600 de câini, iar noi de-abia am văzut vreo 25-30… Răspunsul a fost : «Voi v-aţi dus în weekend… toţi câinii au fost adoptaţi până atunci.»
Ancheta noastră ne-a arătat că problema câinilor comunitari este mult mai complexă decât ne-am fi aşteptat. Pe lângă lipsa locurilor amenajate şi a interesului serios pentru rezolvarea civilizată a chestiunii, am descoperit veşnica strategie de muşamalizare şi incapacitatea autorităţilor de a lua măsuri. Ne-am convins că rămâne la latitudinea noastră: alegem să facem ceva sau acceptăm tergiversările şi demagogia instituţionalizată?
Aceasta este povestea proiectului nostru. Ce-am pierdut? Puţin timp. Care a fost câştigul? El se află în inima şi conştiinţa noastră, îl simţim şi suntem mândri de el. Astfel am învăţat să fim mai responsabili măcar cu un dram, să lucrăm ca într-o familie (căci clasa noastră şi doamna dirigintă sunt o a doua familie) şi să ne zbatem pentru a ne atinge scopul. Deocamdată, ceea ce ţine de noi a fost făcut. Acum aşteptăm intervenţia autorităţilor şi răspunsul lor. Dar să-ţi spunem un secret: Între ceea ce eşti şi ceea ce vrei să fii este doar o distanţă a curajului. Poţi să o depăşeşti, nu?“, de Julia Radu, Cristina Danovschi, Miruna Apetroaei, Caterina Tudoruș, Maria Calabache, clasa a X-a F
Sursă foto: Revista Zări Alb Astre
Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul III, din Biblioteca Virtuală
Citește și:
