Elevul X la tablă! Cărţi şi caiete închise!
Scoateţi o foaie de hârtie! Măi drăguţule, ce-ai de
vorbit acolo; sau tu le ştii pe astea? Absenţă,
absenţă, absenţă! Ei, ia hai, că deja nu se mai
poate! Eu stau să vă predau aici şi voi nu sunteţi
atenţi! Mai bine vă dau de lucru din manual şi
după vă dau test şi gata, nu e problema mea. Măi
copile, tu eşti prost? Arată aia pe hartă şi nu te
mai fandosi atâta. Ce, tu ai impresia că am timp
0să vă pun note tuturor până la sfârşitul
semestrului!?
DOAMNA DIRIGINTĂ, TREC CLASA LA
MATE!!!
*
Balauri cu şapte capete, dragoni suflători
de flăcări, oameni cu beţe tăioase în loc de
degete şi cu priviri de laser. Oare?
Jos cu masca de bau-bau! este noua
noastră rubrică, prin care vrem să scoatem la
iveală the other side of the moon (luna fiind o
metaforă pentru cadrele didactice de pe la noi).
Cum? Foarte simplu. Citiţi şi aflaţi.
Omul, nu Directorul
Pentru că aşa se cade, am început cu domnul director Vasile Nicoară. Iată, deci:
Care este activitatea dumneavoastră preferată din timpul liber?
Călătoria. Am văzut jumătate din lume. Cele mai îndepărtate locuri în care am ajuns sunt Brazilia, în statul Rio Grande de Sud, China, la Shanghai, SUA, în Idaho, pe cursul Fluviului Şarpelui şi pe Valea Somonului Roz – unde, la un restaurant de acolo, am găsit numai cod îngheţat de Atlantic! – şi în Canada, la cascada Niagara, Toronto, Montreal. În rest, am fost mult prin Europa.
Că tot spuneaţi despre un restaurant, care este felul dumneavoastră de mâncare preferat?
Grea întrebare. Am o listă de câteva mâncăruri ce îmi plac mai mult, dar printre cele mai atractive pentru mine sunt cele cu cartofi, cu legume; dintre cărnuri, prefer porcul; nu prea îmi place peştele. Foarte mult îmi place, în schimb, mâncarea italiană, pe care, cu timpul, am descoperit-o şi în Italia, în variantele ei originale şi, de obicei, dacă am posibilitatea să aleg sau sunt la restaurant, o prefer.
Culoare preferată?
Îmi place albastrul, iar în vestimentaţie prefer bleumarinul şi maroul.
Domnule director, eraţi considerat un copil cuminte?
Liniştit mai degrabă decât cuminte, pentru că îmi aduc aminte că mi-am făcut de mai multe ori griji şi probleme, chiar mă pregăteam să mint pentru că întârziam sau că n-am făcut ce trebuia.
Vă amintiţi o năzbâtie sau o întâmplare hazlie din trecut?
Da, de exemplu, prin clasa a şasea cred că eram, ne-am dus cu şcoala la pădure să strângem fructe de pădure şi eu cu alţi băieţi am plecat cu găletuşele prin codru şi am găsit o poiană, am avut şi o minge şi am tras un fotbal de toată plăcerea. Pe când trebuia să ne întoarcem, ne erau găletuşele goale şi atunci fiecare a găsit câte o explicaţie – am minţit că ne-a fost rău, că ne-a durut burta – şi, după ce ne-a admonestat, diriginta ne-a iertat, zicând «Totuşi, dacă aţi fost bolnavi, noroc cu ceilalţi care au strâns fructe şi clasa şi-a îndeplinit planul.»
Vă plăcea şcoala când eraţi mic?
Da, mi-a plăcut să merg la şcoală, mi-au plăcut colegii, de altfel cei mai buni prieteni pe viaţă mi-au rămas colegii de liceu.
Care a fost cea mai mică notă a dumneavoastră şi la ce materie?
Am luat o dată un doi la fizică, pentru că eram într-o dispută de idei şi de atitudine cu profesorul, care, zic eu, mi-a întins şi o cursă. A lăsat un material – nu mai reţin ce era, o carte sau o culegere, ori un auxiliar ceva – pe catedră şi mi-a cerut să realizez schiţa unui aparat care tocmai era pus acolo. Eu nu eram prea sigur de ce fac şi aveam şi frondă de mic, ca să îl înfurii. Colegul meu de bancă era puţin bâlbâit, ca sa zic aşa, şi tot zicea «Uuu… uuu… uuită-te pe catedră!». Şi atât de mult a zis şi îl vedeam cum se chinuie, încât m-am uitat de vreo două ori; nu mai ţin minte dacă oi fi şi copiat ceva de acolo sau nu, dar destul că nici nu mă apucasem bine să desenez, că profesorul, care se uita într-o vitrină în spatele clasei, m-a văzut acolo ca într-o oglindă şi… gaaata! Pentru că el făcuse secţia maghiară şi învăţase în ungureşte, vorbea foarte prost româneşte şi mi-a zis aşa: «Mà-ga-ru-lee, rupe un ureche la tine!». Şi mi-a dat doi, după care mi-a oferit şansa să îmi refac media. Sigur, cu un compromis, nu mi-a mai ieşit medie mare, dar am scos doiul ăla în câteva ore, că altfel eram corigent.
Şi avea vreo poreclă anume acest domn profesor?
Noi îi spuneam Féri. Îl chema Francisc şi de aici făceam tot felul de glume: «a te Féri», «E bine să te fereşti de Féri»… [Râzând cu lacrimi, domnul director continuă] Mi-aduc aminte că eram deja în clasele mari de liceu, făceam glume, nu neapărat numai eu, eram acolo, eu poate mai puțin, dar a scos o colegă la o problemă la tablă şi problema era cu un ascensor care se pune în mişcare şi a întrebat-o: «In acest ma-şi-ne-chi ce urche? Ce mişcare se intimplă?» şi ea a zis că avem o forţă de frecare. El a spus atunci «Se presupunem că eşti
singură in cabină şi n-ai cu cine te freca»… Mi-aduc aminte… Mi-a rămas aşa… A fost colega foarte supărată că o ironizase şi că-i vorbise astfel.
Dar dumneavoastră aveţi sau aţi avut porecle?
Posibil să-mi fi zis, în conjunctura asocierii cu Nicoară Potcoavă, să-mi fi zis vreunul «Potcoavă», apoi între colegi, la liceu, pentru că eram şeful de clasă, mi-au zis «Şefu» şi cam aşa era în mod uzual, când jucam fotbal sau ceva, mai strigau «Şefule, dă-mi mingea!». Noiam fost o clasă mixtă, cu români, maghiari şi germani şi aveam şi porecle în ungureşte sau nemţeşte, după cum făceam transferul de cuvinte de la unii la alţii.
Unde aţi făcut şcoala?
În judeţul Braşov, în oraşul Rupea.
În jurul dumneavoastră s-a creat un fel de aer de legendă. De foarte multe ori, chiar cu mulţi ani în urmă, auzeam numele dumneavoastră asociat cu masoneria, în ciuda faptului că elevii nu ştiau, probabil, ce înseamnă ea, lucru în mare parte provocat şi de «moda» conspiraţiilor. Ce părere aveţi despre aspectul acesta?
Pentru elevii şcolii, directorul, dirigintele, profesorii sunt persoane despre care vor să afle mai multe detalii: cine sunt, ce fac… Îi judecă, îi observă, îi admiră sau îi contestă; depinde şi de situaţia în care se află în relaţia cu ei şi de felul în care profesorii se comportă. Dar asta chiar mă surprinde, că pot fi aşa de … ezoteric interpretat.
Masoneria mă atrage şi pe mine în a descifra ce urmăreşte şi dacă e adevărat că dirijează lumea. Am citit câteva materiale, nu pot să zic că foarte multe, dar nu am nicio legătură cu ea şi cred că nici nu aş îndeplini condiţiile. Acolo trebuie să fie, totuşi, persoane mai sus-puse în viaţa economică, mai influente, poate, în domeniul social. Eu cred că doar la nivelul şcolii mi-am expus personalitatea.
Completări, un mesaj pentru elevi, poate?
Îmi sunt dragi şi le cer să caute să elimine o parte dintre prostiile pe care le-am făcut şi eu şi pe care, dacă aş avea şansa, nu le-aş repeta. De exemplu, n-aş mai fuma, aş face mai multă mişcare. Pur şi simplu, mă supără corpul cu volumul pe care îl are şi constat, odată cu vârsta, că era mai bine dacă duceam o viaţă mai sportivă, mai organizată.
Copiii să citească mai mult! Cred că am citit mai mult decât se citeşte în medie astăzi de către un elev, pentru că sunt alte surse de informare şi de tentaţie, dar niciodată nu a fost destul. Eu unul sunt avid de cunoaştere, îmi place să citesc. Sunt foarte curios în legătură cu multe lucruri. Mă atrag fenomenele rare, paranormale.
Am întredeschis, sperăm, o posibilitate de a-i vedea pe oamenii care ne sunt profesori. Totuşi, pasiunea domnului director pentru paranormal, trebuie s-o declarăm sec, ne îngrijorează: din perspectiva noastră, tocmai cataloagele, extemporalele, tezele, notele… au ceva paranormal.
Vom reveni cu noi dezvăluiri.