Luni, 26 septembrie 2022, în aula „Gheorghe Coriolan“ a C.N.M.B. Constanța a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a VII-a ediții a concursului de creație plurilingvistic „Creo-Creare“, proiect aflat în parteneriat cu ISJ Constanța și Fundația Academică „Alumni“.
Evenimentul se înscrie în seria activităților organizate la colegiul nostru cu prilejul Zilei Europene a Limbilor, având ca scop promovarea culturii și civilizației europene prin cuvânt și artă.
Principalele obiective ale competiţiei au avut în vedere dezvoltarea abilităţilor de lucru ȋn echipă, crearea unui cadru propice pentru comunicare în limbă străină şi accesul la cultura și civilizația europeană în mediul online. Scopul este promovarea creativității și a inteligenței sinestezice.
Elevii participanți au creat, în echipe, texte de poezie, proză scurtă sau eseu, şi desene, partituri sau scenarii, pornind de la citatul „Orice viață de om începe de mai multe ori“ (Tudor Arghezi).
Întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă liberă, presărată de discuții despre mesajul pe care autorii au vrut să-l transmită și despre munca în echipă. Profesorii îndrumători au vorbit despre provocările pe care le-au întâmpinat pe parcursul derulării proiectului, având în vedere că au existat echipe cu un număr semnificant de participanți.
Au fost premiați elevi de la C.N.M.B. Constanța, Colegiul Economic Mangalia, C.N.M.A.I.C., Școala „Gala Galaction“ Mangalia.
Sursă foto: pexels.com