zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

Când va fi anul 1984?

Când va fi anul 1984?

O mie nouă sute optzeci și patru de George Orwell, obiect al recentei dezbateri de la clubul nostru de lectură, este unul dintre cele mai cunoscute romane distopice. Autorul, pe numele lui real Eric Arthur Blair, născut în 1903 în India colonială, a fost și un foarte important jurnalist al BBC.

În timpul Războiului Civil din Spania a fost trimis de celebra instituție de presă în mijlocul evenimentelor, ca reporter de front, însă în scurt timp s-a înrolat în gherila antifranchistă, luptând alături de partizanii comuniști. Contemporan cu epurările staliniste și Holocaustul, Orwell își schimbă convingerile politice, iar ravagiile pe care puterea în exces, concentrată  în mâinile unui grup conducător, le produce în societate devine tema sa de reflecție literară.

Ficțiunea la care ne referim ne pune față în față cu o astfel de lume dintr-un ipotetic an 1984 (aproximativ, nu știm exact; nici personajele nu o știu, fiindcă Partidul controlează și cronologia). Suntem în Oceania. Aici nu poți supraviețui cu sinele intact. 

Dacă  nu te rupi tu în două (presupunând că mai ai ce rupe) prin dublugândit, o vor face Ei

Dacă nu reușești singur să îți negi judecata, să crezi că doi plus doi fac patru și cinci în același timp, în funcție de cum dorește Partidul, te vor învăța Ei cum. 

Dacă ochiul ce te urmărește constant prin tele-ecranul din apartamentul tău sau prin proprii semeni te surprinde cuprins de o altă emoție decât ura față de inamicul oficial sau iubirea pentru Fratele cel Mare, te vor remodela Ei

În regimul totalitar, oamenii sunt „goliți” de sine și „umpluți” cu un dezgustător conținut ideologic.

Personajul principal, Winston Smith, este un om încă „negolit”. Încă e capabil să se îndrăgostească (pentru că încă nu îl iubește cu adevărat pe Fratele cel Mare), dar nu știe cum să-și manifeste dragostea. Relațiile intime sunt stoarse de sentimente, în Oceania fiind permis doar procesul respingător al actului sexual mecanic, necesar pentru perpetuarea speciei, ca datorie față de Partid. În jurul lui Winston, oamenii par, în ignoranța lor, fericiți. Viețuitoare ale unei epoci aruncate undeva în timp, orbiți de propaganda mincinoasă, îndoctrinați până la aplatizarea creierelor, oamenii nu mai sunt, de fapt, oameni. Viermuiesc sub teroarea de care nici nu mai sunt conștienți.

Când adevărul istoric este denaturat constant, iar realitatea este confecționată de Partid, nu mai există termen de comparație. Cum poți face diferența dintre bine și rău când trăiești răul despre care nici nu știi că e rău sau, mai mult, când conceptul în sine nici măcar nu mai există? Engleza pe care o cunoaștem și noi este, în Oceania, înlocuită treptat cu Neolimba (Nouvorba), o limbă robotizată, cu un vocabular strâmtorat din care lipsesc marile noțiuni, scopul Partidului fiind acela de a limita gândirea și reflecția asupra realității.

Înțeleg cum, dar nu înțeleg și de ce, își spune revoltatul Winston. Un control total asupra realității din prezent, asupra istoriei și asupra minții fiecărui cetățean le oferă celor din Partid puterea absolută. Dar de ce? De ce vor această putere, de ce depune Partidul Interior atâta efort, de vreme ce membrii lui nu urmăresc bunăstarea copiilor sau a nepoților lor, faima sau bogăția, ca în regimurile totalitare din trecut? Răspunsul îl va afla în Cartea interzisă a lui Emmanuel Goldstein, în legătură cu care, citind romanul, veți avea o mare surpriză.

Ce poate fi cu adevărat înfricoșător este că O mie nouă sute optzeci și patru te face să-ți pui spontan întrebări despre lumea în care trăim și să descoperi asemănări. Camere de supraveghere peste tot (spre binele nostru), manipulări prin media și (s-ar putea să spun ceva cu care să nu fiți de acord, dar nici eu n-am fost până să citesc romanul) cursuri pentru controlul emoțiilor sau dezvoltarea personală…

În final, n-ar fi rău să ne întrebăm (cum am făcut-o și la Club) ce am putea face azi ca să nu trăim într-o Oceanie de mâine. Personal, n-aș ști precis ce să răspund, fiindcă nici măcar nu înțeleg cu adevărat dorința de putere absolută a oamenilor. Poate să creăm un sistem educațional care să ne asigure că nu încolțește în mintea niciunui om gândul puterii absolute, prin care să controlăm mințile tuturor ca să fim siguri că … Și să eliminăm din dicționare cuvintele putere și totalitarism… 

Și deja încep să vorbesc ca un membru al Partidului…

O mie nouă sute optzeci și patru este o carte necruțătoare cu ignoranța noastră cea de toate zilele, cu letargia conștiinței, cu spiritul de turmă și comoditatea de a ne iluziona că așa ceva nu e posibil în realitate. Am citit romanul ca pe un avertisment să trebuie ne amintim în fiecare clipă ce ne face oameni și să rămânem ceea ce suntem, căci, până la urmă, ce este mai frumos decât să fii om, să simți realitatea și să iubești?

Citește și: Arta pentru artă și omul pentru om

5 1 vot
Article Rating
Abonează-te
Anunță-mă despre
0 Comments
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile

Cele mai recente articole

WordPress Cookie Plugin by Real Cookie Banner