Cu ocazia Zilei Culturii Naționale sărbătorite pe 15 ianuarie, să reflectăm puțin asupra a ceea ce celebrăm în această zi, pornind de la întrebări care străbat gândurile tuturor: Ce înseamnă, de fapt, cultura? Care este importanța ei în viețile noastre, ca indivizi și ca societate? De ce este atât de necesar un asemenea eveniment?
Mai întâi, puțină etimologie și semantică. Provenit de la cuvântul latin colere („a cultiva”), termenul cultură apare în numeroase contexte din viața cotidiană. De exemplu, spunem despre cineva că are „cultură generală” atunci când etalează informații pe teme și subiecte din orice domeniu sau folosim sintagma „om de cultură” pentru a desemna o persoană cu preocupări artistice sau a cărei activitate se desfășoară în mediul cultural.
Deși de-a lungul timpului i-au fost atribuite culturii mai multe definiții, rămânem la cea din dicționarul actual: „totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori”.
Dacă animalele și plantele trebuie să trăiască într-un mediu natural pentru a se dezvolta firesc, în mod analog omul trebuie să trăiască într-un mediu cultural pentru a-și manifesta natura de ființă creatoare. Din nevoia de a da un sens vieții, el creează valori morale, principii, obiceiuri, norme comportamentale pe baza cărora poate să-și definească existența.
Ca ființă socială, prin împărtășirea acestor valori își manifestă apartenența la un grup, întrucât are nevoie să creadă că ceea ce face și modul în care trăiește sunt considerate și de alții potrivite. Împotriva condiției sale efemere impuse de timp, omul se răzvrășește prin creație, prin artă. Astfel, cultura decurge din manifestarea naturii umane și este mărturia evoluției gândirii și percepției asupra vieții de-a lungul istoriei. Cultura este cea mai importantă moștenire.
De ce 15 ianuarie? În această zi, acum 174 de ani, se năștea Mihai Eminescu, cel mai mare poet român, ultimul geniu al romantismului european, prozator și dramaturg, jurnalist cu o temută autoritate în epocă. A publicat un singur volum de poezii în timpul scurtei sale vieți, de doar 39 de ani, dar a lăsat posterității, în manuscrise, o operă copleșitoare, cercetată, publicată și revelată treptat publicului larg. Eminescu a ajuns cea mai cunoscută personalitate literară a românilor pentru că a exprimat cu o profunzime neegalată relația dintre specificul național și valorile culturale universale.
Ne-am putea întreba, la atâta timp de la „momentul Eminescu” și într-o realitate globalizată care se declară „postculturală”, ce semnificație mai pot avea astfel de sărbători ca „Ziua Culturii Naționale”. Ne mai ajută cultura în dezvoltarea noastră?
Răspundem cu totală convingere: DA. Cunoașterea trecutului, chiar dacă valorile și ideologia lui par ori chiar sunt inaderente la prezent, este necesară pentru progresul societății, iar respectarea tradițiilor și obiceiurilor alimentează identitatea națională sau a oricărui grup minoritar. Aceste aspecte fac parte și din identitatea personală și trebuie să nu uităm că, în ciuda individualității și a trăsăturilor ce ne diferențiază, este în ADN-ul nostru să împărtășim cu alții trăiri, idei și experiențe umane. Iar în momentele de singurătate, când lumea pare să te ignore, vei găsi un suport cultural, un interlocutor care să te înțeleagă, aflat dincolo de timp și spațiu, într-o carte, un film, un cântec sau în cugetările unui filozof. Dar toate acestea sunt inaccesibile fără cultură.
În contextul actual al globalizării, când granițele dintre culturi se estompează (probabil Eminescu se zvârcolește în mormânt când aude romgleza noastră), este cu atât mai important să ne amintim cine suntem. Cum ar fi dacă deodată corpurile noastre s-ar dematerializa și, în loc să existăm ca entități distincte, cu viață și conștiință de sine stătătoare, ne-am topi într-un amestec de foarte mulți sine, în care nu te mai poți diferenția? Desigur, nu ar mai exista tensiunile și suferința provocate de diferențiere, dar ai dispărea.
Dacă grupurile ar renunța la cultura proprie și și-ar uita istoria, nu ar mai exista conflicte, dar progresul nu ar mai fi posibil. Am intra într-o eră de stagnare constantă, fără trecut și fără viitor, marcată de ignoranță.
Așadar, pe 15 ianuarie, când sărbătorim nu întâmplător și ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu, poate ar trebui să ne amintim de ce e bine să mai mergem din când în când la teatru, să mai vizităm un muzeu, să mai citim o carte sau să reflectăm asupra rădăcinilor noastre culturale. Și apoi chiar să facem aceste lucruri tot anul.
