Săptămâna Verde, devenită pentru noi Albastră ca marea, ne-a purtat pe la porțile casei cu iederă de pe Bulevardul Mircea, la sediul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (spuneți repede de trei ori!).
De ce? Pentru că, am constatat noi cu stupoare, de vreo câțiva ani copilul care aleargă spre mare se împiedică pe plajă cu tot cu înghețată. De ce? Pentru că s-a înnisipat Litoralul. De ce? Vă spunem acum în două cuvinte: eroziunea costieră. Cauza tuturor cauzelor este dinamica profilului costier, dată de labilitatea nisipului. S-a calculat că, fără intervenția antropică, evoluția în timp a liniei țărmului este în defavoarea uscatului. Puterea apei ne-ar lăsa, și încă foarte curând, fără spațiul protector și atenuant dintre zona de deferlare a valului și zona noastră de activitate. Am aflat așadar că, după ultimele lucrări de amenajare, plaja s-a făcut cât vezi cu ochii nu pentru a lărgi aria de funcționare a RATC-ului, ci pentru a ne lăsa să visăm că vom putea și în viitor să ne ducem de mânuță nepoții la plajă.
Trecerea de la teoria complicată la practica mult criticată (de turiști) a fost și este o bătălie dusă de o echipă numeroasă, devenită un organism eficient. Este echipa de la instituția vizitată de noi, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (spuneți repede de trei ori!). Aici am colindat, împinși de impulsul euristic, cele două laboratoare, de chimie (unde am privit cu ochii mari reacțiile cromatice) și de biologie (unde în lumina microscopului ne-au dansat obiectele de studiu), apoi am luat loc în sala de ședințe și am fost puși meticulos la curent cu problematica mediului în care viețuim alături de pelicanii creți, egrete mici și mari, castori și câte un (pui de) somn.
Curioși fără leac și dornici să diseminăm ce-am aflat noi la ABADL, ne-am lansat într-un interesant dialog cu dl Nicușor Buzgaru, managerul proiectului bifazic Reducerea eroziunii costiere, derulat între anii 2014-2020. Îl redăm aici ca să înțelegeți și voi de ce azi traversarea plajei până la valul mării s-a transformat într-o excursie în sine.
Redactorul Zări Alb Astre: Cu câțiva ani în urmă, utilajele grele luau cu asalt apa mării și nisipul, iar azi plajele noastre arată altfel. De ce nu putem lăsa natura să-și desfășoare cursul firesc, ca până acum vreo două secole?
Dl Nicușor Buzgaru: Pentru că evoluția antropică este legată de amenajarea spațiului în care ne desfășurăm viața. Nu există nicio inițiativă umană și nicio organizare socială care să nu aibă absolut niciun impact asupra mediului înconjurător. Dimpotrivă, o condiție esențială pentru dezvoltarea umanității este exact aceea de a modifica spațiul natural, astfel încât acesta să poată răspunde mai bine nevoilor proprii. Diferența față de trecut vine din răspunsul la întrebarea dacă această modificare este sau nu substanțială și dacă este justificată.
R.Z.A.A.: Deci nu creăm noi o problemă ca să o rezolvăm ca exercițiu, ca să demonstrăm că putem?
N.B.: Din păcate, uneori s-a întâmplat și acest lucru în istorie. Nu e niciun secret că au fost și proiecte care au fost făcute din grandomanie, dar, în contextul nostru, în ceea ce noi administrăm în domeniul apelor, nu avem parte de astfel de lucrări.
R.Z.A.A.: Cum ați asigurat bunul mers al proiectului, ce dificultăți ați întâmpinat și cum le-ați gestionat?
N.B.: Bunul mers al proiectului se asigură, cel mai simplu spus, cu foarte multă muncă și cu o echipă dedicată, extinsă. Sunt implicate multe persoane în cadrul proiectului, practic sunt chiar două generații care au lucrat. Primii colegi cooptați au început deja să se pensioneze, deoarece sunt aproape treizeci de ani de când se acționează pentru ca noi, de câțiva ani, să putem vedea lucrările efective pe plajă. Totuși, partea de pregătire, partea de obținere a finanțării, partea de proiectare și de studiu de fezabilitate sunt proceduri cronofage, dar am reușit să le depășim cu un efort susținut al întregii echipe de specialitate, încât suntem astăzi în situația de a observa execuția lucrării în condițiile cele mai bune (vrem noi să credem).
Ca dificultăți, există, bineînțeles, o sumedenie de obstacole instituționale cu care orice proiect se întâlnește și cu care orice manager se poate mândri/ plânge (chiar din școală învățăm că vom avea piedici), dar nu acestea au fost cele mai importante. Am avut lucruri de intâietate, probleme care au fost puse pentru prima dată la noi în țară, cum ar fi translocarea unor specii dintr-o arie în alta, mutarea unor habitate în întregime, crearea de recife artificiale, modelarea tridimensională a structurilor hidrotehnice marine. Toate au fost în premieră provocări frumoase, plăcute, care ar trebui să-i stimuleze pe viitorii ingineri aspiranți să abordeze acest domeniu extrem de larg și foarte, foarte interesant.
R.Z.A.A.: Cântecelul zice că „Podul de piatră s-a dărâmat”… totuși. Ne putem încrede liniștiți în garanția oferită de rezultatele proiectului? Este acum țărmul nostru „mai trainic și mai frumos”?
N.B.: Da, trebuie să ținem minte că proiectarea a fost realizată pe baza unor parametri cu 20% mai duri decât orice măsurătoare înregistrată. Am văzut concret acest lucru în noiembrie anul trecut, atunci când furtuna care a făcut ravagii în alte zone cu deschidere la Marea Neagră nu a avut niciun efect în sectoarele deja amenajate.
R.Z.A.A.: Domeniul în care activați este unul de nișă. Ce v-a determinat să alegeți managementul costier?
N.B.: Managementul costier este, într-adevăr, un domeniu de nișă, în special în România. Alte țări care beneficiază de zone costiere mai extinse decât noi bineînțeles că au și un regim special pe parte educațională, pe partea de formare de specialiști, numărul cărora este mult mai mare. De aceea, noi, de exemplu, am apelat la expertiza din strâinătate, în special din Olanda, dar nu numai, avem schimburi cu specialiștii din Japonia, SUA, Franța și Italia, deși Delft reprezintă vârful de lance în domeniul protecției costiere, în momentul de față.
Acest domeniu, fie el de nișă și redus la noi, este foarte important, pentru că din anii ’90 s-au pierdut cele mai multe cunoștințe pe care noi le dețineam, s-a schimbat generația de specialiști, iar inginerii care au lucrat anterior în construcții hidrotehnice nu mai sunt în activitate la momentul de față, deci era necesar ca această nișă să fie completată. Nu a fost prima mea opțiune, dar în cadrul instituției noastre încă se mai practica rotirea de cadre (sunt puține domenii în care nu am activat în scurta mea experiență de cam 16 ani din cadrul ABADL), iar managementul costier este ultima etapă, pe care am început-o în 2019. Trebuie să vă spun că mi-am perfecționat cunoștințele pe parcurs cu acest proiect, de aceea am lucrat cu experți din mai multe institute de cercetare, care ne-au adus rapoartele lor. Din fiecare modelare și studiu de valuri și de vânt am avut ceva de învățat. Astăzi mă pot mândri că sunt unul dintre specialiștii țării.
R.Z.A.A.: Ce calități ar trebui să aibă un aspirant la acest sector de activitate? Poate alege oricine această meserie?
N.B.: Un aspirant trebuie să aibă, în primul rând, perseverență. Dorința de a reuși este cerința principială. Apoi totul se rezolvă cu suficientă muncă și practică, dacă plecăm de la Repetitio est mater studiorum. Este un domeniu creat de oameni și care va putea fi îndeplinit de oameni, deci nu este ceva supraomenesc sau ceva de care ar trebui să ne temem. Este un proiect extrem de frumos, este un domeniu frumos și interesant; abia începem să înțelegem anumite interacțiuni, pentru că, dacă doriți, momentan pachetele de software care se utilizează pentru modelarea acțiunii valurilor și curenților sunt încă în proces de perfecționare de la un an la altul. În momentul de față există o cercetare detaliată prin care se percepe inclusiv influența bulelor de aer din masa de apă care se mișcă: sunt două fluide de densități diferite care au o interacțiune și care intră în contact în moduri pe care abia acum începem să le înțelegem. Dorim să ajungem la un nivel de rafinare foarte bun al acestor modele. E foarte interesant acest domeniu, fie ca cercetare, fie ca inginerie, fie ca lucrări: sunt niște construcții pe care le vede toată lumea, care devin structuri publice și care, peste ani, pot fi admirate sau arătate cu degetul de generațiile mai tinere. Uite, aici am fost și noi și am pus și noi o piatră.
R.Z.A.A.: Este un domeniu de lucru solicitant. Ne-ați povestit, de exemplu, că în sezon mentenanța litoralului face numai noaptea sau că trebuie să interveniți prompt în urgențele de mediu. Trăiți tot timpul „La cumpăna apelor” (titlul unui volum de versuri de Lucian Blaga)?
N.B.: Eu nu mai fac parte din departamentele care se ocupă de acest lucru, dar, da, avem partea de intervenție în situații de urgență, colegii care sunt specializați și care alături de Inspectoratul pentru Situații de Urgență sunt pregătiți să facă intervenții la orice oră, atunci când fenomenele meteorologice periculoase se manifestă. În domeniul apelor vorbim despre furtuni puternice, însoțite de precipitații însemnate, vorbim de gheață și de depunerile ei care se pot produce la malurile apei, fie curgătoare, fie stătătoare. Avem colegi care sunt pregătiți să intervină și care o pot face cam oricând. N-am putea spune că trăim chiar la cumpăna apelor, deoarece am dezvoltat un sistem destul de complex de avertizare și avem, în general, cu excepții bineînțeles, timp să ne pregătim pentru situațiile acestea.
R.Z.A.A.: Cum se poate implica cetățeanul X în protejarea mediului la care vegheați activ?
N.B.: Pentru protejarea mediului în general și în directă legătură cu apele, aș începe cu cel mai mic pas, așa cum încep cele mai lungi călătorii.
Acesta ar fi un lucru care ne caracterizează, din păcate, ca rasă: Nu suntem capabili să ne gestionăm deșeurile. Și nu vorbesc despre tineretul din România, despre români, pe absolut tot Globul se întâlnește, mai mult sau mai puțin substanțial, această problemă care este principalul mod prin care oamenii de rând, ca mine și ca voi, influențează, cu sau fără bună știință, mediul înconjurător. Orice deșeu care nu ajunge într-un recipient special și care nu intră pe fluxul de depozitare corespunzătoare va ajunge pe sol, care reprezintă un capăt al unui bazin hidrografic (din punctul nostru de vedere, al gospodarilor de ape), al ariei pe care un curs de apă își are rezervorul, zona din care își cumulează afluenți, și atunci, fără să ne dăm seama, poate pentru că l-am aruncat pe stradă, pe asfalt, pe șosea, deșeul ajunge, la prima ploaie, să fie purtat de ape și să pătrundă în emisar (așa numim noi cursul de apă care primește apele murdare). Din cursul acela mic va tranzita, poate, către unul mai mare, va ajunge într-un lac, se va opri într-un baraj, într-un pod și va genera acele situații pe care le vedem la televizor mai des decât mi-ar plăcea să accept. În fenomenele de inundații putem observa până unde a ajuns apa după urma de deșeuri care rămâne, este un indicator care ne ajută la constatări, dar care, totodată, ne arată că avem o gravă problemă în gestionarea deșeurilor.
Cred că acesta este primul, cel mai simplu și cel mai important pas de urmat: trebuie să avem grijă ce facem cu resturile activităților noastre. Când vom învăța să le gestionăm corect cu toții, deodată vom observa că lucrurile se vor schimba. Sunt sute de mii de metri cubi de deșeuri care se generează pe plajă în fiecare zi. Este un volum foarte mare, iar logistica colectării și transportului este foarte complicată, pentru că discutăm de o zonă de plajă. Dacă fiecare și-ar face partea, am beneficia cu toții de niște plaje mai libere, mai curate, mai verzi, dacă vreți.
R.Z.A.A.: Un mesaj pentru mirciștii care vor să salveze planeta?
N.B.: Exact acesta este mesajul: nu ne trebuie pași majori, de tipul „de mâine să nu mai consumăm curent sau să nu mai ardem deloc cărbune”. Hai să plecăm cu pași mici, să-i înțelegem și să-i adoptăm ca atare. Să avem mare grijă cu ambalajele de unică folosință care au devenit un trend, o modă, care nici nu existau în epoca comunistă. Ele ne dau lejeritate, ne conferă libertate de mișcare: avem sticla noastră de suc sau de apă plată cu care mergem până unde ni se face sete. Numai că după aceea avem o problemă, trebuie să gestionăm un deșeu. Ce facem cu restul acela pe un traseu montan, unde nu sunt amenajate locuri speciale, pentru că nu se pot presăra pe toți munții pubele?
Bun, haideți să învățăm lucrurile acestea, să îi învățăm și pe alții. Să promovăm cu pași mărunți responsabilitatea. Nu este vorba de o schimbare radicală a vieții, ceva de neacceptat, cum ar fi, de pildă, să-i convingem pe șoferi să treacă de la mașină la bicicletă, ceva extrem de greu. Dar să convingem pe cineva să ia un PET și să-l pună întotdeauna la coșul de gunoi sau să-l țină în ghiozdan sau unde l-a avut și când era plin, asta nu cred că e atât de complicat.
Mulțumindu-i interlocutorului nostru pentru amabilitate, tragem învățămintele potrivite. În ceea ce ne privește, în urma vizitei la ABADL am rămas mai apropiați de mediu și ne-am promis că vom face și noi ceva pentru albatroși și păstrăvi. Să nu uităm de povestea rabinului care voia să schimbe lumea și care a înțeles că, dacă s-ar fi schimbat pe sine, familia i-ar fi urmat exemplul, apoi la fel ar fi făcut orașul și țara lui. În cele din urmă, lumea întreagă s-ar fi schimbat.
Citește și: Proiecte diverse și inițiative noi. Cum ne-a reprezentat anul acesta CȘE?
