Acum câteva luni, noi, cei de la NOI, am primit vestea: Am fost invitați să luăm parte la un schimb de bune practici educaționale în Balıkesir, Turcia!
Și iată-ne în fața liceului într-o dimineață de aprilie, la ora 5, neștiind ce ne așteaptă în următoarea săptămână. Am pornit la drum și, uite așa, după 15 ore de dormit, de jocuri și de învățat două-trei expresii în limba turcă (ce altceva poți face pe drum într-un microbuz?) am ajuns la Liceul Anatolian „Fatma Emin Kutvar”, locul în care urma să ne desfășurăm majoritatea activităților.
Câteva cuvinte despre gazdele noastre. Liceul se află în apropiere de centrul districtului Karesi, unul dintre cele două districte ale Balıkesirului, cu o populație de peste 300.000 de locuitori, al patrulea ca mărime din regiunea Marmara. Numele instituției vine de la fondatori, cuplul Fatma si Emin Kutvar. Cu o suprafață de 10.000 m2, 15 clase, cantină, un teren de fotbal, o sală de sport, laboratoare de fizică și informatică, ateliere de artă și muzică, o trupă de teatru și un observator astronomic, Liceul „Fatma Emin Kutvar” se află pe locul patru în topul liceelor din oraș. Având aceleași materii ca noi, elevii pot urma unul dintre cele patru profiluri: mate-info, științele naturii, științe sociale și filologie. Ca limbi străine, însă, se poate opta numai pentru engleză sau germană. În acest moment, în instituție învață 301 elevi, cu un program desfășurat între orele 08:20 și 15:35. De asemenea, elevii sunt implicați în numeroase proiecte naționale și internaționale, parteneriatul dintre liceele noastre fiind unul de 15 ani.
Programul de la „Fatma Emin Kutvar” a fost un continuu prilej de a cunoaște și experimenta lucruri noi. La liceu ne petreceam timpul în prima jumătate a zilei. Acolo ne întâlneam dimineața pentru activități individuale, recreative, dar și în echipe mixte: crearea de postere, de scenete ori participarea la vânătoarea de comori, unii dintre noi asistând și la cursuri. Printre locurile care ne-au devenit repede familiare se numără cantina, sala de sport și sala de muzică, în care ne strângeam cei mai mulți dintre noi înaintea activităților. Însă ceva ce vom ține minte cu toții cu siguranță este „clopoțelul”, care, de fapt, era o melodie pe care am tot încercat să o găsim pe Net.
Pe parcursul proiectului am avut ocazia și onoarea de a-l întâlni pe guvernatorul districtului Karesi, Bedia Narlı, care ne-a primit în biroul dumnealui și ne-a oferit ceai. Timp de o oră am făcut schimb de opinii referitoare la orașele noastre (guvernatorul a vizitat, la rândul său, Constanța), constatând că, pe cât de diferite par poporul turc și cel român, pe atât de multe aspecte comune au, de fapt.
Că veni vorba de popoare, referitor la oamenii alături de care am petrecut aceste zile nu mă pot gândi acum la destule adjective pozitive cu care să îi descriu. Sunt extraordinar de ospitalieri, iubitori, deschiși și generoși. Alături de ei am încercat lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată și am trecut prin experiențe care cu siguranță ne-au apropiat. Când ești găzduit de o familie (așa cum am fost noi) înveți mult mai multe despre modul de a fi al poporului respectiv decât ai putea să o faci pe cont propriu. Ne-am întors din Turcia știind expresii de bază, elemente culturale, istoria locului și pe cea a oamenilor lui. Legăturile umane create în acest timp vor fi prețuite și peste ani, fiindcă proiectele de acest fel îți demonstrează cum niște necunoscuți ajung să-ți fie timp de câteva zile ca o familie. Îți dezvăluie frumusețea oamenilor și a culturii lor. Îți arată cât de mare și, în același timp, cât de mică este lumea. Îți dau convingerea că nu ești singur și că există prieteni în orice parte a lumii.
În altă ordine de idei, cum poți vorbi despre un schimb de experiență în Turcia fără să aduci în discuție tradiția ei culinară? De cum am ajuns, familiile ne-au primit cu brațele deschise și mesele întinse. În fiecare zi gustam ceva nou, atât în oraș cât și la cină, acasă. Pot spune fără ezitare că fiecare dintre noi s-a îndrăgostit măcar de un preparat dintre multele care ne-au desfătat simțurile: lahmacun, dürüm, pide, șiș köfte, sarmale, baclavale, irmik helvası, lokum sau höșmerim, desertul specific Balıkesirului. Desigur, acestea trebuie să fie însoțite de ayran (ceai negru) sau de cafea turcească, al cărei zaț poate fi folosit pentru cititul în cana cu cafea, practică încercată și de noi (pot confirma că am băut în acele zile mai mult ceai și cafea decât apă).
Însă pentru orice lucru frumos trebuie să existe și un sfârșit, cel puțin temporar, întrucât am început încă din timpul vizitei să ne facem planuri de revedere. Sentimentul de dinaintea plecării este mereu foarte ciudat, fiindcă nu-ți dai seama cum de te-ai atașat de oameni și de locuri atât de mult într-un timp așa de scurt. Atunci când îi părăsești, lași o bucățică din tine acolo. La despărțire, parcă pentru a ne împărtăși emoția, vremea s-a sincronizat cu starea noastră de spirit, în dimineața plecării începând să plouă cu lacrimi din cer, care se întâlneau cu lacrimile noastre. La întoarcere a fost liniște. Acea liniște ce apare când conștientizezi că ceva minunat chiar s-a terminat.
E imposibil să descrii o astfel de experiență din perspectiva unei singure persoane, întrucât fiecare a trăit vizita în Turcia în felul său. De la plimbări prin oraș, descoperind străduțele și cultura lui, la seri petrecute pe la câte una dintre gazde sau chiar participarea la nunți, fiecare a avut parte de experiențe inedite, impresionante și memorabile.
Dacă vreodată aveți șansa de a lua parte la un astfel de proiect, mergeți!!! Poate fi una dintre cele mai bune decizii pe care le luați în timpul liceului.
