În ciuda tuturor mișcărilor feministe care, da, au îmbunătățit condiția noastră socială în ultimul secol, misoginismul este un fenomen încă prezent. Încă nu se vorbește îndeajuns despre barierele pe care femeile trebuie să le depășească în majoritatea scenariilor vieții și multe aspecte sunt trecute cu vederea, chiar și de către ele.
Propunerea de a scrie o piesă special pentru 12 actrițe ale Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, care nu beneficiau de la fel de multe roluri ca bărbații, i-a oferit lui Elise Wilk oportunitatea perfectă de a vorbi despre ce înseamnă să fii femeie. Piesa ei, Feminin a fost inspirată mai ales de articolul Venerei Dimulescu, Vezi că umblă niște poze cu tine goală prin liceu, care spune povestea unei fete de 15 ani de la un liceu din București hărțuită sexual pe Internet. Este unul dintre multele, din păcate, cazuri de acest gen, nu doar de la noi din țară, ci din întreaga lume.
Actrițele din trupa „Fabrica de Teatru” din Sibiu nu s-au sfiit să aducă la viață această poveste, după o adaptare de Laura Câmpean. Piesa începe cu o fată care vorbește despre o prietenă de-ale ei, aparent perfectă. Olimpică, având cele mai mari note din clasă, Alina stă mai mult cu băieții, ascultă rock și nu se machiază, de aceea nu este deloc feminină. Aura perfecțiunii dispare când niște poze cu ea goală încep să circule prin școală. Treptat, ni se dezvăluie faptul că aceasta ar avea un iubit căruia i le-ar fi trimis și el le-ar fi distribuit mai departe. Totuși, acest individ nu apare niciodată în piesă.
Lumea Alinei, unitară până atunci, se fragmentează. Unele fete o susțin, altele o dojenesc, o avertizează (ce-i drept, cu întârziere) că Băieții sunt periculoși la vârsta asta, cu o oarecare naivitate, sunt șocate, indignate sau invidioase pe faptul că are un iubit. Persoanele mature o critică. Profesoarele îi repetă că e vina ei că a făcut pozele și nu a celor ce le-au distribuit. Directoarea școlii vrea să o exmatriculeze, întrucât a făcut școala de rușine, iar mama, și ea disperată, mai mult din cauza orgoliului rănit la locul de muncă, încearcă să o convingă să nu recurgă la o astfel de măsură.
În acest context, prin monologurile personajelor sau momentele coregrafice dintre două scene este explorată presiunea pe care societatea o exercită asupra femeilor. Pe de o parte, sunt obligate să se maturizeze mult mai repede decât băieții, să fie perfecte, să se căsătorească, să facă copii și să aibă grijă de ei în condiții poate nepotrivite, pentru a nu fi considerate un eșec de restul lumii. Pe de altă parte, trebuie să se confrunte cu nedreptăți la locul de muncă, fiind plătite mai prost sau tratate diferit. Mulți bărbați încă sunt de părere că locul femeilor este în bucătărie, că scopul lor este doar reproducerea. Nu au renunțat la obiceiul primitiv de a le trata ca pe niște obiecte, ca pe niște corpuri fără suflet, dovada fiind nenumăratele cazuri de agresiune.
Cum am putea să facem ca aceste nedreptăți (care au loc de când omenirea s-a decis să treacă la patriarhat) să înceteze? Un prim pas ar fi să ne asumăm deschis și responsabil aceste teme, să vorbim despre ele, așa cum au făcut, de exemplu, fetele de la „Fabrica de Teatru” prin piesa Feminin.
