Ultima piesă jucată în cadrul ediției de anul acesta a Festivalului „Aplauze” a fost interpretată de trupa de teatru a CNMB, NOI, coordonată de dl Aurel Palade. Intitulată Atac la moralitate, ea ne-a prezentat, într-un mod absolut delectabil, frământările și doleanțele unui profesor de limba și literatura română, șef de comisie în cadrul Bacalaureatului, căruia, în prag de examen, îi sunt puse la încercare principiile și concepțiile despre lume. În momentul în care luminile reflectoarelor s-au stins, iar cortina a căzut pentru ultima oară, publicul întorcea pe toate părțile aceeași problemă care îi împăienjenea și conștiința domnului profesor: A lua sau a nu lua (banii)? Aceasta a fost întrebarea.
Acțiunea începe cu profesorul Ion Gheorghiu, cazat într-o cameră de hotel ca urmare a deplasării sale prin țară ca șef al unei comisii de bacalaureat. Monologând despre examenul maturității, el își exprimă, cu adevărat indignat, disprețul pentru cei care îl promovează fraudulos printr-o metodă sau alta. Ceea ce domnul profesor nu știe, însă, în momentul discursului său etic, este faptul că prima parte a nopții avea să fie perturbată de tot felul de vizite din partea a feluriți indivizi, care mai de care mai dornici să asigure, ori pentru propria persoană, ori pentru o prea iubită rudă, promovarea examenului.
Primul dintre vizitatori este chiar menajera hotelului. Ieșind de la duș, la o oră târzie, profesorul o găsește la el în cameră făcând curat și, după un ciudat și oarecum hazliu schimb de replici, intențiile ei devin clare: nepotul său urmează să susțină bacalaureatul și are nevoie să-l și treacă. Femeia îi pune un plic cu bani pe masă și pleacă, lăsându-l pe profesor descumpănit. Dorind să se liniștească, acesta se culcă, dar o altă vizită îi tulbură noaptea. Doi elevi de clasa a douăsprezecea vor să-și asigure promovarea examenului prin metode ceva mai incisive; pe lângă clasica mită, apelează la șantaj și îl amenință pe profesor că, dacă nu îi trece, vor publica imagini compromițătoare care i-ar păta ireversibil reputația și i-ar aduce excluderea din sistemul de învățământ. Protagonistul rămâne, și de data aceasta, vertical și nu acceptă compromisul.
Camera șefului de comisie este apoi invadată de o adunare foarte pestriță de oameni care fac o zarvă insuportabilă. Când profesorul, indignat, îi înfruntă pe protestatari, constată că ei nici nu știu unde se află (la Parlament, la Casa Poporului, la Senat?) și că luptă pentru un scop ferm, dar neclar: revoluția! În ciuda confuziei generale, cetățenii se consideră îndreptățiți să îl critice pe profesor cu privire la ocupația sa. Acesta îi ia peste picior, gonindu-i. Revoluționarii fug, speriați de bătăile în ușă, crezând că poliția le-a dat de urmă. Din fericire pentru ei, din nefericire pentru domnul profesor, nu sunt autoritățile, ci chiar cei doi elevi, care s-au întors să negocieze… și care ajung să se certe, dându-se de gol unul pe celălalt despre cât de școliți sunt. Reintră în scenă și menajera pentru a-l răsfăța pe profesor cu sărmăluțe! Sala s-a amuzat, domnul profesor s-a enervat și și-a dat afară toți vizitatorii, sperând că poate avea măcar un rest de noapte liniștit. Firește, nu a fost cazul.
Doi agenți din partea Ministerului, vin în secret să îi comunice domnului profesori ordine și instrucțiuni clare cu privire la desfășurarea și rezultatele sesiunii de bacalaureat: între 80 și 85 la sută dintre candidați trebuie să promoveze – un procent, pe cât de satisfăcător în ochii Ministerului, pe atât de dezolant pentru Gheorghiu. Emisarii pleacă, iar profesorul are o discuție serioasă cu sine însuși, căci în scenă intră Conștiința sa.
Dialogul tensionat dintre profesor și Conștiință aduce în prim-plan problema deciziei, a discernământului didactic, a constrângerilor și flexibilității. Profesorul se confruntă cu dilema hamletiană, varianta de bacalaureat, și decide că nu își va încălca principiile și demnitatea, nu își va distruge viața pentru niște oameni care nu sunt dispuși să muncească pentru ceea ce vor. În fine, Ion Gheorghiu, exaltat, adună toți banii care i-au fost oferiți și îi aruncă în toată camera, exprimându-și dezgustul suprem față de situația în care a fost pus.
Luminile se sting, iar noi, spectatorii, aplaudăm, râzând. Totuși, pe cât de multe zâmbete ne-a stârnit piesa, pe atât de serios a fost subiectul pe care l-a abordat. După ce s-a tras cortina, ne-am spus următoarele: Piesa ne-a plăcut mult. Pentru Bac vom învăța (promitem, domnule profesor Ion Gheorghiu!). Revoluția nu e întotdeauna soluția. Hamlet – se poate aplica oriunde. Sărmăluțe – vrem și noi!
Piesa ne-a oferit, așa cum îi spune și numele, o lecție despre moralitate. Pentru asta, îi mulțumim autorului. Cât despre actorii noștri preferați… ne-au demonstrat, din nou, că scena le aparține. Un rând de aplauze pentru ei, încă o dată!
