Am râs! Și nu fără motiv: comedia efervescentă În buzunar am dragoste, iubito! a lui Andrei Stanciu, elev (și dramaturg) în anul terminal, pusă în scenă de colegii săi de la trupa „Thalia” a Casei Municipale de Cultură tocmai din Făgăraș ne-a făcut pe toți să ne căutăm orbește portofelele. Cei mai mulți, sperăm, le-au și găsit, însă lui Ticu, alcoolicul nostru viguros încercat de norocu-i, nu i-a fost dat un traseu atât de simplu. Dacă vreți să aflați pentru voi ce i se întâmplă, închideți chiar acum ochii: în ciuda ajutorului (sau a lipsei sale) acordat de ceilalți patru actanți, căutarea celor 1200 de lei pierduți este în zadar.
Dar cum am ajuns aici? Dimineața devreme, un decor de apartament provincial, două mese (pe una stau cuminți două sticle de Jäger și niște păhărele care vor fi de folos), două scaune și o canapea, o tapiserie orientală. Ducu Ștefănescu, angajat al Furnizorului Local de Energie și Gaz, aduce tacticos o schiță caricaturală și încearcă (important!) să-și ducă liniștit pauza de cafea și de ziar. Intră, căznindu-se (se târăște energic; aplaudăm, din nou și pe această cale, jocul impecabil și convingător al stării de ebrietate) în scenă istericul Ticu. Roagă, prin criza de panică generală, urechea lui Ducu să se aplece peste istorioara care-i face dimineața mizeră. Acum v-o spunem și vouă. Se face că în ziua anterioară primise salariul (1200 de lei!) și mersese, ca tot omul, să-și ude buzele cu o singură(!) bere. Se face și că întâlnește o damă de zece (după proaspătul divorț) și că-i află dormitorul, dar nu și numele sau adresa. Aici i se rupe, dramatic, filmul… Îmbracă fatidic hainele soțului respectivei doamne, are niște probleme cu șosetele etc., pleacă fără să sufle o vorbă, adoarme în fața unui bloc și se trezește fără portofel. Celor doi nu le rămâne decât să pornească în căutarea fetei.
Stați fără grijă! Maximiliana Fănescu, soția d-lui Ștefănescu căruia îi înapoiază, militând pentru emanciparea femeilor, primele trei litere din nume, intră în acțiune combativ, apoi șterge, duios, praful. Sună un telefon! Este vecina înlăcrimată, Lola Afrodescu. După o intermitent miorlăită și în numele dragostei intrare, urmată de o doză firească de Jäger, își îngână seara trecută. Ați ghicit! Soțul, Victoraș, era plecat de acasă, ca și ea de altfel, deci dânsa ajunge să împartă câteva(!) beri cu noul său suflet pereche, tocmai remunerat (nu știe cum îl cheamă). Aduce hainele lăsate de uitucul partener, a cărui plecare mută de dimineață va declanșa isteria feminină, haine în care, iar ați ghicit, găsește 1200(!) de lei. Prietenelor nu le rămâne decât să cheltuiască banii.
Ne reîntâlnim cu cei doi prieteni neputincioși. Ducu găsește niște haine fetide în sufragerie care, după cum bine intuiți, sunt ale lui Ticu. Dar fără portofel. Lola își regăsește fugarul căruia îi rostește, acum, niște vorbe mai puțin tandre: oare cum rămâne cu dragostea sinceră dintre ei… mai important, își merită Ticu portofelul? Nu, ci plătește despăgubiri. Bună ziua, Victoraș! Bine ați venit pe scenă! O polemică discuție și tot ce implică ea răsar, o caricatură se sparge în capul lui Ducu, împins, în sfârșit, spre disperare. Dacă nu știați, în fața lui Victoraș și spre ajutorul Lolei, Ticu este acum un dibuit instalator care-și cere datoria de chiar 1200 de lei. Îi rămâne doar să adune portofele goale, aruncate pe podea.
Soțul infidelei Lola o asigură, apoi, că și el ar fi înșelat-o, deci supărat nu e. Fetele pregătesc prânzul de care nu era nevoie, pentru că se va mânca în oraș, până la urmă, după ce, inspirat, Victoraș descoperă banii plimbați. Urmează, nu vă mai fierbem, plecăciuni și multe aplauze, apoi dat de trandafiri voluntarelor din primul rând.
Actorii au fost plini de zvâc și ne-au umplut și pe noi (și paharele), au pășit savuros și veritabil în fățărnicia suburbiei. Scenariul ludic de actualitate și deloc forțat a fost bine receptat de public, rămâne, însă, de văzut dacă ne recunoaștem în eroii de pe scenă. Costumele au fost meticulos construite și au contribuit la închegarea esenței personajelor: Ticu avea, cum e și normal, nasturii cămășii desfăcuți și, în general, un aspect deslânat și mahmur; soții Afrodescu erau îmbrăcați formal, semnalându-se, poate, rigiditatea mariajului, dar și a comunicării cu restul personajelor; Ducu a îmbrăcat un jerseu bătrânesc peste cămașa atent potrivită în pantaloni, în ton cu firea conservatoare; nu în ultimul rând, Maximiliana cu rochia sidefată, verde pastel și geaca neagră scurtă de piele a redat, din nou, caracterul ei militant (iată o asonanță cu numele!) și tendințele către frondă. Un ultim detaliu este că hainele uitate de Ticu erau albastre aprins, imposibil de trecut cu vederea, deci pierderea lor ar putea reprezenta un mod incitant de a sublinia incapacitatea dată de starea de ebrietate.
O piesă dinamică și proaspătă, ușor de urmărit, despre falsitatea și superficialitatea umană, despre neputința atingerii dragostei ideale, despre ușurința moravurilor și greutatea alcoolismului. Maximiliana, mai toarnă unul! Noroc bun și aplauze (stând pe masa de cafea)!
Citește și: Bibidi, babidi bum, în ce timp m-am teleportat?!