În general, teatrul e făcut de oameni, pentru oameni. În particular, piesa Avioane de hârtie de Elise Wilk a fost pusă în scenă de adolescenți, pentru adolescenți. Actorii din trupa „Act’Anima” din București au oglindit o lume necruțătoare dintr-un liceu, lume în care să nu te fi sărutat înainte de clasa a XI-a e aproape o crimă și în care cel mai bun loc în care poți să te ascunzi e baia liceului.
Piesa spune povestea a șase adolescenți, trei băieți și trei fete. Ei se confruntă cu probleme de identitate, de imagine, de hărțuire și de abandon familial. Pare că fiecare personaj are un părinte plecat la muncă în străinătate, iar nouă ne rămâne să ne întrebăm cum sunt afectați de părăsirea timpurie, dacă acțiunile lor, furia și tristețea specifice vârstei sunt influențate în vreun fel de această dramă personală.
Miki este elevul nou, necăjit în permanență de colegii de clasă, un băiat introvertit, care intră în așa-zisa tipologie a „tocilarului”, oferindu-le celorlalți informații prețioase despre rujul care este făcut din untură de câine și despre baloanele care sunt făcute din piele de câine. Din cauza răutăților la care este supus, Miki simte o furie latentă, un balaur înăuntrul lui, gata oricând să izbucnească în flăcări; își imaginează că are un deget uriaș cu care îi poate strivi pe toți, răzbunându-se, întorcând săgeata menită pentru el spre alții.
Lena, opusul lui Miki, îl fascinează pe băiat. Aflăm că ea este căutată îndeosebi pentru niște servicii, ar spune unii, imorale: dacă dorești un sărut de la ea, ai de plătit 10 lei; pentru un sărut mai intens, 20 de lei; iar dacă vrei să vezi ce se găsește sub bluza unei fete, dorința îți va fi îndeplinită pentru 25 de lei. Deși la început a fost confuz, Miki ajunge să-i ofere fetei – spre delectarea spectatorilor – 30 de lei, pentru un sărut care începe cumpătat și se termină deloc cuminte. Cu ocazia aceasta, aflăm că în spatele aparentei superficialități și a conduitei ușuratice, Lena este victima unui abuz sexual. Ea trăiește cu sora ei și iubitul acesteia, care o agresează noapte de noapte. Părinții lor fiind plecați, cele două fete nu pot părăsi casa agresorului, neavând unde altundeva să se ducă, Lena rămânând descumpănită în fața speranței neîmplinite de a primi ajutor din partea surorii ei, singurul membru al familiei care i-a mai rămas.
Spectacolul ne demonstrează nestatornicia iubirii, dar și a prieteniei: Alex se desparte de Lena pentru prietena ei cea mai bună, Laura. Astfel, dorința de a fi plăcut, dorința de a lua parte la ceva nou și incitant, ilicit, câștigă în fața sentimentului de loialitate, de iubire. Bobo, unul dintre hărțuitorii lui Miki, ne arată că în spatele violenței se află, de multe ori, o durere sufletească îngrozitoare. Băiatul pare bântuit de un singur gând, și anume boala bunicii lui. Ar vrea ca ea să nu moară niciodată, să rămână mereu alături de el. Iar Andra, care nu este luată în serios de prietenele ei, are o imagine de sine deteriorată de societatea contemporană și de idealurile de frumusețe dificil de atins: crede că e prea grasă, motiv pentru care refuză să mai iasă din casă.
Deși experiențele personajelor pot părea, uneori, exagerate, piesa a reușit să ne amintească de dificultăți prin care mulți dintre noi trecem, dar despre care vorbim doar rareori. Cosmin Bălan, tânărul care l-a jucat pe Miki, a găsit o provocare în rolul său: personalitatea sa este cât se poate de diferită față de cea a lui Miki; cu toate acestea, a reușit să-și joace cu convingere rolul, amintindu-și de propria experiență din școală, simțind, în final, tot ce simte și personajul.
