Sursă foto: Cuget Liber
Vineri, 8 iunie 2024, a avut loc în „Coriolan” reunirea promoției care a absolvit liceul nostru acum 40 de ani. Actualii de la o clasă de-a VIII-a i-au întâmpinat pe vechii mirciști și pe câțiva dintre profesorii lor intonând Gaudeamus Igitur și formând cu fire lungi de trandafir o arcadă pe sub care aceștia au intrat în colegiu.
Împinse de curiozitate, ne-am strecurat alături de ei în amfiteatru, având în minte câteva întrebări: Cum era viața de licean în „Mircea” anului 1984? Cât de mult și cum s-a schimbat învățământul românesc? E adevărat că liceul și profesorii influențează semnificativ drumul cuiva în viață? Consideră vechii mirciști că ar fi ajuns în același loc dacă ar fi studiat la un alt liceu?
Întâlnirea a început cu un scurt discurs al domnului director Vasile Nicoară, care a inițiat un moment de reculegere pentru cei care, din păcate, nu mai sunt printre noi. Apoi șase dintre profesorii generației prezenți la festivitate, printre care și doi foști directori, au vorbit emoționați despre școală, despre pasiunea lor pentru limba și literatura română, pentru limba engleză, germană, chimie și matematică, despre plăcerea de a-i învăța pe tineri și despre onoarea de a preda în acest liceu.
Foștii elevi au primit, pe rând, cuvântul. Din amintirile lor, ne-am creat imaginea tabloului mircist de acum 40 de ani: aceleași năzbâtii de adolescenți (în care ne-am regăsit), aceleași practici insidioase și inventive (de care profesorii se prindeau exact când nu era cazul), aceeași pasiune nebună pentru a învăța cât mai mult, dar și pentru a râde cât mai mult. Știați că toaleta băieților era numită „Junimea”, după celebra societate culturală? Deși poate că modelele ni s-au schimbat puțin… (rămâne de gândit dacă în bine sau în rău), esența vieții de mircist a rămas aceeași.
Foarte frecvent s-a afirmat că liceul nostru poartă un halou spiritual, că prin clădirea lui solemnă bântuie un spirit al cunoașterii care pune stăpânire pe fiecare generație și o îndeamnă să-și dorească mai mult. O impresie comună este aceea că în acest loc, în care au pășit personalități precum Camil Petrescu, I.L. Caragiale, Mihail Sadoveanu și George Enescu, există o atmosferă gravă, spirituală, atât de intelectuală, cum a glumit cineva, încât chiar și elevii fac glume intelectuale.
E adevărat că liceul și profesorii influențează semnificativ drumul cuiva în viață?
Circulă tot mai mult printre tineri convingerea că școala nu ajută la nimic. Și atunci, merită să învățăm atâta? Am direcționat problema către elevii de altădată, întrebându-i: Chiar este adevărat ce se spune despre „Mircea”, că pe absolvenți îi ajută mult faptul că au terminat acest liceu? După ce am asistat la întâlnire, dubiile ne-au fost spulberate. Ne este clar că răspunsul la toate întrebările este DA. Redăm câteva opinii pe acest subiect, culese din discursul celor prezenți:
„Există o idee tot mai promovată în zilele acestea pe rețelele de socializare, și anume că nu-i suntem nimănui datori cu nimic. Nu cred că este un lucru adevărat și nici că e bine să li se spună copiilor noștri asta. Toți le datorăm profesorilor ceva din ceea ce suntem azi. Pentru noi ați rămas (cu referire la profesorii prezenți) niște modele de neatins.”
„Drumul nostru profesional a început când am intrat la liceu.”
„Profesorii și-au pus amprenta asupra noastră și acest lucru ne-a ajutat toată viața.”
„Nu aș fi ajuns aici fără Mircea. Volumul de cunoștințe pe care l-am acumulat în anii de liceu mi-a oferit convingerea că orice problemă poate fi rezolvată.”
O lecție pentru noi și un mesaj contrar meme-urilor de pe TikTok și Instagram a fost că matematica este, până la urmă, de folos. Toți participanții la întâlnirea festivă au declarat că listele ei nesfărșite de ecuații diferențiale, derivate, integrale etc. i-au ajutat enorm .
Cât de mult și cum s-a schimbat învățământul?
Interesate de părerea foștilor mirciști, actuali părinți și unii dintre ei profesori, dar mai ales preocupate de viitor, i-am rugat pe câțiva dintre aceștia să ne împărtășească punctul de vedere legat de evoluția învățământului românesc în(tre) timp:
„Mie mi se pare că s-a schimbat mult autoritatea pe care o au profesorii. Atunci profesorii chiar aveau o altă autoritate față de cum stau lucrurile în prezent. Pentru că noi acum suntem în ipostaza în care avem și noi copii, putem compara și vedem o diferență foarte mare”.
I-am adresat aceeași întrebare domnului Constantin Caragea, profesor de matematică, director al liceului nostru între anii 1996 și 1998, care ne-a răspuns: „Stăm mult mai rău, după părerea mea. Profesorii sunt indulgenți; noi eram, eu cel puțin, intransigenți, lăsam și corigenți și repetenți… N-am auzit de așa ceva de mult. Greșeala a fost când s-a decis să se țină seama de notele din liceu la admiterea la facultate. Atunci a început dezastrul.”.
Interesant cum două generații diferite (a foștilor profesori și a foștilor lor elevi) ne-au dat răspunsuri atât de asemănătoare. A devenit școala o goană superficială după note, singurul motiv pentru care mulți o mai frecventează, iar profesorii se simt presați să le pună note cât mai mari? Și totuși, ne plângem că ne este foarte greu…
Am părăsit întâlnirea destul de emoționate, recunoscătoare că i-am fost martore și, poate, puțin îngrijorate să conștientizăm, o dată în plus, că timpul este de neoprit. Nu am putut să nu ne întrebăm: oare așa vom fi și noi peste 40 de ani? Vom aprecia și noi atât de mult matematica pe care azi ne chinuim atât să o învățăm? Vor veni oare și la reuniunea noastră doi redactori de la Zări, împinși de spiritul mircist care sperăm că nu va dispărea niciodată, preocupați de viitor și curioși să afle cum era să fii elev la „Mircea” în 2024?
