
„Ocazional scriu. Ocazional scriu și bine.”, am văzut asta într-o biografie de pe rețele și mi-a plăcut, pentru că asta fac și eu, deși, ce-i drept, aș adauga un discutabil, pe undeva. Și ca o consecință climatică naturală la treaba asta a mea cu scrisul, m-am înscris (pentru autenticitate, mi-a fost imprimată extern o accelerație) la Tinere Condeie, da, acolo unde mergea Băjenaru. Plicul meu A5 (cu greu procurat) a ajuns la națională! Și se face că, în speță, dacă-mi permit să citez din Fără Zahăr, mă duc la munti azi, mă duc pe dealu’ Polonic, am fost în tabăra (de creație!) de la Călimănești! (aici se adună un număr de vlăstare scripturale din țară, pentru o săptămână, iar dirijor este Ministerul Educației)
Se cere, deci (de fapt, nimeni n-a făcut-o), un jurnal succint de călătorie!
19 august a.c.: De pe plaiurile podișului dobrogean am pornit de cu seara, cu trenul IR 1914, lejer, până în zece ore, aer condiționat, frumos. Birjar, mână abitir!
20 august a.c.: [dimineața devreme] Ajung(em) primii la porțile Liceului Tehnologic de Turism, ne poziționăm strategic pe o bancă și așteptăm ca orologiul să bată orele opt antemeridian, când se deschidea, neoficial, tabăra.
[dimineața, mai puțin devreme] După o concisă pețire cu camera fiecăruia de la cămin (211!), program de somn și mâncat (recomandare sinceră și nesponsorizată, Hotel Carolin!) nestructurat. Sfat fundamental pentru cine mai trece pragul internatului: Alege patul de jos, scara din dotare nu este pentru novici! Rețineți, nu sunteți chiar la un boarding school din filme, dar vă obișnuiți repede. Dezvălui cu căldură existența scaunelor colorate din fundul curții pentru momentele când se convoacă Consiliul de Coroană, adică prietenii lăsați înlăcrimați la Constanța.
[orele șaptesprezece, sala de conferințe, abreviată sdc] Se prezintă (oficial!) tabăra, cuvântează dl scriitor Petru Crăciun (pentru curioși, președintele juriului și al filialei de Tineret din cadrul Uniunii Scriitorilor Români, în cele ce urmează, abreviată la USR.), dl Inspector Județean (atenție, suntem în Vâlcea!) și d-na directoare a liceului. Ajunge cine se trezește, ratele de prezență nu sunt echiunitare. Se fac poze, se dau diplome și antologii (cuvânt cheie, rostit la ordinea minutului). Se anunță tema concursului din tabără: „Cea mai neobișnuită poveste de vară.” (da, scrim și în deplasare)! Mâncăm (mai bine decât preconizam) și ne veselim, ieșim la o înghețată și știm deja că pe pod se stă comod.
21 august a.c.: [majoritar, sdc] Zi de cenaclu! (în Solenoid parcă era mai pretențios, asta e!) Ajung fetele din Republica Moldova, le este înmânat premiul „Nicolae Rotaru” (scriitor și fost președinte al juriului, defunct) de către fiul acestuia. De dimineață citesc copiii de gimnaziu, aplauze, scaun tras în față, felicitări, nu vă opriți din scris! Se imortalizează vestitul instantaneu de la scări, care se găsește ușor pe rețele.
Next in queue: Primul atelier! Îl susține dl scriitor-de-peste-Prut-de-literatură-pentru-copii, Sergiu Afanasiu, aflăm cum se particularizează tinerii scriitori basarabeni (esențial, au argou rusesc și multă erotică în cărți), ce înseamnă să fii tânăr (<35 de ani, stăm bine), ce apropiați suntem, de fapt, noi, românii și moldovenii etc.
Mâncăm, lenevim. Citesc copiii (?) de liceu, aceeași poveste, scaun în față, aplauze, nuvăopriți. Cât despre mine, citesc mai puțin prost decât de obicei! Mâncăm, iar!
Aș vrea să laud promptitudinea cu care domnii de la Five ne-au servit, două ore după finele programului (legea fundamentală a relațiilor cu clientela: cu cât orașul este mai mic, cu atât funcționarii, mai amabili). Sunt mândră că mi-am popularizat preferințele de cafea în rândul grupului! Scorțișoară, că avem de unde! Aș vrea să laud (menționez?) și măicuțele care ne-au dat afară de pe pod, că era târziu.
22 august a.c.: [majoritar, sdc] Zi de ateliere! Cosmin Andrei Tudor, cel mai tânăr membru al USR care se pare că a citit ghidul de anul trecut cu poietul, ne vorbește despre cum să nu ne ratăm ca tineri scriitori. De fapt, suntem o țară de ratați, cu prima carte mereu ieși pe minus, nu se poate trăi din scris, darvoisăscriețineapărat, aflăm povestioare despre drepturi de autor renumerate cu 3 lei și câțiva bani. Ca să nu te ratezi, gândește-te mereu la ratare. Concret, suntem sfătuiți să ne găsim un model (de preferat, firește, un scriitor), să ne detașăm de carte înainte să o publicăm și să nu ne grăbim emoțional. De remarcat este comentariul (dânsu)lui, cu care sunt de acord, că scrisul este mai degrabă un act de eliberare de imagini, de aceea se scrie cu lehamite, scriitorului nu îi place să scrie. Intră poliția peste noi, ni se face un imperios instructaj antidrog, suntem ultragiați, întrucât noi scriem, nu altceva!
Urmează atelierul d-lui Crăciun despre debutul editorial (nu e o rușine să-ți plătești singur cartea… eu nici nu știam că nu e gratis să publici, detalii, detalii). Mâncăm, stăm; ascultăm, iar! De data asta, un atelier despre cum se scrie o poveste de succes, firește al d-lui Crăciun. Permiteți-mi să fiu puțin incisivă: m-a pierdut când a spus că trebuie (!) să scriem pe teme de interes, că dacă scriem despre stilouri antice nu va citi nimeni! (să nu te citească nimeni, tragedie mondială, vărsați o lacrimă). O expunere nițel cam prea consumeristă, dacă mă întrebați pe mine. Se scot antologiile anilor precedenți și se caută, ca la pomelnic, supraviețuitorii, după modelul: Cutărică, mai scrie?, ce e cu el?, de ce nu mai scrie?. Găsim doi, din cincizeci, despre care se mai știe ca mai scriu (o statistică încurajantă foarte, firește). Suntem lăsați să ne aplecăm asupra marilor noastre opere (am ceva mai puțin păr în cap, nu-mi place ce scriu etc).
Nu ne iese plimbarea cu vaporașul, nu găsim niciun birjar de la Bolt disponibil și dispus să ne modifice coordonatele spațiale până la Barca lui Valentin, oraș mic, ce să-i faci. Se discută (cu o prietenă (re)găsită de pe la alte concursuri, ce mică-i lumea!) intens Istoria Secretă, șocăm puțin auditoriul găsit, poate, la momentul greșit pe bancă lângă noi, riscul meseriei.
23 august a.c.: [Râmnicu Vâlcea!] Zi de excursie! (da, ieșim din Călimanești!) Deschidem, însă, ziua cu un atelier, la birou stă poeta Evelyne Croitoru. Ne sfătuiește să scriem cu dicționarul lângă noi și ne invită la emisiunea dânsei (se face pentru a douăzecea oară gluma cu stickurile expuse în cincizeci de ani la muzeu, domnule, tineretul nu mai are ce manuscrise să aibă…)!
Vine, deci, autocarul… urmează discuții despre Ethel Cain și Phoebe Bridgers (epidermic, acasă e cu totul altfel), primim pachețel de mâncare! Unde ajungem? Firește, Muzeul Satului… Vâlcean! Intrăm în căsuțe și în școală, stăm puțin la poze și purcedem mai departe! Urmează Muzeul de Istorie, iar poze, stat pe scări șamd… terminăm caracteristic cu o ieșeală în Parcul Zăvoi, puțin pe fugă. Sfârșesc prin a ticlui ceva mult prea lung și cam incert, dar perfect caracteristic, îi zice monologul ventrilocului, destul despre asta. Predăm, de cu seara, lucrările asiduu concepute, la colț printate, de pe mail. Sunt îndrumată către teancul pentru gimnaziu, refuz politicos.
24 august a.c: [majoritar, sdc] Ultima zi! Seara plecăm pe la cășile noastre, constănțenii primii, după cum am și ajuns. Dar până atunci! Doamnele profesoare se retrag în bârlogul a două săli de clasă și ne hotărăsc soarta noastrăatuturor. Aflăm câte ceva despre drepturile de autor și cum încheiem un contract de editare! Să citiți ce scrie cu literă mică! Se dovedește curând a fi un atelier cel puțin necesar.
Are loc, până la urmă, premierea după ierarhia flexibilă, o adevărată inovație. Îi felicităm, deci, pe Raluca, dintr-a zecea, și pe Dragoș, dintr-a opta. Pe surse, sunt a doua de la liceu, dar nu vom ști precis niciodată, întrucât anul ăsta doar primii sunt premiați, deci cam trebuie să mă credeți pe cuvânt. Mi se zice să mai las mitologia și că scriu bine contemporan, printre altele. Ne duce d-na din Bistrița la gară și, cu ultima sticlă de Borsec de 0.5 de la dl Crăciun în buzunarul hanoracului, plecăm acasă la oricine ne așteaptă acolo!
Citește și: Mikros. Viața de sub lentilă