Performanța sportivă, când încă ești elev, se obține cu multă ambiție, capacitate de a te mobiliza în două direcții – antrenamente și instruire școlară – dar și având convingerea că ambele contribuie la formarea unei personalități puternice. Sportul te ajută să fii disciplinat, competitiv și, în cazul nostru, al baschetbaliștilor din CNMB, să colaborezi cu echipa, iar școala, să-ți dezvolți gîndirea. În spatele succesului se află întotdeauna un program bine structurat, dar și o dorință arzătoare de a reuși.
Într-o lume cu un ritm de viață tot mai accelerat, în care timpul pare să nu mai fie suficient pentru toate, noi, componenții echipei de baschet a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, ne-am dedicat și sportului, arătând că se poate face performanță.
Cum am ajuns la ea? Echipa de baschet a colegiului a fost înființată în anul 1990, fiind într-o continuă primenire, absolvenții lasând locul elevilor care intră în clasa a IX-a și care, printr-o selecție riguroasă, fac parte din echipă în următorii patru ani.
Actuala echipă s-a constituit și funcționează în această formulă începând cu anul 2021, fiind compusă din: Avram Mihai Alexandru (XIIC în anul școlar trecut), Călințaru Mihai (XIIC), Călințaru Andrei (XIIC), Dobre Cosmin Andrei (XIID în anul școlar trecut), Dumitrescu Codrin (XIG), Dumitrescu Rareș (XIG), Ocheșel Mihai Răzvan (XIIA), Pață Denis (XIIC), Gafar Idris (XIIC) și Moise Rareș Mihai (XIIE în anul școlar trecut).
Primele reușite au venit în anul școlar 2022-2023, când am participat la Olimpiada Națională de Baschet. La faza județeană a competiției, confruntându-ne cu alte nouă echipe ale liceelor din județul Constanța, am obținut locul I și drept de participare la etapa interjudețeană, care s-a desfășurat în orașul Tulcea, îndrumați fiind de profesorul de educație fizică și sport Gheorghe Moraru. Am obținut din nou locul I și ne-am calificat la etapa națională, care a avut loc la Râmnicu Vâlcea. Aici și-au disputat podiumul câștigătoarele locului I de la alte șapte etape interjudețene, echipa CNMB obținând locul III la nivel național.
Un pas mai departe l-am făcut în anul școlar trecut (2023-2024), când am obținut din nou locul I la județeana și interjudețeana, desfășurată la Galați, a Olimpiadei Naționale de Baschet, având același antrenor de succes, pe dl profesor Gheorghe Moraru. În cadrul fazei interjudețene au concurat șase echipe, din județele Brăila, Tulcea, Buzău, Galați, Constanța și Vrancea.
Confruntarea decisivă a fost cu echipa gălățeană, finală în care am experimentat emoții intense ce au variat pe parcursul întregului meci. Știam că echipa de la Galați este una foarte bună și aveam nevoie de concentrare maximă. Fiecare aruncare aducea un val de adrenalină, tensiune și nervozitate în momentele critice ale meciului (ultimele minute, când fiecare punct contează), dar și de bucurie, mândrie și satisfacție odată cu obținerea rezultatului mult dorit: victoria. Cu acea ocazie am constatat a nu știu câta oară că baschetul este mai mult decât un simplu joc; este o experiență emoțională intensă, care unește echipa și-i leagă pe membrii ei de spectatori prin trăiri comune.
La faza națională de anul trecut, desfășurată la Satu Mare, am obținut locul al II-lea, după un meci de mare angajament fizic și psihic. Deși inițial am fost coordonați de profesorul Gheorghe Moraru, mentorul nostru ne-a fost alături de la distanță, desemnat fiind pentru a ne însoți și îndruma la evenimentul final de la Satu Mare dl Ionel Bohițoiu, profesor al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”.
La turneul final au participat 8 echipe, împărțite în două grupe: Grupa A – Vâlcea, București, Deva și Bihor; Grupa B – Neamț, Cluj, Constanța și Ploiești. După meciurile din cadrul grupelor, cele mai bune două echipe au participat la turneul final, respectiv noi și echipa din București.
Finala de la ediția trecută a Olimpiadei Naționale de Baschet a fost încă un moment cu mare încărcătură emoțională. Când pășești pe teren simți cum te cuprinde un val de adrenalină, iar publicul, atmosfera și echipa te fac să trăiești momentul cu fiecare fibră a ființei tale. A fost o presiune uriașă și o provocare de a concretiza în joc tot ce am acumulat în etapa de pregătire. Împreună cu întreaga echipă, am simțit că fiecare moment contează și tocmai această intensitate ne-a motivat să ne depășim limitele.
Rugat de noi să ne spună ce crede despre acel meci, dl profesor Gheorghe Moraru ne-a mărturisit: „La toate nivelurile echipele participante au fost deosebit de competitive, iar atmosfera incendiară a fost întreținută de suporteri (colegi, prieteni, părinți) ai elevilor din fiecare echipă. Pe lângă o bună pregătire tehnico-tactică, sportivii colegiului nostru au dat dovadă de spirit de echipă, ambiție, dorință de victorie și un mental deosebit de puternic, care i-a ajutat să treacă peste momentele dificile.”
Într-adevăr, să fii performant atât pe terenul de baschet cât și în sala de clasă nu este o sarcină ușoară. Am încercat în fiecare zi să găsim un echilibru între antrenamente și școală, am învățat cu toții să ne organizăm timpul foarte bine, dar autodisciplina, în cazul nostru, a fost cuvântul-cheie. Practicând acest sport, am înțeles că trebuie să ne stabilim clar prioritățile de etapă, atât școala, cât și baschetul aducându-ne satisfacții la fel de importante. Deși nu e deloc ușor, cred că am reușit să oferim un exemplu remarcabil de echilibru între cele două laturi ale preocupărilor noastre. Doar combinând talentul, munca asiduă și organizarea eficientă ajungi să-ți duci la bun sfârșit responsabilitățile școlare și să strălucești pe terenul de baschet.
Să nu uităm, însă, că atingerea acestui echilibru nu ar fi fost posibilă fără ajutorul părinților și al profesorilor noștri, care ne-au sprijinit și ne-au înțeles atunci când am avut atât de mare nevoie. Despre ecuația succesului în sportul școlar am dialogat și cu d-na profesoară de sport Aurelia Dincă, iar dumneaei este de părere că:
„O contribuție importantă la succesul echipei de baschet a CNMB îl au elevii. Este nevoie de o disciplină a minții care se fundamentează pe trei factori-cheie: educație, atitudine pozitivă și disciplină în pregătirea fizică. Eu, ca profesor de educație fizică, întotdeauna pun mare accent pe rolul minții în construirea drumului către obținerea performanței. Cred că primul pas este prima victorie, urmează obținerea primului titlu și apoi sentimentul că ai ajuns la succes. Mereu subliniez valoarea sportului de echipă, care, prin Asociația Sportivă Școlară, formează caractere puternice. De la practicarea sistematică a sportului în timpul orelor de educație fizică, până la descoperirea unor talente este doar un singur pas. O carieră în sport este un vis pentru mulți tineri și este foarte important ca activitatea sportivă să ia forme cât mai variate și să implice cât mai mulți copii. Este cunoscut faptul că sportul promovează spiritul de fair-play. Un meci de baschet este o oportunitate pentru toți elevii CNMB, dar și pentru grupul de prieteni ai sportivului să interacționeze cu acest spirit nobil al fair-play-ului și să-și găsească inspirația și modelele demne de urmat.
Susțin, cu toată convingerea, că echipa de baschet a CNMB are dreptul să viseze la un loc fruntaș și în acest an școlar și chiar la o calificare la Etapa Națională 2024-2025. Experiența acumulată în ultimele două sezoane, care au adus echipei CNMB locul III (2022-2023) și locul II (2023-2024) la nivel național, este cu siguranță un plus, căci doar munca împletită cu experiența de joc pot aduce victorii importante. Subliniez, de asemenea, importanța gândirii pozitive la fiecare competiție și recomand ca aceasta să stea sub semnul dictonului latin Veni, vidi, vici.”
Pentru mirciștii care țintesc spre performanța sportivă nu putem avea, așadar, decât un sfat, desprins din experiența noastră: Succesul vine atunci când ești dispus să muncești din greu și să-ți urmezi pasiunile, indiferent de obstacole. Nu este ușor să găsești timp pentru toate, dar atunci când faci ceea ce-ți place, orice este posibil.
Citește și: Ion Marin Sadoveanu, mircistul îndrăgostit de mare