Ce măsoară cei patru ani din titlu și care este ziua căreia îi sunt dedicați? Ei se referă la un ciclu olimpic, implicând proiecte, eforturi, antrenamente, mobilizarea energiilor psihice, competiții intermediare, selecții, ambiții, rivalități… Obiectivul spre care se concentrează toate aceste resurse este ziua în care sportivul evoluează în proba sa olimpică. În unele ramuri sportive „ziua” durează… mai multe zile, în altele, minute sau secunde.
Poate că suntem atât de fascinați de Jocurile Olimpice în primul rând pentru că ele au valoarea unui deznodământ la acest efort epopeic, individual sau de echipă, și degajă măreție, stârnesc admirație și îi inspiră pe oameni. Sunt Jocuri ale păcii, corectitudinii și respectului între competitori, adică ne amintesc de acele valori pe care le-am dori permanente în viața noastră. Jocurile oferă un moment în care putem să respirăm, să uităm de tot și de toate și să ne bucurăm sincer de unirea tuturor individualităților noastre prin sportul de excelență. Competiția Celor cinci cercuri aduce, astfel, o implicare emoțională puternică, o confirmare a unității celor cinci continente ale lumii, a sportivilor de toate etniile, dar și a valorilor olimpiste, o expresie a continuității, a comuniunii cu aproapele, a ideii că mai repede, mai înalt și mai puternic este Mai Bine!
Pentru că suntem la începutul noului ciclu olimpic, mă gândesc că ar fi interesant să privim puțin în urmă, spre câteva momente pe care Jocurile le-au traversat în ultimul secol, pentru a conștientiza că ele sunt sport, dar și spectacol, și că spiritul olimpic însuși a trebuit să intre în competiție cu adversari lipsiți de fair play.
Cea mai recentă ediție s-a desfășurat, după cum știm, în perioada 26 iulie – 11 august 2024 în Franța și a adus, ca de fiecare dată, ceva special omenirii, însumând strădania și agerimea, sacrificiul și inteligența, pasiunea și curajul, ambiția și profesionalismul: ce este mai bun din cei mai buni sportivi. Jocurile au însemnat, pe de altă parte, un mare show, cu o acoperire mediatică enormă. Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris s-au bucurat de 9,5 milioane de bilete vândute, un record pentru un asemenea eveniment. Spectacolul a fost de proporții grandioase. În deschidere, aproape 100 de ambarcațiuni au defilat pe apele Senei, purtându-i pe sportivi prin fața publicului, într-o atmosferă de opulență regală, fashion show și progresism. Din punct de vedere strict sportiv, au fost înregistrate 12 noi recorduri mondiale și 27 de noi recorduri olimpice, stabilite de unii dintre cei 10500 de atleți care s-au calificat la Olimpiadă. Se estimează că evenimentul a costat 9,1 miliarde de dolari americani și că a adunat peste trei miliarde de oameni în fața micilor ecrane pentru a-și susține sportivii preferați.
Trebuie să fim conștienți, însă, că Jocurile înseamnă mult mai mult decât aceste cifre, că esența lor este puterea pacifistă și că principalul lor obiectiv este ca, într-o lume atât de fragilă, plină de diverse conflicte și războaie, să ne unească în comunicare, înțelegere și prietenie.
Să nu uităm cât de multe constrângeri ideologice s-au manifestat de-a lungul timpului asupra spiritului olimpic, să nu pierdem din vedere evenimentele sângeroase care i-au transformat pe unii sportivi în victime și martiri, așa cum s-a întâmplat la München, în 1972. Atunci, opt membri ai organizației teroriste „Septembrie negru” i-au asasinat pe 11 dintre sportivii israelieni chiar în căminul olimpic în care erau cazați. Masacrul de la München a îngrozit omenirea și a revelat ce consecințe monstruoase pot avea disputele istorice asupra unui cadru creat pentru colaborare.
Unul dintre aceste momente dramatice, poate cel mai important din istorie, a fost Olimpiada de la Berlin, din 1936. În cadrul ei a apărut ștafeta torței olimpice, ritual folosit atunci ca puternic mijloc de propagandă nazistă. Cu trei ani înainte de a declanșa Al Doilea Război Mondial, cancelarul german Adolf Hitler privea de sus, din loja sa, delegațiile viitorilor săi adversari de pe câmpul de luptă: Statele Unite ale Americii, Anglia și Franța. În același timp, Carl Diem, secretarul general al Comitetului de organizare a Olimpiadei, credea, în concordanță cu ideile olimpiste, că găzduirea Jocurilor la Berlin va contribui la pacea mondială și la unirea tuturor elitelor politice, servind ca exemplu pentru întreaga lume. Dar ministrul propagandei naziste, Goebbels, își dăduse seama că găzduirea acestor Jocuri este un extraordinar instrument ideologic prin care poate promova Germania lui Hitler la scară internațională ca pe un model de succes. Germanii au investit echivalentul a 54 de milioane de euro pentru organizarea acestei olimpiade, construind un stadion monumental, cel mai mare din lume la acea dată, iar publicațiile franceze scriau că Berlinul vrea să depășească toate recordurile în organizarea Jocurilor Olimpice, peste 100.000 de oameni putând încăpea în acest stadion. Satul olimpic reprezenta o imagine idilică a unei așezări tipic nemțești, creându-se lacuri artificiale, fiind aduse animale de la Grădina Zoologică din Berlin și amenajându-se în jur de 40 de restaurante, saune și alte facilități. Organizatorii doreau să le ofere astfel sportivilor o imagine impresionantă a Germaniei, aparent o țară a tuturor posibilităților și libertăților.
În realitate, pe 15 septembrie 1935, cu mai puțin de un an înainte de Jocurile Olimpice, se puseseră în aplicare Legile lui Hitler, prin care evreilor li se retrăgea cetățenia germană, magazinele lor fiind închise și aceștia nemaiavând dreptul la servicii medicale. Liderii lumii libere au ignorat brutalele măsuri antisemite, lăsându-se amăgiți de o cu totul altă imagine, a unei Germanii fascinante prin prosperitate și toleranță.
Așadar, în vara anului 1936, valorile olimpiste și ideile naziste au intrat în coliziune, dar această incompatibilitate a fost camuflată cu mare inteligență de propaganda oficială, care a creat iluzia concordanței lor perfecte. Pe 1 august, când ceremonia de deschidere s-a transformat într-o demonstrație a ideologiei naziste, ideile olimpiste ce promovau pacea și unirea în diversitate fiind strivite cinic de marea demonstrație de forță a armatei germane, adevărul a început să iasă la iveală. Pentru a-și etala așa-zisa supremație ariană, organizatorii au inițiat clasamentul pe medalii al țărilor participante și au supralicitat fiecare victorie obținută de sportivii germani. Dar, ca o ironie a istoriei, mitul rasei ariene a fost spulberat de Jesse Owens, sportivul american de culoare care s-a dovedit a fi cel mai mare altlet participant la Olimpiadă și unul dintre cei mai mari alergători din toate timpurile. La Berlin, Owens a câștigat patru medalii de aur: la probele de 100 și 200 de metri, la proba de ștafetă 4×100 de metri și la săritura în lungime. Prin el, spiritul olimpic a învins mașinăria propagandei naziste.
Revenind la trecutul apropiat, în Capitala Franței, din fericire Jocurile Olimpice s-au dovedit a fi în continuare prilejul cu care fiecare țară încearcă să scrie cât mai frumos capitolul ei din istoria sportului. În acest context, delegația României a reunit 106 sportivi, care au ridicat steagul țării noastre pe râul Sena, fiind cea mai numeroasă delegație din ultimii 20 de ani. Departe de performanțele impresionante de altădată, sportivii români au obținut, totuși, 3 medalii de aur, 4 de argint și două de bronz.
De amintit că povestea lor la Jocurile Olimpice a început tot la Paris, însă cu 100 de ani în urmă. Ar trebui să privim Jocurile din 1924 prin lentila epocii, fiindcă au fost printre primele ediții de după Primul Război Mondial, într-un moment în care toată omenirea era dornică de sărbătoare ca de o terapie la coșmarul războiului. Jocurile de la Paris din 1924 au reprezentat punctul de plecare al sportului olimpic românesc, un fel de „a fost odată ca niciodată” din care se va naște tot ceea ce va fi.
De atunci, tricolorii au continuat să urce, cele mai valoroase ediții fiind cele din Los Angeles (1984), la care România a câștigat 53 de medalii (20 de aur, 16 de argint, 17 de bronz), Sydney (2000), de unde atleții s-au întors cu 26 de medalii (11 de aur, 6 de argint, 9 de bronz) și Atena (2004), unde lotul României a abținut 19 medalii (8 de aur, 5 de argint, 6 de bronz).
De-a lungul anilor, România a obținut cele mai multe medalii la gimnastică artistică, disciplină la care sportivii noștri au urcat de 72 de ori pe podium. Emblema acestui sport, atât în România cât și peste tot în lume, este Nadia Comăneci, cea mai titrată sportivă româncă, cu 9 medalii olimpice (5 de aur, 3 de argint și una de bronz), gimnasta care a primit prima notă de 10 din istoria disciplinei. Gimnastica, ABC-ul mișcării, ce reprezintă perfect armonia dintre trup și suflet, este urmată de canotaj, la care România a adunat 46 de medalii. Reprezentanta lui cea mai cunoscută este Elisabeta Lipă, care a urcat de 8 ori pe podium, câștigând 5 medalii de aur, două de argint și una de bronz. Singurul bărbat din primii 10 sportivi români este canotorul Ivan Patzaichin, care se situează pe locul patru. El a fost prezent la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice. Românul a intrat în istoria olimpismului drept Campionul cu pagaia ruptă. Acestuia, în calificările de la Jocurile Olimpice desfășurate la München în 1972, i s-a rupt pagaia la numai câțiva metri după start, însă sportivul a continuat cursa, ajungând la linia de sosire, iar când s-a jucat finala a câștigat aurul la această probă.
După 100 de ani, povestea sportivilor olimpici români ne-a readus la Paris, într-un timp în care, deși conflictele mondiale cresc, lumea privește cu același entuziasm și speranță Jocurile, prilej al metamorfozării răului în bine. Olimpiada rămâne, indiferent de contextul politic și istoric, acea planșă albă pe care atleții vor lăsa pentru viitor urmele sudorii și determinării, lacrimilor și extazului, victoriei și eșecului, urmele auriului, argintiului sau ale bronzului.
Mai sunt aproximativ 1200 de zile până când se va scrie următorul capitol al acestei frumoase povești: ediția Jocurilor Olimpice de la Los Angeles din 2028! Până atunci, dincolo de războaie și pandemii, de probleme locale sau mondiale, Competiția Celor Cinci Cercuri rămâne icoana sportului și a excelenței, fiind unul dintre acele momente în care Globul se unește în aceeași suflare.
Ca simpli spectatori, înțelegem că sportul are o putere specială de inițiere și transfigurare și că sportivilor li se întredeschide calea altui mod de a înțelege viața. Povestea de dragoste dintre om și spiritul olimpic evoluează, pentru fiecare sportiv, de la simpla curiozitate până la pasiunea mistuitoare, modelându-l emoțional, intelectual și comportamental.
