Ce facem, dragi cititori și iubitori de cultură, duminică dimineața? Vă dau un indiciu: sigur-sigur nu plutim prin oniric până la orele 12 ale prânzului. Răspundem: cu cărțile sub braț, părerile în dinți și controversele în pastile sublinguale, ne strângem cu mic, foarte mic și cu mare în cabinetul de limba și literatura română (unii dintre noi stau și prin culise, în anexă) să punem în discuție câte un roman emblematic pentru literatura universală, să despicăm firul în 16, să ieșim din casă, să ascultăm muzică (bună), să bem ceai (bun), să mâncăm crănțănele și, nu putem uita, să ne jucăm cu Răducu, motanul nostru literat. Ei, așa să-ți tot duci veacul de liceu! Hedoniști mai suntem, cum însuși Dorian Gray ne-a învățat…
Lăsând caraghioslâcurile la o parte, urmează cele cinci minute de istorie, de data asta despre noi: Clubul de lectură „Conspirația culturii” a apărut în liceul nostru prin 2013, și și-a desfășurat activitatea până când, din cauza pandemiei, a fost nevoie ca aceasta să fie suspendată, întrucât dezbaterile în mediul online erau secate de farmecul și savoarea celor „pe viu”. Câțiva ani mai târziu, în octombrie 2023, pe pereții holurilor din Mircea au reapărut afișe care anunțau reînceperea întrunirilor Clubului. După scurt timp, acestea au (re)devenit pentru (unii) mirciști (inclusiv pentru posesoarea mâinii care scrie) o rutină și, totodată, ceva demn de anticipat, pe care îl așteaptă cu nerăbdare. Coordonați de d-na prof.dr. Anca Evelina Cîrligeanu, ne întâlnim o dată la două-trei săptămâni, duminica, la ora 10, în funcție de volumul și complexitatea romanului propus, să dezbatem problematica, ascunzișurile și finețurile țesute printre rândurile acestuia. Ca orice comitet și comiție, avem și o structură administrativă, firește: un secretar general, secretari care se ocupă cu ambientul, marketingul, comunicarea și, nu în cele din urmă, o echipă de meșteșugari care se îngrijesc de albumul Clubului de lectură, în care ne lăsăm „moștenirea”: panseuri, comentarii prin care să fim „ținuți minte” și descoperiți de următoarele generații.
Îndrăznesc să spun că prima lege a decalogului nostru, lectori avizați în devenire, este, în mod ironic, „Să nu judecăm niciodată o carte după copertă”, pentru că, oricât de experți ne-am fi crezut în literatură înainte să venim la Club, am învățat un prim lucru de bază, fără de care nu putem să jucăm jocul literaturii: a pune lucrurile în context este crucial. Contextul este cel care ne ajută să trecem de foarte populara și, totodată, eronata preconcepție conform căreia cititul este doar un act de evaluare artistică a operelor și nimic mai mult, că lectura este doar plimbarea leneșă a ochilor peste niște litere negre pe un fundal alb. Cum nu se poate mai greșit! Înțelegând circumstanțele istorice și sociale în care un roman a fost conceput, deslușim experiențe umane esențializate și caracteristice perioadei respective, care, cumulându-se, ne îndrumă spre a ne raporta în modul nostru la lumea în care trăim. Cu alte cuvinte, prin intermediul lecturii ne punem o infinitate de măști, trăim o infinitate de vieți și suntem puși într-o infinitate de situații pe care, în mod normal, nu am putea să le experimentăm pe propria piele. Astfel, compensăm pentru timpul care nu ne-a fost dat sau care ne va fi luat, cine știe.
Așadar, mai întâi trebuie să înțelegem contextul, apoi să începem evaluarea estetică a scrierii. De aceea, primul lucru pe care îl facem la o întălnire a Clubului este să prezentăm câteva informații despre autorul romanului pus în discuție, perioada în care a fost scris, curentul literar căruia îi aparține și ideologiile instrumentate de acesta; astfel suntem „înarmați” cu cheile necesare descifrării scrierilor. Corelându-le cu conținuturile romanelor, propunem puncte de plecare pentru discuții, iar apoi începe dezbaterea propriu-zisă. Prin asta, înțelegem că începe distracția. Durata dezbaterilor variază, în funcție de complexitatea operelor și de cât avânt au participanții la discuție, știind că nu toate cărțile sunt pe placul tuturor. Totuși, toate cărțile merită o șansă și ne pot învăța (despre) ceva, așadar, chiar dacă subiectul romanului nu ne-a gâdilat papilele culturale așa cum ne-am fi dorit, cu siguranță există ceva – un aspect, un personaj, o împrejurare, orice – care să ne fi stârnit o reacție, oricare ar fi ea, și pe care suntem îndemnați să o formulăm. După ce discuțiile s-au încheiat, ceaiul ni s-a cam răcit și fursecurile ni s-au cam terminat, urmează un ultim moment artistic: ne sunt împărțite bilețele pe care să ne scriem niște panseuri (în caz contrar, vom tăcea pe vecie), care să apară în albumul Clubului și de care să ne amintim, nostalgici, atât de ele, cât și de oamenii care eram atunci când le-am scris.
În ceea ce privește „repertoriul”, titlurile (aparținând diverselor curente literare afirmate plenar, în diacronie) pe care le punem în discuție instrumentează teme, cronotopuri, contexte și tipologii umane dintre cele mai variate: am călătorit în Anglia și Rusia secolului al XIX-lea, în Germania și Italia medievale, am făcut cunoștință cu suprarealismul, cu conceptul de distopie, cu literatura absurdului, dar și cu genul science fiction, cu volume mai groase sau mai subțiri, titluri mai mult sau mai puțin cunoscute (dar nu mai puțin valoroase), cu alte cuvinte, ne-am familiarizat cu câte puțin din toate și ne-am deschis apetitul pentru mai mult (și vom continua să o facem, până când bac-ul ne va despărți, și dincolo de el!), deoarece, când vine vorba de cultură, nu putem merge, sub nicio formă, pe o premisă de tipul less is more. În fine, cine nu ar vrea să fie „dezgustător” de erudit?
Pentru că nu ar fi potrivit sau corect să îmi expun doar eu gândurile despre Club – până la urmă „Conspirația culturii” și-ar pierde însăși esența fără conspiratorii ei – am chemat ajutoare. Iată, deci, în loc de încheiere, câteva dintre panseurile altor participanți fideli la complotul nostru literar:
• Albumul de anul trecut a fost prilej de multe vizite la Pictus și ore de migălit… și altele care se termină în -it. Poate data viitoare mi se răspunde când întreb cine vrea ceai. Poftiți pe la noi, că nimeriți foarte potrivit! M-aș întoarce și ca studentă, deci chiar nu mint. (Sophia)
• Primii doi ani de liceu i-am trăit dorindu-mi reluarea activității din cadrul Clubului de lectură. Încă îmi amintesc ziua în care, intrând în liceu, am văzut afișul care îmi îndeplinea dorința, îmi amintesc nerăbdarea care mă cuprinsese. Nu exagerez deloc când spun că întâlnirile duminicale mi-au deschis mintea și sufletul spre misterele lumii și că nu știu dacă mi-ar fi plăcut foarte tare ce aș fi ajuns – sau ce n-aș fi ajuns – fără ele. (Ema)
• Țin foarte mult la Clubul de lectură și mi-l voi aminti cu drag toată viața, nu doar ca pe un mod plăcut de a-mi petrece diminețile de duminică, ci ca pe un factor decisiv în maturizarea mea. Sunt și voi fi recunoscătoare mereu pentru fiecare carte pe care am citit-o și pentru fiecare dezbatere a ei, pentru că datorită lor am învățat să mă scutur de clișee și superficialitate, am învățat să pătrund în profunzimea ideilor și să privesc conștient lumea în care trăim. (Antonia)
• Să mergi la clubul de lectură e ca și cum ai merge la spovedanie în grup (doar că fără presiune, cu ceai și biscuiți, iar singurul eventual păcat e că nu ai terminat cartea). Ne adunăm toți într-o zi de duminică și despicăm firul în patru, împărtășim tot felul de idei, și, între timp, gustărim pe îndelete. Recomand cu căldură! (Mara)
• Ah, Clubul de Lectură… Aș putea spune atâtea despre cât de mult îmi place, dar câteodată cuvintele sunt de prisos, chiar și atunci când vorbim despre literatură. Cel mai bine întrebați-mi prietenii cât de mult i-am sâcâit la cap repetându-le discuțiile, oferindu-mi părerile pe care nu le-am împărtășit la club și dezbătând cu ei tot ce se putea dezbate și vă veți convinge că a devenit o parte din sufletul meu (chiar dacă mă găsiți de multe ori terminând cărțile propuse abia după ce s-au încheiat ședințele dedicate lor). (Ana)
• Clubul de lectură este mai mult decât o invitație la lectură, este o convocare la a gândi, a desluși și a opina. În timpul orelor petrecute duminica, în Cabinetul de limba și literatura română, fiecare dintre noi devine coautorul operei dezbătute, înțelegând și interpretând ce se întâmplă acolo, în lumile ce se ascund între coperți. (Elenis)
Și, totuși, o încheiere: De nu ne credeți, veniți să vedeți cu ochii voștri. Cine știe, poate cândva veți fi chiar voi citați într-un articol despre Club. Ca să nutriți această speranță, treceți-ne pragul, căci poarta noastră nu e strâmtă și mulți sunt aceia care o găsesc. Nu râdeți… citiți înainte!
Citește și: Dezorientare profesională. Lecția 5: Homunculus Senzitiv – Ghid aferent
