Este unul dintre versurile ei.

Acum peste două decenii era elevă a Colegiului „Mircea” și prima olimpică națională la limba și literatura română pe care acesta o dăduse. În 2000 câștiga o Mențiune la națională, iar un an mai tărziu Premiul al II-lea. A fost redactor-șef al revistei Zări Alb Astre și membru al cenaclului Pătratul literar al CNMB, condus de prof. Mircea Țuglea, iar în perioada studenției membru al cenaclului 314, coordonat de Simona Popescu. După Licența și Masteratul de la Facultatea de Litere din București, două burse de studiu (la Universitatea din Lund, Suedia, și Universitatea din Amsterdan, Olanda), un Doctorat la facultatea bucureșteană pomenită anterior (coordonat de celebrul critic literar Sorin Alexandrescu și având ca temă Dinamica Identitate – Individualitate în cultura vizuală, cu aplicație la film), a fost lector univ. la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității „Spiru Haret” și profesor de limbile engleză și germană în sistemul educațional privat. A lucrat ca redactor și traducător de limba engleză la editurile Polirom, Corint, Curtea Veche și Frontiera. De câțiva ani este psihoterapeut analist jungian la cabinetul individual pe care l-a deschis. 

Este vorba despre RALUCA CIOCHINĂ, astăzi o scriitoare confirmată.

O schiță a traseului său în literatură ar suna așa: debut poetic (2002) în Suplimentul de Marți al revistei Observator din Constanța și pe www.marți.ro; debut în proză prin romanul colectiv Rubik (Polirom, 2008); volumele de poezie Greva Tăcerii (2011, Premiul de debut al AFCN) și Ghicește-mi, Păpușa (2015); texte publicate în antologiile de literatură contemporană Poemarți, o antolologie marțolie de Grigore Soitu (2014), Poezie călătoare de Anca Zaharia (2019), Pașii mamelor noastre de Virgil Botnaru (2021) și Pașii taților noștri de Virgil Botnaru (2021). A publicat recenzii și articole în revistele Romania literară, Observator cultural și Litere.

Cum fluviul prezentului își are izvoarele în trecut, iar un analist jungian vorbește cel mai bine despre asta, am rugat-o pe Raluca Ciochină să-și amintească pentru noi de acel timp.

Pentru mine imersiunea în zona literară nu ar fi fost posibilă fără sprijinul și ghidajul profesoarei din liceu, pe care am cunoscut-o în clasa a X-a. Orele de literatură erau fascinante, pentru că am simțit că mi se deschide o nouă lume, foarte diferită de ceea ce cunoșteam până atunci. Având o cultură extraordinară, ne povestea despre mitologie, istorie, psihologie, făcând cu măiestrie legături între domenii. O astfel de lucrare de cercetare în domeniul literaturii comparate am întâlnit abia ani mai târziu, în marile universități ale lumii. La ora de română am auzit de Carl Jung, care în a doua parte a pregătirii mele profesionale mi-a devenit mentor și ghid în cabinet. 

La îndemnul profesoarei mele am început să scriu versuri, în liceu, cu mare stângăcie, iar cărțile de mai târziu au apărut după foarte mult timp, în care am modificat și rafinat asiduu. Dintre scriitori contemporani care m-au susținut în promovarea a ceea ce am scris și mi-au dat încredere să continui vreau să-i amintesc pe Simona Popescu, Nora Iuga, Octavian Soviany și Cosmin Perța. 

Totuși, cred că la un moment dat s-a produs un declic și am început să scriu ‘pentru mine’, nu ca să citească neapărat cineva. M-a ajutat enorm poezia în procesul de dezvoltare personală, ambele volume fiind, de altfel, dedicate primei mele terapeute. Bănuiesc că poezia este pentru mine produsul unui dialog intern, prin care încerc să înțeleg atât ce e în lumea interioară, cât și ce este în afara mea. Și, bineînțeles, să mă eliberez de niște demoni ai trecutului, care, dacă îi las pe hârtie, parcă nu mai sunt așa de amenințători. Cu multă generozitate, scriitoarea ne-a oferit spre publicare câteva texte din manuscrisul viitorului său volum, Fetița din întuneric. Ne declarăm onorați să cuprindem în paginile Zărilor Alb Astre aceste poezii ale RALUCĂI CIOCHINĂ, prin care autoarea se întoarce la revista pe care cândva a condus-o.

Am nevoie să intervină cineva

între mine şi mine

ca să nu mai fiu singură

în tăcerea care urlă.

* * *

Am simţit că trebuie să scriu ca să pot să trăiesc

şi să ies de sub dărâmături.

Chiar dacă nu scriu din mine tot curg versuri

ca să reuşesc să respir ca să pot să gândesc

ca să am cum să spun

despre cine sunt

despre cum am crescut

despre cum au tăiat din mine bucăţi şi le-au aruncat la câini

despre cum nu am putut ieşi de după porţile de fier

despre cum au zdrobit-o pe bunica os cu os

despre cum am urlat am luptat am învins

despre cum l-am găsit pe Vasilică treizeci de ani mai târziu

despre cum m-am salvat

despre cum te-am avut pe tine şi te-am născut

despre noi despre ce este o familie

despre cum e să fie frumos când iubeşti

cum spunea bunica.

Am reuşit.

* * *

Mama spune că nu aude

fetiţa din întuneric care urlă de durere

până se crapă pământul.

Ea crede că a făcut totul bine

şi vrea să trăiască în linişte.

Mama se plimbă pe malul mării.

* * *

Nu putem să ne ţinem în braţe

şi să desenăm floricele

spui când tot ce aş vrea

e să ajung în burta ta prin buric

şi să rămân pentru totdeauna acolo.

O să fiu foarte tăcută.

* * *

Nu ştiu dacă sunt femeie sau bărbat.

În mine este doar un şarpe

care mă strânge cu putere de gât.

* * *

Mi-e frică să cobor cu tine

prin spatele mesei

ca nu carecumva durerea

să ne zdrobească amândurora

capetele de pereţi.

* * *

Din întuneric îmi cresc ochi de pisică

iar pe spate gheare îmi râcâie pielea.

Jos în camera mamei

bunica încă răsuflă în pat

şi asta îmi este de ajuns.

* * *

Am nevoie de atât de multă iubire

încât îmi ies lacrimi prin piele

când mă ating.

* * *

Mi-au spus că păpuşa blondă

îngropată adânc în mine

nu există

şi atunci am urlat.

* * *

În spatele porţilor de fier

unde unchiul Gabi le ia mieilor gâtul cu satârul

nu cresc flori. Şi nici iarbă.

Cum să fac să nu mă mai simt

în fiecare pui de animal omorât pe rând

în fiecare pui de găină cu capul tăiat

eram eu.

* * *

Mama nu îşi aduce aminte.

Mă întreabă râzând dacă simt durerea

anilor care au trecut.

Eşti un şarpe crescut la sân

îmi spunea ca să mă ţină departe.

Doar moartă poate voi reuşi să o iau în braţe.

* * *

Vreau să fii furioasă

nu ştiu cum să smulg cu dinţii din carnea altuia

şi să scuip.

În mine doarme un copil cu mâna la gură.

Cum îl cheamă? Ţine-mă strâns.

Citește și: Despre Virgil Teodorescu și erotica leopardiană