zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

ZIUA de Constanța: Revista „Zări Alb Astre“, la ceas aniversar. 75 de ani de viață publicistică (GALERIE FOTO)

zari albastre

Articol preluat de pe ZIUA de Constanța

Sursă FOTO: Zări Alb Astre

UPDATE 9 

În sala de eveniment, se distribuie reviste celor prezenți. 

UPDATE 8

Reprezentantele din presă care au susținut revista au luat pe rând cuvântul. 

UPDATE 7

A luat cuvântul Cristina Danovschi, fosta elevă, care felicită echipa. Apoi, cea din urmă Iman Mologani, tot o fostă elevă.

UPDATE 6

A intrat Nona Elena Tuța din Manchester, din mediul online, apoi și Elif Samedin a avut o intervenție, din București. 

UPDATE 5

A luat cuvântul Steluana Bajdechi, în cadrul evenimentului.

„La 25 de ani de la terminarea colegiului, una dintre colege m-a întrebat dacă am reușit să fac ceva. Sunt mulțumită de ce am realizat și ce am lăsat în urmă.”

Aceasta le-a mai oferit și elevilor câteva sfaturi utile. 

UPDATE 4 

În continuarea evenimentului, a luat cuvântul Dănuț Culețu.

„Am terminat în 1974. O sa va spun propria mea poveste. Am găsit oameni admirabili din punct de vedere profesional și moral. După ce am terminat liceul, am urmat Academia de Studii Economice. Tatăl meu lucra în alimentație publică. Tatăl meu îi invidia pe cei care îi controla. Am vrut să îi dau această satisfacție să nu îi mai invidieze. Acum, după ce am ajuns la pensie, dezvoltarea mea umanistică ar fi putut să fie altfel, mai benefică. Probabil aș fi luat altă cale.”

UPDATE 3 

Camelia Țuglea, soția lui Mircea Țuglea a spus cateva vorbe despre soțul acesteia, fost coordonator al revistei, decedat în 2017.

„La liceul Mircea a descoperit tineri, cum scria și Andreea Pavel, scotea cu penseta viitori arhitecți și îi transforma în iubitori de literatură. Tudor Ganea este un scriitor de top la Polirom. El era la matematică-fizică. Mircea i-a văzut un text, l-a înscris la un concurs fără să știe și a câștigat concursul.”

Prezentarea cărții a scris-o în ziua morții

„Mircea a publicat un singur roman la care a lucrat 20 de ani. Nu a apucat să țină efectiv cartea în mână. Pregătise tot, inclusiv prezentarea. Prezentarea cărții a scris-o în ziua morții.”, a precizat Camelia Țuglea, soția lui Mircea Țuglea.

„Cât timp a participat la revista liceului, a dorit să fie o revista de cultură, nu una școlară”, a mai precizat aceasta. 

UPDATE 2

În continuarea evenimentului, se va viziona un film documentar. La eveniment, participă online și foști redactori și redactori șefi ai revistei.

UPDATE 1

„Citind numerele anterioare, am realizat că fiecare generație a dorit o serie nouă. Mereu va fi o serie nouă. Așteaptam critici și laude. Vom observa mai multe și în filmul documentar pe care îl vom viziona”, a spus Dima Nancu, redactorul șef.

„H-ul de la hashtag ma duce cu gândul la Heraclit. Omul ala a stat pe malul unui râu în Asia Mică și se uita la pietre. Și se uita că pietrele rămân permanente, iar apa curge. A tras o concluzie. Pietrele sunt aceleași, dar apa se schimbă. Trebuie să știți că nu toți care scriu sunt scriitori chiar daca toți scriitorii scriu”, a spus Vasile Nicoară, directorul CNMB.

La împlinirea a 75 de ani de viață publicistică, revista Zări Alb Astre anunță lansarea noului număr pe 6 iunie 2022, începând cu orele 11, în aula „Gheorghe Coriolan“ a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“.

Sub coordonarea doamnei profesoare Luminița Belcin și a doamnei profesoare dr. Amalia-Maria Roșioru, echipa redacțională formată din zeci de elevi mirciști, condusă de Dima Nancu, redactorul-șef, vă propune în noul număr un concept grafic nou și subiecte interesante.

De-a lungul vremii, paginile acestei publicații au dat șansa liceenilor din CNMB să-și exprime liber opiniile, să creeze și să împărtășească lumii gândurile lor, într-un mediu ce încurajează și fructifică inventivitatea tinerilor.

Sloganul sub care este lansat numărul aniversar, #mereuSerieNouă, transmite tuturor mesajul pe care tinerii redactori l-au conștientizat din povestea „Zărilor…”: continuitatea nu înseamnă doar apariția unui număr; aceasta se traduce prin strădania fiecărei generații de a reflecta în paginile ei viața efervescentă a școlii, idealurile și neliniștile liceenilor.

Și astfel, povestea începută cu 75 de ani în urmă, la 19 decembrie 1946, când a fost lansată revista „Zări Albastre”, continuă grație implicării fiecărei generații din care s-a ales redacția, formată din profesori și elevi.

Când vede lumina tiparului primul număr al revistei „Zări Albastre”

La jumătatea secolului XX, în urbea tomitană își făcea apariția o curajoasă revistă de cultură editată de tinerii entuziaști de la Liceul „Mircea cel Bătrân“. Primul număr al revistei „Zări Albastre” vede lumina tiparului din inițiativa elevilor Mihail Cazacu și Popa Gheorghe, și a unui comitet de redacție, format din Carp Silvia, Munteanu Nicolae, Predescu Tatiana, Ștefănescu Ion, responsabil fiind Gheorghe Jipa.

Revista se deschide cu articolul program „Gândirea noastră“, continuând cu materiale inedite și literatură. Momentul lansării este evocat decenii mai târziu de Mihail Cazacu, într-un interviu acordat în anul 1983 chiar revistei pe care el o înființase.

Sub o formă cenzurată și alterată de contextul regimului politic din România comunistă,  Mihail Cazacu mărturisea cu emoție următoarele: Pentru strângerea de fonduri necesare, în vara anului 1946, am montat un spectacol cu comedia „Un leu și-un zlot“ de Rosetti, interpretată de elevi. Apoi de foarte mare sprijin ne-a fost tatăl unui coleg, proprietarul unei mici tipografii.

El ne-a sfătuit să ne investim fondurile în hârtie, pe care apoi i-am lăsat-o în custodie, acoperind astfel și costul de tipar, foarte redus dealtfel. Un alt aspect interesant a fost acela că, zincografia fiind prea costisitoare pentru bugetul nostru, am recurs la linoleum, pentru ilustrarea revistei, executate de diverși simpatizanți.

Publicația junilor liceeni s-a ferit cât a putut de mult de tematica impusă de influența sovietică  a acelor vremuri atât de tulburi, până la numărul din decembrie 1947, când toate articole publicate nu scapă de limbajul de lemn impus de sovietizarea societății românești.

Numărul cinci al revistei din martie 1947 este deosebit de valoros

Numărul cinci al revistei din martie 1947 este deosebit de valoros, dacă ținem cont de contextul social-istoric în care apare. Primul articol aparține ilustrului Grigore Sălceanu, elev și profesor al Liceului „Mircea cel Bătrân“, urmat de lucrări semnate de personalități notabile, precum Ion Banu, Aurel Dumitrescu, Constantin Sesima, Emil Ștefănescu, Ion Bădică.

Din 1948 povestea „Zărilor…” este întreruptă de instaurarea regimului totalitar din România. Timp de mai bine de trei decenii, apariția acesteia n-a mai fost posibilă.

Un miracol avea să se întâmple în1983, moment în care revista reapare sub atenta coordonare a regretatului profesor de limba franceză, domnul Dorin Munteanu. Vom regăsi articole semnate de prestigioși profesori ai liceului, dintre care îi amintim pe domnii Ion Faiter, Constantin Caragea, dar și poezii, recenzii, dări de seamă scrise de elevi.

În 1984 mai apare un număr care conține un interviu cu poetul Virgil Teodorescu, absolvent al Liceului „Mircea cel Bătrân“, ca apoi, până în 1995, să se aștearnă iar tăcerea.

La câțiva ani după căderea comunismului, domnul profesor Florin Pietreanu, alături de câțiva elevi, reușesc să relanseze revista și din 1995 publicația mircistă este scoasă periodic.

Despre cel dintâi număr aniversar 

Cel dintâi număr aniversar avea să apară în anul 1996 cu ocazia centenarului liceului. Asemenea celui din martie 1946, și cel din 1996 este un document. Coordonat tot de profesorul Florin Pietreanu, revista prezintă evocări emoționante ale foștilor absolvenți ai liceului. Articolele publicate sunt semnate de mari personalități, precum profesorul universitar dr. Marian Traian Gomoiu, membru corespondent al Academiei Române, dr. Paul Horja, profesor universitar dr. Vasile Popa, avocatul Aram Agop, poetul Aurel Dumitrescu, pianistul Harry Tavitian, publicistul și criticul literar Bogdan Ghiu.

Zeci de poezii culese din numerele anterioare sau din alte publicații sunt tipărite pe câteva file. Studii, evocări, articole scrise de elevi se regăsesc în paginile revistei aniversare.

Noul mileniu îi va aduce publicației un nou nume. Sub entuziasmul și efervescența anilor 2000, coordonată pe atunci de doamna profesor dr. Anca Evelina Cîrligeanu și domnul profesor dr. Mircea Țuglea, revista este reinventată, chiar și numele primind o altă formă, „Zări Alb Astre”. Vom regăsi teme noi, grafică și structură nouă.

Din 2004 coordonarea este preluată integral de regretatul profesor, critic literar și scriitor Mircea Țuglea, care acum ne veghează, poate, din alte zări alb astre. Sub conducerea lui, revista trece printr-o altă reinventare. Simultan în spațiul extrașcolar apare clubul de jurnalism al liceului, coordonat de același Mircea Țuglea care mărturisea în 2006:

„N-am crezut, atunci când am preluat această revistă că vor apărea atât de repede (și asemenea) rezultate. Şi mai ales una „școlară”, cunoscute fiind limitările pe care le implică acest gen de publicistică. Oricum am lua-o, prima (şi cea mai importantă) miză a unei astfel de reviste este tocmai de a nu fi „școlară”, ci mai mult decât o revistă de cultură, eventual, și în orice caz una de atitudine.“

Povestea revistei a continuat cu aceeași notă de asumare în anii următori sub coordonarea doamnelor profesoare Luminița Belcin, Mariana Nistorescu, Anca Evelina Cîrligeanu, Mirela Ghinea și Amalia-Maria Roșioru.

În ultimul deceniu sute de elevi și-au așternut gândurile în paginele revistei care altădată a reunit scriitori, academicieni, fizicieni, actori, doctori, dintre care amintim pe Grigore Sălceanu, Pavel Chihaia, Vasile Cojocaru, Virgil Teodorescu, Harry Tavitian, Vasile Popa, Bogdan Ghiu, Ion Banu, Petre  Frangopol și Traian Petcu.

Anul acesta, sub sloganul vremurilor moderne #mereuSerieNouă și în numele continuității, elevii și profesorii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” completează povestea „Zărilor…” cu încă un număr și urează, după bunul obicei al românilor

„La mulți ani, Zări Alb Astre !”

Intergral pe www.ziuaconstanta.ro

SURSĂ: ZIUA DE CONSTANȚA

Cuget Liber: „Zări Alb Astre“ depășește nivelul unei reviste școlare și poate fi considerată o publicație culturală

Articol preluat de pe Cuget Liber

Dintotdeauna, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” a știut să-și celebreze istoria și să-și omagieze personalitățile, aducând în atenția comunității constănțene evenimente în jurul cărora a coagulat absolvenți de prestigiu.

Este și cazul sărbătorii de astăzi, a celor 75 de ani de viață publicistică prin revista „Zări Alb Astre”.

Persoane și personalități care și-au încercat, de-a lungul timpului, condeiul în revista școlară, unii dintre ei consacrându-se ca jurnaliști, alții în calitate de profesori, de oameni dedicați comunității au răspuns invitației de a participa la lansarea „#serienouă.

Amfitrionul manifestării a fost elevul Dima Nancu, redactor șef al noului număr al revistei, care a declarat în deschidere: „Deviza noastră #serienouă poate părea pentru cei mari evidentă sau firească, însă pentru noi a fost o lecție să conștientizăm valoarea continuității și inovarea. În septembrie, când ne-am apucat, evident că ne-am propus să avem un număr mai bun decât precedentul, dar, citind numerele anterioare, am conștientizat că fiecare generație a avut aceeași năzuință și atunci am înțeles că mereu va fi o serie nouă. În paginile revistei veți descoperi emoția și încântarea liceenilor din redacție”. 

Directorul Vasile Nicoară a tranșat munca tinerilor redactori afirmând că doar cititorii pot spune cât este de nouă și de bună această serie. „În orice caz, pot garanta pentru dorința, entuziasmul și chiar partea științifică, cercetarea pe care au făcut-o și la Biblioteca județeană, pentru a se inspira din tot ce au găsit din urmă, ca să ofere o continuitate”.

Evenimentul a fost structurat de-așa manieră încât ne-a făcut pe toți cei prezenți în sala Coriolan să simțim că am intrat într-o nouă eră, aceea a tehnologiei. Discursurile de la pupitrul din „Coriolan” au fost precedate de intervențiile online ale unora dintre foștii redactori ai revistei „Zări Alb Astre”, care astăzi studiază la facultăți din țară sau din străinătate.

Au mai oferit amintiri din vremea liceului Dănuț Culețu, jurnalista Steliana Bajdechi, șefă de promoție în anul 1981, iar Camelia Țuglea, soția regretatului scriitor Mircea Țuglea, fost profesor și redactor șef al revistei, stins mult prea curând în valurile mării în urmă cu cinci ani, a conturat personalitatea poetului, publicistului și criticului literar român, membru al Uniunii Scriitorilor din România, pilon al publicației sărbătorite.

Istoria revistei într-un film documentar

Din desfășurătorul evenimentului de astăzi a făcut parte și un documentar, care a spus povestea devenirii revistei „Zări Alb Astre”, care a început cu 75 de ani în urmă, la 19 decembrie 1946, când a fost lansată.

La jumătatea secolului XX, în urbea tomitană își făcea apariția o curajoasă revistă de cultură editată de tinerii entuziaști de la Liceul „Mircea cel Bătrân“. Primul număr al revistei „Zări Albastre” vede lumina tiparului din inițiativa elevilor Mihail Cazacu și Popa Gheorghe, și a unui comitet de redacție, format din Carp Silvia, Munteanu Nicolae, Predescu Tatiana, Ștefănescu Ion, responsabil fiind Gheorghe Jipa.

Revista se deschide cu articolul program „Gândirea noastră“, continuând cu materiale inedite și literatură. Momentul lansării este evocat decenii mai târziu de Mihail Cazacu, într-un interviu acordat în anul 1983 chiar revistei pe care el o înființase. 

Sub o formă cenzurată și alterată de contextul regimului politic din România comunistă, Mihail Cazacu mărturisea cu emoție următoarele: Pentru strângerea de fonduri necesare, în vara anului 1946, am montat un spectacol cu comedia „Un leu și-un zlot“ de Rosetti, interpretată de elevi. Apoi de foarte mare sprijin ne-a fost tatăl unui coleg, proprietarul unei mici tipografii. El ne-a sfătuit să ne investim fondurile în hârtie, pe care apoi i-am lăsat-o în custodie, acoperind astfel și costul de tipar, foarte redus dealtfel. Un alt aspect interesant a fost acela că, zincografia fiind prea costisitoare pentru bugetul nostru, am recurs la linoleum, pentru ilustrarea revistei, executate de diverși simpatizanți. 

Publicația junilor liceeni s-a ferit cât a putut de mult de tematica impusă de influența sovietică  a acelor vremuri atât de tulburi, până la numărul din decembrie 1947, când toate articole publicate nu scapă de limbajul de lemn impus de sovietizarea societății românești.

Numărul cinci al revistei din martie 1947 este deosebit de valoros, dacă ținem cont de contextul social-istoric în care apare. Primul articol aparține ilustrului Grigore Sălceanu, elev și profesor al Liceului „Mircea cel Bătrân“, urmat de lucrări semnate de personalități notabile, precum Ion Banu, Aurel Dumitrescu, Constantin Sesima, Emil Ștefănescu, Ion Bădică.

Din 1948 povestea „Zărilor…” este întreruptă de instaurarea regimului totalitar din România. Timp de mai bine de trei decenii, apariția acesteia n-a mai fost posibilă.

Un miracol avea să se întâmple în1983, moment în care revista reapare sub atenta coordonare a regretatului profesor de limba franceză, domnul Dorin Munteanu. Vom regăsi articole semnate de prestigioși profesori ai liceului, dintre care îi amintim pe domnii Ion Faiter, Constantin Caragea, dar și poezii, recenzii, dări de seamă scrise de elevi. 

În 1984 mai apare un număr care conține un interviu cu poetul Virgil Teodorescu, absolvent al Liceului „Mircea cel Bătrân“, ca apoi, până în 1995, să se aștearnă iar tăcerea. 

La câțiva ani după căderea comunismului, domnul profesor Florin Pietreanu, alături de câțiva elevi, reușesc să relanseze revista și din 1995 publicația mircistă este scoasă periodic.

Cel dintâi număr aniversar avea să apară în anul 1996 cu ocazia centenarului liceului. Asemenea celui din martie 1946, și cel din 1996 este un document. Coordonat tot de profesorul Florin Pietreanu, revista prezintă evocări emoționante ale foștilor absolvenți ai liceului. Articolele publicate sunt semnate de mari personalități, precum profesorul universitar dr. Marian Traian Gomoiu, membru corespondent al Academiei Române, dr. Paul Horja, profesor universitar dr. Vasile Popa, avocatul Aram Agop, poetul Aurel Dumitrescu, pianistul Harry Tavitian, publicistul și criticul literar Bogdan Ghiu. Zeci de poezii culese din numerele anterioare sau din alte publicații sunt tipărite pe câteva file. Studii, evocări, articole scrise de elevi se regăsesc în paginile revistei aniversare.       

Noul mileniu îi va aduce publicației un nou nume. Sub entuziasmul și efervescența anilor 2000, coordonată pe atunci de doamna profesor dr. Anca Evelina Cîrligeanu și domnul profesor dr. Mircea Țuglea, revista este reinventată, chiar și numele primind o altă formă, „Zări Alb Astre”. Vom regăsi teme noi, grafică și structură nouă. 

Din 2004 coordonarea este preluată integral de regretatul profesor, critic literar și scriitor Mircea Țuglea, care acum ne veghează, poate, din alte zări alb astre. Sub conducerea lui, revista trece printr-o altă reinventare. Simultan în spațiul extrașcolar apare clubul de jurnalism al liceului, coordonat de același Mircea Țuglea care mărturisea în 2006: „N-am crezut, atunci când am preluat această revistă că vor apărea atât de repede (și asemenea) rezultate. Şi mai ales una „școlară”, cunoscute fiind limitările pe care le implică acest gen de publicistică. Oricum am lua-o, prima (şi cea mai importantă) miză a unei astfel de reviste este tocmai de a nu fi „școlară”, ci mai mult decât o revistă de cultură, eventual, și în orice caz una de atitudine.“

Povestea revistei a continuat cu aceeași notă de asumare în anii următori sub coordonarea doamnelor profesoare Luminița Belcin, Mariana Nistorescu, Anca Evelina Cîrligeanu, Mirela Ghinea și Amalia-Maria Roșioru. 

În ultimul deceniu sute de elevi și-au așternut gândurile în paginele revistei care altădată a reunit scriitori, academicieni, fizicieni, actori, doctori, dintre care amintim pe Grigore Sălceanu, Pavel Chihaia, Vasile Cojocaru, Virgil Teodorescu, Harry Tavitian, Vasile Popa, Bogdan Ghiu, Ion Banu, Petre  Frangopol și Traian Petcu.

Integral pe cugetliber.ro

SURSĂ: CUGET LIBER

#75MereuSerieNouă: Theodora Băutu, mesaj pentru aniversarea revistei „Zări Alb Astre“

Theodora Băutu, promoția 2016-2020, redactor 2016-2020, în prezent studentă la Facultatea de Biologie din cadrul Universității din București, anul II (licență), specializarea Biologie

„Tineri fiind, împlinirea dorințelor de recunoaștere și apreciere ne-a stimulat atât mental, cât și emoțional și ne-a demonstrat faptul că gândurile noastre, în forma lor pură, își au sălașul în mințile multora, în ciuda faptului că puțini reușesc sau au curajul să le exprime. 

Zări Alb Astre a fost locul unde ideile noastre au prins contur și au cutezat a fi revelate și auzite, unde ne-am făcut prieteni care ne-au împărtășit interesele, unde ne-am susținut și ajutat reciproc în atingerea țelurilor noastre.

În fiecare număr al revistei, atât elevii, cât și profesorii, și-au lăsat amprenta și au dezvăluit o parte din sufletul lor. Într-o comunitate asemenea unei familii, fiecare a «crescut», a întâlnit oameni minunați și a dobândit valorile care l-au îndrumat în alegerea drumului pe care să pornească în viitor. 

Revista Zări Alb Astre stârnește, în propriu-mi suflet, cât și în al tuturor absolvenților ce s-au remarcat prin intermediul ei, emoții profunde și îmi doresc să exprim, cu ocazia împlinirii celor 75 de ani de la prima publicare a acesteia, dar și ca un gând personal, dorința și urarea că această tradiție să continue neostoită și ca în timp, să transceandă istoria.“

Citește și:

#75MereuSerieNouă

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“

#75MereuSerieNouă: Teodora Moraru, mesaj pentru aniversarea revistei „Zări Alb Astre“

teodora moraru

Teodora Moraru, promoția 2014-2018, redactor 2017-2018, în prezent studentă la Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica din București, Co-founder & Developer @Tire2Tire, Board Member & Software Developer @Admin Tools

„O simbioză perfectă între real, tehnic, științific și imaginar, metaforic, simbolic… este idealul către care tinde creația mea în cadrul Revistei «Zări Alb Astre». Comunitatea redacției mi-a oferit cadrul propice pentru a-mi exprima viziunea ambivalentă asupra lumii. A reprezentat o onoare pentru mine să aduc o contribuție la ceea ce zeci de generații mirciste au construit de-a lungul timpului.

Acest liant peste timp al persoanelor cu spirit autentic mircist ne va uni întotdeauna la nivel spiritual. Îmi doresc din suflet ca activitatea revistei să modeleze multe alte minți tinere în viitor, să creeze interfața perfectă de expunere a gândurilor și percepțiilor noilor generații și să zboare în continuare către Zări infinit Alb Astre.“

Citește și:

#75MereuSerieNouă

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

#75MereuSerieNouă: Răzvan-Mihai Ursu, mesaj pentru aniversarea revistei „Zări Alb Astre“

Răzvan-Mihai Ursu, promoția 2014-2018, redactor 2016-2018, a absolvit B.Sc. Electrical Engineering and Information Technology la Technische Universität München

„Stimată redacție, stimați profesori, dragi elevi,

Sper că acest mesaj vă găsește cu bine. Mă bucur să vă transmit câteva dintre gândurile mele cu ocazia aniversării a 75 de ani de existență a revistei Zări Alb Astre.

Sunt extraordinar de recunoscător că am făcut primii pași în lumea scrisului și a poveștilor în cadrul revistei colegiului nostru. Ca parte a redacției am fost angrenat într-un proces creativ complex. Astfel, am învățat multe de la toți colegii mei și sunt bucuros că am interacționat cu ei de-a lungul anilor de liceu. La ceas aniversar, vreau să vă felicit pe dumneavoastră, elevii și profesorii noștri dedicați, care contribuiți necontenit la evoluția revistei. Este extraordinară platforma creativă pe care ați creat-o și m-aș bucura să particip, poate chiar fizic, la următoarele aniversări.

Mult succes în continuare!“

Citește și:

#75MereuSerieNouă

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

#75MereuSerieNouă: Nora-Elena Tuța, mesaj pentru aniversarea revistei „Zări Alb Astre“

Nora-Elena Tuța, promoția 2014-2018, redactor 2014-2018, în prezent studiază la The University of Manchester, UK, fiind, de asemenea, MEng Computer Science with Human-Computer Interaction, Industry Experience and Integrated Masters (5 Years) 

„Dragi profesori și elevi ai Colegiului Național «Mircea cel Bătrân»,

Sunt onorată de invitația de a adresa câteva cuvinte cu ocazia aniversării a 75 de ani de la înființarea revistei Zări Alb Astre! Această publicație a reflectat întotdeauna spiritul elevilor mirciști, pasiunile lor și simțul lor critic – de la arta filosofiei și a desenului, până la premii obținute în cadrul a numeroase concursuri.

Le sunt recunoscătoare profesorilor coordonatori care m-au încurajat să scriu și, ulterior, să mă implic ca redactor șef. Elevii care au contribuit la construirea și publicarea fiecărui număr al revistei au fost mereu foarte dedicați. Toți au depus eforturi pentru ca oricare nouă ediție să fie mai bună calitativ față de cea anterioară.

Mă bucur foarte mult să observ că «mirciștii» de astăzi dau dovadă de același entuziasm contagios și de aceeași determinare în privința revistei liceului. Sunt încrezătoare că Revista Zări Alb Astre a fost, este, și va continua să fie pe mâini bune!

Faptul ca publicația Zări Alb Astre a Colegiului Național «Mircea cel Bătrân» împlinește 75 de ani e un motiv de mândrie pentru profesori și elevi deopotrivă! Privind cu entuziasm spre viitor, încerc să îmi închipui cum va arăta revista la aniversarea a 80, 90, poate chiar 100 de ani… Sunt sigură că se va dezvolta la fel de frumos!

Mult succes!“

Citește și:

#75MereuSerieNouă

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“

#75MereuSerieNouă: Mina-Alexia Timofte, mesaj pentru aniversarea revistei „Zări Alb Astre“

Mina-Alexia Timofte, promoția 2017-2021, redactor 2017-2018, în prezent studentă la Facultatea de Științe ale Educației, specializarea Pedagogia Învățământului primar și preșcolar, în cadrul Universității București

„Revista liceului este mai mult decat o publicație. Este un izvor de inspirație, de creație, de dragoste pentru frumos. La momentul acesta, pentru noi, mirciștii, este chiar un izvor istoric din moment ce ne-am adunat aici sa comemorăm 75 de ani de la lansarea primei reviste.“

Citește și:

#75MereuSerieNouă

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“

#75MereuSerieNouă: Ionuț-Gabriel Oțelea, mesaj pentru aniversarea revistei „Zări Alb Astre“

Ionuț-Gabriel Oțelea, promoția 2014-2018, redactor 2016-2018, în prezent student la Facultatea de Automatică și Calculatoare, secția Calculatoare la Universitatea Politehnica din Bucureștisoftware engineer la Thales Systems România în cadrul Departamentului Ground Transportations Systems, asistent la Electronică Analogică, Electronică Digitală și Proiectarea cu Microprocesoare

„Au trecut 75 de ani de când primele pagini ale revistei Zări Alb Astre și-au dezvăluit frumusețea cititorilor săi. 75 de ani care nu simbolizează o viață de om, ci viețile a sute de elevi, a zeci de profesori. 75 de generații ce au încununat neobosit excelența mircistă lăsând sensibilitatea, puterea creatoare și spiritul critic să se reverse asupra propriilor suflete sub puterea inefabilă a Cuvântului. După 3 sferturi de veac Zări Alb Astre rămâne cea mai frumoasă expresie a miracolului literar, așa cum este el trăit de fiecare dintre noi în sânul Colegiului Național «Mircea cel Bătrân». Și totuși, după părerea mea, această celebrare de astăzi nu este despre simbolistică, despre trecut sau despre meritele înaintașilor. Ziua de astăzi este despre voi, redactorii prezentului. 

După 75 de ani Zări Alb Astre este mai tânără ca oricând și va rămâne așa prin și datorită vouă și urmașilor voștri. Vă invit să vă deschideți larg brațele, să gustați necunoscutul, să lăsați imaginația să vă călăuzească în creațiile voastre.

Iubiți! Iubiți frumosul, blândețea, subtilul, esența, veritabilul. Aveți curajul de a vă ridica privirea și de a privi cerul! Vedeți în zare? Vedeți Alb Astrul? Acolo este destinația voastră! Zburați! Întindeți-vă aripile fără teamă și atingeți infinitul zâmbind! Doar așa Zări Alb Astre va continua să renască, să fie veșnic tânără! 

Port cu nemărginită mândrie în inimă povestea propriului meu zbor: stând la masă alături de ceilalți redactori, scriind, intervievând, reflectând la frumos. Am fost o piesă infimă a acestei construcții colosale, un fir de nisip ce s-a bucurat cu nesaț de valurile de creație și beatitudine desprinse din sufletul acestei reviste. Și iată că această revistă, acest lăcaș sfânt al creativității, acest Univers al emoțiilor, cunoașterii și iubirii de frumos împlinește datorită vouă 75 de ani! Pentru acest lucru vă mulțumesc! Vă mulțumesc tuturor că păstrați acest suflu viu și că oferiți în continuare ocazia mirciștilor să își deschidă sufletul și să zboare! Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți, vă mulțumesc că sunteți! La mulți ani, dragi redactori! La mulți ani, Zări Alb Astre!“

Citește și:

#75MereuSerieNouă

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“

#75MereuSerieNouă: Alexandru Köber, mesaj pentru aniversarea revistei „Zări Alb Astre“

Alexandru Köber, promoția 2015-2019, redactor 2017-2019, în prezent studiază la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, numeroase realizări printre care pledarea în cadrul mai multor concursuri de drept naționale și internaționale, cel mai important dintre ele fiind Willem C. Vis unde a obținut, împreună cu echipa pe care a coordonat-o, locul 4 din peste 400 de universități participante din întreaga lume

„În cartea «Un veac de singurătate», personajul José Arcadio Buendia spunea, neprivindu-ne contextul: «Puțin interesează dacă vom avea purcei, numai să vorbească». Altfel spus, nimic altceva nu este esențial și profund caracteristic omului decât graiul. Or, a vorbi înseamnă a transmite o informație, a sădi și a lăsa să germineze o idee. Astfel, a vorbi – înțeles lato sensu, deci incluzând și scrierea și desenul și sculptura și arta – înseamnă premisa creației. «La început era cuvântul […]». Sigur că ceea ce putem noi crea este, dacă nu o contrafacere, o creație derivată în orice caz. Cu stângăcia proprie omenească, creăm cu ceea ce a rămas din rezidualul originar, o creație survenită, neînsemnată, dar care, înțeleasă în dimensiunea proprie a fiecărui om-creator, reprezintă totul.

Nu putem trăi dacă nu creăm. Ba chiar mai mult, creăm tot timpul cât trăim. Desigur, de multe ori distrugem, dar care este referința care ne împiedică să afirmăm că distrugerea nu este și ea o specie a creației? Încă de când eram mic, asemeni ție și asemeni vouă, am creat și am distrus. Am distrus ce am creat și am distrus și ceea ce nu eu am creat.

Cu toate acestea, prima mea creație unde olografia și numele meu au fost alăturate pe aceeași pagină a fost în această revistă și, pentru simplul fapt de a-mi fi întâiul  instrument de creație, datorez și mulțumesc hârtiei ce va îngriji de-acum ani înainte începutul creației mele.

Bona fortuna ad futurum conatibus!“

Citește și:

#75MereuSerieNouă

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

#75MereuSerieNouă: Ana-Cristina Danovschi, mesaj pentru aniversarea revistei „Zări Alb Astre“

Ana-Cristina Danovschi, promoția 2013-2017, redactor 2014-2017, licențiată în Administrarea Afacerilor cu predare în limba germană la Facultatea de Administrarea Afacerilor cu Predare în Limbi Străine (2020), în prezent studiază Afaceri Digitale și Inovație (Master cu predare în limba engleză), la Facultatea de Administrarea Afacerilor cu Predare în Limbi Străine, fiind de asemenea Technical Content Developer la UiPath

Zări Alb Astre pentru mine a fost unul dintre proiectele ce mi-a crescut aripi și care, în mod neașteptat, m-a pregătit pentru viața de adult într-o anumită măsură (ulterior aflat, trăit, simțit). La revistă am prins curaj, mi-am găsit vocea și mi-am ascuțit instrumentele de exprimare, fiind provocată să produc materiale de calitate înaltă, relevante pentru cititori și totodată pe sufletul meu, al autorului. Aici mi-am explorat această pasiune a scrisului și a căutării de răspunsuri, iar în ultima parte a activității mele am descoperit și ce presupune gestionarea unui proiect. În calitate de redactor-șef și, ulterior, editor, am avut șansa să lucrez cu echipe de redactori și colaboratori cu experiențe diferite, pe care i-am ajutat să prindă la rândul lor aripi, așa cum o făcusem și eu. Am învățat ce înseamnă responsabilitatea, dar și cum e să te joci în locul de joacă pe care chiar tu îl construiești.
Zări Alb Astre este despre îndrăzneală, despre curajul de a te face citit, de a spune unor lucruri pe nume, de a pune întrebări și de a explora, depășind anumite limitări. De fiecare dată când mi se face dor de Constanța (acum locuiesc în altă localitate), deschid cele două ediții ale revistei pe care le-am luat cu mine aici, iar când mă întorc în oraș, le răsfoiesc pe cele rămase și atunci ajung acasă, înapoi. Asociez cu bucurie revista cu prospețimea adolescenței, de care îmi amintesc cu drag.

La mulți ani, Zări Alb Astre! Mulțumesc pentru oportunitatea de joacă de oameni mari. Mulțumesc că m-ai crescut, că mi-ai oferit mentori și amintiri neprețuite, imortalizând voci vibrante în paginile tale. Mulțumesc pentru provocări. Mulțumesc pentru prietenii. La mulți ani, Zări Alb Astre, și la cât mai mulți curajoși în paginile tale!“

Citește și:

#75MereuSerieNouă

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“

 

WordPress Cookie Plugin de la Real Cookie Banner