Interviurile ediției - Revista Zări Alb Astre

Transporturile aeriene comerciale par să nu își revină – Tot mai multe întârzieri sau anulări de zboruri

Posted on 25/05/202325/05/2023 by Bianca-Andreea SECELEANU

După o lungă perioadă de restricții și distanțare fizică, ca urmare a pandemiei declanșate de virusul SARS-CoV 2, oamenii au simțit mai mult ca oricând nevoia să călătorească. Astfel, cererea de zboruri pentru unele destinații a crescut simțitor, companiile aeriene fiind asaltate de numărul de turiști dornici să călătorească.

Din păcate, companiile aeriene și serviciile aeroportuare nu par să fi reușit să depășească efectele pandemiei și, deși dintotdeauna au existat întârzieri de zboruri, în ultima perioadă acestea sunt tot mai frecvente și produc tot mai multe nemulțumiri.

Potrivit Oficiului European de Statistică (Eurostat), printre statele membre UE care au consemnat un declin al zborurilor comerciale în decembrie 2021 se află și România (minus 22,6%!). Nici în prezent companiile aeriene nu par să se fi redresat, în ciuda cererilor mari din partea călătorilor, principalele cauze raportate fiind rotația aeronavelor sau lipsa echipajului, ca urmare a concedierilor sau a plecărilor voluntare.

Conform celor declarate de George Dorobanțu, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București (C.N.A.B.), în primele 4 luni ale anului 2022 valorile de trafic aerian pe aeroporturile pe care le gestionează au crescut, depășind 3 milioane de pasageri. „În primele patru luni, traficul aerian a înregistrat valori peste așteptări, reducându-se din decalajul față de 2019, cel mai bun an din istoria traficului aerian, și atingând aproximativ 80% față de nivelul din 2019“, a declarat George Dorobanțu, directorul general al C.N.A.B.^[1^].

Cu toate acestea, în sezonul estival, numai pe parcursul unei săptămâni, peste 800 de zboruri, dintr-un total de 2351 de zboruri operate, au avut întârzieri mai mari de 30 de minute la decolare sau la aterizare pe Aeroportul „Henri Coandă“, alte 23 de zboruri fiind anulate, conform mediafax.ro. Practic, 1 din 3 zboruri este afectat de întârzieri sau anulări.

Agenția de presă menționează că, în perioada 28 iulie – 03 august 2022, cele mai multe zboruri întârziate s-au înregistrat la Wizz Air (235 de zboruri), Tarom (136 de zboruri), Blue Air (133 de zboruri) şi Ryanair (114). Aceeași agenție menționeză că și în luna octombrie a anului 2022, în perioada 20 – 26.10.2022 s-au înregistrat 6 anulări și 226 de zboruri cu întârzieri mai mari de 60 de minute. Întârzieri mai mari de o oră au înregistrat companiile aeriene Wizz Air (150 zboruri), Ryanair (32) și Tarom (14).

O lovitură pe piața zborurilor a fost dată de Blue Air, care a suspendat zborurile pe o perioadă de timp nelimitată.

A.A., fost membru de echipaj al companiei Blue Air, ne-a oferit detalii cu privire la motivele întârzierii zborurilor și gestionarea lor.

R. Z. A.: Cum a fost afectată activitatea companiei în urma pandemiei SARS-CoV2?

A. A.: La începutul pandemiei toate companiile aeriene au oprit activitatea de zbor, iar in urma ei compania aeriană pe care o reprezentam la momentul acela a fost grav afectată și există oricând posibilitatea unei suspendări.

R. Z. A.: Vă confruntați deseori cu întârzieri sau anulări de zboruri?

A. A.: Ne confruntăm zilnic, mai ales în perioada de vară, când toată lumea are concedii. Spațiul aerian este foarte aglomerat, la fel și aeroporturile. Cu anulări de zboruri foarte rar, mie cel puțin nu mi s-a întâmplat niciodată să am o anulare de zbor.

R. Z. A.: Care sunt cele mai dese cauze care conduc la întârzieri ale zborurilor?

A. A.: Spațiul aerian aglomerat, vremea nefavorabilă, aeroporturi aglomerate și în ultimul timp, după trecerea pandemiei, lipsa personalului în toate domeniile care țin de aviație.

R. Z. A.: Cum reușiți să gestionați aceste deficiențe/întârzieri/anulări de zboruri și cum comunicați cu clienții afectați?

A. A.: Noi ca echipaje, nu prea avem ce să facem ca să prevenim întârzierile sau anulările. În caz de întârziere, nu putem decât să facem anunț pasagerilor din avion prin care să ne cerem scuze și să explicăm situația aflată la momentul acela. În caz de anulare, e datoria companiei să informeze pasagerii din timp și să le ofere alte variante sau beneficii.

R. Z. A.: Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor întârziat? Dar în cazul unui zbor anulat?

A. A.: Dacă zborul pleacă cu întârziere, aveți dreptul la asistență, la rambursare și la un zbor de întoarcere, în funcție de durata decalării și de distanța zborului.

Regulamentul UE stabilește condițiile în care pasagerii își pot exercita drepturile în cazurile anulărilor sau întârzierilor.

Dacă ați ajuns la destinația finală cu o întârziere de peste 3 ore, aveți dreptul la despăgubiri, cu excepția cazului în care întârzierea a fost cauzată de circumstanțe extraordinare. Compania aeriană trebuie să dovedească acest lucru furnizând, de exemplu, extrase din jurnalele de bord sau rapoarte referitoare la incidente. Compania trebuie să ofere aceste dovezi organismului național competent, precum și pasagerilor vizați, în conformitate cu dispozițiile naționale privind accesul la documente.

Comitetul Economic și Social European presupune că piața aviației se va redresa treptat la nivelurile anterioare pandemiei pe baza previziunilor EUROCONTROL (Supporting European Aviation) care a estimat că, în sezonul de iarnă 2022-2023, volumele de trafic aerian vor reveni la 90% din nivelurile din 2019. Dacă previziunile sunt sau nu reale, rămâne de văzut, unii dintre specialiștii pieței considerând că acestea sunt prea optimiste.

[1] https://boardingpass.ro

Portret de mircist: Dănuț Culețu

Posted on 01/10/202219/01/2023 by Tina FULINA

Dănuț Culețu (născut în anul 1955, în Constanța) este un economist și om politic român, absolvent al Colegiului Național ,,Mircea cel Bătrân”. Acesta a lucrat in domeniul bancar, fiind managerul sucursalelor din Constanța ale mai multor bănci, iar în 2010 a devenit campion internațional la tenis. În 1990 și-a început viața politică, urmând ca la 15 ani distanță să fie numit în funcția de prefect al județului Constanța, funcție pe care a deținut-o timp de 4 ani. De asemenea, pe 4 martie 2021 Dănuț Culețu a publicat prima sa carte, ,,Jurnalul aşteptărilor întârziate”, în care acesta vorbeşte atât despre experiențele sale profesionale și politice, cât şi despre cele personale.

R. Z. A.: Deşi activitatea dumneavoastră profesională este vastă, desfășurată în mai multe domenii, aş vrea totuşi să incep acest interviu prin a vă intreba despre perioada dumneavoastră de licean. Cum v-au influenţat anii petrecuți in Colegiul Național ,,Mircea cel Bătrân” în cariera dumneavoastră și ce v-a determinat să alegeți acest liceu?

D. C.: Și atunci ca și acum, liceul „Mircea” a făcut parte din elita liceelor constănțene și acesta a fost unul dintre motivele care m-au făcut să vin la acest liceu. Acesta e unul riguros, în special datorită profesorilor care de la ținută, prestanță până la comportamentul dumnealor, erau modele. De aici am invățat responsabilitatea, moralitatea, solidaritatea, lucrul în echipă. Aceste valori le poți învăța și din cărți, cercetând, dar mai ales având modele și cel mai bun model pentru un copil este profesorul. Un alt motiv pentru care am ales liceul ,,Mircea cel Bătrân” a fost spiritul acestei școli, generat în egală măsură de istoria sa, dar şi de profesorii și de elevii săi.

R. Z. A: Făcând o comparație cu perioada în care dumneavoastră erați de vârsta noastră, ce schimbări observați, dar şi care sunt aspectele care au rămas la fel?

D. C.: Schimbarea nefavorabilă este cea a relației profesor-părinte-elev. Libertatea era îngrădită în anii comunismului, ceea ce impunea o modalitate ierarhizată de comunicare, dar pentru mine nu a fost un aspect așa de rău, m-a ajutat să mă dezvolt frumos. Acum intervenţia părinților este excesivă, brutală, iar competiția dintre elevi a devenit denaturată. O altă schimbare este cea a criteriilor de ierarhizare a valorilor. Pe atunci se punea mai mult preț pe dezvoltarea personală, pe moralitate, acum fericirea este definită prin prisma bunurilor materiale. De aceea, le recomand tuturor să-și creeze un sistem de valori bazat pe cele învățate în familie și la școală, precum onestitatea, integritatea, solidaritatea. Demersul elitist al elevilor de a participa, de a se implica într-o diversitate de activități, de a fi mândru că ești mircist este aspectul care consider că nu s-a schimbat. Liceul ,,Mircea” a creat și o să creeze în continuare elite, iar întotdeauna elitele vor fi cele care fac istorie, care decid și care mobilizează foarte multă lume.

R. Z. A: Din câte ştiu, unul dintre mentorii dumneavoastră a fost domnul Ştefan Brânză, profesor al acestui liceu. Cum şi-a lăsat dumnealui amprenta asupra dumneavoastră?

D. C.: Domnul Brânză era genul de profesor care făcea lecția în mod diferit de maniera clasică. De exemplu, domnul Liviu Ionescu, dirigintele meu, aborda o autoritate prost înțeleasă. Mai apoi fiind manager la ING mi-au explicat că există două moduri de a concepe educația, ca experiență de viață: convingerea și constrângerea. Poți să-l faci pe un om să facă ce vrei tu fie că-l bați, fie că-l cooptezi. Lucrul în echipă este foarte important, într-o clasă și cel mai deștept are rolul lui, dar și cel mai slab, iar aceste aspecte nu trebuie neglijate. Domnul Brânză făcea parte din a doua categorie, neabordând genul acesta de autoritarism și avea un umor plin de inteligență. Ne privea ca pe copiii lui, țin minte că la bacalaureat a venit în fiecare clasă pentru a ne susține… Nu aveai ce să-i reproșezi!

R. Z. A: Ce a trebuit să faceți pentru a ajunge prefect? Ce atribuții presupune această funcție?

D. C.: În 1987 am ajuns la Banca de Investiții, în 1991 am fost numit director la Cernavodă, iar în 1995 – director la BRD Constanța, în 1998 a venit ING-ul și m-a luat sub aripa lor. Când i-am spus soției mele că vreau să candidez pentru funcția de prefect mi-a spus: „Nu te duce..” și mare dreptate a avut… Chiar și acum îmi mai aduce aminte ce mi-a spus în acele momente. „La 30 de ani după 1989 am un sentiment de neîmplinire și chiar de dezamăgire, pentru că am crezut că politica poate face mai mult decât a făcut până acum” . Acestea sunt gândurile mele după viața de prefect. Am candidat pentru această funcție fiindcă voiam să-mi testez limitele în plan social și chiar am crezut că pot schimba ceva. Din păcate, politica românească este o pierdere de energie, de timp. Legat de întrebarea referitoare la atribuții, pot spune că prefectul este reprezentantul în teritoriu al guvernului, deci el se asigură că tot ceea ce guvernul stabilește se îndeplinește. Mai are, printre multe altele, şi sarcina foarte importantă de restituire a terenurilor luate de comuniști, un mare act de repunere în drepturi a celor care au fost furați.

R. Z. A: O altă realizare importantă de-a dumneavoastră este scrierea unei cărți, „Jurnalul aşteptărilor întârziate”. Ce anume v-a determinat să aşterneți pe hârtie toate gândurile și experiențele dvs.?

D. C.: Convins că lucrurile se pot schimba, am decis să intru în politică, de aceea afirm că așteptările au fost întârziate, deoarece tot ceea speram nu s-a împlinit și încă suntem în căutări. Una dintre experiențele expuse în acest jurnal a fost aceea a candidaturii pentru aceeași poziție, cea de parlamentar, cu un bucureștean. Îmi place sintagma care spune că patria este leagănul copiilor mei și mormântul părinților mei. Între aceste două repere, diferența dintre mine și un bucureștean, care intra, spre exemplu, în liceul ,,Mircea cel Bătrân” este că el pășește într-o clădire, iar eu în templul tinereții mele. Am intitulat acest capitol al jurnalului ,,De ce candidez?”.

R. Z. A: Ce scop ați avut în vedere când ați scris această carte?

D. C.: Am scris acest jurnal cu scopul de a schimba ceva, dar din păcate nu am reușit. Am scris următoarele rânduri cu scopul de a demonstra că politica nu a evoluat și că, pentru mine, este timp pierdut:,, Evoluția este necesară într-o democrație între putere și opoziție.”

R. Z. A: Acum, la final, aş vrea să vă intreb care sunt sfaturile dumneavoastră pentru noi, liceenii de astăzi?

D. C.: Viața evoluează, iar voi trebuie să optați între două acțiuni fundamentale, după părerea mea, a avea și a fi, deoarece preponderența în acest moment se canalizează spre a avea, dar întrebarea mea este ,,Poți fii fericit dacă ai?”. Dacă ai ajuns să posezi, nu mai ești fericit. Este doar un moment care trece repede și vei avea o altă țintă care poate fi un alt motiv de nefericire până când o ajungi sau nu. Din punctul meu de vedere, modalitatea aceasta pe care o tratăm cu scopul de a vedea viața prin însușiri permanente de acaparare, nu este o soluție. A fi înseamnă să te preocupi de viața ta și de tot ceea ce-ți place. Viața este o experiență care merită trăită. Nu vă lăsați înrobiți de modul în care alții vă pot influența existența!

R. Z. A: Domnule Dănuț Culețu, vă mulțumim pentru timpul acordat!

Când în clepsidra vieții medicina se întâlnește cu literatura… Interviu cu Alexandra Chirvasitu

Posted on 01/10/202219/01/2023 by Theodora-Mihaela DARDAC

Absolventă a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, promoția 2018, Alexandra Chirvasitu este în prezent studentă în anul patru la Facultatea de Medicină a Universității „Ovidius” din Constanța. Pe lângă viața obișnuită de liceană, tânăra s-a făcut remarcată prin dragostea sa pentru cărți și talentul de scriitoare. În interviul acordat de Alexandra, am putut afla câteva dintre experiențele, aspirațiile și planurile de viitor ale studentei.

Pe 4 noiembrie 2017, la librăria „Dorian Gray”, Alexandra își lansează volumul de poezie intitulat „Schela uitată”. Creațiile sale lirice au fost receptate de public drept reflexul unei voci distincte și convingătoare.

R. Z. A.: Pentru a începe într-o ordine oarecum cronologică, voiam să te întrebăm cum a fost experiența ta în colegiul „Mircea”?

A. C.: Experiența la „Mircea” pentru mine a fost una interesantă, mai ales pentru că eu am făcut generala la școala din Ovidiu, o școală mică, în care toți se cunoșteau unii cu alții și unde nu există această politică elitistă, cum este aici, la „Mircea”. Când am venit aici, așteptările mele au fost împlinite, în sensul că am găsit un mediu în care să mă pot forma și dezvolta, în care să-mi pot exprima liber ideile.

Liceul părea un cadru în care aș fi avut și competiție. Experiența mea a fost una frumoasă și am cunoscut profesori care m-au sprijinit foarte mult, oameni extraordinari la care mă puteam duce să le cer ajutorul sau să le arăt creațiile mele.

A fost interesant pentru mine să compar cele două experiențe, cea din școala generală și cea din liceu, să văd două concepte diferite, însă ceea ce am apreciat în mod deosebit în „Mircea” a fost deschiderea profesorilor la diferite idei ale elevilor și la părerile lor. Un aspect la care nu mă așteptasem a fost faptul că, spre exemplu, nu toată clasa era pasionată de lectură, dar mi-am dat seama repede că nu toți pot avea aceleași interese.

R. Z. A.: Faptul că ai această calitate de absolventă CNMB ți-a facilitat diferite oportunități, ți-a deschis uși?

A. C.: Făcând Medicina la Constanța, am dat admiterea, așa că nu am avut nevoie de un dosar în care să fiu acceptată pe baza rezultatelor obținute în liceul pe care l-am absolvit, spre deosebire de colegii care au dat în străinătate și pentru care într-adevăr a contat că au absolvit „Mircea”, un liceu, de altfel, foarte bine cotat. Însă, pentru mine personal, trecerea prin această școală a însemnat mult.

Am avut oportunitatea de a mă dezvolta armonios, de a afla atâtea și-atâtea, de a trece la o altă etapă atât în studiul literaturii, cât și în cel al istoriei, religiei, biologiei. Practic, am reușit să acumulez un baraj informațional care m-a ajutat să am o bază forte și mi-a fost mai ușor să înțeleg materia din facultate.

R. Z. A.: Având în vedere talentul tău la scris, a fost medicina prima ta alegere sau te-ai gândit vreodată și să devii scriitoare?

A. C.: Mi-am dorit cam dintotdeauna să fac medicina, domeniu de studiu pus în balanță cu psihologia. În medicină, mi-ar plăcea să continui pe anestezie și terapie intensivă sau pediatrie. Din păcate, în România, profesia de scriitor nu prea există, pentru că se citește puțin și e preferată în special literatură străină, datorită unor prejudecăți.

O problemă ar putea fi și faptul că programa școlară are doar autori vechi, nu că ei nu ar fi buni. Însă, literatură evoluează, la fel ca noi. Astfel, din nefericire nu se poate trăi doar din scris aici, deși cunosc oameni incredibil de talentați, care au și alte profesii în paralel.

R. Z. A.: Se observă că ești foarte pasionată și de medicină și de scris. Cum reușeșți să combini utilul cu plăcutul? Mai ai de gând să publici vreo carte?

A. C.: La început, din cauza volumului foarte mare de informații din toate părțile, hotărâsem să renunț la scris și citit. Dar, la un moment dat, după un colocviu dificil la anatomie, am simțit nevoia de a scrie sau de a citi ceva, așa că imediat după, timp de patru zile doar am dormit și am citit. De atunci, am decis să-mi rezerv în fiecare zi măcar puțin timp pentru asta. Cărțile mă ajută să umplu nevoia de interacțiune atunci când nu am timp să socializez. Deși îmi place să scriu, nu plănuiesc să mai public nimic în viitorul apropiat. Am mai încercat să scriu și povești sau descrieri, dar genurile literare sunt foarte fluide.

R. Z. A.: Am observat că deseori o menționezi pe bunica ta în articolele din blog-ul pe care îl ai. Ce înseamnă bunica ta pentru tine? Te inspiră cumva?

A. C.: Da, bunica îmi este și mamă, și soră, cam de toate. Ea m-a crescut și relația dintre noi este specială. De altfel, și ea este pasionată de lectură și-mi mai povestește despre vremurile în care locuia la țară și dădea ouă de găină pe cărți. Acum are o bibliotecă foarte mare. Dețin și eu o parte din titlurile de acolo. Ea mi-a insuflat pasiunea pentru lectură, dar are și o minte matematică, fiind foarte ordonată și calculată. Este un exemplu pentru mine, e ca o stâncă.

R. Z. A.: Alexandra, îți mulțumim!

Steliana Bajdechi: „Orice număr de revistă trebuie să pornească de la cei care nu au nicio treabă cu ea”

Posted on 29/09/202219/01/2023 by Alexandru George TILIUȚĂ

Steliana Bajdechi, născută în ianuarie 1962, a profesat în domeniul jurnalismului. A lucrat încă din 1991 pe post de redactor la Radio Constanța. Steliana Bajdechi s-a evidențiat prin distincțiile sale, cum ar fi câștigarea locului IV și a mențiunii la Concursul Internațional pentru minorități „Plaiul meu natal”, din Uigorod, Ucraina. De asemenea, este autoarea volumului „Drumuri sub cenușă (România și Grecia între 1944 și 1949)”, apărut la editura Dobrogea 2009, din Constanța.

Prefațăm interviul alături de invitată cu această confesiune de credință: „Sunt Steliana Bajdechi. Mă găsiți în romanele mele, în cărțile pe care le-am tipărit, și Steliana Duliu-Bajdechi, dorind să păstrez și numele de fată în amintirea familiei mele. Consider că am fost un jurnalist și am rămas un jurnalist, deși am plecat din presă. Aștept întrebările voastre.”

Începe doamna jurnalist cu o scurtă autocaracterizare, urmând să o cunoaștem împreună

Viața de mircist la începutul anilor ’80 era romantică. Chiar dacă trăia sub dictatură, adolescenta Duliu era conștientă de viața pe care o ducea și diferențele de libertate dintre Europa de Est și Europa de Vest, ascultând posturi de radio străine. Era un sentiment comun de solidaritate alături de colegii săi, în aceste circumstanțe. Tot despre relația cu colegii relatează existența unei competiții, în fuga după note, acestea contând în pregătirea lor de a înfrunta viitorul. Consideră că generația dumneaei era puțin maturizată, dar în ciuda acestui fapt, respectau foarte mult profesorii.

„Profesori care aveau și calități și defecte, oameni obișnuiți. Profesori care greșeau, dar făceau și lucruri extraordinare, care ne învățau, ne ascultau. Unii dintre ei erau mai indiferenți, alții foarte apropiați de elevi, ca în toate timpurile (…) Erau profesori în care aveam deplină încredere“. În timpul liber, asculta muzică străină. Se întâlneau în grupuri, într-un apartament, să danseze și să facă audiții muzicale, grupul doamnei fiind un fan al muzicii clasice. Își amintește astfel, cu claritate, de o poveste, în ’78, pe când a oprit într-o librărie în Piața Chiliei.

A găsit albumul Cantofabule, pe vinil, al trupei „Phoenix”. A dat de știre colegilor, strângându-se aproximativ 15 în casa acesteia, unul din ei îngenunchind la vederea albumului. Reprezenta fronda dorită. Paralel cu această poveste plină de entuziasm, își amintește că doamna dirigintă a certat-o în primul an de liceu, deoarece venise cu o poșetă galbenă, pe care o personalizase cu un abțibild cu o rachetă, sugerând ideea că restricțiile comuniste

O altă imagine amuzantă din liceu a fost atunci când s-a făcut filtru de verificare a numerelor matricole, fără acestea neputând să participe la ore. Cum nu își permiteau să lipsească, doamna vede și acum, cum zburau numerele matricole de la etaj pentru cei care nu aveau la intrare. Își considera generația plină de speranța că vor reuși în ceea ce le place, generație cu înclinații vădite spre matematică și fizică, și mai spre filologie.

Timpul petrecut la Politehnică

Doamna Steliana Bajdechi a urmat Universitatea de Politehnică din București. Peisajul economic-cultural al României în anii ’80 nu avea multe de oferit în zona culturală, fiind puține locuri de muncă, majoritatea în zone rurale. Din cauza industrializării României și repartiția obligatorie la finalizarea cursurilor, așa arăta lumea românească în acea perioadă. Tânăra absolventă de liceu Bajdechi încerca să evite condițiile din lumea satului. Deși și-ar fi dorit să facă filologie sau regie de film, a ales politehnica. Relatează cu tristețe că ar fi vrut să se lase în fiecare an, iar notele sale erau în scădere în fiecare an. Ar fi vrut să facă regie de film, ținând cont de faptul că erau două locuri libere și pe puțin 200 de candidați, locurile fiind ocupate de obicei de copiii oamenilor din domeniul artistic, prezența subiectivismului era mai mare decât într-un domeniu matematic. A profesat până în 1991 ca inginer, petrecând patru ani și jumătate pe șantier. Își amintește de muncitorii de pe șantier de o înțelepciune simplă, având ca obiectiv traiul bun, familia și mai puțin libertatea, excursiile, literatura. În anii ’80 deși se citea, nivelul cultural era scăzut. A avut de-a face și de misoginism pe șantier. Rușii cu care lucra la Isaccea neînțelegând prezența unei femei inginer, nu o lăsau să se urce pe transformatoare, din credința că se va accidenta. Aceste griji exagerate se finalizau cu un pariu, că îi va face să râdă cu o glumă.

– De ce când s-a întors Prunariu din Cosmos avea mâinile roșii?

– Pentru că toată echipa îi spunea „Nu pune mâna! Nu pune mâna!“, făcând aluzie la controlul bărbaților asupra muncii pentru care este calificată să o facă.

Evadarea către un domeniu de suflet…

Imediat după revoluție, având preocupări legate de soarta și istoria aromânilor, profesorul Puiu Enache a întrebat dacă este interesată de un serviciu la o emisiune pentru aromâni la radioul regional- Radio România Constanța. A acceptat postul, însă în scurt timp de la începere s-a oprit din diferite motive.

A primit un apel de la doamna director Rodica Șerbănescu dacă ar dori să continue să lucreze în emisiuni, oferindu-i un post de voluntariat timp de trei luni, la casetofon. În această perioadă s-a ambiționat să facă reportaje cum auzea la radio, totul fiind intuitiv. După aceste trei luni, a participat la un concurs la Radio, pe care l-a promovat, evident, și a anunțat că nu se va mai întoarce pe șantier.

A avut mereu o pasiune pentru istorie, venind dintr-o comunitate de aromâni, unde se pune accent pe tradiția orală. A găsit fascinant modul în care s-a transmis peste generații povestea aromânilor, aflând de mică istoria comunității și a familiei. Bunicul său a venit din Grecia, unde a fost profesor de română. A ajuns în Cadrilater cu familia, în 1940 au plecat, lăsându-și casa și au ajuns în Dobrogea. Având 50 de ani, bunicul său s-a adaptat, dar cu dificultate. Partea mamei de familie a avut același traseu: din Grecia, în Cadrilater, din Cadrilater în Mangalia, aici având nenorocul în 1950-1951 să fie mutați la Râșnov. Cu un astfel de traseu labirintic, nu putea să nu fie atrasă de istorie. În timpul liceului, în locul eseurilor la limba și literatura română, scria foi întregi depre istoria aromânilor. Suferința din Grecia, unde România era ironizată, a fost transmisă în cartea „Drumuri sub cenușă (România și Grecia între anii 1944-1949)“. Regretatul Simion Tavitian, jurnalist remarcabil al ziarului local „Cuget Liber“, „Dobrogea Nouă“ și „Litoral“ a împins-o spre publicare. Doamna Bajdechi voia să publice materialele pentru studiile universitare de doctorat, însă ideea a căzut din lipsa timpului. După o perioadă de trei săptămâni în care i-a dat lucrării aspect de carte, a fost publicată în formatul final.

A doua carte i-a creat doamnei Bajdechi mai multe probleme din cauza abordării unui capitol mai incomod-viața familiei sale. Comparativ cu o carte științifică, una de literatură necesită crearea atât a unei lumi ficționale, cât și construcția unor personaje credibile. Totuși, descrierea defectelor celor dragi ar fi o sarcină dificilă pentru oricine, în special pentru autoare, care a fost învățată de mică să păstreze curat obrazul familiei. „Mi-o amintesc pe bunica mea, care își bătea obrazul de fiecare dată când făceam
ceva nepotrivit. Acesta a fost principiul de educație fundamental pentru mine: să nu ne faci de rușine.“ Doamna Bajdechi ne-a împărtășit, de asemenea, dorința de a scrie încă două cărți, pentru a termina trilogia și a aduce povestea până la momentul nașterii dumneaei.

Interaxe dobrogene – o experiență inedită

„În România este greu să dezvolți un ONG, deoarece nu se cunoaște atât ideea de voluntariat, cât și cea de implicare socială.“ Și totuși, cu ajutorul câtorva persoane, a reușit să se implice în evenimente precum Festivalul de Film „Filmic“, organizat în parteneriat cu Liceul Teoretic „Traian“, și campania de resuscitare a Cazinoului din Constanța. Cu toate acestea, proiectul de suflet al doamnei Bajdechi a fost cel în cadrul căruia a avut ocazia să lucreze cu comunitățile etnice și școlile izolate din Dobrogea. În ochii dumneaei, a fost o experiență revelatoare deoarece a descoperit talente în cele mai neașteptate locuri. O altă dimensiune a personalității doamnei este dată de activitatea de la catedră.

Sfaturi pentru jurnaliștii aspiranți

„Eu predând jurnalismul, mi-am dat seama că dacă pentru jurnalism studenții sunt pregătiți doar pentru jurnalism, le limitezi posibilitățile de dezvoltare în alte domenii. Sunt foarte puțini oameni care au norocul de a intra în instituții și radiouri publice. Numai cu jurnalism nu poți să faci altceva. Eu, astăzi, pe cei care au aceasta pasiune, îi sfătuiesc să urmeze o specializare concretă, un master în comunicare și relații publice fiind arhisuficient pentru a te forma ca jurnalist.“

Drumul spre perfecțiune

„Un cap de știre este esențial, știm asta. Titlul atrage. Debutul oricărui articol, la radio, în televiziune, este esențial. Dacă vreți să aveți o revistă citită de mulți, atunci trebuie să întrebați mai multe persoane. Orice număr de revistă trebuie să pornească de la cei care nu au nicio treabă!“

Cât de importante sunt notele cu adevărat?

Notele reprezintă niște numere trecute în catalog ce, adesea, îl sperie pe elev. Ele nu arată inteligența sau la ce nivel al cunoștințelor te afli. Într-adevăr, acestea pun în lumină competența și pot fi echivalente cu o sursă de motivație care să îi călăuzească pașii înspre ceea ce chiar contează, dar ele nu sunt definitorii, nu arată valoarea elevului, căci nu un număr îi reprezintă, ci succesul dobândit în domeniul ales.

Elita din „Mircea”

„Trebuie să vă spun că m-am simțit elită și am dreptul să mă simt așa. Avem dreptul să fim elite. Suntem toți egali în fața Lui Dumnezeu și în fața celor Zece Porunci, dar nu suntem egali în capacitatea de a mișca niște lucruri economic-social. Nici nu e bine să fim egali, că ar fi o societate uniformă, nu se poate. Dar e dreptul meu să fiu elită. Suntem diferiți, din fericire. Când am dat examen, am dat examen strict pentru Liceul „Mircea cel Bătrân“, dacă îl picam, nimeream în altă parte. Am intrat a doua pe listă, la treaptă am intrat cu zece, a fost o selecție severă!“

Epilog

Doamna Steliana Bajdechi reprezintă o emblemă a Colegiului Național ,,Mircea cel Bătrân”, Constanța. Dumneaei s-a făcut remarcată, nu numai prin talentul său jurnalistic, ci și prin forța sa de determinare. Putem învață că, dacă depunem efort, vom trece peste orice barieră mentală, depășindu-ne condiția și așteptările ce s-au instalat înăuntrul nostru.