Ne întoarcem la inspiratorul nostru, Marcel Proust, citând un enunț emblematic despre neliniștile noastre de exploratori: „Adevărata călătorie de descoperire este aceea în care nu cauți noi peisaje, ci o nouă perspectivă din care să vezi lumea.”. Vă îndemnăm să cădem pe gânduri în preajma acestui gând, alături de d-na directoare adjunctă Janetta Daniela Bărăitaru, profesoară de limba franceză. Deci, o proustiană? Rămâne de văzut. Aflată, ca și noi, în căutarea timpului nerisipit, a răspuns cu gentilețe chestionarului, fapt pentru care îi suntem recunoscători.
Cuvântul care vă caracterizează cel mai bine?
Perseverența
Conceptul-cheie al filosofiei dumneavoastră de viață?
Excelența prin muncă bine făcută
Un dicton/ proverb în care credeți?
Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.
Care sunt principala dumneavoastră calitate și principalul defect?
Calitate: Exigența. Defect: Perfecționismul dus uneori la extrem.
Cu ce calitate ați vrea să vă fi născut?
Plăcerea de a vorbi în public
Despre ce ați putea vorbi ore în șir?
Subiecte de politică actuală și istorie
Cel mai mare succes personal care poate fi făcut public?
Contribuția la dezvoltarea Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” ca instituție de elită, recunoscută pentru excelența academică, precum și organizarea și promovarea unor proiecte de anvergură sau rezultatele elevilor mei la concursuri naționale/ internaționale.
Cel mai mare eșec personal care poate fi făcut public?
Momentele în care am lăsat perfecționismul să îmi întârzie deciziile
Ce apreciați cel mai mult la oameni, într-un cuvânt?
Onestitatea
Ce prețuiți cel mai mult la un prieten?
Loialitatea
Sunteți credincios sau ateu, activ sau contemplativ, un revoltat sau un conformist?
Credincioasă, dar nu bigotă, activă și uneori revoltată
Preferați programul de dimineață sau de după-amiază?
Programul de dimineață
Preferați să scrieți cu pixul sau cu stiloul?
Cu stiloul
Care este locul dumneavoastră preferat din „Mircea”?
Sala festivă, un simbol al excelenței și al tradiției
Care este capitolul din materia dumneavoastră pe care vă place cel mai mult să-l predați?
Aspecte care țin de studiul contrastiv al limbii române și franceze
Dar cel mai puțin?
Subiectele prea tehnice sau abstracte, care sunt greu de conectat cu realitatea
Care credeți că este cea mai importantă calitate a unui profesor bun?
Pasiunea pentru educație și empatia față de elevi
Descrieți într-un cuvânt atmosfera din „Mircea”.
Dinamism
Descrieți într-un cuvânt atmosfera din cancelarie.
Colaborare
Ce materie v-a plăcut cel mai mult ca elev (în afară de cea pe care o predați)?
Istoria
Ce materie v-a displăcut cel mai mult ca elev?
Fizica
Ce prețuiți cel mai mult la un elev?
Curiozitatea intelectuală
Care este greșeala din partea unui elev care vă inspiră cea mai mare indulgență?
Întrebările naive, dar sincere
Ce dezaprobați cel mai mult la un elev?
Lipsa de respect
Numiți un defect pe care îl aveați ca elev.
Încăpățânarea
Care este cel mai mare regret din timpul școlii?
Că nu am profitat mai mult de toate oportunitățile extracurriculare
Dacă ați fi acum elev la „Mircea” la ce activități din afara programului v-ar plăcea să participați? (de exemplu: cluburi, trupa de teatru, cor, funcții CȘE, EPAS, echipe sportive etc.)
Cluburile de dezbateri și teatrul
În ce bancă v-ați așeza ca elev?
În prima bancă, pentru a fi mai aproape de profesor
Ce v-ar lipsi ca actual elev la CNMB?
O curte mai mare pentru recreație
Care este evenimentul/ perioada din istorie care vi se pare cel/ cea mai interesant/-ă?
Epoca Renașterii
Care sunt eroii dumneavoastră preferați din cărți/ filme (trei nume)?
Elizabeth Bennet (Mândrie și Prejudecată), Jean Valjean (Mizerabilii), Atticus Finch (Să ucizi o pasăre cântătoare).
Un erou din viața reală?
Părinții mei
Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai importantă valoare socială?
Respectul
Ce vă face cel/cea mai fericit/-ă?
Să văd elevii progresând și având succes
Ce vă întristează cel mai mult?
Situația grea a altora
Care sunt: ziua preferată din săptămână, luna preferată din an, anotimpul preferat?
Ziua: luni. Luna: martie. Anotimpul: primăvara
Care sunt: genul de muzică preferat, sportul preferat, personalitatea pe care o admirați?
Muzică pop, gimnastică, Marie Curie
Care sunt: zeul grec preferat, cartea preferată, filmul preferat?
Zeul: Atena. Cartea: „Mizerabilii” de Victor Hugo. Filmul: „Forrest Gump”
Care sunt: animalul preferat, culoarea preferată, mâncarea preferată?
Animal: delfin. Culoare: albastru. Mâncare: salată de boeuf
Trei activități de timp liber care vă fac plăcere?
Lectura, plimbările pe malul mării, vizitarea muzeelor
Copacul pe care l-ați planta, floarea pe care ați răsădi-o și clădirea pe care ați înălța-o?
Un stejar, o lalea, o bibliotecă modernă
Cel mai impresionant loc pe care l-ați vizitat?
Catedrala Notre-Dame din Paris
Dacă nu trăiați în România, unde v-ar fi plăcut să trăiți?
În Portugalia
Dacă nu ați fi devenit profesor, ce v-ar fi plăcut să fiți?
Arhitect sau scriitor
Dacă ați călători în timp, ce ați alege: trecutul sau viitorul?
Trecutul
Ce aspect din societatea constănțeană vă place și ce vă revoltă?
Îmi place spiritul marin al orașului; mă revoltă nepăsarea față de trecutul istoric al orașului.
Cum definiți inteligența naturală și prostia artificială?
Inteligența naturală: capacitatea de adaptare. Prostia artificială: rigiditatea gândirii.
Cum ați descrie viitorul omenirii în trei cuvinte?
Provocări, progres, incertitudine
Ce titlu ați da portretului rezultat din acest chestionar?
„Căutătoare de excelență”
Transmiteți un mesaj scurt cititorilor „Zări Alb Astre”.
LIVIU PĂUNESCU (dreapta), alături de Mihai FULGER, Ramazan BIRANT și Cezar LUPU (toți foști mirciști), membri în Comisia Olimpiadei Internaționale de Matematică (Cluj, 2018)
Pasiunea pentru o materie poate deveni rapid fundația pe care oamenii își construiesc traiectoria profesională. Totodată, sprijinul unei persoane potrivite, venit la momentul oportun, poate transforma un vis în realitate.
Un astfel de exemplu este Liviu Păunescu. Acum 30 de ani era un elev ambițios și deosebit de talentat, animat de o pasiune profundă pentru matematică, dornic să înțeleagă tainele acestui domeniu și să devină unul dintre cei mai buni. Iată câteva dintre rezultatele obținute în perioada mircistă, sub coordonarea profesorului Stan Sava:
Premiul al II-lea la Concursul Internațional de Matematică „Tuymaada”, Yakutsk (Republica Saha/ Federaţia Rusă), 2000;
Premiul I și Medalia de Aur la Olimpiada Balcanică de Matematică, Belgrad (Serbia), 2001;
Premiul al III-lea și Medalia de Bronz la Olimpiada Internațională de Matematică, Washington (SUA), 2001.
Astăzi, Liviu Păunescu este cercetător științific la Institutul de Matematică al Academiei Române, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale valoroase în domeniu.
Vă invit să aflați mai multe despre Liviu citind răspunsurile la întrebările pe care i le-am adresat.
B.Ș.P. Pentru început, am dori să aflăm mai multe despre tine și despre parcursul pe care l-ai avut din anii de liceu până în prezent.
L.P. Am urmat Facultatea de Matematică, Universitatea București, în perioada 2002-2006. A doua zi după examenul de licență, am dat concurs pentru o poziție la Institutul de Matematică al Academiei Române „Simion Stoilow”, care este și în prezent locul meu de muncă. Studiile masterale le-am făcut la Școala Normală Superioară București, o instituție fondată de Nicușor Dan și Sergiu Moroianu, cei care au înființat și partidul USB, devenit apoi USR.
După aceea, am avut un traseu european :). În perioada 2007-2010 am fost la Roma pentru doctorat, iar în 2011-2012 la Viena, cu o poziție post-doctorală. De atunci m-am întors în țară, dar am ținut legături strânse cu grupul de la Viena.
B.Ș.P. Ne poți povesti despre experiențele tale ca elev al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”? Care era atmosfera din mediul mircist acum 20 de ani?
L.P. Trebuie să înțelegem că perspectiva mea este diferită. Pentru mine, Olimpiada de Matematică era un mod de viață în acea perioadă. Nu erau importante Crăciunul, Paștele, semestrele… Tot calendarul meu era în jurul Olimpiadei naționale. Activitățile mele depindeau aproape exclusiv de numărul de săptămâni rămase până la Națională. Acel moment reprezenta Revelionul meu.
În schimb, fiind olimpic, nu am resimțit niciodată presiunea notelor și profesorii erau înțelegători cu mine. De exemplu, după Națională, cel puțin o lună eram plecat la București pentru lotul național. Când mă întorceam, eram în urmă cu materia, cu notele, dar nu simțeam presiuni din partea nimănui.
Îmi amintesc cu plăcere de multe ore, care mi-au oferit un transfer excepțional de informație. Am venit la „Mircea” să învăț matematică, dar am învățat multe alte materii, în special româna, ceea ce a fost o surpriză imensă. Per total, îmi amintesc de o atmosferă relaxată și de un grup de oameni în care fiecare excela în felul lui.
B.Ș.P. Ce ți-a influențat cel mai mult deciziile în acea perioadă, ce ți-a ghidat drumul în carieră? Există vreo decizie pe care o consideri decisivă pentru cariera și viața ta?
L.P. Cum în liceu mi-a plăcut mult și informatica, una dintre cele mai grele decizii a fost, la sfârșitul liceului, legată de cariera pe care să o aleg: vreau cercetare în matematică sau o carieră de programator? Beneficiile carierei de programator erau evidente atunci, mai mult decât acum. În final, am ales matematica, nu pentru că mi-ar fi plăcut mai mult decât programarea, ci pentru că mi-am dat seama că aș regreta mai mult că nu am făcut matematică decât aș putea să regret acum că nu am făcut programare.
B.Ș.P. Domeniul matematicii, căruia ți-ai dedicat o mare parte din viață, este unul provocator și fascinant. Cum a început pasiunea ta pentru acest domeniu?
L.P. Am știut destul de repede că am o înclinație pentru matematică, adică din ciclul primar. Începând cu clasa a V-a am făcut meditații în familie, cu unchiul meu, Mihai Tomescu, și fiica lui, Iulia, care mi-a fost colegă din clasa I până în clasa a XII-a. Nivelul era foarte ridicat, Iulia putea să aibă și ea o carieră la Olimpiada de Matematică, dacă nu nimerea în acea „generație de aur”, despre care sunt sigur că o să mai vorbim. În acest context mi-am format și gândirea matematică, care e un fel de „secret al meseriei”. Ar fi mult de vorbit despre acest „secret al meseriei”.
Tot din clasa a V-a am început să particip la concursuri. Am câștigat primul meu concurs în Constanța, ceea ce a reprezentat, desigur, o motivație. L-am ratat complet pe al doilea, în Mangalia, ceea ce mi-a trezit o spaimă care m-a urmărit tot timpul, dar și un gol pe care am vrut să-l umplu prin alte rezultate.
Cred că ce vreau să spun în final este că, dacă într-un domeniu ești mai bun decât ți se cere și apar rezultate la concursuri, e imposibil să nu dezvolți o pasiune.
B.Ș.P. Ai avut rezultate extraordinare la olimpiadele de matematică. Te simțeai o vedetă/ erai tratat ca atare sau care erau trăirile prilejuite de aceste succese?
L.P. Îmi amintesc de cuvintele Doamnei Cîrligeanu din primul meu interviu în revista „Zări Alb Astre”: „Dacă nu ar fi caracterizat de modestia și exigența specifice marilor talente, și-ar revendica drepturile de vedetă a liceului”. Cuvinte mult prea frumoase ca să le stric acum spunând că mă simțeam o vedetă…
De fapt, statutul de vedetă îl resimțeam ca pe o presiune ce mă afecta în concursuri. Au fost cazuri când mă lăsăm dus de val și ratam următorul concurs. Așadar, parte din pregătirea mea psihologică, extrem de importantă la olimpiadele școlare, era să mă detașez de astfel de gânduri. Presupun că oamenii mă tratau ca pe o vedetă și considerau reacția mea ca fiind modestie. În realitate, „modestia” era o necesitate.
Făceam parte dintr-un colectiv foarte bun. La un moment dat, eram 20 de oameni din clasa mea angrenați în olimpiadele școlare. Nu ni se părea ceva special să fii olimpic. A existat și rivalitatea dintre mine și Mihai Fulger, începută cu mult înaintea liceului, o rivalitate care ne-a solicitat și ne-a format pe amândoi. Am obținut aceste rezultate împreună. Când se vorbea despre Olimpiada de Matematică, tot timpul se vorbea despre Fulger și Păunescu. Nu trebuie să îl uitam pe Andrei Laza, care a venit în Constanța în clasa a IX-a, dar în unii ani a obținut rezultate mai bune decât „cei doi”. Nu cred că se supără nimeni dacă spun că am fost una dintre cele mai competitive generații ale Constanței.
B.Ș.P. Ai absolvit Colegiul „Mircea” în anul 2002. Cum percepi acum perioada liceului, mai ales orele de matematică? Există o amintire din liceu care ți-a rămas deosebit de dragă?
L.P. Nu știu cum se desfășoară acum orele, dar în acea perioadă, pentru a vorbi în timpul orei, trebuia să ridicăm două degete și să primim aprobarea profesorului. La ora de matematică, în schimb, eu aveam privilegiul de a întrerupe ora fără sa mai ridic mâna, când consideram că este nevoie. Altfel, la orele de matematică eu lucram problemele mele, de obicei.
Ca amintire, aș evoca momentul în care am dat examen la Centrul de Excelență, un program guvernamental organizat pe când eram deja în clasa a XII-a. Supraveghetoarea avea datoria să colecteze taxa de înscriere de 10 lei. Când a ajuns la mine, mi-am spus numele și am înmânat regulamentar cei 10 lei. Mi-a cerut să repet numele, am făcut asta, după care m-a întrebat dacă știu că există un olimpic cu același nume. Am dat din cap că „da”, dar din sală s-a strigat „Păi, el e!”. La care supraveghetoarea, foarte exaltată, a exclamat: „Ooooo, Liviuuu! Te-am văzut la televizor!”.
B.Ș.P. Unul dintre conceptele matematice pe care le-ai studiat în detaliu este cel al „obiectelor sofice”. Cum ai explica acest concept într-un mod accesibil unui elev de liceu?
L.P. Analiza matematică, în esență, înseamnă aproximarea unor obiecte dificile folosind obiecte ușoare. Aproximăm numărul irațional pi, un obiect dificil, folosind numere raționale, care sunt mai ușoare; aproximăm funcții continue folosind polinoame, ca în seriile Taylor, de exemplu. De obicei, este vorba de a aproxima un obiect infinit într-un anume sens cu obiecte finite. Numărul pi are o infinitate de zecimale, nici nu putem să îl scriem, de asta folosim o notație specială pentru el. Numere raționale pe care le folosim în aproximarea lui au un număr finit de zecimale, cum sunt 3,14 sau 3,1415. O funcție continuă, în general, poate fi descrisă doar de un număr infinit de parametri. O aproximăm cu polinoame, ce pot fi descrise prin numărul finit de coeficienți pe care îl au.
Un obiect infinit, de obicei un grup, este sofic dacă elementele lui pot fi aproximate de permutări finite. Imaginați-vă că avem un număr infinit de cutii, numerotate de la 1 la infinit. Le aranjăm în câteva moduri și ne uităm la cum interacționează aceste aranjări între ele. Întrebarea este dacă aceste interacțiuni le putem aproxima folosind doar un număr finit de cutii și aranjamente cu ele.
B.Ș.P. Mulți elevi din CNMB sunt interesați de o carieră în cercetarea matematică. Cum ai descrie experiența ta în acest domeniu? Ce provocări și satisfacții presupune el?
L.P. Mă bucur să aud că mulți elevi sunt interesați de cercetare. Am avea foarte mult de vorbit aici. Cercetarea începe cu un doctorat, pe care îl faci cu un profesor coordonator. Este necesar ca profesorul să fie un lider în domeniul lui sau să îi cunoască personal pe liderii domeniului. În orice caz, este nevoie să fie la zi cu ce se întâmplă pe acea „felie” din domeniu. Ideal ar fi să beneficiezi și de o bursă, care îți permite să călătorești la conferințe, pentru ca și tu să ajungi să cunoști atât domeniul, cât și oamenii ce lucrează în el. După doctorat, începe dansul pozițiilor post-doctorale, poziții pe durata limitată de 1-3 ani, ce pot presupune schimbarea orașelor, țărilor sau chiar a continentelor. Scopul final este găsirea unei poziții academice permanente. Partea rea este că în mai toate grupurile de cercetare sunt câțiva doctoranzi și post-doctoranzi și doar 1-2 profesori cu poziții permanente. Așadar, nu toți cei care fac doctorat rămân în mediul academic. Partea bună este că un doctorat în matematica este un plus în CV-ul oricui. Sunt multe servicii pe care cei cu doctorat în matematică le obțin mai ușor: mediul bancar, institute de statistică, securitate informatică – criptografie etc. În Europa de Est avem noroc cu institutele de matematică, ce oferă poziții permanente la terminarea masteratului.
Legat de provocări, nu există o singură rețetă de succes în cercetare și fiecare cale are provocările ei. Unii cercetători știu foarte multă matematică și pot găsi legături între diverse noțiuni. Alții au o înțelegere mai clară a „feliei” lor și pot pune un raționament într-o altă lumină. Eu fac parte din această a doua categorie. Mie tot timpul mi-a fost greu să învăț matematică, ceea ce poate părea surprinzător. Și în timpul liceului, în grupul nostru de olimpici, eram printre ultimii care învățau un concept. De aceea le datorez atât de mult colegilor mei: „furam” de la ei matematică. Principala provocare pentru mine este ca atunci când învăț, totuși, o noțiune să o interiorizez cât mai mult și să știu tot ce poate fi știut despre ea.
Într-un fel, o demonstrație e un joc de puzzle. Avem piesele: teoreme, leme, diverse trucuri știute etc. Vrem să construim o poză, adică un șir de raționamente, folosind aceste piese. Unii cercetători au memorie bună, știu multe piese și pot crea multe poze cu ele. Alții avem mai puține piese, dar încercăm să le înțelegem mai bine, le îmbinăm în alte moduri și ne creăm pozele în felul acesta. Iar alții, desigur, au și o memorie bună și o înțelegere bună. Aceștia trebuie luați la bătaie.
La categoria „satisfacții”, aș spune: să rezolvi o problemă, să înțelegi un fenomen care te-a chinuit, dar acum îți este clar și, în plus, este ceva nou, care nu se știa înainte. Dar, în final, cel mai valoros premiu este că faci ceva care îți place.
B.Ș.P. Ai avut ocazia să studiezi și să lucrezi în unele dintre cele mai mari orașe din Europa. Ce crezi că ar trebui să învățăm noi, românii, pentru a ne dezvolta mai mult din punct de vedere științific?
L.P. Trebuie să învățăm să fim o destinație atractivă, în special pentru tineri. E cumva aceeași situație ca în sport. De ce echipele noastre nu obțin rezultate când joacă cu echipe din Vest? Și ce ar trebui făcut ca să schimbăm asta? Sincer, nu știu exact. E clar că sunt și diferențele economice, dar, în același timp, e greu să atragi jucători buni când campionatele noastre au nivelul pe care îl au.
La fel și în cercetare. Studenții noștri pleacă, își fac doctorate afară și e greu să atragi studenți buni care să-și facă doctoratul aici. Apoi, există și problema plagiatelor și a falselor reviste de cercetare. Acestea fiind spuse, totuși situația s-a îmbunătățit și se va îmbunătăți, dar se pare că e nevoie de timp, mai mult decât am vrea. Treptat, din punct de vedere economic diferențele Vest-Est se vor reduce și mai mult. Sper să avem și din punct de vedere politic posibilitatea să valorificăm aceste schimbări.
B.Ș.P. Ai ales să profesezi în România. Ne poți împărtăși motivele acestei decizii?
L.P. Sunt multe motive. Datorez mult și Institutului, unde am o poziție permanentă, care tot timpul m-a așteptat când am fost plecat. Există, desigur, și motive personale ce țin de familie și prieteni. Este vorba și despre personalitatea mea, care a făcut să îmi fie greu să mă integrez „printre străini” sau să învăț încă o limbă străină.
Dar, cum am spus, putem recunoaște și că situația s-a îmbunătățit mult în România în acești 20 de ani, în timp ce Europa de Vest și Statele Unite nu au mers neaparat în direcția bună, mai ales din punctul de vedere al mediului academic.
B.Ș.P. Cum vezi impactul inteligenței artificiale și al noilor tehnologii asupra matematicii și cercetării în acest domeniu?
L.P. Fac parte din categoria celor care consideră că IA va produce într-adevăr o revoluție, dar este, în același timp, și o bulă. Nu cred că IA-ul va fi ceea ce mulți dintre promotorii acestei tehnologii cred că va fi. Și numele este ales bine, pentru marketing, dar este inexact. Un nume mai corect ar fi IQ artificial sau doar recunoaștere de modele (pattern recognition).
Acestea fiind spuse, cred că IA-ul va avea impact în cercetarea matematică. De exemplu, în momentul acesta durează ore sau chiar zile să afli ce s-a studiat pe o anumită problemă, și asta având cea mai puternică unealtă de informare din istoria umanității: Internetul. Nu vreau să îmi imaginez cum arăta cercetarea în secolele trecute, fără acest instrument! Astăzi mi-ar fi util să întreb IA-ul, de pildă, care este stadiul de cercetare pe cutare problemă și să îmi dea o listă cu articolele relevante publicate. Dar în acest moment IA-ul nu e capabil de așa ceva.
Ce ar mai putea să facă IA-ul este să aplice raționamente dintr-un domeniu pe o cu totul altă problemă. De exemplu, avem Problema 1, de algebră, care e rezolvată. Raționamentele necesare sunt ușor de văzut. Apoi avem Problema 2, de geometrie, nerezolvată. Rezolvarea acesteia este foarte similară cu rezolvarea celei de algebră, dar în acest context și limbaj, raționamentele sunt foarte greu de văzut de către un om. Un algebrist, care știe rezolvarea Problemei 1, poate ar reuși să o facă. Dar matematica, după secole de cercetare, este acum atât de ramificată, că s-ar putea ca niciun om să nu ajungă să știe atât de multă matematică încât să se întâlnească cu ambele probleme în cariera lui. Aici poate interveni IA-ul, care să vadă legăturile dintre cele două probleme și să adapteze rezolvarea primeia la cea de-a doua. Pare foarte îndepărtat momentul în care se poate întâmpla așa ceva, dar IA-ul a mai produs surprize.
B.Ș.P. De-a lungul anilor, cu siguranță ai întâlnit oameni remarcabili, care te-au impresionat prin inteligența sau viziunea lor. Care este prima persoană de acest tip care îți vine în minte? În ce mod te-a influențat și ce impact a avut asupra ta?
L.P. Trebuie să o menționez, desigur, pe Doamna Cîrligeanu. Am învățat că literatura este altceva decât memorare de comentarii. Am văzut ce înseamnă poezia, când un text este într-adevăr o poezie sau doar o versificare. Am înțeles rolul filozofiei în cunoașterea umană, care pentru mine atunci însemna doar matematică. De fapt, cel mai important impact asupra mea l-a avut această descoperire: cunoașterea umană nu înseamnă doar matematică. Poate părea banal pentru oricine altcineva, dar pentru mine în liceu a însemnat enorm. Mulțumesc!
B.Ș.P. Ai avut vreodată momente de îndoială sau provocări majore în carieră? Cum le-ai depășit?
L.P. Cu toții avem momente grele. Cel mai important este să îți amintești că îți place ceea ce faci. Sunt, desigur, momente în care totul pare imposibil, că nu o să reușești să spui ceva relevant despre problema la care lucrezi, că nu ești suficient de bun pentru meseria asta, că nu merită să mai încerci. În aceste momente trebuie să te uiți la lucrurile bune. Îți amintești că îți place ce faci, îți amintești de trăirile pe care le-ai avut cândva și că, indiferent de ce se întâmplă, o să te bucuri de matematică. Atunci când am reușit să intru în această stare, am obținut cele mai puternice rezultate.
B.Ș.P. Cum reușești să menții un echilibru între viața personală și cea profesională, mai ales într-un domeniu atât de intens?
L.P. Să clarificăm ce înseamnă „intens” aici. Nu suntem sportivi de performanță, să avem un program fix și o dietă strictă. Pe de altă parte, când lucrez la o problemă, eu unul trebuie să am în minte doar acea problemă. Sunt perioade de două-trei luni mai intense, dar orice serviciu necesită găsirea unei balanțe între viața personală și cea profesională. Nu simt că cercetarea mi-a afectat viața personală.
B.Ș.P. Dincolo de matematică, sunt convins că ai și alte pasiuni. Ne poți spune câte ceva despre acestea? În ce fel au contribuit ele la dezvoltarea ta?
L.P. Dansul latino și poezia. Când dansez, citesc poezie sau fac cercetare în matematică (nu doar matematică), simt că aceeași parte din creierul meu funcționează. Revenind la piesele de puzzle, toate cele trei domenii sunt despre a îmbina piesele de puzzle într-un mod în care să „rimeze”. La dans, piesele sunt diferiții pași pe care îi învățăm și apoi îi îmbinăm într-un mod care „să rimeze” cu muzica; la poezie, piesele sunt cuvintele și ideile care „din coadă au să sune”. Legat de dezvoltare, pe mine pasiunile m-au învățat importanța emoțiilor în experiența pe care o avem aici. În plus, reprezintă o modalitate de a lucra cu tine: dansul înseamnă și condiție fizică, o poezie bună îți transmite o idee sau te face să te gândești la o temă.
B.Ș.P. Ce carte, film sau altă formă de artă te-a inspirat cel mai mult de-a lungul timpului?
L.P. Star Wars, cele 6 filme, dar în special trilogia nouă, adică episoadele 1-3. Cu filmele acestea am crescut, sunt multe lecții pe care eu de acolo le-am învățat. De exemplu, faptul că frica este sursa emoțiilor negative, ca mânia, ura, invidia, care conduc la suferință. Totodată, putem învața din aceste filme cum o democrație ajunge să fie o dictatură și cât de greu este apoi să revii la democrație. O democrație cade pentru că cineva (Sith) generează crize pentru ca oamenii să accepte false soluții, care altfel ar fi de neacceptat, în timp ce oamenii puternici (Jedi), care ar putea să opreasca aceste evenimente, nu recunosc pericolul și se complac în puterea lor. Totul în aplauzele publicului!
B.Ș.P. Dacă ar fi să rezumi într-un singur mesaj ce ai învățat din cariera și experiențele tale, ce le-ai transmite generațiilor viitoare?
L.P. Găsiți balanța între emoții și rațiune! Suntem creaturi emoționale, dar matematica ne ajută să ne formăm și gândirea rațională. Dacă vei lua decizii doar emoțional, mai devreme sau mai târziu îți ratezi viața. Ignorarea rațiunii vine cu un cost. Dacă iei doar decizii raționale, mai devreme sau mai târziu vei acumula regrete. Și emoțiile se răzbună. Ce înseamnă balanța, e subiectiv pentru fiecare. Un alt mod de a spune același lucru: e important să îți asculți emoțiile, dar să le controlezi folosind rațiunea, nu să te lași controlat de ele.
I-am mulțumit lui Liviu Păunescu pentru timpul acordat și pentru că a împărtășit cu noi detalii despre drumul său spre succes. Liviu reprezintă o sursă de inspirație pentru orice elev, demonstrând că talentul, munca și pasiunea sunt ingredientele esențiale ale reușitei.
Stăm mereu la pândă, cu degetul pe trăgaciul Chestionarului, gata să lansăm tirul celor 50 de întrebări, iar de această dată l-am luat în cătare pe dl. profesor de fizică Lucian OPREA, pe care cine nu-l cunoaște? Dar poate că nu-l cunoaște chiar atât de bine, iar cele ce urmează sunt o potrivită ocazie de a compensa. Din păcate, chiar dumnealui ne-a temperat elanul detectivistic, informându-ne că ce-am primit e doar o „schiță”, drept care am regretat că nu am formulat încă vreo 100-200 de întrebări. Dar ținem aproape.
Cuvântul care vă caracterizează cel mai bine?
Viu
Conceptul-cheie al filosofiei dumneavoastră de viață?
Onestitate
Un dicton/ proverb în care credeți?
Autoritatea este reciproca responsabilității.
Care sunt principala dumneavoastră calitate și principalul defect?
Dăruiesc cu ușurință, primesc cu dificultate.
Cu ce calitate ați vrea să vă fi născut?
Atenția
Despre ce ați putea vorbi ore în șir?
Despre orice
Cel mai mare succes personal care poate fi făcut public?
Obținerea prin concurs a calității de profesor la „Mircea”
Cel mai mare eșec personal care poate fi făcut public?
Neputința de a-i putea ajuta mai mult pe doi oameni foarte dragi
Ce apreciați cel mai mult la oameni, într-un cuvânt?
Onestitatea
Ce prețuiți cel mai mult la un prieten?
Libertatea interioară
Sunteți credincios sau ateu, activ sau contemplativ, un revoltat sau un conformist?
Mai degrabă echilibrat, între extremele de mai sus.
Preferați programul de dimineață sau de după-amiază?
Nu am preferințe.
Preferați să scrieți cu pixul sau cu stiloul?
Cu stiloul, dacă pot alege.
Care este locul dumneavoastră preferat din „Mircea”?
În clasă sau cu câțiva prieteni afară, în pauză.
Care este capitolul din materia dumneavoastră pe care vă place cel mai mult să-l
predați?
Termodinamica
Dar cel mai puțin?
Semiconductori
Care credeți că este cea mai importantă calitate a unui profesor bun?
Să ofere și din ceea ce este el însuși, nu doar din ceea ce știe.
Descrieți într-un cuvânt atmosfera din „Mircea”.
Destinsă
Descrieți într-un cuvânt atmosfera din cancelarie.
Colegială
Ce materie v-a plăcut cel mai mult ca elev (în afară de cea pe care o predați)?
Matematica și literatura (egal)
Ce materie v-a displăcut cel mai mult ca elev?
Socialismul științific
Ce prețuiți cel mai mult la un elev?
Implicarea
Care este greșeala din partea unui elev care vă inspiră cea mai mare indulgență?
Folosirea inadecvată a unor termeni
Ce dezaprobați cel mai mult la un elev?
Violența și minciuna
Numiți un defect pe care îl aveați ca elev.
Aroganța
Care este cel mai mare regret din timpul școlii?
Desființarea școlilor complete (clasele I – XII) când eram în clasa a X-a.
Dacă ați fi acum elev la „Mircea” la ce activități din afara programului v-ar plăcea să
participați? (de exemplu: cluburi, trupa de teatru, cor, funcții CȘE, EPAS, echipe sportive etc.)
Teatru, volei, șah
În ce bancă v-ați așeza ca elev?
Undeva în primele rânduri
Ce v-ar lipsi ca actual elev la CNMB?
Un club de bridge
Care este evenimentul/ perioada din istorie care vi se pare cel/ cea mai interesant/-ă?
Renașterea
Care sunt eroii dumneavoastră preferați din cărți/ filme (trei nume)?
Arthur Meursault („Străinul” – Albert Camus), Ender Wiggins („Vorbitor în numele morților” – Orson Scott Card), Paul Atreides („Dune” – Frank Herbert)
Un erou din viața reală ?
Mahatma Gandhi
Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai importantă valoare socială?
Educația
Ce vă face cel/ cea mai fericit/ -ă?
Existența prietenilor
Ce vă întristează cel mai mult?
Minciuna
Care sunt: ziua preferată din săptămână, luna preferată din an, anotimpul preferat?
Vineri, aprilie, iarna
Care sunt: genul de muzică preferat, sportul preferat, personalitatea pe care o admirați?
Rock, Snooker, Leonardo da Vinci
Care sunt: zeul grec preferat, cartea preferată, filmul preferat?
Atena, Seria „Fundației” – Asimov, Braveheart
Care sunt: animalul preferat, culoarea preferată, mâncarea preferată?
Delfinul, verdele, sarmalele
Trei activități de timp liber care vă fac plăcere?
Întâlnirea cu prieteni, cititul, jocurile de construit
Copacul pe care l-ați planta, floarea pe care ați răsădi-o și clădirea pe care ați înălța-o?
Bradul, Floarea de colț, o școală
Cel mai impresionant loc pe care l-ați vizitat?
Apusenii
Dacă nu trăiați în România, unde v-ar fi plăcut să trăiți?
În Canada
Dacă nu ați fi devenit profesor, ce v-ar fi plăcut să fiți?
Scriitor
Dacă ați călători în timp, ce ați alege: trecutul sau viitorul?
Viitorul
Ce aspect din societatea constănțeană vă place și ce vă revoltă?
Comuniunea etniilor// Mercantilismul
Cum definiți inteligența naturală și prostia artificială?
Măsura adaptabilității ființelor. Mimetismul ca formă de proliferare a subculturii.
Cum ați descrie viitorul omenirii în trei cuvinte?
Foarte posibil distopic
Ce titlu ați da portretului rezultat din acest chestionar?
Schiță
Transmiteți un mesaj scurt cititorilor „Zări Alb Astre”.
Continuăm cu discreție să fim indiscreți, chestionându-i pe profesorii noștri despre una, despre alta, pentru a înțelege mai bine cine sunt ei și (dacă avem noroc) ce vor de la noi. Ne-am trimis de această dată cei 50 de porumbei voiajori către d-na profesoară de biologie Loredana TĂNASE care, cu talent și abnegație, a răspuns mesajelor purtate de ei, fapt pentru care îi mulțumim. Frumos.
Cuvântul care vă caracterizează cel mai bine?
Energie
Conceptul-cheie al filosofiei dumneavoastră de viață?
Ajută-te singur…?
Un dicton/ proverb în care credeți?
Nu poți evita o problemă fără să treci prin ea.
Care sunt principala dumneavoastră calitate și principalul defect?
Calitate?… (cu riscul de a mă repeta ) – energia cu care mă implic în a face lucrurile. Defect – prea multă energie (câteodată), care îi poate obosi pe cei din jur.
Cu ce calitate ați vrea să vă fi născut?
Mai multă răbdare
Despre ce ați putea vorbi ore în șir?
Sunt iubitoare de animale și o iubitoare a naturii… Aș putea povesti mult despre câini.
Cel mai mare succes personal care poate fi făcut public?
E devreme să răspund; reveniți cu întrebarea când voi fi în prag de pensionare.
Cel mai mare eșec personal care poate fi făcut public?
Faptul că nu mi-am putut continua activitatea sportivă de performanță începută cândva.
Ce apreciați cel mai mult la oameni, într-un cuvânt?
Onestitatea
Ce prețuiți cel mai mult la un prieten?
Sinceritatea
Sunteți credincios sau ateu, activ sau contemplativ, un revoltat sau un conformist?
Credincioasă, fără patimă
Preferați programul de dimineață sau de după-amiază?
Cel de dimineață
Preferați să scrieți cu pixul sau cu stiloul?
Cu stiloul
Care este locul dumneavoastră preferat din „Mircea”?
Cancelaria
Care este capitolul din materia dumneavoastră pe care vă place cel mai mult să-l predați?
Sistemul nervos (clasa a XI-a)
Dar cel mai puțin?
Ăăă… pas!
Care credeți că este cea mai importantă calitate a unui profesor bun?
Empatia
Descrieți într-un cuvânt atmosfera din „Mircea”.
Vibrație!!
Descrieți într-un cuvânt atmosfera din cancelarie.
Incubație (de idei)
Ce materie v-a plăcut cel mai mult ca elev (în afară de cea pe care o predați)?
Muzica
Ce materie v-a displăcut cel mai mult ca elev?
Una pe care am făcut-o în liceu, se numea „Rezistența materialelor”.
Ce prețuiți cel mai mult la un elev?
Curiozitatea științifică
Care este greșeala din partea unui elev care vă inspiră cea mai mare indulgență?
Sunt indulgentă cu elevii care cred că dețin adevărul absolut.
Ce dezaprobați cel mai mult la un elev?
Lipsa respectului
Numiți un defect pe care îl aveați ca elev.
Timiditatea
Care este cel mai mare regret din timpul școlii?
Acela că toate activitățile școlare erau politizate și nu ne puteam afirma adevărata creativitate specifică vârstei.
Dacă ați fi acum elev la „Mircea” la ce activități din afara programului v-ar plăcea să participați? (de exemplu: cluburi, trupa de teatru, cor, funcții CȘE, EPAS, echipe sportive etc.)
Clar – aș face parte din trupa de teatru și aș merge la cor.
În ce bancă v-ați așeza ca elev?
Undeva la mijlocul clasei
Ce v-ar lipsi ca actual elev la CNMB?
Un mini-parc cu verdeață în curtea interioară
Care este evenimentul/ perioada din istorie care vi se pare cel/ cea mai interesant/ -ă?
Unul trăit intens (și) de mine – Revoluția din 1989
Care sunt eroii dumneavoastră preferați din cărți/ filme (trei nume)?
Nu mă pot hotărî; probabil oricare trei personaje din seria „Marvel” – ca profesor, ai nevoie uneori de puterile lor speciale.
Un erou din viața reală ?
Oricare dintre mamele care, chiar și atunci când simt că nu mai pot, mută munții din loc pentru copilul lor.
Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai importantă valoare socială?
Echitatea
Ce vă face cel/ cea mai fericit/ -ă?
Familia
Ce vă întristează cel mai mult?
Suferința vârstnicilor
Care sunt: ziua preferată din săptămână, luna preferată din an, anotimpul preferat?
Prefer anotimpurile mai „răcoroase” (în măsura în care schimbările climei ni le mai oferă), adică primăvară/ toamnă. În decembrie mă simt tot timpul mai bine în pregătirea sărbătorilor de iarnă și prefer oricare dintre zilele săptămânii în care pot face lucruri care îmi aduc bucurie.
Care sunt: genul de muzică preferat, sportul preferat, personalitatea pe care o admirați?
Muzica ușoara in general (pop, rock), atletismul, Barrack O’Bama
Care sunt: zeul grec preferat, cartea preferată, filmul preferat?
Afrodita, „Arta conversației” de Ileana Vulpescu, filmul preferat (până acum): „Avatar”
Care sunt: animalul preferat, culoarea preferată, mâncarea preferată?
Câinele, vișiniul, salatele
Trei activități de timp liber care vă fac plăcere?
Drumețiile montane, lectura, dansul
Copacul pe care l-ați planta, floarea pe care ați răsădi-o și clădirea pe care ați înălța-o?
Teiul, crinul, un centru de îngrijire pentru bătrânii lipsiți de sprijin familial
Cel mai impresionant loc pe care l-ați vizitat?
Acropolele din Atena
Dacă nu trăiați în România, unde v-ar fi plăcut să trăiți?
…Grecia?
Dacă nu ați fi devenit profesor, ce v-ar fi plăcut să fiți?
Interpret muzical
Dacă ați călători în timp, ce ați alege: trecutul sau viitorul?
Viitorul
Ce aspect din societatea constănțeană vă place și ce vă revoltă?
Apreciez implicarea tinerilor bine intenționați și îmi displace profund aerul de suficiență combinat cu rezistența celorlalți.
Cum definiți inteligența naturală și prostia artificială?
Virtute versus păcat
Cum ați descrie viitorul omenirii în trei cuvinte?
Tehnologie, biologie, evoluție
Ce titlu ați da portretului rezultat din acest chestionar?
Radiografie de moment
Transmiteți un mesaj scurt cititorilor „Zări Alb Astre”.
„Te salut, generație în blugi și adidași!” (Florian Pittiș)
Mergând cu îndrăzneală pe urmele lui Marcel Proust și ale celebrului său Chestionar, ne-am gândit și socotit că ar fi interesant să aplicăm hârtia de turnesol în mediul profesoral cnmb-ist ca să revelăm cromatic personalitățile mentorilor noștri. Roșu, albastru sau incolor? Acid, bazic sau neutru?
Am început temerar cu dl director Vasile Nicoară, căruia îi mulțumim că ne-a pus pe încărcata agendă zilnică a domniei-sale și ne-a foarte repede răspuns cele ce urmează.
Cuvântul care vă caracterizează cel mai bine?
Omenie
Conceptul-cheie al filosofiei dumneavoastră de viață?
Umanism și bunătate
Un dicton/ proverb în care credeți?
Bogat este cel care știe că are destul!
Care sunt principala dumneavoastră calitate și principalul defect?
Comunicarea și credulitatea
Cu ce calitate ați vrea să vă fi născut?
De a avea voce artistică
Despre ce ați putea vorbi ore în șir?
Despre istorie și geopolitică
Cel mai mare succes personal care poate fi făcut public?
Primirea „Ordre des Palmes académique” de la Ambasadoarea Franței
Cel mai mare eșec personal care poate fi făcut public?
Nereușita de a le dezvolta tuturor elevilor mei sentimentul patriotic, iubirea de țară
Ce apreciați cel mai mult la oameni, într-un cuvânt?
Altruismul
Ce prețuiți cel mai mult la un prieten?
Optimismul
Sunteți credincios sau ateu, activ sau contemplativ, un revoltat sau un conformist?
Credincios nebisericos, nerevoltat și interiorizat
Preferați programul de dimineață sau cel de după-amiază?
Sunt un matinal
Preferați să scrieți cu pixul sau cu stiloul?
Mai degrabă cu pixul
Care este locul dumneavoastră preferat din „Mircea”?
Holul de intrare, cu basorelieful creat de Ion Jalea
Care este capitolul din materia dumneavoastră pe care vă place cel mai mult să-l predați?
Probleme fundamentale ale omenirii
Dar cel mai puțin?
Geomorfologia
Care credeți că este cea mai importantă calitate a unui profesor bun?
Empatia și capacitatea ludică
Descrieți într-un cuvânt atmosfera din „Mircea”.
Calitate
Descrieți într-un cuvânt atmosfera din cancelarie.
Austeră
Ce materie v-a plăcut cel mai mult ca elev (în afară de cea pe care o predați)?
Istoria
Ce materie v-a displăcut cel mai mult ca elev?
Tehnologia
Ce prețuiți cel mai mult la un elev?
Buna creștere și curiozitatea
Care este greșeala din partea unui elev care vă inspiră cea mai mare indulgență?
Uitarea sarcinii de lucru
Ce dezaprobați cel mai mult la un elev?
Minciuna și impolitețea
Numiți un defect pe care îl aveați ca elev.
Superficialitatea la unele materii
Care este cel mai mare regret din timpul școlii?
Că nu am citit tot ce aș fi putut
Dacă ați fi acum elev la „Mircea”, la ce activități din afara programului v-ar plăcea să participați? (de exemplu: cluburi, trupa de teatru, cor, funcții CȘE, EPAS, echipe sportive etc.)
La clubul de dezbateri, trupa de teatru, CȘE
În ce bancă v-ați așeza ca elev?
A doua sau a treia
Ce v-ar lipsi ca actual elev la CNMB?
Interesul pentru vestimentație
Care este evenimentul/ perioada din istorie care vi se pare cel/ cea mai interesant/-ă?
Perioada 1850 – 1950
Care este eroul dumneavoastră preferat din cărți/ filme?
Avram Iancu
Un erou din viața reală?
Regele Mihai I
Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai importantă valoare socială?
Respectul necondiționat
Ce vă face cel/ cea mai fericit/ -ă?
Multe: o lecție reușită, un succes al elevilor mei, un film/ spectacol bun, întâlnirea cu familia/ prietenii
Ce vă întristează cel mai mult?
Când sunt înșelat, când văd suferință, când simt că sunt neputincios în a rezolva favorabil o situație negativă
Care sunt: ziua preferată din săptămână, luna preferată din an, anotimpul preferat?
Sâmbăta, iulie, vara
Care sunt: genul de muzică preferat, sportul preferat, personalitatea pe care o admirați?
Muzica pop-rock, folk-ul; fotbalul; în sport, Messi
Care sunt: zeul grec preferat, cartea preferată, filmul preferat?
Nike, Adam și Eva (L. Rebreanu), Casablanca
Care sunt: animalul preferat, culoarea preferată, mâncarea preferată?
Pisica, albastrul, pastele
Trei activități de timp liber care vă fac plăcere?
Excursiile, lectura, grădinăritul
Copacul pe care l-ați planta, floarea pe care ați răsădi-o și clădirea pe care ați înălța-o?
Bradul, trandafirul, casa de vacanță
Cel mai impresionant loc pe care l-ați vizitat?
Poiana Mărului, în Munții Perșani
Dacă nu trăiați în România, unde v-ar fi plăcut să trăiți?
Italia
Dacă nu ați fi devenit profesor, ce v-ar fi plăcut să fiți?
Ghid turistic
Dacă ați călători în timp, ce ați alege: trecutul sau viitorul?
Trecutul
Ce aspect din societatea constănțeană vă place și ce vă revoltă?
Îmi place dezvoltarea mediului universitar, mă revoltă mercantilismul, vulgaritatea și venalitatea multor constănțeni și dezinteresul și ineficiența autorităților locale.
Cum definiți inteligența naturală și prostia artificială?
Inteligența umană este zestre divină, prostia artificială este greșeală umană.
Cum ați descrie viitorul omenirii în trei cuvinte?
Spectaculos, periculos, supertehnicizat
Ce titlu ați da portretului rezultat din acest chestionar?
Ecce homo!
Transmiteți un scurt mesaj cititorilor „Zări Alb Astre”.
Stăruiți să citiți și să scrieți și astfel veți avea o lume mai bună și mai umană!
De vorbă cu olimpicul internațional George Prodan, absolvent CNMB promoția 2018
Pe porțile colegiului nostru intră, cu entuziasm de boboci, elevi talentați și ies, generație după generație, o mulțime de olimpici naționali și internaționali. Sunt elevi care, prin inteligența deosebită și puterea de muncă, au ajuns să participe la competiții școlare la cel mai înalt nivel. Fiecare tânăr fost mircist performant are câte o poveste din care atât noi cât și viitoarele generații ne putem inspira pentru a ne atinge adevăratul potențial.
Unul dintre acești mirciști este George Prodan. Datorită pasiunii lui pentru fizică, astrofizică și astronomie, el a reușit să obțină numeroase distincții pe plan național (Mențiune la ONF 2017) și internațional (Medalie de argint la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică 2018 și Mențiune onorabilă la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică 2017). Activitatea lui George în CNMB nu s-a terminat însă la finalul studiilor sale; anul trecut a revenit pentru a-i ajuta pe elevii din clasele a XI-a și a XII-a să obțină rezultate cât mai bune la Olimpiada de Fizică.
Dar… puteți afla mai multe despre George prin intermediul răspunsurilor sale din dialogul pe care l-am purtat peste vară.
B.Ș.P.: Ai absolvit Colegiul „Mircea” în 2018 și te-ai impus printre numele de referință ale performanței la olimpiadele școlare. Noi, actualii mirciști, suntem interesați să te cunoaștem mai bine. Deci, ce ne poți spune despre tine?
G.P.: Într-adevăr, am absolvit în 2018 și acum, la vârsta de aproape 25 de ani, chiar dacă am terminat studiile predoctorale, încă sunt o fire curioasă și zi de zi încerc să descopăr lucuri noi, să explorez lumea și să mă cunosc mai bine ca persoană. Deci, așa, pe scurt, ar fi greu să zic ceva concret despre mine. Să zicem că am rămas aceeași persoană ambițioasă, implicată în ceea ce face și consecventă.
B.Ș.P.: Atât în activitatea ta din liceu, cat și în cea de după terminarea acestuia se remarcă un interes deosebit pentru fizică, astrofizică și astronomie. Ce te-a făcut să iubești aceste domenii?
G.P.: De când eram în școala primară adoram matematica și științele exacte în general. Toate acele exerciții, fenomene despre care citeam, le vedeam pe toate ca pe mici puzzle-uri, pe care pur și simplu îmi plăcea să le rezolv. Însă am avut norocul să am și profesori provocatori, care să mă motiveze, iar asta este un plus enorm.
Interesul meu pentru aceste domenii a crescut gradual, iar în liceu, când am descoperit astronomia, am știut ce vreau să fac în viitor. Acum îmi dau seama că nu a fost doar o fază de moment, deoarece am rămas la fel de dedicat și lucrez cu aceeași plăcere. Ce m-a făcut să aleg să fac asta… sincer, nu știu. Chiar a fost o alegere pe care am făcut-o din instinct și nu regret nimic.
B.Ș.P.: Sunt convins că pentru a obține rezultatele atinse de tine a fost nevoie de foarte multă muncă. Cât timp alocai zilnic pregătirii și cât timp liber aveai? Sunt curios să știu cum ți-l petreceai în perioada liceului.
G.P.: Este de muncă, într-adevăr. Nu puteam merge la olimpiadă cum am mers apoi, uneori, la examenele de la facultate (i.e. cu motto-ul 99% talent și 1% muncă). La olimpiadă să zicem că e cam 50% cu 50%, deoarece sunt mulți competitori foarte buni. Mi-am dat seama de asta singur, deoarece în clasa a XI-a am început să mă pregătesc mai din timp pentru olimpiadă, adică de prin octombrie-noiembrie. Îmi făceam singur un fel de programă și mă organizăm ca în fiecare săptămână să lucrez dintr-un anumit capitol. Ca timp, veneam acasă după liceu și cam 2-3-4 ore lucram, cât timp simțeam eu că sunt productiv. În weekend-uri încercam să mă relaxez.
Aveam timp liber suficient, mai ieșeam prin oraș, îmi plăcea și încă îmi place să înot, jucam jocuri video cu prietenii, vizionam seriale etc. Din clasa a XI-a am fondat și Cercul județean de astronomie cu doi prieteni, Hakan Calila și Andrei Popa, iar o parte din weekend o petreceam și acolo cu drag.
Thailanda, 2017
B.Ș.P.: Mulți dintre noi, chiar dacă și-o doresc, nu vor ajunge niciodată la o olimpiadă internațională. Cum ai descrie experiența participării la o competiție de un asemenea nivel?
G.P.: A fost intensă și competitivă pe toate planurile. Am avut norocul să particip la două ediții ale Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică, una în Thailanda și una în China. În ambii ani am avut aceleași emoții atunci când fluturam împreună cu colegii steagul țării noastre la festivitățile de deschidere și premiere. Am cunoscut persoane de pe tot Globul, lucru care mi s-a părut incredibil atunci. Pot spune ca au fost printre cele mai frumoase experiențe pe care le-am avut în liceu.
Thailanda,2017
B.Ș.P.: Ai făcut parte dintr-o generație pe care mulți o descriu ca fiind „de aur”. A fost una dintre perioadele când liceul nostru a avut printre cele mai bune rezultate. Crezi că existau atunci mai multă determinare, motivație sau presiune pentru obținerea unui rezultat academic excepțional?
G.P.: Nu am urmărit rezultatele liceului după ce am absolvit. Nu sunt de părere că ar exista un anume factor care să-i motiveze pe elevi pentru olimpiade, ci un cumul de factori. „Mircea” oferă oportunitatea de a excela prin profesorii dedicați și resursele adecvate, însă motivația și determinarea trebuie să vină din interiorul fiecărui elev.
Mi se pare mult spus „de aur”. Există elevi foarte buni și talentați care nu participă la olimpiade. Excelența academică nu se măsoară mereu în numărul de medalii obținute la olimpiade. Sunt rezultate importante, într-adevăr, dar depinde mult și de circumstanțe.
2018 Echipa României la festivitatea de deschidere a Olimpiadei din China
B.Ș.P.: De mult timp îi și îndrumi pe elevii interesați de științe prin cursurile pe care le susții. Cum ți se pare interacțiunea cu tinerii din calitatea de profesor? Vezi acum diferit experiența ta ca elev?
G.P.: Anul acesta am fost „profesor” la Cercul de fizică al Fundației eMAG și chiar nu a fost o misiune ușoară. Evident, faptul că am fost și eu la olimpiade acum câțiva ani și sunt mai apropiat de vârsta cursanților a făcut să fie mai ușor pentru ei să interacționeze și să pună tot felul de întrebări, însă eu am simțit că aveam responsabilitatea aceasta pe umerii mei. Nu e ușor să lucrezi cu elevii olimpici, mai ales la fizică, o olimpiadă dificilă. Trebuia să mă pregătesc bine, să fiu sigur că îi pot ajuta cât mai mult și tot nu simțeam că fac destul. Însă per total cred că a fost o experiență grozavă, interacțiunea cu ei a fost constructivă și am mai învățat și eu câte ceva nou de la lecție la lecție.
B.Ș.P.: Recent ai ținut în cadrul Colegiului „Mircea” un cerc de fizică pentru clasele terminale (a XI-a și a XII-a). Copiii pe care i-ai întâlnit sunt cei care și-au petrecut doi ani de școală… „acasă”, având cursuri on-line, din cauza pandemiei. Ai simțit că această criză globală a anilor 2020-2022 a lăsat urme? Generațiile de acum ți se par diferite de generația ta?
G.P.: Oarecum… În timpul pregătirii, mereu le făceam copiilor mici observații că greșesc la calcule, la chestii mai muncitorești. Și am observat acest lucru și în lucrările elevilor de la Olimpiada de Astronomie și Astrofizică, la care sunt membru în Comisia Centrală. Nu știu dacă e o urmă a perioadei de școală on-line sau, poate, văd eu lucrurile diferit din perspectiva profesorului. Totuși, ei înțeleg fenomenele foarte bine și sunt muncitori; nu mi s-a părut o generație de olimpici atipică.
Cercul de astronomie
B.Ș.P.: Mulți elevi vor găsi o sursă de inspirație în reușitele tale. Ce sfat le dai celor care țintesc către un rezultat bun la olimpiadă?
G.P.: Pasiunea este baza. Să facă ceea ce fac din plăcere. Apoi, consistența și o atitudine pozitivă fac diferența.
B.Ș.P. :Deși ai absolvit facultatea în București, o parte dintre studii le-ai facut la Universitatea din Padova. De ce acolo? Ce diferențe ai remarcat între sistemul de învățământ din Italia și cel din România? Încotro i-ai îndruma pe liceenii de azi?
G.P.: Am ales Padova pentru oportunitățile de acolo. Căutam un master mai flexibil, să îmi îmbunătățesc și cunoștiințele pe partea de infomatică/ inteligență artificială, deoarece, ca cercetător, sunt absolut necesare în orice domeniu. Am găsit în Padova un program de master care se numește „Physics of Data”.
Mi-a plăcut foarte mult că puteam eu să îmi aleg ce cursuri vreau să fac, lucru pe care nu îl puteam face în România. Apoi, am observat că s-a pus accent pe practică și colaborare interdisciplinară – am avut multe proiecte în echipe și cred că a fost un lucru bun.
Dar ce mi-a plăcut cel mai mult a fost atmosfera de acolo. Fiind un master internațional, am avut colegi din diferite țări și am legat multe prietenii. Încă ne mai vizităm și după absolvire. Cu siguranță, recomand o astfel de experiență, dar nu pentru că „e mai bine decât în România”, ci ca experiență culturală.
B.Ș.P.: Fizica și astronomia sunt marile tale pasiuni. Totuși, ce alte preocupări mai ai?
G.P.: Multe. Mereu îmi place să încerc lucruri noi. De exemplu, în al doilea an de master am avut ocazia să fac cursuri de canotaj și am făcut câteva săptămâni bune. Îmi place să călătoresc, să vizitez orașe și țări în care nu am mai fost și să le înțeleg istoria. Și, evident, după doi de ani de locuit în Italia, îmi place să gătesc tot felul de paste.
B.Ș.P.: Ești implicat într-o mulțime de proiecte. Cum reușești să le gestionezi pe toate? Cum arată o zi din viața ta?
G.P.: După cum a zis doamna profesoară de engleză când eram clasa a XII-a: Timp este suficient, trebuie doar să-ți faci timp.
B.Ș.P.: De multe ori auzim în rândul tinerilor exclamația „Urăsc școala!”. Majoritatea își exprimă deschis dorința de a termina cât mai repede studiile. Mai tărziu, însă, mulți dintre aceiași copii, deveniți adulți, vor să se întoarcă la școală și își amintesc cu plăcere de clipele petrecute pe băncile liceului. George, ție îți este dor de perioada când erai elev al liceului?Care sunt momentele din timpul liceului de care îți aduci aminte cu cel mai mare drag?
G.P.: Îmi e dor de olimpiade, de atmosfera de acolo. Olimpiada nu este doar despre o disciplină anume, este despre o întreagă comunitate care se formează și în care se leagă prietenii foarte strânse.
B.Ș.P.: Venind vorba de amintirile din timpul școlii, există un cadru didactic care te-a influențat în mod deosebit?
G.P.: Am încercat să fiu atent la toate orele și să învâț câte ceva de la fiecare profesor. Nu neapărat despre disciplina predată. Informațiile există, le găsim pe Internet sau întrebăm ChatGPT. Aptitudinile și modul de a gândi sunt mult mai importante. Cel mai mult timp l-am petrecut cu doamna profesoara de fizică Adina Dogărescu, deci probabil ea m-a influențat într-un procent mai mare.
B.Ș.P.: Sunt convins că și în prezent ai aceeași dorință de cunoaștere pe care o aveai și atunci când erai elev. Care ar fi cartea pe care o recomanzi elevilor însetați de cunoaștere?
G.P.: …Până mă decid, aveți timp să citiți cea mai apropiată carte.
B.Ș.P.: Trecutul și prezentul tău sunt strălucite. Ai avut o mulțime de realizări demne de a fi menționate. Aș vrea, totuși, să știu ce planuri de viitor ai.
G.P.: Momentan, lucrez ca asistent de cercetare în cadrul misiunii spațiale „Hera” a Agenției Spațiale Europene. Mă ocup cu algoritmii care procesează datele ce vor fi achiziționate de una dintre camerele de pe satelit, sunt un fel de astro-programator. Misiunea se va încheia în câțiva ani și mă voi concentra pe această temă la doctorat. Cam acesta este planul meu principal.
Viața lui George Prodan este fascinantă. Îi sunt recunoscător pentru timpul pe care mi l-a acordat în încercarea de a-l înțelege mai bine și, prin el, de a ne apropia de secretul performanței. George ne-a demonstrat că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face este să-ți găsești adevărata pasiune și să reușești să o transformi într-o carieră pe care o vei iubi.
Joi, pe 13 iunie, Sergiu Darie Medeșan, fost mircist și actual jucător de tenis, a fost invitat în Amfiteatrul „Coriolan” pentru a le vorbi elevilor despre ce înseamnă să faci sport de performanță și să înveți în același timp, despre ce înțelege el prin visul american, despre experiența lui din România în comparație cu cea din SUA.
După ce a câștigat câteva turnee interne și internaționale, la simplu și la dublu, în 2017 Sergiu Medeșan, pe atunci elev în clasa a XII-a la CNMB, a fost admis la Academia de Tenis BTT, continuându-și studiile la European International School of Barcelona. Au urmat studiile universitare în SUA, perioadă în care a jucat tenis în NCAA Division 1. În prezent este Head Tennis Coach la Break Tennis Club Mamaia.
Dorindu-ne să aflăm cum începe cariera unui tenismen, dar și ce înseamnă să trăiești în țara viitorului, i-am pus câteva întrebări lămuritoare. Redăm, în cele ce urmează, răspunsurile sale.
Redacția ZAA: Sergiu, privind în urmă, îți amintești când ai descoperit că tenisul reprezintă mai mult decât o pasiune pentru tine?
S.M.: La vârsta de nouă ani și jumătate sau zece, în momentul în care am fost copil de mingi la un eveniment foarte mare din Constanța, ATP Challenger. Văzând nivelul la care erau jucătorii și cum erau aclamați de fani, de suporteri, m-am simțit motivat și mi-am spus că asta vreau să fac toată viața. Mi-am spus că vreau să ajung jucător de tenis profesionist.
Redacția ZAA: Asta a implicat mult efort și multă ambiție. Cum a fost să îmbini educația cu sportul în timpul liceului și al facultății?
S.M.: În timpul liceului a fost foarte greu. Știam în ce mă bag, știam că la CNMB, un liceu de prestigiu, va fi greu să îmbin sportul de performanță cu școala. Dar am reușit să fac acest lucru cu ajutorul părinților, bineînțeles, dar și al profesorilor, care m-au înțeles și m-au susținut pe tot parcursul acestor ani (chiar din clasa a cincea, când am venit prima oară la CNMB). Deși programul meu era foarte strict, am reușit să învăț pentru fiecare materie, dar și să îmi continui antrenamentele de tenis. Bineînțeles, n-am fost șef de promoție, nu luam doar note de 10, dar am putut să mă mențin pe linia de plutire și să trec cu bine.
Redacția ZAA: Cât de grea ți s-a părut tranziția de la juniori la profesioniști?
S.M.: În tenis, tranziția aceasta e ca traversarea unui teren minat. La juniori este abordat un anumit stil de joc, iar când intri la profesioniști, intri într-un alt sistem, deficitar după părerea mea. La primele turnee în care joci, dai foarte des peste jucători de cel puțin 25 de ani, cu mai multă experiență, pe care e greu să-i învingi dacă nu ai deja un nivel avansat și o echipă în spate care să te ajute.
Redacția ZAA: Cât de mult a contribuit statul la realizarea visului tău? A fost vorba doar de muncă individuală?
S.M.: Din păcate, a fost doar muncă individuală. Părinții s-au ocupat de costuri și s-au implicat în pasiunea mea. Îmi doresc să văd în viitor o federație de tenis ca în Spania, Italia, Franța sau ca în alte țări unde statul se implică în carierele sportivilor și face programe pentru juniorii talentați. Tenisul este foarte costisitor și, din păcate, mulți oameni din România, cum sunt și părinții mei, nu își permit neapărat să se ocupe de costurile impuse de practicarea tenisului de performanță. Dar, cu sacrificii și chinuri, și cu datorii, părinții mei au reușit până la urmă să mă ajute să ajung la un nivel înalt.
Redacția ZAA: Datorită acestor eforturi și performanțelor tale ai ajuns să joci tenis în Statele Unite. Cum ai descrie, în câteva cuvinte, visul american?
S.M.: Bună întrebare. În primul rând, nu este așa cum cred cei care nu au vizitat deloc America. Există păreri bune și păreri proaste. Părerea mea este că SUA prezintă multe avantaje în ceea ce privește studiile și sistemul, implicarea și finanțarea pentru sport și educație. Ești sprijinit să te dezvolți, să înveți foarte multe lucruri de actualitate, care te vor ajuta în viitor. Pe de altă parte, America nu este un loc în care să poți trăi cu adevărat. Dezavantajele sunt multe: nu ai viață socială, mâncarea este foarte nesănătoasă (cred că știți cu toții câte ceva despre mâncarea făcută în laborator la ei), e un mediu foarte periculos, din cauza controlului limitat asupra armelor, și multe altele, din păcate. Ar fi multe de spus și pe tema activismului și a reverse racism-ului, de care multă lume nu știe… Nu mai intru în detalii.
Redacția ZAA: Întorcându-ne pe meleagurile noastre, cât de greu ți se pare să faci performanță într-un sport în România?
S.M.: Foarte greu. Nu avem infrastructură, nu avem nimic organizat. De exemplu, în tenis sunt implicate mai multe aspecte: strategia abordată pe teren, pregătirea fizică (chiar dacă nu pare, să alergi dintr-o parte într-alta a terenului necesită mult efort și rezistență!), kinetoterapia, recuperarea fizică adică, mental coaching și așa mai departe… Este greu să te antrenezi pentru așa ceva în România.
Redacția ZAA: Din punctul tău de vedere, ca jucător experimentat și, mai nou, ca antrenor, care este proporția talent/ muncă în tenis?
S.M.: Sută la sută muncă. Munca este, de fapt, talentul, și nu doar în tenis, ci în tot ceea ce faci. Trebuie să te antrenezi zi de zi și să muncești la maximum pentru ceea ce îți dorești. Nu există jucători care joacă doar din talent.
Redacția ZAA: Cu ce gânduri intri pe terenul de tenis?
S.M.: În primul rând, îmi propun să mă simt bine de fiecare dată, să mă bucur de fiecare moment, dat fiind că tenisul este ceea ce iubesc, ceea ce fac de când eram mic, practic viața mea. Iar în momentul de față, îmi doresc să pot învăța cât mai mulți copii, dar și adulți, arta tenisului și să-i văd jucând cât mai bine în turnee.
Vineri, 8 iunie 2024, a avut loc în „Coriolan” reunirea promoției care a absolvit liceul nostru acum 40 de ani. Actualii de la o clasă de-a VIII-a i-au întâmpinat pe vechii mirciști și pe câțiva dintre profesorii lor intonând Gaudeamus Igitur și formând cu fire lungi de trandafir o arcadă pe sub care aceștia au intrat în colegiu.
Împinse de curiozitate, ne-am strecurat alături de ei în amfiteatru, având în minte câteva întrebări: Cum era viața de licean în „Mircea” anului 1984? Cât de mult și cum s-a schimbat învățământul românesc? E adevărat că liceul și profesorii influențează semnificativ drumul cuiva în viață? Consideră vechii mirciști că ar fi ajuns în același loc dacă ar fi studiat la un alt liceu?
Întâlnirea a început cu un scurt discurs al domnului director Vasile Nicoară, care a inițiat un moment de reculegere pentru cei care, din păcate, nu mai sunt printre noi. Apoi șase dintre profesorii generației prezenți la festivitate, printre care și doi foști directori, au vorbit emoționați despre școală, despre pasiunea lor pentru limba și literatura română, pentru limba engleză, germană, chimie și matematică, despre plăcerea de a-i învăța pe tineri și despre onoarea de a preda în acest liceu.
Foștii elevi au primit, pe rând, cuvântul. Din amintirile lor, ne-am creat imaginea tabloului mircist de acum 40 de ani: aceleași năzbâtii de adolescenți (în care ne-am regăsit), aceleași practici insidioase și inventive (de care profesorii se prindeau exact când nu era cazul), aceeași pasiune nebună pentru a învăța cât mai mult, dar și pentru a râde cât mai mult. Știați că toaleta băieților era numită „Junimea”, după celebra societate culturală? Deși poate că modelele ni s-au schimbat puțin… (rămâne de gândit dacă în bine sau în rău), esența vieții de mircist a rămas aceeași.
Foarte frecvent s-a afirmat că liceul nostru poartă un halou spiritual, că prin clădirea lui solemnă bântuie un spirit al cunoașterii care pune stăpânire pe fiecare generație și o îndeamnă să-și dorească mai mult. O impresie comună este aceea că în acest loc, în care au pășit personalități precum Camil Petrescu, I.L. Caragiale, Mihail Sadoveanu și George Enescu, există o atmosferă gravă, spirituală, atât de intelectuală, cum a glumit cineva, încât chiar și elevii fac glume intelectuale.
E adevărat că liceul și profesorii influențează semnificativ drumul cuiva în viață?
Circulă tot mai mult printre tineri convingerea că școala nu ajută la nimic. Și atunci, merită să învățăm atâta? Am direcționat problema către elevii de altădată, întrebându-i: Chiar este adevărat ce se spune despre „Mircea”, că pe absolvenți îi ajută mult faptul că au terminat acest liceu? După ce am asistat la întâlnire, dubiile ne-au fost spulberate. Ne este clar că răspunsul la toate întrebările este DA. Redăm câteva opinii pe acest subiect, culese din discursul celor prezenți:
„Există o idee tot mai promovată în zilele acestea pe rețelele de socializare, și anume că nu-i suntem nimănui datori cu nimic. Nu cred că este un lucru adevărat și nici că e bine să li se spună copiilor noștri asta. Toți le datorăm profesorilor ceva din ceea ce suntem azi. Pentru noi ați rămas (cu referire la profesorii prezenți) niște modele de neatins.”
„Drumul nostru profesional a început când am intrat la liceu.”
„Profesorii și-au pus amprenta asupra noastră și acest lucru ne-a ajutat toată viața.”
„Nu aș fi ajuns aici fără Mircea. Volumul de cunoștințe pe care l-am acumulat în anii de liceu mi-a oferit convingerea că orice problemă poate fi rezolvată.”
O lecție pentru noi și un mesaj contrar meme-urilor de pe TikTok și Instagram a fost că matematica este, până la urmă, de folos. Toți participanții la întâlnirea festivă au declarat că listele ei nesfărșite de ecuații diferențiale, derivate, integrale etc. i-au ajutat enorm .
Cât de mult și cum s-a schimbat învățământul?
Interesate de părerea foștilor mirciști, actuali părinți și unii dintre ei profesori, dar mai ales preocupate de viitor, i-am rugat pe câțiva dintre aceștia să ne împărtășească punctul de vedere legat de evoluția învățământului românesc în(tre) timp:
„Mie mi se pare că s-a schimbat mult autoritatea pe care o au profesorii. Atunci profesorii chiar aveau o altă autoritate față de cum stau lucrurile în prezent. Pentru că noi acum suntem în ipostaza în care avem și noi copii, putem compara și vedem o diferență foarte mare”.
I-am adresat aceeași întrebare domnului Constantin Caragea, profesor de matematică, director al liceului nostru între anii 1996 și 1998, care ne-a răspuns: „Stăm mult mai rău, după părerea mea. Profesorii sunt indulgenți; noi eram, eu cel puțin, intransigenți, lăsam și corigenți și repetenți… N-am auzit de așa ceva de mult. Greșeala a fost când s-a decis să se țină seama de notele din liceu la admiterea la facultate. Atunci a început dezastrul.”.
Interesant cum două generații diferite (a foștilor profesori și a foștilor lor elevi) ne-au dat răspunsuri atât de asemănătoare. A devenit școala o goană superficială după note, singurul motiv pentru care mulți o mai frecventează, iar profesorii se simt presați să le pună note cât mai mari? Și totuși, ne plângem că ne este foarte greu…
Am părăsit întâlnirea destul de emoționate, recunoscătoare că i-am fost martore și, poate, puțin îngrijorate să conștientizăm, o dată în plus, că timpul este de neoprit. Nu am putut să nu ne întrebăm: oare așa vom fi și noi peste 40 de ani? Vom aprecia și noi atât de mult matematica pe care azi ne chinuim atât să o învățăm? Vor veni oare și la reuniunea noastră doi redactori de la Zări, împinși de spiritul mircist care sperăm că nu va dispărea niciodată, preocupați de viitor și curioși să afle cum era să fii elev la „Mircea” în 2024?
Săptămâna Verde, devenită pentru noi Albastră ca marea, ne-a purtat pe la porțile casei cu iederă de pe Bulevardul Mircea, la sediul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (spuneți repede de trei ori!).
De ce? Pentru că, am constatat noi cu stupoare, de vreo câțiva ani copilul care aleargă spre mare se împiedică pe plajă cu tot cu înghețată. De ce? Pentru că s-a înnisipat Litoralul. De ce? Vă spunem acum în două cuvinte: eroziunea costieră. Cauza tuturor cauzelor este dinamica profilului costier, dată de labilitatea nisipului. S-a calculat că, fără intervenția antropică, evoluția în timp a liniei țărmului este în defavoarea uscatului. Puterea apei ne-ar lăsa, și încă foarte curând, fără spațiul protector și atenuant dintre zona de deferlare a valului și zona noastră de activitate. Am aflat așadar că, după ultimele lucrări de amenajare, plaja s-a făcut cât vezi cu ochii nu pentru a lărgi aria de funcționare a RATC-ului, ci pentru a ne lăsa să visăm că vom putea și în viitor să ne ducem de mânuță nepoții la plajă.
Trecerea de la teoria complicată la practica mult criticată (de turiști) a fost și este o bătălie dusă de o echipă numeroasă, devenită un organism eficient. Este echipa de la instituția vizitată de noi, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (spuneți repede de trei ori!). Aici am colindat, împinși de impulsul euristic, cele două laboratoare, de chimie (unde am privit cu ochii mari reacțiile cromatice) și de biologie (unde în lumina microscopului ne-au dansat obiectele de studiu), apoi am luat loc în sala de ședințe și am fost puși meticulos la curent cu problematica mediului în care viețuim alături de pelicanii creți, egrete mici și mari, castori și câte un (pui de) somn.
Curioși fără leac și dornici să diseminăm ce-am aflat noi la ABADL, ne-am lansat într-un interesant dialog cu dl Nicușor Buzgaru, managerul proiectului bifazic Reducerea eroziunii costiere, derulat între anii 2014-2020. Îl redăm aici ca să înțelegeți și voi de ce azi traversarea plajei până la valul mării s-a transformat într-o excursie în sine.
Redactorul Zări Alb Astre: Cu câțiva ani în urmă, utilajele grele luau cu asalt apa mării și nisipul, iar azi plajele noastre arată altfel. De ce nu putem lăsa natura să-și desfășoare cursul firesc, ca până acum vreo două secole?
Dl Nicușor Buzgaru: Pentru că evoluția antropică este legată de amenajarea spațiului în care ne desfășurăm viața. Nu există nicio inițiativă umană și nicio organizare socială care să nu aibă absolut niciun impact asupra mediului înconjurător. Dimpotrivă, o condiție esențială pentru dezvoltarea umanității este exact aceea de a modifica spațiul natural, astfel încât acesta să poată răspunde mai bine nevoilor proprii. Diferența față de trecut vine din răspunsul la întrebarea dacă această modificare este sau nu substanțială și dacă este justificată.
R.Z.A.A.: Deci nu creăm noi o problemă ca să o rezolvăm ca exercițiu, ca să demonstrăm că putem?
N.B.: Din păcate, uneori s-a întâmplat și acest lucru în istorie. Nu e niciun secret că au fost și proiecte care au fost făcute din grandomanie, dar, în contextul nostru, în ceea ce noi administrăm în domeniul apelor, nu avem parte de astfel de lucrări.
R.Z.A.A.: Cum ați asigurat bunul mers al proiectului, ce dificultăți ați întâmpinat și cum le-ați gestionat?
N.B.: Bunul mers al proiectului se asigură, cel mai simplu spus, cu foarte multă muncă și cu o echipă dedicată, extinsă. Sunt implicate multe persoane în cadrul proiectului, practic sunt chiar două generații care au lucrat. Primii colegi cooptați au început deja să se pensioneze, deoarece sunt aproape treizeci de ani de când se acționează pentru ca noi, de câțiva ani, să putem vedea lucrările efective pe plajă. Totuși, partea de pregătire, partea de obținere a finanțării, partea de proiectare și de studiu de fezabilitate sunt proceduri cronofage, dar am reușit să le depășim cu un efort susținut al întregii echipe de specialitate, încât suntem astăzi în situația de a observa execuția lucrării în condițiile cele mai bune (vrem noi să credem).
Ca dificultăți, există, bineînțeles, o sumedenie de obstacole instituționale cu care orice proiect se întâlnește și cu care orice manager se poate mândri/ plânge (chiar din școală învățăm că vom avea piedici), dar nu acestea au fost cele mai importante. Am avut lucruri de intâietate, probleme care au fost puse pentru prima dată la noi în țară, cum ar fi translocarea unor specii dintr-o arie în alta, mutarea unor habitate în întregime, crearea de recife artificiale, modelarea tridimensională a structurilor hidrotehnice marine. Toate au fost în premieră provocări frumoase, plăcute, care ar trebui să-i stimuleze pe viitorii ingineri aspiranți să abordeze acest domeniu extrem de larg și foarte, foarte interesant.
R.Z.A.A.: Cântecelul zice că „Podul de piatră s-a dărâmat”… totuși. Ne putem încrede liniștiți în garanția oferită de rezultatele proiectului? Este acum țărmul nostru „mai trainic și mai frumos”?
N.B.: Da, trebuie să ținem minte că proiectarea a fost realizată pe baza unor parametri cu 20% mai duri decât orice măsurătoare înregistrată. Am văzut concret acest lucru în noiembrie anul trecut, atunci când furtuna care a făcut ravagii în alte zone cu deschidere la Marea Neagră nu a avut niciun efect în sectoarele deja amenajate.
R.Z.A.A.: Domeniul în care activați este unul de nișă. Ce v-a determinat să alegeți managementul costier?
N.B.: Managementul costier este, într-adevăr, un domeniu de nișă, în special în România. Alte țări care beneficiază de zone costiere mai extinse decât noi bineînțeles că au și un regim special pe parte educațională, pe partea de formare de specialiști, numărul cărora este mult mai mare. De aceea, noi, de exemplu, am apelat la expertiza din strâinătate, în special din Olanda, dar nu numai, avem schimburi cu specialiștii din Japonia, SUA, Franța și Italia, deși Delft reprezintă vârful de lance în domeniul protecției costiere, în momentul de față.
Acest domeniu, fie el de nișă și redus la noi, este foarte important, pentru că din anii ’90 s-au pierdut cele mai multe cunoștințe pe care noi le dețineam, s-a schimbat generația de specialiști, iar inginerii care au lucrat anterior în construcții hidrotehnice nu mai sunt în activitate la momentul de față, deci era necesar ca această nișă să fie completată. Nu a fost prima mea opțiune, dar în cadrul instituției noastre încă se mai practica rotirea de cadre (sunt puține domenii în care nu am activat în scurta mea experiență de cam 16 ani din cadrul ABADL), iar managementul costier este ultima etapă, pe care am început-o în 2019. Trebuie să vă spun că mi-am perfecționat cunoștințele pe parcurs cu acest proiect, de aceea am lucrat cu experți din mai multe institute de cercetare, care ne-au adus rapoartele lor. Din fiecare modelare și studiu de valuri și de vânt am avut ceva de învățat. Astăzi mă pot mândri că sunt unul dintre specialiștii țării.
R.Z.A.A.: Ce calități ar trebui să aibă un aspirant la acest sector de activitate? Poate alege oricine această meserie?
N.B.: Un aspirant trebuie să aibă, în primul rând, perseverență. Dorința de a reuși este cerința principială. Apoi totul se rezolvă cu suficientă muncă și practică, dacă plecăm de la Repetitio est mater studiorum. Este un domeniu creat de oameni și care va putea fi îndeplinit de oameni, deci nu este ceva supraomenesc sau ceva de care ar trebui să ne temem. Este un proiect extrem de frumos, este un domeniu frumos și interesant; abia începem să înțelegem anumite interacțiuni, pentru că, dacă doriți, momentan pachetele de software care se utilizează pentru modelarea acțiunii valurilor și curenților sunt încă în proces de perfecționare de la un an la altul. În momentul de față există o cercetare detaliată prin care se percepe inclusiv influența bulelor de aer din masa de apă care se mișcă: sunt două fluide de densități diferite care au o interacțiune și care intră în contact în moduri pe care abia acum începem să le înțelegem. Dorim să ajungem la un nivel de rafinare foarte bun al acestor modele. E foarte interesant acest domeniu, fie ca cercetare, fie ca inginerie, fie ca lucrări: sunt niște construcții pe care le vede toată lumea, care devin structuri publice și care, peste ani, pot fi admirate sau arătate cu degetul de generațiile mai tinere. Uite, aici am fost și noi și am pus și noi o piatră.
R.Z.A.A.: Este un domeniu de lucru solicitant. Ne-ați povestit, de exemplu, că în sezon mentenanța litoralului face numai noaptea sau că trebuie să interveniți prompt în urgențele de mediu. Trăiți tot timpul „La cumpăna apelor” (titlul unui volum de versuri de Lucian Blaga)?
N.B.: Eu nu mai fac parte din departamentele care se ocupă de acest lucru, dar, da, avem partea de intervenție în situații de urgență, colegii care sunt specializați și care alături de Inspectoratul pentru Situații de Urgență sunt pregătiți să facă intervenții la orice oră, atunci când fenomenele meteorologice periculoase se manifestă. În domeniul apelor vorbim despre furtuni puternice, însoțite de precipitații însemnate, vorbim de gheață și de depunerile ei care se pot produce la malurile apei, fie curgătoare, fie stătătoare. Avem colegi care sunt pregătiți să intervină și care o pot face cam oricând. N-am putea spune că trăim chiar la cumpăna apelor, deoarece am dezvoltat un sistem destul de complex de avertizare și avem, în general, cu excepții bineînțeles, timp să ne pregătim pentru situațiile acestea.
R.Z.A.A.: Cum se poate implica cetățeanul X în protejarea mediului la care vegheați activ?
N.B.: Pentru protejarea mediului în general și în directă legătură cu apele, aș începe cu cel mai mic pas, așa cum încep cele mai lungi călătorii.
Acesta ar fi un lucru care ne caracterizează, din păcate, ca rasă: Nu suntem capabili să ne gestionăm deșeurile. Și nu vorbesc despre tineretul din România, despre români, pe absolut tot Globul se întâlnește, mai mult sau mai puțin substanțial, această problemă care este principalul mod prin care oamenii de rând, ca mine și ca voi, influențează, cu sau fără bună știință, mediul înconjurător. Orice deșeu care nu ajunge într-un recipient special și care nu intră pe fluxul de depozitare corespunzătoare va ajunge pe sol, care reprezintă un capăt al unui bazin hidrografic (din punctul nostru de vedere, al gospodarilor de ape), al ariei pe care un curs de apă își are rezervorul, zona din care își cumulează afluenți, și atunci, fără să ne dăm seama, poate pentru că l-am aruncat pe stradă, pe asfalt, pe șosea, deșeul ajunge, la prima ploaie, să fie purtat de ape și să pătrundă în emisar (așa numim noi cursul de apă care primește apele murdare). Din cursul acela mic va tranzita, poate, către unul mai mare, va ajunge într-un lac, se va opri într-un baraj, într-un pod și va genera acele situații pe care le vedem la televizor mai des decât mi-ar plăcea să accept. În fenomenele de inundații putem observa până unde a ajuns apa după urma de deșeuri care rămâne, este un indicator care ne ajută la constatări, dar care, totodată, ne arată că avem o gravă problemă în gestionarea deșeurilor.
Cred că acesta este primul, cel mai simplu și cel mai important pas de urmat: trebuie să avem grijă ce facem cu resturile activităților noastre. Când vom învăța să le gestionăm corect cu toții, deodată vom observa că lucrurile se vor schimba. Sunt sute de mii de metri cubi de deșeuri care se generează pe plajă în fiecare zi. Este un volum foarte mare, iar logistica colectării și transportului este foarte complicată, pentru că discutăm de o zonă de plajă. Dacă fiecare și-ar face partea, am beneficia cu toții de niște plaje mai libere, mai curate, mai verzi, dacă vreți.
R.Z.A.A.: Un mesaj pentru mirciștii care vor să salveze planeta?
N.B.: Exact acesta este mesajul: nu ne trebuie pași majori, de tipul „de mâine să nu mai consumăm curent sau să nu mai ardem deloc cărbune”. Hai să plecăm cu pași mici, să-i înțelegem și să-i adoptăm ca atare. Să avem mare grijă cu ambalajele de unică folosință care au devenit un trend, o modă, care nici nu existau în epoca comunistă. Ele ne dau lejeritate, ne conferă libertate de mișcare: avem sticla noastră de suc sau de apă plată cu care mergem până unde ni se face sete. Numai că după aceea avem o problemă, trebuie să gestionăm un deșeu. Ce facem cu restul acela pe un traseu montan, unde nu sunt amenajate locuri speciale, pentru că nu se pot presăra pe toți munții pubele?
Bun, haideți să învățăm lucrurile acestea, să îi învățăm și pe alții. Să promovăm cu pași mărunți responsabilitatea. Nu este vorba de o schimbare radicală a vieții, ceva de neacceptat, cum ar fi, de pildă, să-i convingem pe șoferi să treacă de la mașină la bicicletă, ceva extrem de greu. Dar să convingem pe cineva să ia un PET și să-l pună întotdeauna la coșul de gunoi sau să-l țină în ghiozdan sau unde l-a avut și când era plin, asta nu cred că e atât de complicat.
Mulțumindu-i interlocutorului nostru pentru amabilitate, tragem învățămintele potrivite. În ceea ce ne privește, în urma vizitei la ABADL am rămas mai apropiați de mediu și ne-am promis că vom face și noi ceva pentru albatroși și păstrăvi. Să nu uităm de povestea rabinului care voia să schimbe lumea și care a înțeles că, dacă s-ar fi schimbat pe sine, familia i-ar fi urmat exemplul, apoi la fel ar fi făcut orașul și țara lui. În cele din urmă, lumea întreagă s-ar fi schimbat.
Aflată în pragul absolvirii, Maria Stan rămâne o prezență pregnantă în spațiul CNMB prin multele ei performanțe academice și sportive, dar și prin experiența acumulată ca președintă a Consiliului Elevilor (septembrie 2022 – septembrie 2023) și reprezentantă a lor în Consiliul de Administrație (octombrie 2023 – octombrie 2024). O activitate intensă și bogată, pe toate fronturile, am putea spune, ceea ce ne-a convins că este interlocutorul perfect pentru a surprinde spiritul mircist în polivalența lui, pentru a-l da ca exemplu și pentru a culege un fel de testimonial adresat celor ce vin din urmă.
Din curiozitatea noastră și plăcerea Mariei de a-și face un autoportret de lider s-a născut acest interviu.
Georgiana: Să începem cu rolul tău în organizațiile elevilor din CNMB. Ți-ai asumat o responsabilitate nu tocmai ușoară. Ce-aînsemnat pentru tineactivitatea în Consilii?
Maria: Rolul meu de președintă a Consiliului Elevilor și reprezentantă a elevilor în Consiliul de Administrație a fost o experiență care m-a modelat profund. Am avut privilegiul să conduc un echipaj extraordinar de colegi și prieteni dedicați, alături de care am reușit să pun în aplicare numeroase inițiative menite să îmbunătățească viața școlară pentru toți elevii. Una dintre cele mai memorabile a fost proiectul „Combinând Pasiunea cu Cariera”, prin care am adus în fața elevilor specialiști din domenii precum medicina, dreptul și psihologia. Acest proiect le-a oferit ocazia de a afla mai multe despre diferitele cariere și de a-și contura aspirațiile profesionale.
De asemenea, am organizat cu succes prima ediție a proiectului „Secret feelings”, o inițiativă care a avut un impact semnificativ asupra comunității noastre școlare. Împreună cu colegii din Consiliul Elevilor am creat un spațiu sigur și încurajator pentru mirciștii noștri, un spațiu în care să-și exprime sentimentele și să împărtășească iubirea și recunoștința față de cei dragi.
Pe lângă aceste proiecte majore, am fost implicată în organizarea unei game variate de evenimente școlare, ca festivaluri culturale, concursuri de talente și campanii de conștientizare a problemelor sociale. Fiecare inițiativă a fost planificată și implementată cu atenție, având mereu în vedere nevoile și dorințele elevilor noștri.
Experiența căpătată prin această poziție de conducere în cadrul C.Ș.E. m-a ajutat să cresc pe plan personal și să-mi dezvolt abilități precum comunicarea, negocierea și gestionarea timpului. M-a pregătit într-un mod unic pentru provocările viitoare și m-a inspirat să continui să mă implic activ în comunitatea mea.
Georgiana: Aceste activități au presupus interacțiunea permanentă cu tinerii din „Mircea” și ți-au permis să-ți faci o idee despre generația ta, raportată la altele. Ce crezi, așadar, despre generația ta?
Maria: Consider că fac parte dintr-o generație cu potențial imens, cu viziuni și idei inovatoare, o generație care poate schimba lumea în bine. Cu toate acestea, observ o tendință îngrijorătoare: Din ce în ce mai mulți tineri sunt absorbiți de superficialitatea societății contemporane, crezând că valoarea unui om este măsurabilă prin bunăstarea lui materială și prin imagine. În loc să reducem o persoană la aparențe, la doar ceea ce arată exteriorul, cred că ar trebui să ne întoarcem către esența umană, către valorile autentice și către pasiunile care ne definesc cu adevărat.
Georgiana: Să revenim la experiențele tale de licean. În ce domeniu profesional crezi că vei putea valorifica cel mai bine rezultatele lor în planul formării personale? Ce facultate vrei să urmezi?
Maria: Sunt hotărâtă să urmez două facultăți de prestigiu din București, care îmi vor permite să îmi dezvolt pasiunile și să îmi conturez cariera în domenii inovatoare.
Una dintre ele este Facultatea de Inginerie Medicală de la Universitatea Politehnica, unde sper să-mi pot pune în valoare interesul pentru științele biologice, dar și pasiunea pentru tehnologie, pentru a contribui la inovații semnificative în domeniul medical.
Cealaltă este Facultatea de Cibernetică de la ASE, în cadrul căreia sper să pot îmbina cunoștințele de informatică cu cele economice pentru a aborda provocările complexe din lumea afacerilor și a tehnologiei.
Aceste două facultăți reprezintă pentru mine oportunități extraordinare de a-mi construi un viitor solid și de a-mi urma pasiunile într-un mediu academic stimulativ și provocator.
Georgiana: Mai e puțin până le vei deveni studentă. Vei absolvi Colegiul „Mircea” la specializarea matematică-informatică, ceea ce înseamnă, cum ai sugerat, pasiune pentru științe. Adevărat?
Maria: Adevărat. Fascinația mea pentru științe nu s-a diminuat nicio clipă. Matematica, informatica, chimia și biologia m-au captivat și m-au provocat să îmi dezvolt abilitățile și cunoștințele în fiecare domeniu. Performanțele de la clasă m-au propulsat spre olimpiade (ca cea de lingvistică), iar cu ajutorul profesorilor dedicați și al colegilor am reușit să navighez cu succes prin programe academice complexe și să îmi pun bazele pentru o carieră, sper de succes, în domeniile STEM.
Georgiana: O altă latură a personalității tale s-a dedicat sportului. De obicei, performanța sportivă și cea științifică nu prea merg mână-n mână sau, în orice caz, există această prejudecată că ori ești sportiv, ori ești olimpic la cutare disciplină. Ne poți spune de unde a apărut pasiunea ta pentru sport șicum te-a influențat activitatea sportivă în viața de zi cu zi?
Maria: De la vârsta de șase ani am fost captivată de provocările și satisfacțiile practicării scrimei. Acest sport m-a învățat disciplina, determinarea și perseverența și m-a răsplătit cu numeroase premii la nivel național, atât la probe individuale, cât și pe echipe. Prin antrenamentele intense și competițiile desfășurate la nivel înalt, am dezvoltat nu doar abilități atletice, ci și calități, precum rezistența la stres și concentrarea, care m-au ajutat să exclez și în alte domenii ale vieții mele.
A urmat badmintonul, iar calificarea la etapa națională a Olimpiadei de badminton a dovedit că pot excela și în alte sporturi, nu doar în scrimă. Această diversitate a intereselor sportive m-a învățat să fiu flexibilă și adaptabilă în fața noilor provocări și să îmi extind orizonturile pentru a explora noi domenii de performanță.
Am fost și membră a echipelor de volei și baschet ale liceului, cu care am obținut premii importante la competițiile județene și naționale. Am conștientizat astfel mai intens nu doar importanța colaborării și a spiritului de echipă, ci și cât de necesar este să-mi gestionez eficient timpul și resursele pentru a atinge obiective comune.
Georgiana:Ai avut și momente de îndoială sau nesiguranță, momente când ai simțit nevoia de sprijin? Dacă da, unde l-ai găsit și cum ai gestionat acele momente?
Maria: Cu siguranță, am avut momente în viață când m-am simțit copleșită de îndoială și nesiguranță. În acele momente sprijinul familiei a fost vital pentru mine. Am învățat însă, de-a lungul timpului, că sprijinul poate veni și din alte direcții, cum ar fi prietenii apropiați, mentorii sau chiar dinăuntrul nostru, din puterea interioară și credința în propriile forțe. Gestionarea acestor momente a presupus acceptarea vulnerabilității mele, comunicarea deschisă cu cei din jur și, uneori, chiar căutarea ajutorului profesional atunci când am simțit că nu pot face față singură.
Georgiana: Cine te inspiră? Ai un model în viață?
Maria: Nu pot să identific un singur model în viața mea care să mă fi inspirat în mod exclusiv. Consider, în schimb, că de la fiecare persoană și din povestea ei de viață pot să învăț și să mă inspir. Am încercat întotdeauna să fiu din ce în ce mai bună și să îmi folosesc experiențele și valorile personale ca sursă de inspirație. Cum am mai spus, familia mea a fost și este un pilon de sprijin esențial și o sursă constantă de motivație pentru mine, iar muzica și sportul au fost mereu două elemente fundamentale în viața mea, oferindu-mi nu doar bucurie și împlinire, ci și oportunități de creștere și autodepășire.
Georgiana: Vei intra în curând într-o altă etapă a vieții, aceea de studentă, și încă la două facultăți! Va mai fi timp și pentru sport?
Maria: Da, sunt foarte determinată să îmi continui și cariera sportivă. Scrima rămâne o parte integrantă a vieții mele și îmi doresc să devin campioană mondială. Această ambiție mă motivează să muncesc din greu și să perseverez în atingerea obiectivelor mele.
Georgiana: Îți urăm să ți se împlinească dorința. Te antrenezi… cântând? Știm că faci parte și din corul CNMB.
Maria: Sunt, într-adevăr, membră a corului liceului, o experiență care mi-a oferit bucurie și satisfacție prin muzică, prin artă. Participarea la cor m-a învățat să lucrez în echipă și să îmi dezvolt abilitățile de comunicare și creativitate, completând astfel paleta mea de abilități și interese.
Georgiana: Un gând de aproape-absolvent?
Maria: Pe măsură ce mă pregătesc să închei un capitol important din viața mea de elevă, sunt recunoscătoare pentru toate oportunitățile și experiențele pe care le-am avut până acum. Cu un viitor plin de promisiuni și posibilități nelimitate, sunt hotărâtă să continui să mă străduiesc pentru excelență în tot ceea ce fac și să-i inspir și pe alții să își urmeze pasiunile și să își atingă potențialul maxim. Pentru mine, viitorul este luminos și sunt hotărâtă să fac ca fiecare zi să conteze în călătoria mea către succes și satisfacție personală.