Categorie: Profana comedia

Nu e un secret că redactorii unei reviste își doresc să abordeze subiecte care să se apropie cât mai mult de interesele cititorilor și că ei încearcă, în limitele proprii oricărui scriptor, să-i mulțumească pe toți cei care își găsesc timp să le deschidă paginile. Nu este vorba despre o dorință orgolioasă de a atrage mai mulți cititori, ci despre năzuința sfioasă de a le oferi articole care să le satisfacă nevoile intelectuale.

Spre a atinge acest scop – nobil, am putea adăuga cu un strop de mândrie – ne-am decis să aruncăm o privire literar-cinematografică asupra unui gen devenit aproape brand de țară: maneaua. Spre a nu părea părtinitori sau – și mai rău – nepricepuți sau prea puțin informați, vom lua ca puncte de referință două astfel de cântecele, unul mai vechi, și altul mai nou, ca să trecem, dacă putem spune așa, prin două decenii culturale diferite.

Din munca noastră de cercetare intensă au ieșit la iveală două aspecte esențiale. Întâi: manelele abordează două teme mari – bogăția și iubirea. Unii cantautori mai îndrăzneți își permit să trateze ambele teme în același cântec, rezultatul fiind atingerea unei probleme cu adevărat profunde: șmecheria. Doi: ca toți marii artiști, maneliștii au în minte un ascultător ideal, trăsăturile căruia, sperăm noi, vor reieși din cele ce urmează, fără să mai fie nevoie să le numim (admitem cu rușine că, deși prin munca noastră suntem somați să spunem adevărul și numai adevărul, de data aceasta ne este teamă să spunem lucrurilor pe nume).

(Nota bene! Din motive de protecție a consumatorilor și pentru că nu vrem să fie nevoie să se recurgă la practica insidioasă a cenzurii, NU ne vom raporta în cele ce urmează la tema iubirii abordată în acest gen muzical.)

Rămânând, așadar, la universul tematic al bogăției, să analizăm mai întâi o manea veche. Potrivit unor specialiști ai domeniului, manelele vechi sunt cu mult superioare celor noi, maneliștii cu cariere consolidate fiind mai complexi și mai profunji.

Zboară milioanele, piesă la care au colaborat trei artiști, Nicolae Guță, Cristi Dules și Modjo, le transmite ascultătorilor un mesaj tulburător, împachetat cu măiestrie într-o multitudine de figuri de stil. Comparația milioanele/ Vin ca avioanele ne umple cerul vieții cu o imagine vizuală puternică, întărită (totuși) suplimentar, în clip, de limbajul nonverbal al lui Guță. Artistul le arată pământenilor de rând cum anume zboară avioanele, agitându-și mâinile deasupra capului și urmărindu-le cu privirea (stupefiată de propria genialitate) ascensiunea, act însă destul de derutant dacă ne gândim că versul indică aterizarea, iar gestul decolarea. Și mesajul din următoarele două versuri, Îmi umplu buzunarele/ Cu-amândouă mâinile, este clarificat prin gesturile artistului. Cu un efort de sincronizare a celor două emisfere cerebrale, el ne demonstrează cum cineva își poate umple buzunarele cu amândouă mâinile, trăgând, sugestiv, banii imaginari din fața lui spre cele două buzunare de asemenea imaginare. Nu suspectăm că manelistul crede că suferim de o insuficiență neuronală, ci doar că el folosește toate resursele artei pentru a se asigura că ascultătorii i-au înțeles pe de-a-ntregul ideile despre lume și viață.

Să ne îndreptăm acum atenția spre finalul cântecului, în care un deget arătător ridicat subliniază o metaforă inedită: dușmanii sunt niște șoricei care chițăie (aici, Guță ne surprinde iar deosebit de plăcut, folosindu-și degetele pentru a sugera gura unui astfel de animal micuț) și care îl urmăresc pe artist în speranța că vor putea ciuguli și ei niște 10 lei. O amenințare deloc voalată ne zguduie, totuși, puțin, întrucât pisica va fi pusă să-i halească pe acești inamici de temut. Poate că cititorii se vor întreba ce au făcut dușmanii pentru a atrage asupra lor o astfel de răzbunare fatală. Răspunsul este unul destul de simplu, care, din fericire pentru noi, nu trebuie comentat, căci e deja comunicat: ei sunt invidioși, pentru că nu au puterea banilor de care se bucură cei trei artiști (această putere de netăgăduit îi întipărește lui Cristi Dules o expresie de adâncă satisfacție pe chip, manelistul ridicându-și uneori ochii spre cer, parcă mulțumind Divinității pentru harul cu care l-a binecuvântat).

Dacă manelele mai vechi au un mesaj elaborat, dar inteligibil în cele din urmă prin explicațiile gestuale, binevoitoare, ale cantautorului, cele noi sunt caracterizate de un limbaj aproape ermetic (cititorul ne va scuza dacă nu am reușit să pătrundem în profunzime semnificația versurilor ce ne vor sluji ca exemplu în continuare).

Să ne oprim deci privirea asupra unui artist iubit în special de generațiile mai tinere: Tzanca Uraganu. Sperăm că nu vom dezamăgi așteptările nimănui când vom anunța că nu ne vom ocupa de piesa Eee Aaa, din simplul și rușinosul motiv că descifrarea noastră nu a reușit să treacă nici măcar de titlu.

În schimb, să ne uităm împreună la Șefu-i șef, cântec la care a colaborat un alt manelist apreciat, Florin Salam. Observăm încă din titlu înclinația spre hiperbolă: trăsăturile șefului sunt puse în strânsă legătură cu cele ale… șefului, obiectul fiind numit prin el însuși și deci intensificându-i-se relevanța în ansamblul cântecului. Dar maneliștii nu se limitează la un singur procedeu, talentul lor artistic lucrând în toate direcțiile estetice, de la hiperbola romantică, la teatrul absurdului. Ca să restricționeze accesul fraierilor pe strada lui, Tzanca Uraganu montează nu mai puțin de zece semafoare. Imposibilitatea atâtor semafoare pe o singură stradă vă frapează? Dar să nu uităm că totul e posibil pentru artiștii care cultivă absurdul. Nu înțelegeți cum cele zece semafoare îi vor opri pe fraieri din drumul lor? Vă cerem cu stăruință să vă amintiți că principala caracteristică a absurdului este tocmai lipsa de sens.

În continuarea operei audio-vizuale, cu o încruntare a sprâncenelor produsă de situația conflictuală dintre șef și fraieri, Florin Salam ne anunță sever că pe strada lui el face lege. Având atâta putere legislativă și administrativă (să nu uităm amplasarea semafoarelor!), autorul e, totuși, uman: suferă că autoritatea lui a fost încălcată, suferă că trebuie să-și bată capul cu noi și noi soluții. Nu putem preciza dacă suferința mimată se răsfrânge și asupra ochilor, întrucât niște ochelari negri îi ascund de privirile nemerituoșilor. Oricum, ne e clar că durerea  vine din intriga melodiei și, poate, din sforțarea incredibilă de a păstra ritmul ei.

Să ne întoarcem la tautologia șefu-i șef, care are, cum am mai decriptat, rolul de a accentua, de a intensifica și de a sublinia caracteristicile personajului muzical. Aflăm că șefu-i șef și-n pielea goală, apoi că șefu-i șef și în sandale, și, în fine, că șefu-i șef și-n pijamale. Așadar, într-o formulă mai concisă, nu țoalele îi dau valoare șefului. Remarcăm, astfel, un alt mijloc artistic care oferă expresivitate textului: paradoxul. Doi bărbați îmbrăcați în costume negre și purtând ochelari de soare, unul dintre ei cu un ceas de aur și un lanț tot de aur, cântă, fie într-o mașină indiscutabil foarte scumpă, fie în fața acestei mașini, fie în fața unui palat, fără niciun fel de sfială, că valoarea lor n-o face haina. Ei, ăsta e un paradox.

Dacă ați vizionat videoclipul piesei – și dacă nu ați făcut-o, vă încurajăm din tot sufletul să o faceți – fără îndoială că ați observat și dansul specific maneliștilor. Ca să înlăturăm orice confuzie, vom face totuși o mică descriere: picioarele sunt bine proptite în pământ (deși, uneori, dansatorul și le poate mișca, dar doar foarte puțin, schimbându-și greutatea de pe un picior pe altul sau lovind ritmic pământul), mijlocul nu trebuie rotit în niciun fel, ca să nu fie pusă la încercare talia mondială a cântăreților, iar brațele se îndepărtează de corp, neapărat, dar neapărat doar îndoite.

Din această scurtă analiză desprindem și filozofia de viață a maneliștilor care, credem noi, va face pe oricine o pune în aplicare extrem de fericit. Putem enunța, așadar, două principii de bază. Primul: De ce să da, când poți să nu? (explicație: de ce să te miști prea mult, când poți să nu o faci aproape deloc?). Și al doilea: De ce să nu, când poți să da? (explicație: de ce să nu ai bani și putere, când poți să ai bani și putere?).

Ne oprim deocamdată aici, însă munca de cercetător în domeniul prestigioasei arte a manelelor ne-a plăcut teribil și sperăm că nu vom stingheri pe nimeni dacă mințile ne vor împinge din nou spre un astfel de efort în viitor.

Citește și: Întunericul alb