zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

Facebook Instagram

Categorie: Proiecte și proiecții

Două povești despre Erasmus+

Posted on by REDACȚIA

Din motive ușor de bănuit, să participe la proiectele ERASMUS este unul dintre obiectivele multor liceeni mirciști: ei vor să trăiască nemijlocit contactul cu alte medii sociale, culturi și sisteme educaționale și să experimenteze cunoașterea „pe viu” a unor mentalități, atitudini și comportamente diferite.

Pentru a vă prezenta specificul acestor experiențe, redacția „Zări Alb Astre” a primit sprijinul documentar al dnei profesoare Florentina Gheorghe, coordonatorul programelor educative din CNMB. Am aflat astfel că…

„Proiectele Erasmus au fost inițiate în 1987, fiind destinate studenților din țări membre ale Comunității Economice Europene, care puteau merge să studieze, pentru o perioadă, într-o universitate din altă țară. Contactul cu alt univers cultural, alte metode de predare, alte stiluri de viață a condus la o schimbare importantă a mentalităților în rândul beneficiarilor acestei acțiuni. Succesul înregistrat a condus, în 1995, la extinderea lor către învățământul preuniversitar şi la colaborări instituționale prin programul Socrates. În sfera formării profesionale, finanțarea a luat forma proiectelor Leonardo da Vinci. Un al treilea proiect, al cărui beneficiar erau organizațiile non-guvernamentale de tineret, având drept scop dezvoltarea educației non formale, a luat numele Tineret pentru Europa.

În 1997, România a aderat la cele trei programe. În 2007, programele Socrates și Leonardo da  Vinci s-au reunit sub denumirea Lifelong Learning, iar în 2014 toate tipurile de proiecte finanțate de Comisia Europeană, proiecte de educație, formare şi tineret, au fost reunite sub actuala denumire, Erasmus+.

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” a participat încă de la început la proiectele Socrates, în prezent instituția fiind acreditată până în 2027 pentru derularea de activități cu finanțare din partea Comisiei Europene.

Prof. Janetta-Daniela Bărăitaru, directorul adjunct al instituției, este actualmente responsabila derulării programului de acreditare, ale cărui obiective sunt creșterea calității managementului instituțional, a gradului de asumare a rolului de cetățean activ european de către elevii școlii, dezvoltarea și eficientizarea competențelor digitale ale profesorilor, dezvoltarea competenței-cheie de cunoaștere a unei limbi moderne în vederea utilizării la clasă și în relațiile externe ale școlii, a competențelor de abordare a procesului didactic în clasele de liceu cu elevi cu cerințe educaționale speciale.

În vederea atingerii acestor obiective, elevii și profesorii participă la mobilități promovate pe toate canalele de comunicare ale instituției, site-ul liceului, grupurile de comunicare cu diriginții etc., selecția participanților realizându-se de către o comisie numită prin decizia internă a Consiliului de Administrație.

La nivel național, programul Erasmus+ este coordonat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), iar motto-ul acesteia este Transformăm Romania prin învățare.” (prof. Florentina Gheorghe)

Cele mai recente mobilități la care au participat mirciștii s-au desfășurat în Germania și Norvegia, în luna februarie a acestui an școlar, implicând două grupuri de elevi însoțiți de dna director adjunct prof. Janetta-Daniela Bărăitaru și de dna prof. Cora-Simona Târhoacă.

Despre experiențele trăite cu acest prilej ne-au povestit două dintre participante, cărora le dăm cuvântul narativ.

Altă școală, altă lume, alte perspective

de Iarina Georgescu (XI E) şi Theodora Raya Sorici (X D)

Te-ai întrebat vreodată cum este să trăiești într-o țară ale cărei tradiții și obiceiuri sunt complet diferite de cele cu care noi suntem obișnuiți? Participarea la un proiect Erasmus+ este oportunitatea perfectă pentru a primi răspunsul!

Cred că multora dintre noi ne-a trecut măcar o dată prin minte ideea de a studia în străinătate și, totuși, de multe ori am fost nesiguri, neștiind cum este cu adevărat traiul în țara respectivă. Proiectele Erasmus+ sunt una dintre cele mai ușoare și sigure modalități de a cunoaște cultura unei țări și de a afla ce înseamnă cu adevărat să interacționezi cu locuitorii acesteia.

Participarea la un astfel de proiect este o experiență unică, ce oferă oportunități valoroase de învățare și dezvoltare personală. Pentru mine și colegii mei, tema proiectului a fost „Creșterea gradului de asumare a rolului de cetățean activ european”. Așadar, în acest proiect nu am participat doar la cursuri și am vorbit limba gazdelor, ci am și învățat cum se implică cetățenii în viața comunității.

Povestea Iarinei

Aș începe prin a spune că am avut ocazia să locuiesc timp de o săptămână alături de o familie din Münsingen, Baden Württemberg, Germania și să descopăr stilul ei de viață, care, recunosc, este cu totul diferit de al nostru. A fost o provocare să ies din obișnuințele zilnice, să vorbesc doar în limba germană și să mă adaptez la un mediu cu totul nou. În perioada șederii mele acolo, nu totul a decurs așa cum mă așteptam, dar sunt mândră și recunoscătoare că am reușit să trec cu succes peste situațiile mai puțin plăcute.

Laura, eleva la care am locuit, studiază la „Georg-Goldstein-Schule” în Bad Urach. În fiecare zi am participat alături de ea la orele de curs, care aveau o structură diferită de cea românească. Elevii primeau foarte multe fișe de lucru, din care învățau teoria și erau încurajați să vorbească liber în timpul cursurilor. În cadrul activităților, am făcut cunoștință cu profesori dedicați, cu o viziune diferită asupra modului de predare și învățare, și am legat prietenii frumoase cu ceilalți elevi.

Nu pot să nu povestesc și despre excursiile interesante pe care le-au organizat gazdele noastre în fiecare zi, după orele de curs. Încă din prima zi ne-a fost prezentat orașul Bad Urach și am făcut o drumeție până la cascada Urach. În cea de-a doua zi am vizitat Metzingen, transformat din sat medieval într-un oraș modern, orientat către viitor și comerț. In zilele următoare, am cunoscut orașul Stuttgart, inima artistică a localității, dar și Muzeul Porsche! Oficialitățile din Bad Urach ne-au invitat în cea de-a patra zi la primăria orașului. În cadrul întâlnirii, primarul ne-a explicat ce înseamnă să fii cetățean al landului Baden-Württemberg și cum a reușit Bad Urach să prospere de-a lungul secolelor. În următoarea zi, am vizitat orașul studențesc Tübingen, unde se află una dintre cele mai vechi și prestigioase universități ale Europei.

Ultima zi am petrecut-o alături de familia-gazdă, vizitând Münsingen. Seara au venit prietenele Laurei la ea acasă și am făcut un movie night pe cinste!…

Cascada Urach

Povestea Theodorei

Am fost găzduiți, în perioada 9-15 februarie 2025, într-o comunitate mică, dar primitoare, în ciuda temperaturilor scăzute, din Engerdal, Norvegia.

Mobilitatea, posibilă datorită Acreditării Erasmus, a avut drept obiectiv principal dezvoltarea atitudinii de cetățean european activ a participanților și, ulterior, a comunităților din care provin. Totuși, chiar dacă acest obiectiv a fost atins, consider că experiența a avut un impact și mai profund asupra mea și a colegilor mei. Această experiență ne-a oferit prilejul perfect de a crește în moduri pe care nu le credeam posibile. În rândurile următoare, vă invit să citiți povestea noastră în Norvegia, privită din perspectiva mea.

În cele patru zile petrecute alături de familia gazdă, m-am simțit ca mezinul dintr-un basm atipic, pentru că nu exista balaur, ci doar aventură și o atmosferă magică, creată de oamenii minunați și de natura liniștită și fascinantă. Chiar din prima seară, gazdele au făcut tot posibilul să-mi prezinte cultura tradițională norvegiană. Am fost întâmpinată cu o tocană de elan, pentru care aș face din nou drumul de 20 de ore, cu muzică tradițională cântată la acordeon și vioară și, bineînțeles, o demonstrație a faimosului dans polka, pe care am ajuns să-l dansez alături de ei.

Programul zilelor noastre a fost bine structurat. După-amiaza, după orele de curs, la care participam – cum ar fi științele, norvegiana sau tâmplăria – aveam activități prin care descopeream mai bine cultura norvegiană. Apoi, urma timpul liber petrecut alături de gazdele noastre. Luni, ne-am cunoscut școala și, treptat, am început să înțelegem cu adevărat stilul de viață al norvegienilor. Ascuns în inima pădurii, liceul avea de toate: săli de clasă spațioase, dotate cu table smart, piscină, atelier de cioplit, traseu de schi și laborator gastronomic. Să vă spun sincer, școala lor merită cu siguranță un articol separat.

Totuși, nu dotările m-au impresionat cel mai mult, ci atitudinea lor față de conceptul de educație.

Pe lângă formarea abilităților practice și de supraviețuire, preocupare esențială, având în vedere condițiile meteorologice dificile, un alt aspect important este accentul pus pe comunitate, altruism, incluziune și dezvoltarea stimei de sine. Această mentalitate se reflectă în aproape toate aspectele vieții școlare, de la atitudinea profesorilor, până la structura curriculum-ului. Un exemplu relevant este cursul „Curaj”, la care am participat după vizitarea instituției. Acolo, pe lângă exerciții de colaborare, am avut parte și de activități de reflecție și autocunoaștere. Așa că, atunci când, la ora de educație fizică, străină hainelor de schi și clăparilor, am rămas în urmă, Siri, gazda mea, nu a ezitat să mă ajute. Cu multă răbdare, strădanie și, bineînțeles, râsete, am reușit să parcurg  traseul pe care colegii noștri norvegieni îl terminau cu ochii închiși.

Următoarele zile au trecut mai repede decât mi-aș fi dorit: ne-am dat cu snowmobilul, am vizitat un popas tradițional, vechi de peste 300 de ani, am văzut haine populare, obiecte folosite de strămoșii gazdelor noastre pentru a supraviețui iernilor aspre, specii rare de cai și câini și am gustat mâncăruri tradiționale. Aflat la marginea unui lac înghețat, acest Eden al istoriei și culturii a fost o experiență de neuitat.

În ultima zi petrecută alături de gazde, cei care acum ne erau prieteni, am vizitat orașul Røros, parte a patrimoniului cultural UNESCO. Gazdele noastre ne-au povestit legende despre catedrala și minele orașului, explicându-ne cum era viața de zi cu zi pe vremea când acestea erau în funcțiune. După o plimbare lungă și un popas pentru suveniruri, am plecat spre ultima destinație din Engerdal: Youthhouse, un loc unde tinerii de toate vârstele se întâlneau pentru a socializa și a se simți bine. Emoțiile erau puternice, știind că aceasta era ultima noastră seară împreună, dar am reușit, totuși, să ne distrăm.

În dimineața următoare, a venit momentul să ne luăm rămas-bun și să pornim spre Oslo. În capitală, am stat doar o zi, dar a fost suficient pentru a vizita Palatul, Primăria, Centrul Nobel pentru Pace și Muzeul Munch, unde ne-am bucurat de expoziția dedicată lui Edvard Munch, ce includea și celebra pictură The Scream.

Faptul că am locuit la o familie-gazdă, că am participat la orele lor de curs, că am vizitat atâtea locuri importante din punct de vedere cultural și că ne-am străduit să fim cât mai deschiși față de cultura, tradițiile și stilul lor de viață ne-a maturizat mult și ne-a oferit amintiri demne de povestit.

Așadar, în cazul în care încă te mai întrebi dacă participarea la un program Erasmus este potrivită pentru tine, eu și Iarina sperăm că, prin poveștile noastre, te-am ajutat să te decizi.

Citește și: Ascult Jim Morrison

 

20 de ani de NOI

Posted on by Sara BRIGHIDOVICI

Pentru tinerii ce au început frecventarea liceului nostru în post-pandemie (autoarea făcând parte, și ea, din această categorie), trupa de teatru a CNMB poate fi un subiect întâmpinat cu mirarea „Ce e aia, mă?”. Dar, dacă facem o plimbare în trecut, vor constata cât de important este acest proiect în istoria Colegiului și ce urmă puternică a lăsat el în sufletele absolvenților.

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la înființarea trupei de teatru NOI și, de 20 de ani (cu o scurtă pauză în timpul pandemiei), sute de elevi au avut și au parte de această experiență inedită. De ce? Pentru că acest proiect nu este ca oricare altul din liceu; nu există un manual care să dicteze ordinea lecțiilor, ci fiecare generație experimentează emoții și experiențe diferite, fapt ce se datorează atât textelor jucate, cât și coordonatorilor ce își pun amprenta asupra spectacolelor.

Teatrul este, așa cum ne-a explicat regizorul la repetiții, o oglindă a societății, iar scena este un spațiu ce ne protejează pe noi, actorii, de restul lumii. În momentele în care suntem pe scenă nu ne mai încadrăm în tiparele societății, ci noi reprezentăm societatea. Ducem la extrem tot ceea ce poate fi dus la extrem: tipologia personajelor, sentimentele, stările și reacțiile lor. Astfel se face că, de la Shakespeare, la adaptări ale Legendelor Olimpului, de la clasicii români, precum Camil Petrescu, la scrieri ale talentaților elevi din CNMB, trupa NOI a adunat un repertoriu variat  care a impresionat la numeroase festivaluri județene, naționale (Iași, Brașov, Suceava, București) și internaționale (Franța, Serbia).

Dar hai să nu ne lăudăm singuri și să vedem ce a înseamnat, de fapt, trupa, cercul, clubul (sau cum vreți să îi spuneți) de teatru NOI.

Fiecare generație a lăsat în urmă măcar un articol, o poză sau un afiș care să ateste prezența acesteia în istoria liceului, fapt care ne ajută să completăm tabloul trupei. Citind textele dedicate ei în numerele precedente ale „Zărilor”, prin anuare sau albume prezente în iubita noastră bibliotecă, nu am putut să nu observ câțiva termeni, câteva fraze recurente, de parcă fiecare creație lăsa în urmă un ecou ce se imprima în următoarele numere. Trebuie, totuși, să stabilim ceva înainte să începem cu citatele. Clubul de teatru nu este precum cercul de chimie, mate, fizică sau oricare altul. Aici nu vii, îți faci treaba, primești temă pentru acasă, și pleci. Când ajungi la prima întâlnire a trupei ți se întâmplă ceva ciudat: teatrul ori te captivează, ori te face să admiți instantaneu că nu ești făcut pentru el. Dar prima experiență este un fel de ruletă rusească: oricât de sigur ai fi că nu ești destul de talentat, poți fi prins în mrejele lui.

Pe scurt, trupa funcționează prin adaptarea unui principiu junimist: Intră cine vrea, „scapă” cine poate. De ce? Pentru că teatrul este un lucru ciudat: un organism de sine stătător, o inimă care pulsează încontinuu, o viață care există în afara fenomenelor explicabile și doar „norocoșii” seduși de el au ocazia de a simți o fărâmă din ceea ce înseamnă să trăiești pe o scenă. Altfel spus, nimic din experiența membrilor din trupa NOI nu poate fi, de fapt, explicat în cuvinte. Nu ne rămâne decât să revenim la citate.

Puteam să fiu eu fără să fiu judecat(ă) a fost enunțul pe care l-am citit cel mai des. Acesta poate reprezenta în mare măsură esența trupei, fiind mărturisirea pe care am regăsit-o chiar și când i-am întrebat pe colegii mei ce înseamnă trupa pentru ei. Într-adevăr, NOI ne-a ajutat să ne dăm jos măștile grele, convenționale, și să fim pur și simplu… noi. Ce înseamnă asta? Ei bine…

Dacă ne-ați vedea la repetiții ați crede că suntem niște imbecili, a scris unul dintre membrii trupei într-un articol din 2012. Și mă bucur să afirm că această descriere a rămas valabilă mulți ani după publicarea acelui articol. Într-adevăr, dacă ați fi o muscă pe peretele sălii unde se țin repetițiile, ați observa un grup de oameni atipici, care sar, urlă, râd cu lacrimi, plâng de frustrare, fac fel de fel de jocuri fără vreun aparent scop. Totuși, toate aceste onomatopee și activități sunt ingredientele necesare pentru pregătirea unei piese de teatru care să impresioneze și să lase o amprentă pe sufletul spectatorilor.

Habar n-am cum s-au simțit celelalte generații, dar, după câteva sute de repetiții cu colegii mei (sau fie, zeci!) pot afirma cu încredere că cele mai frumoase întâlniri sunt cele în care experimentăm o gamă largă de emoții, în care leșinăm de râs la primul joc și ne bușește plânsul când nu ne iese o scenă. Acele întâlniri la care un simplu oftat devine un elaborat moment de beatboxing, cele unde o simplă minge aruncată într-un colț devine principalul obiect de interes pentru zece minute, timp în care ne concentrăm să o pasăm de la unul la altul fără să o scăpăm, de parcă viața de Pământ ar depinde de asta.

Experiența personală în această trupă mi-a arătat că, atunci când urci pe scenă, prinzi aripi. Starea de Mi-e frică să nu mă fac de râs nu mai există, căci răspunsul imediat următor va fi Cui îi pasă?. Așa cum observa unul dintre foștii redactori într-un articol din 2018, Tu nu vei fi niciodată pe scenă. Pe scenă este personajul. Cât se poate de adevărat, căci niciunul dintre actorii de pe scenă nu duce o viață dublă, nimeni nu este ziua elev(ă) la CNMB și seara un profesor, de pildă, care nu știe dacă să accepte sau nu mită…

Lecția pe care am învățat-o de la trupa de teatru în acești ani reflectă una dintre convingerile filosofului Seneca: Ca o piesă de teatru, așa e viața: nu interesează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.

Dacă cineva mi-ar fi spus la începutul liceului, mie, un copil timorat de clasa a IX-a, că la sfârșitul clasei a XII-a voi avea în agenda telefonică 20 de oameni cu care împart niște glume la care doar noi râdem, niște referințe fără sens pe care doar noi le înțelegem și niște amintiri pe care nimeni altcineva nu are norocul să le rememoreze, nu aș fi crezut nici în ruptul capului. Credința că în clasa a X-a voi lua contact cu lumea teatrului era foarte departe de mine, așa cum era și dorința de a urca pe o scenă și de a mă transforma într-o „nebună”. Dar acest proiect m-a surprins și continuă să mă surprindă, chiar dacă nu mai merg la repetiții și nu mai am un spectacol în care să joc.

Dacă stau să mă gândesc, sunt convinsă că de 20 de ani încoace proiectul NOI surprinde fiecare suflet care ia contact cu el, căci, oricum ar fi sau n-ar fi, acesta este viu și ne mai mușcă de colțul inimii cu dinții de lapte. (parafrază după Nichita Stănescu, descriind opera lui Tudor Arghezi) Prin urmare, ce moștenire lasă trupa Noi, an de an, în istoria Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța? Mărturisirea unuia dintre foștii membri este, după mine, cel mai semnificativ răspuns la această întrebare: Îmi e dor de NOI. Îmi e dor să ne simțim vii, luminoși, liberi.

Citește și: Un pilon al matematicii românești: Prof. Univ. Dr. Radu Gologan

 

Statuete cu pisici, o conferință „oarecare” și povestea tinerilor cercetători constănțeni la Caltech

Posted on by Tudor DURDUMAN-BURTESCU

Șase adolescenți din Constanța, plini de pasiune și curiozitate pentru știință, și-au luat inima în dinți și au traversat mii de kilometri pentru a ajunge într-un colț exotic al lumii – Malaezia. Cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, acești elevi au reprezentat România la Conferința Internațională IEEE SMC din Kuching, Sarawak, un oraș unde cultura și tradiția se împletesc armonios cu modernitatea și care i-a întâmpinat cu simbolurile sale distincte – statuetele cu pisici care împânzesc străzile orașului, reflectând importanța sacră a acestor animale tenace, asemenea acestor elevi, în cultura și religia locală.

Constănțenii au fost cei mai tineri participanți la un eveniment în care mințile strălucite se întâlnesc pentru a explora granițele tehnologiei și inovației. Îndrumați de profesoara lor, Ramona Rădulescu, și susținuți de Asociația „Informatică pentru Viitor” Constanța, tinerii au avut ocazia să prezinte o lucrare care a atras atenția experților internaționali. Înarmați cu avansate cunoștințe despre inteligența artificială, algoritmi de procesare și tehnologie BCI, ei au devenit ambasadori neoficiali ai viitorului tehnologic românesc. M-am numărat cu mândrie printre ei, dar voi încerca să prezint aici performanțele echipei cu necesara detașare a unui reporter.

Pentru a face mai accesibil conținutul lucrării celor șase elevi, vom spune că echipa a cercetat modul în care atenția poate fi susținută sau optimizată în medii de învățare inovatoare, cum ar fi Realitatea Virtuală (VR) și Realitatea Augmentată (AR). Printr-o analiză detaliată a semnalelor EEG, tinerii cercetători au observat că AR are un potențial deosebit în a crește nivelurile de atenție datorită interacțiunii unice dintre elementele digitale și mediul real. De asemenea, s-a creat un sistem adaptativ bazat pe algoritmi AI antrenați (precum KNN și SVM) care ajustează factorii externi (luminozitate, zgomot, temperatură) în timp real pentru a menține concentrarea optimă.Această abordare tehnologică, bazată pe inteligență artificială și algoritmi de căutare binară, redefinește modul în care mediile educaționale pot susține atenția elevilor.

Patru dintre membrii echipei sunt elevi ai Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”: David Gheorghica Istrate, 16 ani , elev în clasa a X-a, Tudor Durduman-Burtescu, 16 ani, elev în clasa a X-a, Andrei Bucur, 15 ani, elev în clasa a IX-a și Amalia Ripiciuc, 17 ani, elevă în clasa a XI-a. Lor li s-au alăturat Robert Beu, 18 ani, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Darius Balica, 18 ani, elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Traian”. Performanța excepțională a acestor tineri nu a fost întâmplătoare, ci rezultatul unei munci susținute și al unei colaborări intense. Totul a început cu o scânteie: discuții purtate la un concurs de robotică, la care elevii asociației participaseră în trecut. Acolo au aflat pentru prima dată despre IEEE și despre posibilitatea de a participa la conferințe internaționale. Inspirată de acest vis, echipa s-a mobilizat, iar sub îndrumarea profesoarei lor elevii au reușit să transforme o simplă idee într-un proiect științific apreciat pe trei continente.

Din perspectiva personală a unuia dintre participanți, „totul a curs asemenea unor piese de domino, fiecare realizare deschizând ușa către următoarea oportunitate. Deși drumul nu a fost lipsit de obstacole, fiecare provocare ne-a făcut mai puternici și mai hotărâți. Conferința din California nici măcar nu făcea parte din planurile noastre inițiale, fiind o idee care s-a născut spontan când am aflat că Dr. Adrian Stoica, unul dintre principalii organizatori IEEE, era stabilit acolo. Ne-am gândit: Ce-ar fi să ajungem și acolo? De atât am avut nevoie. La momentul respectiv, nici măcar nu știam de existența conferinței Telepresence, care urma să fie anunțată câteva săptămâni mai târziu. A fost ca și cum universul ne-ar fi confirmat că suntem pe drumul cel bun.”

Celor șase, centrul educațional coordonat de prof. Ramona Rădulescu le-a devenit, în ultimele 6-7 luni, o a doua casă. Studiind, dezvoltând software-uri complexe, antrenând AI-uri și realizând cercetări riguroase, au petrecut mai mult timp împreună decât cu prietenii sau familiile lor. Atmosfera din echipă a fost una echilibrată – munca serioasă fiind mereu acompaniată de momente de voie bună, o combinație care i-a ajutat să-și păstreze motivația și entuziasmul.

Sursă imagine: https://observatorconstanta.ro

Întorși acasă, cei șase elevi au fost întâmpinați cu un val de entuziasm la centrul educațional unde își desfășurau activitatea. Presa a venit să se documenteze despre succesul lor, iar câteva echipe de televiziune s-au mobilizat pentru a le surprinde reacțiile la întoarcerea în țară. Atmosfera era animată, iar camerele surprindeau emoția momentului, în timp ce elevii povesteau experiențele din cadrul competiției internaționale. Fără ostentație, aceștia au împărtășit detalii despre eforturile și provocările care i-au condus către o performanță apreciată pe plan mondial.

Lucrarea acestor tineri nu a fost apreciată doar în Malaezia. Aceeași cercetare fusese prezentată anterior în cadrul unui prestigios concurs de Abstracte organizat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, captând atenția specialiștilor din România. În urma acestei prezentări, echipa a primit o propunere remarcabilă: publicarea lucrării în Romanian Journal of Medicine and Applied Informatics, ediția din 25 octombrie 2024, consolidând astfel impactul ei atât la nivel internațional, cât și în comunitatea științifică locală. După succesul obținut cu prima lor lucrare, a urmat participarea la prestigioasa Conferință Internațională Telepresence 2024, desfășurată la California Institute of Technology (Caltech), sub egida IEEE. Lucrarea lor, intitulată EEG Signal Analysis of Attention Levels in VR and AR Learning Tasks, a captivat audiența prin originalitate și aplicabilitate, deschizând noi orizonturi în educația asistată de tehnologie.

Prezentarea Research Paper-ului în cadrul programului de Abstracte Admise

Participarea la conferința Telepresence 2024 a fost o ocazie de a descoperi un mediu academic diferit, în care pasiunea pentru știință și tehnologie este esențială. Atmosfera prietenoasă și colaborativă i-a impresionat profund pe tinerii constănțeni, care au remarcat solidaritatea dintre specialiștii, doctoranzii și autorii participanți și dorința acestora de a împărtăși idei, de a oferi sprijin și de a contribui la dezvoltarea viitoarelor generații de cercetători. Evenimentul a fost o oportunitate rară de a descoperi proiecte impresionante, de la roboți subacvatici și dispozitive avansate pentru persoane cu dizabilități, până la tehnologii autonome care deschid noi perspective în domeniul științific. Vizitele la laboratoarele de ultimă generație de la Caltech, printre care și Autonomous Systems and Technologies Racer și Emberlabs, din cadrul California Institute of Technology, au completat experiența, oferindu-le o perspectivă practică asupra celor mai noi descoperiri în robotică și inteligență artificială.

Adrian Stoica, președintele IEEE, a avut un rol esențial în pregătirea echipei pentru conferința de la Caltech, ghidându-i pe membrii ei cu detalii esențiale despre organizarea evenimentului și oferindu-le sugestii valoroase privind îmbunătățirea lucrării lor științifice. În perioada iulie-septembrie, dl Stoica i-a ajutat pe elevi să optimizeze structura lucrării și să își rafineze ideile, oferindu-le feedback constructiv și îndrumare practică pentru a face prezentarea mai clară și mai impactantă.

Alături de Adrian Stoica, Sorina Lupu, doctorandă la Caltech, a impresionat prin deschiderea și entuziasmul său. Un tur explicativ bine pus la punct al laboratorului coordonat de aceasta (Autonomous Systems and Technologies Racer) le-a dat elevilor constănțeni ocazia de a înțelege mai bine munca sa. Prezentă la conferință, le-a oferit o grămadă de informații valoroase despre admiterea la Caltech și la alte universități de prestigiu, sistemul american, proiecte tehnologice și, evident, activitățile elevilor, în cadrul asociației. În plus, Sorina a evidențiat cu mândrie performanțele acestora la conferință, remarcând faptul că tinerii excepționali, încă în clasa a X-a, au reușit să își prezinte lucrarea într-un mediu academic în care participă, de obicei, doar doctoranzi și cercetători experimentați. Tinerii cercetători veniți din România au fost prezentați drept adevărați „deschizători de drumuri”, cu un potențial uriaș și un impact semnificativ asupra viitorului științific global.

Grupul împreună cu dr. Adrian Stoica (mijloc)

Experiența trăită la Caltech a fost mai mult decât o oportunitate academică pentru elevi; a fost un exemplu viu de solidaritate românească. Pentru dr. Stoica aceste interacțiuni au depășit sfera îndrumărilor academice, el mărturisindu-și bucuria deosebită de a purta conversații științifice aprofundate în limba română cu elevi din țara sa natală și văzând în ei viitorul cercetării românești. Această mândrie s-a manifestat vizibil în timpul cinei organizate în cadrul conferinței, când, la trecerea altor participanți pe lângă masa lor, îi prezenta cu entuziasm drept „This is my group of Romanians!”.

Deplasarea echipei românești a fost posibilă datorită sprijinului generos al companiei Rompetrol, care a acoperit costurile logistice, iar comunitatea românească din Statele Unite s-a implicat activ, susținând echipa pe tot parcursul evenimentului și oferindu-i sprijinul necesar. Aceste acte de solidaritate, alături de încurajările primite de la experții români, au subliniat legătura puternică dintre românii din diaspora și cei din țară, iar spiritul de unitate a fost cu atât mai semnificativ cu cât evenimentul s-a desfășurat în apropierea Zilei Naționale a României. Acești elevi au oferit demonstrații de inteligență și creativitate, au arătat ce înseamnă curajul de a inova și maturitatea de a colabora la cel mai înalt nivel științific. Fiecare conferință și lucrare prezentată de ei reflectă combinația de succes dintre gândirea analitică, pasiune și perseverență, trăsături care îi plasează deja printre posibilii lideri de mâine în domenii emergente. Poate cea mai valoroasă lecție pe care o putem învăța de la ei este că determinarea și deschiderea spre noi perspective pot transforma orice idee într-o realizare remarcabilă, indiferent de vârstă sau context.

Citește și: Căutătoarea de excelență (Chestionar din Zare-n Zare)

 

Conspiraționiștii

Posted on by Ioana CERNAT

Ce facem, dragi cititori și iubitori de cultură, duminică dimineața? Vă dau un indiciu: sigur-sigur nu plutim prin oniric până la orele 12 ale prânzului. Răspundem: cu cărțile sub braț, părerile în dinți și controversele în pastile sublinguale, ne strângem cu mic, foarte mic și cu mare în cabinetul de limba și literatura română (unii dintre noi stau și prin culise, în anexă) să punem în discuție câte un roman emblematic pentru literatura universală, să despicăm firul în 16, să ieșim din casă, să ascultăm muzică (bună), să bem ceai (bun), să mâncăm crănțănele și, nu putem uita, să ne jucăm cu Răducu, motanul nostru literat. Ei, așa să-ți tot duci veacul de liceu! Hedoniști mai suntem, cum însuși Dorian Gray ne-a învățat…

Lăsând caraghioslâcurile la o parte, urmează cele cinci minute de istorie, de data asta despre noi: Clubul de lectură „Conspirația culturii” a apărut în liceul nostru prin 2013, și și-a desfășurat activitatea până când, din cauza pandemiei, a fost nevoie ca aceasta să fie suspendată, întrucât dezbaterile în mediul online erau secate de farmecul și savoarea celor „pe viu”. Câțiva ani mai târziu, în octombrie 2023, pe pereții holurilor din Mircea au reapărut afișe care anunțau reînceperea întrunirilor Clubului. După scurt timp, acestea au (re)devenit pentru (unii) mirciști (inclusiv pentru posesoarea mâinii care scrie) o rutină și, totodată, ceva demn de anticipat, pe care îl așteaptă cu nerăbdare. Coordonați de d-na prof.dr. Anca Evelina Cîrligeanu, ne întâlnim o dată la două-trei săptămâni, duminica, la ora 10, în funcție de volumul și complexitatea romanului propus, să dezbatem problematica, ascunzișurile și finețurile țesute printre rândurile acestuia. Ca orice comitet și comiție, avem și o structură administrativă, firește: un secretar general, secretari care se ocupă cu ambientul, marketingul, comunicarea și, nu în cele din urmă, o echipă de meșteșugari care se îngrijesc de albumul Clubului de lectură, în care ne lăsăm „moștenirea”: panseuri, comentarii prin care să fim „ținuți minte” și descoperiți de următoarele generații.

Îndrăznesc să spun că prima lege a decalogului nostru, lectori avizați în devenire, este, în mod ironic, „Să nu judecăm niciodată o carte după copertă”, pentru că, oricât de experți ne-am fi crezut în literatură înainte să venim la Club, am învățat un prim lucru de bază, fără de care nu putem să jucăm jocul literaturii: a pune lucrurile în context este crucial. Contextul este cel care ne ajută să trecem de foarte populara și, totodată, eronata preconcepție conform căreia cititul este doar un act de evaluare artistică a operelor și nimic mai mult, că lectura este doar plimbarea leneșă a ochilor peste niște litere negre pe un fundal alb. Cum nu se poate mai greșit! Înțelegând circumstanțele istorice și sociale în care un roman a fost conceput, deslușim experiențe umane esențializate și caracteristice perioadei respective, care, cumulându-se, ne îndrumă spre a ne raporta în modul nostru la lumea în care trăim. Cu alte cuvinte, prin intermediul lecturii ne punem o infinitate de măști, trăim o infinitate de vieți și suntem puși într-o infinitate de situații pe care, în mod normal, nu am putea să le experimentăm pe propria piele. Astfel, compensăm pentru timpul care nu ne-a fost dat sau care ne va fi luat, cine știe.

Așadar, mai întâi trebuie să înțelegem contextul, apoi să începem evaluarea estetică a scrierii. De aceea, primul lucru pe care îl facem la o întălnire a Clubului este să prezentăm câteva informații despre autorul romanului pus în discuție, perioada în care a fost scris, curentul literar căruia îi aparține și ideologiile instrumentate de acesta; astfel suntem „înarmați” cu cheile necesare descifrării scrierilor. Corelându-le cu conținuturile romanelor, propunem puncte de plecare pentru discuții, iar apoi începe dezbaterea propriu-zisă. Prin asta, înțelegem că începe distracția. Durata dezbaterilor variază, în funcție de complexitatea operelor și de cât avânt au participanții la discuție, știind că nu toate cărțile sunt pe placul tuturor. Totuși, toate cărțile merită o șansă și ne pot învăța (despre) ceva, așadar, chiar dacă subiectul romanului nu ne-a gâdilat papilele culturale așa cum ne-am fi dorit, cu siguranță există ceva – un aspect, un personaj, o împrejurare, orice – care să ne fi stârnit o reacție, oricare ar fi ea, și pe care suntem îndemnați să o formulăm. După ce discuțiile s-au încheiat, ceaiul ni s-a cam răcit și fursecurile ni s-au cam terminat, urmează un ultim moment artistic: ne sunt împărțite bilețele pe care să ne scriem niște panseuri (în caz contrar, vom tăcea pe vecie), care să apară în albumul Clubului și de care să ne amintim, nostalgici, atât de ele, cât și de oamenii care eram atunci când le-am scris.

În ceea ce privește „repertoriul”, titlurile (aparținând diverselor curente literare afirmate plenar, în diacronie) pe care le punem în discuție instrumentează teme, cronotopuri, contexte și tipologii umane dintre cele mai variate: am călătorit în Anglia și Rusia secolului al XIX-lea, în Germania și Italia medievale, am făcut cunoștință cu suprarealismul, cu conceptul de distopie, cu literatura absurdului, dar și cu genul science fiction, cu volume mai groase sau mai subțiri, titluri mai mult sau mai puțin cunoscute (dar nu mai puțin valoroase), cu alte cuvinte, ne-am familiarizat cu câte puțin din toate și ne-am deschis apetitul pentru mai mult (și vom continua să o facem, până când bac-ul ne va despărți, și dincolo de el!), deoarece, când vine vorba de cultură, nu putem merge, sub nicio formă, pe o premisă de tipul less is more. În fine, cine nu ar vrea să fie „dezgustător” de erudit?

Pentru că nu ar fi potrivit sau corect să îmi expun doar eu gândurile despre Club – până la urmă „Conspirația culturii” și-ar pierde însăși esența fără conspiratorii ei – am chemat ajutoare. Iată, deci, în loc de încheiere, câteva dintre panseurile altor participanți fideli la complotul nostru literar:

•         Albumul de anul trecut a fost prilej de multe vizite la Pictus și ore de migălit… și altele care se termină în -it. Poate data viitoare mi se răspunde când întreb cine vrea ceai. Poftiți pe la noi, că nimeriți foarte potrivit! M-aș întoarce și ca studentă, deci chiar nu mint. (Sophia)

•        Primii doi ani de liceu i-am trăit dorindu-mi reluarea activității din cadrul Clubului de lectură. Încă îmi amintesc ziua în care, intrând în liceu, am văzut afișul care îmi îndeplinea dorința, îmi amintesc nerăbdarea care mă cuprinsese. Nu exagerez deloc când spun că întâlnirile duminicale mi-au deschis mintea și sufletul spre misterele lumii și că nu știu dacă mi-ar fi plăcut foarte tare ce aș fi ajuns – sau ce n-aș fi ajuns – fără ele. (Ema)

•         Țin foarte mult la Clubul de lectură și mi-l voi aminti cu drag toată viața, nu doar ca pe un mod plăcut de a-mi petrece diminețile de duminică, ci ca pe un factor decisiv în maturizarea mea. Sunt și voi fi recunoscătoare mereu pentru fiecare carte pe care am citit-o și pentru fiecare dezbatere a ei, pentru că datorită lor am învățat să mă scutur de clișee și superficialitate, am învățat să pătrund în profunzimea ideilor și să privesc conștient lumea în care trăim. (Antonia)

•         Să mergi la clubul de lectură e ca și cum ai merge la spovedanie în grup (doar că fără presiune, cu ceai și biscuiți, iar singurul eventual păcat e că nu ai terminat cartea). Ne adunăm toți într-o zi de duminică și despicăm firul în patru, împărtășim tot felul de idei, și, între timp, gustărim pe îndelete. Recomand cu căldură! (Mara)

•         Ah, Clubul de Lectură… Aș putea spune atâtea despre cât de mult îmi place, dar câteodată cuvintele sunt de prisos, chiar și atunci când vorbim despre literatură. Cel mai bine întrebați-mi prietenii cât de mult i-am sâcâit la cap repetându-le discuțiile, oferindu-mi părerile pe care nu le-am împărtășit la club și dezbătând cu ei tot ce se putea dezbate și vă veți convinge că a devenit o parte din sufletul meu (chiar dacă mă găsiți de multe ori terminând cărțile propuse abia după ce s-au încheiat ședințele dedicate lor). (Ana)

•         Clubul de lectură este mai mult decât o invitație la lectură, este o convocare la a gândi, a desluși și a opina. În timpul orelor petrecute duminica, în Cabinetul de limba și literatura română, fiecare dintre noi devine coautorul operei dezbătute, înțelegând și interpretând ce se întâmplă acolo, în lumile ce se ascund între coperți. (Elenis)

Și, totuși, o încheiere: De nu ne credeți, veniți să vedeți cu ochii voștri. Cine știe, poate cândva veți fi chiar voi citați într-un articol despre Club. Ca să nutriți această speranță, treceți-ne pragul, căci poarta noastră nu e strâmtă și mulți sunt aceia care o găsesc. Nu râdeți… citiți înainte!

Citește și: Dezorientare profesională. Lecția 5: Homunculus Senzitiv – Ghid aferent

 

Ce este Cercetășia?

Posted on by Maria FLORESCU

În prima carte scrisă despre această mișcare, Robert Baden-Powell, fondatorul Cercetășiei, spunea că Cercetășia nu este o știință dificilă sau de nepătruns; este, mai degrabă, un joc vesel, dacă o privești cum trebuie. Este în același timp educație și, precum caritatea, poate beneficia de ea atât cel care dă cât și cel care primește. Lui Robert Baden-Powell i se datorează inițierea acestui cadru generos de manifestare a tinerilor, ideea lui fiind preluată cu entuziasm în toate colțurile lumii și dezvoltându-se permanent, până la dimensiunea unei mișcări globale.

Cum s-a născut ea? Totul a început acum 117 ani, când Robert Baden-Powell, profesor, artist și erou național al Angliei, organiza o tabără experimentală pe Insula Brownsea, la care luau parte 20 de tineri. Împărțiți în grupuri mici (în patrule), acești primi cercetași au participat la probe, exerciții și concursuri, au primit misiuni de recunoaștere, au plecat în drumeții, fiind nevoiți să se descurce singuri în mijlocul naturii. Seara, poveștile din jurul focului de tabără au devenit prilej de învățare. Succesul acestei tabere este transpus în cartea Scouting for Boys. Ea a fost a patra cea mai vândută carte din lume și temelia pentru ceea ce va însemna pedagogia cercetășească și lansarea mișcării mondiale scout, onorată cu titlul de „cea mai importantă organizație de tineret din lume”.

La nivel mondial, Mișcarea Cercetășească este alcătuită acum din peste 50 de milioane de cercetași, fiind prezentă în peste 200 de țări și teritorii. În România sunt aproximativ 6500 de membri, organizați  în 82 de centre locale. Din cei 300 de milioane de cercetași consemnați de-a lungul timpului au făcut și fac parte șefi de state, prim miniștri, senatori, deputați, președinți de multinaționale, sportivi de performanță, cântăreți, oameni de cultură, regi și regine, actori și actrițe, medici, scriitori, precum și 11 din cei 12 astronauți care au pășit pe Lună.

În România, cercetășia a fost adusă de profesorul Gheorghe Murgoci, în anul 1913, dovedindu-și forța în contextul evenimentelor dramatice care au urmat. În timpul Primului Război Mondial, cercetașii români au dat o mână de ajutor în spatele liniei frontului, fiind prezenți acolo unde era nevoie, înlocuindu-i pe sanitari, curieri sau telegrafiști. În memoria celor ce au murit atunci, la Tecuci a fost ridicat singurul monument din lume dedicat cercetașilor căzuți pe front.

În Constanța, cercetășia este reprezentată de patru centre locale active: Ovidius, blueMarin, Tomis și Dacia Pontica. Aceste centre locale organizează activități variate pentru tineri, contribuind la promovarea valorilor cercetășești în comunitatea locală.

Se știe că cercetașii pot supraviețui în natură fără probleme, pot face focul în orice condiții și pot parcurge distanțe mari cu ușurință. Deși aceste abilități sunt importante, ele nu definesc esența cercetășiei. Cercetășia îi învață pe beneficiarii ei să fie deschiși la idei noi, să lucreze în echipă, îi învață tehnici de supraviețuire și de prim-ajutor, să își dezvolte caracterul și abilitățile individuale, să organizeze activități pentru alte persoane, să aleagă din nenumărate domenii pe cele în care vor să exceleze, dar și multe alte lucruri. Cercetășia scoate tot ce este mai bun din membrii organizațiilor sale prin educație non-formală. De la început, cercetașii învață că cel mic trebuie să-l asculte pe cel mare, dar și că cel mare trebuie să aibă grijă de cel mic. Acest lucru îl poți observa la aproape orice activitate și este minunat că el devine o obișnuință. Atunci când vezi că cineva are nevoie de ajutor, te duci la el pentru a-l ajuta și pentru a-l susține.

Când porți cu mândrie eșarfa și cămașa alături de alți cercetași, respectarea legilor cercetășiei devine ușoară. Este simplu să-i ajuți pe ceilalți, să-ți faci prieteni și să înveți lucruri noi, dar mai ales este simplu să fii tu însuți. Dificultatea apare când activitățile se termină și te întorci la viața de zi cu zi. Atunci, a ajuta o persoană necunoscută poate fi o provocare. Totuși, din momentul în care ai depus promisiunea, nimeni nu te poate opri să faci ce îți place.

În vara anului trecut am avut ocazia să particip, alături de prieteni, la cel mai mare eveniment cercetășesc internațional, organizat în Spania (Jamscout 2024), care a reunit aproximativ 5000 de cercetași din diverse țări. Unul dintre momentele pe care nu le voi uita a fost drumeția pe munte. Spaniolii aveau un ritm mult mai rapid decât al nostru, iar noi, românii, eram deseori în spatele lor. Cu toate acestea, am reușit să parcurgem 25 km de urcare continuă în aproximativ 5 ore. Ne-am simțit mobilizați tot drumul de glumele, cântecele și discuțiile despre obiceiurile fiecăruia, care au făcut ca totul să pară mai ușor. Această experiență mi-a crescut dorința de a explora și mai mult cultura și tradițiile altor națiuni. După această călătorie memorabilă, mi-am stabilit un obiectiv clar: să particip în fiecare an la cel puțin o activitate internațională, pentru a învăța mai multe și a mă conecta cu oameni din întreaga lume.

Cercetășia este, așadar, locul în care ești ascultat, în care nu există idei greșite, în care imaginația și creativitatea sunt cultivate la fiecare pas. Aici vei găsi oameni care să te accepte, să te înțeleagă și să te sprijine.

Cercetășia este un stil de viață care trebuie încercat!

Citește și: Patru ani pentru o zi

 

Pase și pași către succes

Posted on by Mihai CĂLINȚARU

Performanța sportivă, când încă ești elev, se obține cu multă ambiție, capacitate de a te mobiliza în două direcții – antrenamente și instruire școlară – dar și având convingerea că ambele contribuie la formarea unei personalități puternice. Sportul te ajută să fii disciplinat, competitiv și, în cazul nostru, al baschetbaliștilor din CNMB, să colaborezi cu echipa, iar școala, să-ți dezvolți gîndirea. În spatele succesului se află întotdeauna un program bine structurat, dar și o dorință arzătoare de a reuși.

Într-o lume cu un ritm de viață tot mai accelerat, în care timpul pare să nu mai fie suficient pentru toate, noi, componenții echipei de baschet a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, ne-am dedicat și sportului, arătând că se poate face performanță.

Cum am ajuns la ea? Echipa de baschet a colegiului a fost înființată în anul 1990, fiind într-o continuă primenire, absolvenții lasând locul elevilor care intră în clasa a IX-a și care, printr-o selecție riguroasă, fac parte din echipă în următorii patru ani.

Actuala echipă s-a constituit și funcționează în această formulă începând cu anul 2021, fiind compusă din: Avram Mihai Alexandru (XIIC în anul școlar trecut), Călințaru Mihai (XIIC), Călințaru Andrei (XIIC), Dobre Cosmin Andrei (XIID în anul școlar trecut), Dumitrescu Codrin (XIG), Dumitrescu Rareș (XIG), Ocheșel Mihai Răzvan (XIIA), Pață Denis (XIIC), Gafar Idris (XIIC) și Moise Rareș Mihai (XIIE în anul școlar trecut).

Primele reușite au venit în anul școlar 2022-2023, când am participat la Olimpiada Națională de Baschet. La faza județeană a competiției, confruntându-ne cu alte nouă echipe ale liceelor din județul Constanța, am obținut locul I și drept de participare la etapa interjudețeană, care s-a desfășurat în orașul Tulcea, îndrumați fiind de profesorul de educație fizică și sport Gheorghe Moraru. Am obținut din nou locul I și ne-am calificat la etapa națională, care a avut loc la Râmnicu Vâlcea. Aici și-au disputat podiumul câștigătoarele locului I de la alte șapte etape interjudețene, echipa CNMB obținând locul III la nivel național.

Un pas mai departe l-am făcut în anul școlar trecut (2023-2024), când am obținut din nou locul I la județeana și interjudețeana, desfășurată la Galați, a Olimpiadei Naționale de Baschet, având același antrenor de succes, pe dl profesor Gheorghe Moraru. În cadrul fazei interjudețene au concurat șase echipe, din județele Brăila, Tulcea, Buzău, Galați, Constanța și Vrancea. 

Confruntarea decisivă a fost cu echipa gălățeană, finală în care am experimentat emoții intense ce au variat pe parcursul întregului meci. Știam că echipa de la Galați este una foarte bună și aveam nevoie de concentrare maximă. Fiecare aruncare aducea un val de adrenalină, tensiune și nervozitate în momentele critice ale meciului (ultimele minute, când fiecare punct contează), dar și de bucurie, mândrie și satisfacție odată cu obținerea rezultatului mult dorit: victoria. Cu acea ocazie am constatat a nu știu câta oară că baschetul este mai mult decât un simplu joc; este o experiență emoțională intensă, care unește echipa și-i leagă pe membrii ei de spectatori prin trăiri comune.

La faza națională de anul trecut, desfășurată la Satu Mare, am obținut locul al II-lea, după un meci de mare angajament fizic și psihic. Deși inițial am fost coordonați de profesorul Gheorghe Moraru, mentorul nostru ne-a fost alături de la distanță, desemnat fiind pentru a ne însoți și îndruma la evenimentul final de la Satu Mare dl Ionel Bohițoiu, profesor al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”.

La turneul final au participat 8 echipe, împărțite în două grupe: Grupa A – Vâlcea, București, Deva și Bihor; Grupa B – Neamț, Cluj, Constanța și Ploiești. După meciurile din cadrul grupelor, cele mai bune două echipe au participat la turneul final, respectiv noi și echipa din București.

Finala de la ediția trecută a Olimpiadei Naționale de Baschet a fost încă un moment cu mare încărcătură emoțională. Când pășești pe teren simți cum te cuprinde un val de adrenalină, iar publicul, atmosfera și echipa te fac să trăiești momentul cu fiecare fibră a ființei tale. A fost o presiune uriașă și o provocare de a concretiza în joc tot ce am acumulat în etapa de pregătire. Împreună cu întreaga echipă, am simțit că fiecare moment contează și tocmai această intensitate ne-a motivat să ne depășim limitele.

Rugat de noi să ne spună ce crede despre acel meci, dl profesor Gheorghe Moraru ne-a mărturisit: „La toate nivelurile echipele participante au fost deosebit de competitive, iar atmosfera incendiară a fost întreținută de suporteri (colegi, prieteni, părinți) ai elevilor din fiecare echipă. Pe lângă o bună pregătire tehnico-tactică, sportivii colegiului nostru au dat dovadă de spirit de echipă, ambiție, dorință de victorie și un mental deosebit de puternic, care  i-a ajutat să treacă peste momentele dificile.”

Într-adevăr, să fii performant atât pe terenul de baschet cât și în sala de clasă nu este o sarcină ușoară. Am încercat în fiecare zi să găsim un echilibru între antrenamente și școală, am învățat cu toții să ne organizăm timpul foarte bine, dar autodisciplina, în cazul nostru, a fost cuvântul-cheie. Practicând acest sport, am înțeles că trebuie să ne stabilim clar prioritățile de etapă, atât școala, cât și baschetul aducându-ne satisfacții la fel de importante. Deși nu e deloc ușor, cred că am reușit să oferim un exemplu remarcabil de echilibru între cele două laturi ale preocupărilor noastre. Doar combinând talentul, munca asiduă și organizarea eficientă ajungi să-ți duci la bun sfârșit responsabilitățile școlare și să strălucești pe terenul de baschet.

Să nu uităm, însă, că atingerea acestui echilibru nu ar fi fost posibilă fără ajutorul părinților și al profesorilor noștri, care ne-au sprijinit și ne-au înțeles atunci când am avut atât de mare nevoie. Despre ecuația succesului în sportul școlar am dialogat și cu d-na profesoară de sport Aurelia Dincă, iar dumneaei este de părere că:

„O contribuție importantă la succesul echipei de baschet a CNMB îl au elevii. Este nevoie de o disciplină a minții care se fundamentează pe trei factori-cheie: educație, atitudine pozitivă și disciplină în pregătirea fizică. Eu, ca profesor de educație fizică,  întotdeauna pun mare accent pe rolul minții în construirea drumului către obținerea performanței. Cred că primul pas este prima victorie, urmează obținerea primului titlu și apoi sentimentul că ai ajuns la succes. Mereu subliniez valoarea sportului de echipă, care, prin Asociația Sportivă Școlară, formează caractere puternice. De la practicarea sistematică a sportului în timpul orelor de educație fizică, până la descoperirea unor talente este doar un singur pas. O carieră în sport este un vis pentru mulți tineri și este foarte important ca activitatea sportivă să ia forme cât mai variate și să implice cât mai mulți copii. Este cunoscut faptul că sportul promovează spiritul de fair-play. Un meci de baschet este o oportunitate pentru toți elevii CNMB, dar și pentru grupul de prieteni ai sportivului să interacționeze cu acest spirit nobil al fair-play-ului și să-și găsească inspirația și modelele demne de urmat.

Susțin, cu toată convingerea, că echipa de baschet a CNMB are dreptul să viseze la un loc fruntaș și în acest an școlar și chiar la o calificare la Etapa Națională 2024-2025. Experiența acumulată în ultimele două sezoane, care au adus echipei CNMB locul III (2022-2023) și locul II (2023-2024) la nivel național, este cu siguranță un plus, căci doar munca împletită cu experiența de joc pot aduce victorii importante. Subliniez, de asemenea, importanța gândirii pozitive la fiecare competiție și recomand ca aceasta să stea sub semnul dictonului latin Veni, vidi, vici.”

Pentru mirciștii care țintesc spre performanța sportivă nu putem avea, așadar, decât un sfat, desprins din experiența noastră: Succesul vine atunci când ești dispus să muncești din greu și să-ți urmezi pasiunile, indiferent de obstacole. Nu este ușor să găsești timp pentru toate, dar atunci când faci ceea ce-ți place, orice este posibil.

Citește și: Ion Marin Sadoveanu, mircistul îndrăgostit de mare

Tehnici de zbor în spirit european

Posted on by Elenis Catia Giogea

Anul trecut a fost unul special pentru elevii și profesorii de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”. Dincolo de rezultatele obținute la concursuri și olimpiade, de proiectele nenumărate care s-au desfășurat în liceu, elevii s-au raliat într-o manieră nouă la spiritul european într-un context de care nu au mai avut parte până acum.

Proiectul EPAS, inițiat de Parlamentul European, a pătruns în anul școlar 2023-2024 și în liceul nostru, CNMB devenind, astfel, Școală Ambasador – Candidat al Parlamentului European. EPAS este o inițiativă nonpartizană, având ca obiectiv pe acela de a le transmite oamenilor care este rolul Uniunii Europene și al Parlamentului European. De asemenea, Ambasadorii juniori EPAS au responsabilitatea de a împărtăși cu toată lumea – adolescenți, adulți, vârstnici – care sunt valorile europene și de a-i convinge că, deși sediul instituției Parlamentului European se află la mii de kilometri distanță de România, PE este zilnic prezent în viețile noastre prin diferite mecanisme sau proiecte europene care au rolul de a aduce schimbări favorabile în societatea actuală.

EPAS este abrevierea de la European Parliament Ambassador School – Școală Ambasador al Parlamentului European – iar echipa EPAS CNMB este formată din cincisprezece Ambasadori Juniori și cinci Ambasadori Seniori care, de-a lungul acestui an școlar, și-au îmbogățit cunoștințele despre Uniunea Europeană și valorile europene, le-au pus în practică și le-au transmis colegilor lor prin diferite activități interesante pe care le-au conceput.

Scriu cu mari emoții acest articol, pentru că și eu fac parte din echipa de Ambasadori Juniori. Ce a însemnat EPAS pentru mine? În primul rând, a fost un proiect tare drag sufletului meu, pentru că are legătură cu ceea ce vreau să devin în viitor. De când am început să învăț limba franceză, îmi doresc să devin unul dintre diplomații României în Franța, iar EPAS m-a inițiat la acest capitol, încât pot spune că acum, după un an cu proiecte de mare impact, mă simt pregătită să-mi urmez visul. EPAS m-a transformat dintr-o ființă timidă într-o persoană căreia nu îi mai este frică să vorbească în public, în fața colegilor, a profesorilor și a tuturor celor interesați de ceea ce înseamnă valori europene. Bucuria de a transmite informații despre proiecte și fapte concrete a fost cu atât mai intensă cu cât aceeași emoție am simțit-o și în ochii interlocutorilor interesați de principiile europene pe care Ambasadorii Juniori le-au pus în discuție.

 EPAS mi-a oferit, nu numai mie, ci tuturor membrilor, nenumărate oportunități. Mai întâi am participat la evenimentul „Voi întrebați, Roberta Metsola răspunde”, organizat în data de 6 martie 2024 la Opera Națională din București, iar dialogul cu Președinta Parlamentului European ne-a condus la o înțelegere mai profundă a problematicii angajate de proiectul EPAS. Noi, Ambasadorii Juniori ai CNMB, am avut parte de o experiență de neuitat, cu atât mai mult cu cât am avut oportunitatea de a-i adresa o întrebare Robertei Metsola și am reușit să facem și un selfie cu aceasta.

Un alt moment important a fost întâlnirea cu doamna europarlamentar Maria Grapini în data de 28 martie, în Sala „Erasmus” a colegiului, prilej pentru o conversație intergenerațională despre organismele de conducere ale Parlamentului European și ale Uniunii Europene, despre rolul acestora și despre parcursul și provocările responsabilității de europarlamentar.

Pentru a surprinde mai elocvent complexitatea proiectului, i-am invitat și pe ceilalți membri să-și exprime opinia, după un an de EPAS. Prima care a acceptat această provocare a fost doamna profesor Janetta-Daniela Bărăitaru, Ambasador Senior în cadrul proiectului EPAS, căreia îi mulțumesc pentru timpul acordat spre a răspunde următoarelor întrebări:

Ce rol credeți că are Uniunea Europeană în viața comunității în care trăiți?

Uniunea Europeană are un impact semnificativ asupra comunității noastre prin diverse inițiative și finanțări care sprijină dezvoltarea economică, infrastructura și proiectele sociale. Accesul la fonduri europene a permis modernizarea școlilor și spitalelor, îmbunătățirea drumurilor și dezvoltarea unor programe de formare profesională. De asemenea, aderarea la UE a facilitat circulația liberă a persoanelor și bunurilor, contribuind la diversitatea culturală și la creșterea oportunităților de afaceri. În plus, implementarea standardelor europene a ridicat calitatea vieții prin reglementări stricte în domenii precum protecția mediului și siguranța alimentară. Astfel, Uniunea Europeană joacă un rol esențial în îmbunătățirea calității vieții și în creșterea economică a comunității noastre.

Ce impact a avut EPAS asupra dumneavoastră. Dar a elevilor din școală?

Proiectul „Școală Ambasador al Parlamentului European” a avut un impact profund atât asupra elevilor școlii, cât și asupra mea, ca profesor. Elevii au devenit mult mai conștienți de rolul și importanța Uniunii Europene, au învățat despre drepturile și responsabilitățile cetățenilor europeni și și-au dezvoltat abilități esențiale de comunicare, colaborare și gândire critică. Implicarea în diverse activități și proiecte legate de Parlamentul European le-a oferit oportunitatea de a-și exprima opiniile și de a se simți parte activă a comunității europene. Pentru mine, ca profesor, acest proiect a însemnat o îmbogățire a experienței didactice, oferindu-mi noi metode și resurse educaționale, precum și o mai bună înțelegere a valorilor europene. Am fost martorul evoluției elevilor mei, motivându-mă să continui să promovez spiritul european și să încurajez participarea activă la viața democratică.

Trebuie să mergem, în general vorbind, la vot sau votul nostru nu contează?

Este esențial să mergem la vot, deoarece fiecare vot contează și reprezintă un pilon fundamental al democrației. Participarea la alegeri este modul prin care ne exprimăm opiniile și influențăm deciziile care ne afectează viața de zi cu zi. Chiar dacă uneori poate părea că un singur vot nu face diferența, istoria ne-a arătat de multe ori că rezultatele alegerilor pot fi foarte strânse, iar fiecare vot contribuie la formarea unei imagini corecte și reprezentative a voinței populației. În plus, exercitarea dreptului de vot este și o responsabilitate civică, prin care ne asigurăm că avem un cuvânt de spus în direcția în care se îndreaptă comunitatea și țara noastră. Ignorarea acestui drept poate duce la o democrație slabă și la decizii care nu reflectă adevăratele nevoi și dorințe ale cetățenilor.

Pentru a vedea ce impact a avut prezența noastră ca Ambasadori Juniori asupra colegilor noștri, voi ieși din sfera membrilor EPAS și am să vă prezint dialogul cu Maria Maldeș, președinta CȘE de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”:

Ce rol crezi că are Uniunea Europeană în viața cetățenilor români?

Uniunea Europeană este foarte puternică din multe puncte de vedere. În zilele noastre, putem călători oriunde, fără să fim controlați, având nevoie doar de buletin. Acesta este, de asemenea, și un semn de încredere între state, iar din punct de vedere economic acest lucru ne ajută să ne dezvoltăm foarte mult. Așadar, prezența Uniunii Europene în viața cetățenilor români, în viața României, este un adevărat beneficiu, căci ne ajută să ne promovăm și dezvoltăm cultura și să ne iubim și arătăm originile.

De ce este important ca tinerii majori să meargă la vot, în general?

Este foarte important ca tinerii majori să meargă la vot pentru că, dacă nu votează ei, vor vota alții pentru ei. Faptul că în unele orașe votează doar 30 la sută din populația care are drept la vot nu este deloc în regulă, pentru că restul cetățenilor nu își exercită dreptul și nu fac acea alegere care le-ar schimba viitorul. Deși votul majorității contează cel mai mult, depinde din câți oameni cu drept de vot este alcătuită acea majoritate.

Cu toate acestea, cetățenii au și dreptul să nu meargă la vot, dar, în același timp, dacă se întâmplă ceva cu orașul lor, oamenii îi critică pe conducători localității fără să se gândească măcar un moment că ei nu și-au exercitat „puterea” de a alege. În loc să participăm la construirea democrației, lasăm lucrurile în voia sorții.

Ce înseamnă, după tine, să fii cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene?

Să fii cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene înseamnă să fii responsabil, civilizat, demn, să fii un cetățean care iese la vot – atât timp cât îi permite vârsta – sau care își exercită toate aceste drepturi și îndatoriri și, cel mai important, să fii deschis la alte culturi. De asemenea, înseamnă să nu fii rasist sau xenofob, să nu susții cu vehemență ceea ce crezi, fără a fi flexibil din acest punct de vedere. Este normal să avem opinii, dar nu să îngrădim libertatea sau să afectăm drepturile unui alt cetățean, căci dreptul la libertate și dreptul la opinie le are toată lumea.

EPAS nu a avut impact numai asupra elevilor, ci și asupra profesorilor din cadrul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”. Pe această cale, îi mulțumesc doamnei profesor Mihaela Gearâp pentru că și-a făcut timp să ne răspundă la următoarele întrebări:

Ce rol credeți că are Uniunea Europeană în societate și în viețile cetățenilor?

Uniunea Europeană are un rol foarte important și influențează viețile cetățenilor prin crearea unei piețe unice și utilizarea monedei euro. Semnificativ în acest sens este ca societatea să știe să colaboreze cu oamenii care ne reprezintă în Parlamentul European, pentru a exprima clar și concret ceea ce avem nevoie și ceea ce vrem să le cerem să schimbe sau să îmbunătățească. Ca să ni se dea, trebuie să cerem, numai așa proiectele realizate de UE pot fi cu adevărat benefice pentru societatea în care trăim. Noi, cetățenii avem mereu tendința de a spune că eurodeputații nu fac nimic pentru noi, dar nu este așa, noi suntem cei care nu-și dau interesul și care așteaptă să apară schimbări din neant. Schimbarea vine din noi!

Votul nostru nu contează sau este cu adevărat imperativ să mergem la vot?

Votul este o componentă esențială a democrației și are un impact semnificativ asupra guvernării și deciziilor politice. Participarea la vot le permite cetățenilor să-și exprime opinia și să influențeze direcția în care se îndreaptă societatea. Trebuie, este imperativ să mergem la vot! Votul este o îndatorire, o responsabilitate pentru toți cetățenii, căci el reprezintă cuvântul nostru. Prin vot ne exprimăm „opinia”, facem alegeri și devenim oameni a căror decizie chiar contează. Dacă mă întrebați, votul ar trebui să fie obligatoriu, mai ales că este anonim.

Ce înseamnă a fi cetățean al unui stat democratic membru al Uniunii Europene?

A fi cetățean al unui stat democratic înseamnă a face parte dintr-o comunitate politică în care drepturile și libertățile fundamentale sunt garantate și protejate de lege. Ca cetățeni ai Uniunii Europene, avem anumite îndatoriri și responsabilități care ne ajută să contribuim la funcționarea eficientă a Uniunii și la promovarea valorilor și obiectivelor sale. Avem obligația de a respecta legile și reglementările atât ale țării noastre de origine, cât și ale Uniunii Europene. De asemenea, avem datoria de a participa la procesele democratice, cum ar fi alegerile pentru Parlamentul European, pentru a contribui la guvernarea democratică a Uniunii.

Deși cu toții avem un rol important în povestea EPAS, mâna dreaptă a proiectului desfășurat la CNMB a fost Ștefan-Bogdan Stoica și, înainte să vă prezint răspunsurile date de el, vreau să-i mulțumesc pentru că de fiecare dată ne-a încurajat să ne implicăm și mai mult. Deci, hai să vedem cum se citește lumea europeană, după un an de EPAS, în ochii unui Ambasador Junior!

Ce înseamnă pentru tine să fii Ambasador Junior al Parlamentului European?

Pentru mine să fiu Ambasador Junior al Parlamentului European a însemnat, în primul rând, o șansă de dezvoltare. Mi-am dezvoltat cunoștințele în ceea ce privește Uniunea Europeană, am învățat care sunt valorile europene și de ce Uniunea Europeană este cu adevărat importantă, mai ales pentru noi, tinerii, și am avut oportunitatea de a cunoaște persoane-cheie din infrastructura politică europeană care mi-au demonstrat de ce sunt alese acolo și de ce instituția este atât de importantă.

După un an de EPAS, care crezi că este rolul Uniunii Europene în comunitatea ta?

După un an de EPAS consider că rolul Uniunii Europene în comunitatea mea este de a ne conecta. Cred că Uniunea Europeană, mai mult decât o alianță politico-economică, este o alianță care-i conectează pe oameni. Avem drept exemplu Parlamentul European, în care 720 de eurodeputați din 27 de țări membre sunt conectați și iau decizii pentru binele tuturor. Astfel, sunt de părere că Uniunea Europeană are cel mai important rol, mai ales în comunități, ca să ne conecteze, iar Dobrogea este chiar o oglindă a Uniunii Europene și chiar cred că de când am intrat în Uniunea Europeană, Dobrogea a devenit și mai conectată.

Ce impact a avut EPAS asupra ta? Te-a schimbat/ inițiat în vreun fel?

Consider că EPAS a avut un impact extraordinar asupra mea, așa cum am afirmat și anterior, m-a învățat ce înseamnă să gândești european, ce înseamnă să fii un cetățean european și ce înseamnă să cunoști importanța valorilor europene. EPAS m-a inițiat în acest domeniu legat de Parlamentul European și fac parte din majoritatea membrilor care și-ar dori poate chiar un viitor în această instituție europeană. EPAS este un proiect care ajută la dezvoltarea tinerilor și, bineînțeles, a cadrelor didactice, în sfera europeană, mai ales că, din păcate, în România, nu avem parte de atât de multă promovare a valorilor europene și a rolurilor instituției Parlamentului European. Mulți tineri cred că acolo nu se întâmplă nimic, dar realitatea este total alta. EPAS deschide uși, îți arată că, deși instituțiile europene se află la mii de kilometri distanță, acestea funcționează și membrii lor gândesc pentru noi și pentru viitorul nostru.

Aceștia suntem noi, mirciștii, după un an: mai dezvoltați, mai ancorați în spiritul european, mai conștienți de ceea ce înseamnă valorile europene: libertate, egalitate, democrație, respect pentru demnitatea umană, stat de drept și respectarea drepturilor omului, inclusiv cele ale minorităților.

De-a lungul anului școlar trecut am avut nenumărate activități și nu aș avea cum să trec peste ele.

  • Campania de informare în școală „Ce face Uniunea Europeană pentru mine?” – activitate de prezentare, în fața colegilor din liceu, a UE, prin activități ludice și cu ajutorul materialelor de pe site;

  • Concursul pe tema „Ce este și cum funcționează Parlamentul European?“, pe baza unui chestionar Jeopardy, la care au participat și colegii noștri Ambasadori Juniori de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”;

  • Activitatea de simulare a unei sesiuni plenare din cadrul Parlamentului European, în cadrul căreia am pregătit cu minuțiozitate momentele sesiunii, asumându-ne roluri și implicându-i, în dezbaterea și în votarea proiectului de lege propus, pe colegii mai mari care au asistat;

  • Am marcat Ziua Europei și prin antrenarea colegilor într-un flash mob în curtea școlii, pe care l-am imortalizat într-un videoclip postat pe rețelele sociale;

  • Activitatea „Folosește-ți votul sau alții vor decide pentru tine”, în care am desfășurat o campanie de informare în legătură cu importanța votului, având drept public-țintă pe elevii din clasele a XI-a și a XII-a ai liceului, cei care, ulterior, și-au exercitat dreptul de vot pentru prima dată pe 9 iunie 2024;

  • Având drept obiectiv obținerea răspunsului la întrebarea „Ce face UE pentru mine?”, am desfășurat o serie de prezentări ale realizărilor din țări europene, iar auditorii, colegii noștri, au fost încântați, cu atât mai mult cu cât prezentările au fost făcute în limbile franceză și germană, cu scopul de a pune în valoare două dintre țările care au stat la baza fondării Uniunii Europene;

  • Am desfășurat o campanie de informare a cetățenilor orașului Constanța cu privire la importanța Uniunii Europene și a participării la vot, prin distribuirea de flyere și discuții cu aceștia pe marginea informațiilor conținute;

  • Le-am prezentat colegilor de la Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța principiile funcționării Parlamentului European și importanța votului;

  • O activitate de excepție a fost realizată cu echipele EPAS ale Colegiilor Naţionale „Mircea cel Bătrân” Constanța și „Andrei Șaguna” Brașov, ambele Școli-Candidate Ambasador ale Parlamentului European. Este vorba de o sesiune de dezbatere, organizată de Ambasadorii Juniori, avându-i în public pe colegii din liceu, pe un subiect extrem de interesant: introducerea obligatorie a activităților educative de tip extracurricular în programul școlilor din Uniunea Europeană, cu accent pe beneficiile proiectului EPAS – un prilej pentru un schimb animat de idei și pentru a pune la cale activități viitoare, împreună.

Acestea sunt doar câteva dintr-o mulțime de activități pe care le-am desfășurat de-a lungul unui an școlar. EPAS a fost o sursă de inspirație pentru mulți dintre colegii noștri, pentru că acest proiect îndeamnă către visuri mărețe, care se dovedesc a fi realizabile, căci fiecare aspirație este susținută și are suportul Uniunii Europene. Ce este oare visul EPAS și în ce constă el? Cât de departe ne face să zburăm și care îi sunt limitele?

Visul EPAS al CNMB nu s-a încheiat aici, așa că hai să visăm în continuare cât mai sus și cât mai departe! Excelsior!

Citește și: „Mircea” for ever

Prietenii din Marmara

Posted on by Mara TUDOR

Acum câteva luni, noi, cei de la NOI, am primit vestea: Am fost invitați să luăm parte la un schimb de bune practici educaționale în Balıkesir, Turcia!

Și iată-ne în fața liceului într-o dimineață de aprilie, la ora 5, neștiind ce ne așteaptă în următoarea săptămână. Am pornit la drum și, uite așa, după 15 ore de dormit, de jocuri și de învățat două-trei expresii în limba turcă (ce altceva poți face pe drum într-un microbuz?) am ajuns la Liceul Anatolian „Fatma Emin Kutvar”, locul în care urma să ne desfășurăm majoritatea activităților.

Câteva cuvinte despre gazdele noastre. Liceul se află în apropiere de centrul districtului Karesi, unul dintre cele două districte ale Balıkesirului, cu o populație de peste 300.000 de locuitori, al patrulea ca mărime din regiunea Marmara. Numele instituției vine de la fondatori, cuplul Fatma si Emin Kutvar. Cu o suprafață de 10.000 m2, 15 clase, cantină, un teren de fotbal, o sală de sport, laboratoare de fizică și informatică, ateliere de artă și muzică, o trupă de teatru și un observator astronomic, Liceul „Fatma Emin Kutvar” se află pe locul patru în topul liceelor din oraș. Având aceleași materii ca noi, elevii pot urma unul dintre cele patru profiluri: mate-info, științele naturii, științe sociale și filologie. Ca limbi străine, însă, se poate opta numai pentru engleză sau germană. În acest moment, în instituție învață 301 elevi, cu un program desfășurat între orele 08:20 și 15:35. De asemenea, elevii sunt implicați în numeroase proiecte naționale și internaționale, parteneriatul dintre liceele noastre fiind unul de 15 ani.

Programul de la „Fatma Emin Kutvar” a fost un continuu prilej de a cunoaște și experimenta lucruri noi. La liceu ne petreceam timpul în prima jumătate a zilei. Acolo ne întâlneam dimineața pentru activități individuale, recreative, dar și în echipe mixte: crearea de postere, de scenete ori participarea la vânătoarea de comori, unii dintre noi asistând și la cursuri. Printre locurile care ne-au devenit repede familiare se numără cantina, sala de sport și sala de muzică, în care ne strângeam cei mai mulți dintre noi înaintea activităților. Însă ceva ce vom ține minte cu toții cu siguranță este „clopoțelul”, care, de fapt, era o melodie pe care am tot încercat să o găsim pe Net.

Pe parcursul proiectului am avut ocazia și onoarea de a-l întâlni pe guvernatorul districtului Karesi, Bedia Narlı, care ne-a primit în biroul dumnealui și ne-a oferit ceai. Timp de o oră am făcut schimb de opinii referitoare la orașele noastre (guvernatorul a vizitat, la rândul său, Constanța), constatând că, pe cât de diferite par poporul turc și cel român, pe atât de multe aspecte comune au, de fapt.

Că veni vorba de popoare, referitor la oamenii alături de care am petrecut aceste zile nu mă pot gândi acum la destule adjective pozitive cu care să îi descriu. Sunt extraordinar de ospitalieri, iubitori, deschiși și generoși. Alături de ei am încercat lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată și am trecut prin experiențe care cu siguranță ne-au apropiat. Când ești găzduit de o familie (așa cum am fost noi) înveți mult mai multe despre modul de a fi al poporului respectiv decât ai putea să o faci pe cont propriu. Ne-am întors din Turcia știind expresii de bază, elemente culturale, istoria locului și pe cea a oamenilor lui. Legăturile umane create în acest timp vor fi prețuite și peste ani, fiindcă proiectele de acest fel îți demonstrează cum niște necunoscuți ajung să-ți fie timp de câteva zile ca o familie. Îți dezvăluie frumusețea oamenilor și a culturii lor. Îți arată cât de mare și, în același timp, cât de mică este lumea. Îți dau convingerea că nu ești singur și că există prieteni în orice parte a lumii.

În altă ordine de idei, cum poți vorbi despre un schimb de experiență în Turcia fără să aduci în discuție tradiția ei culinară? De cum am ajuns, familiile ne-au primit cu brațele deschise și mesele întinse. În fiecare zi gustam ceva nou, atât în oraș cât și la cină, acasă. Pot spune fără ezitare că fiecare dintre noi s-a îndrăgostit măcar de un preparat dintre multele care ne-au desfătat simțurile: lahmacun, dürüm, pide, șiș köfte, sarmale, baclavale, irmik helvası, lokum sau höșmerim, desertul specific Balıkesirului. Desigur, acestea trebuie să fie însoțite de ayran (ceai negru) sau de cafea turcească, al cărei zaț poate fi folosit pentru cititul în cana cu cafea, practică încercată și de noi (pot confirma că am băut în acele zile mai mult ceai și cafea decât apă).

Însă pentru orice lucru frumos trebuie să existe și un sfârșit, cel puțin temporar, întrucât am început încă din timpul vizitei să ne facem planuri de revedere. Sentimentul de dinaintea plecării este mereu foarte ciudat, fiindcă nu-ți dai seama cum de te-ai atașat de oameni și de locuri atât de mult într-un timp așa de scurt. Atunci când îi părăsești, lași o bucățică din tine acolo. La despărțire, parcă pentru a ne împărtăși emoția, vremea s-a sincronizat cu starea noastră de spirit, în dimineața plecării începând să plouă cu lacrimi din cer, care se întâlneau cu lacrimile noastre. La întoarcere a fost liniște. Acea liniște ce apare când conștientizezi că ceva minunat chiar s-a terminat.

E imposibil să descrii o astfel de experiență din perspectiva unei singure persoane, întrucât fiecare a trăit vizita în Turcia în felul său. De la plimbări prin oraș, descoperind străduțele și cultura lui, la seri petrecute pe la câte una dintre gazde sau chiar participarea la nunți, fiecare a avut parte de experiențe inedite, impresionante și memorabile.

Dacă vreodată aveți șansa de a lua parte la un astfel de proiect, mergeți!!! Poate fi una dintre cele mai bune decizii pe care le luați în timpul liceului.

Citește și: Ani de liceu, cu emoții pentru viitor

Convorbiri despre arhitectură

Posted on by Hristofor PREDA

De aproape doi ani, un proiect al Consiliului Elevilor din Colegiul „Mircea” ne oferă posibilitatea de a interacționa cu profesioniștii care, „combinând pasiunea cu cariera” (acesta fiind și titlul proiectului), s-au afirmat în diverse domenii de activitate. Inițiativa s-a dovedit a fi utilă pentru elevii aflați în căutarea direcției profesionale celei mai potrivite cu aspirațiile și potențialul lor de reușită în viață. În aceste întâlniri nu numai că ni se prezintă informații aprofundate despre specificul domeniului respectiv, dar primim și răspunsuri lămuritoare la multele întrebări formulate de publicul mircist.

O activitate recentă a avut loc miercuri, 17 aprilie 2024, când, ca emisari ai „Zărilor Alb Astre”, ne-am instalat în Amfiteatrul „Coriolan” pentru a lua pulsul acestor evenimente. Invitatul momentului a fost arhitectul Dumitru Calotă, membru al Ordinului Arhitecților din România, care, întâmpinat de liceenii cu înclinații spre domeniul arhitecturii, a început cu o scurtă prezentare a profesiei, deschizând apoi un dialog animat cu elevii participanți. El s-a concentrat mai ales asupra următoarelor probleme, puse în discuție de public.

De ce să alegem arhitectura?

După cum era de așteptat, dl Dumitru Calotă ne-a reamintit că trebuie „să ne îndreptăm spre o carieră, oricare ar fi ea, care să ne facă plăcere”. Cu alte cuvinte, fiecare meserie are importanța ei și fiecare om are calea lui, așa că trebuie să căutăm un domeniu de care chiar suntem pasionați. Cel ce practică o profesie care nu îl pasionează își pierde o bună parte din viață și, chiar dacă dobândește competența necesară pentru a duce un trai bun din ea, nu va avea acele satisfacții care să-l împlinească.

Deci, de ce să alegem arhitectura? Din pasiune. În cazul în care ea lipsește, chiar dacă vom ajunge să avem o carieră reușită, marcată de proiecte excepționale, vom plăti cu prețul timpului nostru, pe care nu îl putem răscumpăra niciodată.

Poți intra la o facultate de arhitectură fără a face meditații?

Se pare că nu. Trebuie să ai aptitudini la desen, iar fără o bună pregătire în această direcție nu vei putea intra la o facultate de arhitectură. Invitatul a argumentat pe baza experienței personale: „Știam că sunt un bun desenator, dar chiar și atunci a trebuit să fac pregătire la desen”.

Ce presupune calitatea de student la o facultate de arhitectură?

S-a evidențiat insistent munca ce trebuie depusă pe parcursul studiilor universitare, efortul considerabil („La facultățile pe care le veți face, veți munci mult mai mult decât munciți acum!”) și continuu, dl Calotă atenționându-ne că rezultatele acesteia se vor vedea și vor fi apreciate abia după începerea practicării meseriei. Ca în orice alt domeniu, după terminarea facultății nu poți fi pe deplin pregătit pentru profesie, fiind nevoie de aprofundarea acesteia prin practică. Formarea unui bun arhitect nu încetează niciodată: „Va trebui să vă schimbați tot timpul și să învățați tot timpul.”.

Deși mulți dintre noi cred că arhitecții sunt niște artiști ai spațiului și formelor, invitatul ne-a contrazis reprezentările, punând lucrurile într-o altă ordine. Arhitectura nu este o profesie artistică, ci se bazează, mai degrabă, pe tehnicitate și legalitate, având, ce e drept, și o componentă creativă.

Cât privește traseul strict intituțional de urmat, după terminarea facultății trebuie realizat un stagiu de doi ani, iar abia după aceea se obțin atestatul și dreptul de semnătură în cadrul Ordinului Arhitecților din România.

Unde este mai bine să faci facultatea, în România sau în străinătate?

Dl Dumitru Calotă a evocat exemplul colegii săi mai tineri, care au intrat la facultatea din București și au profitat de programele „Erasmus”, plecând câte un an de zile în diferite țări din Europa pentru schimb de experiență. În acest context academic al parteneriatelor, se poate întâmpla să-ți fundamentezi cariera. Este cazul unuia dintre tinerii arhitecți români, care a fost atât de îndrăgit de un profesor de la Universitatea din Stuttgart, încât l-a angajat la unul dintre cele mai mari birouri de arhitectură din Europa. Majoritatea arhitecților preferă să lucreze, însă, în țară, deoarece „în România este mult de construit”, dar pentru această profesie este foarte important să vizităm și să vedem cu ochi de specialist marile orașe ale lumii.

Cum s-ar descrie arhitectura din România actuală?

Arhitectul Dumitru Calotă susține că trăim vremuri bulversante în domeniul arhitectural, statul retrăgându-se aproape complet din investiția în clădiri. Pentru că totul se bazează pe investitorul privat, care are în vedere în primul rând profitul și, deci, reducerea costului investiției și majorarea prețului de vânzare, „asta, pe plan social, este dezarmant și foarte dezamăgitor”. Cu regret, ne-a mărturisit că a ajuns să proiecteze locuințe colective cu spații interioare mai prost făcute decât în anii ’80. Un motiv pentru care tehnicile de construcție moderne, care în altă parte dau rezultate fabuloase, nu se aplică la noi este că România ar fi una dintre cele mai sărace țări din Europa, iar materialele pe care ele se bazează sunt scumpe și lucrările trebuie realizate de personal specializat.

Va putea inteligența artificială să-l înlocuiască pe arhitect?

Dl Dumitru Calotă este convins că inteligența artificială este doar un instrument, încă primitiv, și, chiar dacă în viitor va fi perfecționat, tot nu va putea înlocui o persoană în acest domeniu. Arhitectura implică adesea un grad mare de creativitate și intuiție umană. Deși A.I. poate genera modele bazate pe date și cerințe, este dificil să imite cu adevărat procesul creativ uman și viziunea artistică. De asemenea, arhitecții trebuie să lucreze îndeaproape cu clienții pentru a înțelege nevoile și dorințele lor și pentru a le transforma în designuri viabile. Abilitățile sociale și de comunicare sunt esențiale în interacțiune, iar inteligența artificială nu poate înlocui complet acest aspect al profesiei.

În lumina discuțiilor despre cariera în arhitectură, iese în evidență  un adevăr fundamental: pasiunea și dedicarea sunt elementele-cheie pentru succesul în această profesie fascinantă. Arhitectura nu este doar despre proiectarea spațiilor, ci și despre înțelegerea profundă a nevoilor sociale, culturale și tehnice, alături de o continuă adaptare la schimbările din societate și tehnologie. În fiecare cuvânt rostit de arhitectul Dumitru Calotă a răsunat acest devotament, subliniind că alegerea unei cariere în arhitectură trebuie să fie alimentată de flacăra pasiunii, care luminează drumul spre excelență și satisfacție profesională. În plus, dialogul nostru a evidențiat importanța formării continue și a deschiderii către experiențe internaționale, pentru a înțelege și a contribui la diversitatea și complexitatea arhitecturii contemporane.

Citește și: Înregistrarea viselor – o utopie tangibilă?

Clubul de limbi străine, o deschidere a orizonturilor

Posted on by Alexia LUNGIANU

O limbă te va plasa pe un coridor pentru toată viața.

Două limbi îți vor deschide toate ușile întâlnite.

                       (Frank Smith)

Suntem într-o eră a cunoaşterii prin cultură, iar stăpânirea mai multor limbi străine înseamnă o deschidere imensă către informaţiile culturale şi ştiinţifice ale întregii lumi. Citirea unei cărţi în limba în care a fost scrisă înseamnă să ai acces la amănuntele ce formează plinătatea acelei cărţi. Exact acestea sunt unele dintre obiectivele recent înființatului Club de limbi străine din CNMB.

Cum a pornit totul, poate vă întrebaţi. Pentru a afla mai multe detalii despre constituirea acestui club am vorbit cu preşedinta Consiliului elevilor, Maria Maldeş.

„Cele mai multe cluburi şi centre de excelenţă sunt concentrate pe ştiinţele exacte, așa încât în mediul educațional se poate constata o lipsă de activităţi pentru profilul umanist. Consiliul elevilor a dorit să aducă ceva nou şi pe această nişă. Eu împărtăşesc o mare pasiune pentru limba germană. Din păcate, am pierdut continuitatea la această limbă. Nu am fost singura în această situaţie. Vorbind cu alţi elevi ai liceului, am aflat că şi ei se confruntau cu această problemă. Este dificil să recuperezi o materie dacă pierzi o lecţie. Pentru unele persoane poate reprezenta şi un motiv de descurajare. Această idee de proiect a început astfel să se contureze în dezbaterile Consiliului. Am dorit să creăm un mediu în care oricine poate să îşi consolideze abilităţile lingvistice. Împreună am reuşit să ne concretizăm ideile în Clubul de limbi străine.”

Întemeierea clubului nu a fost uşoară. Pentru Consiliul elevilor a reprezentat o adevărată provocare. Printr-un sondaj materializat într-un chestionar promovat în rândul liceenilor, a fost cerută opinia acestora. Ţinând cont de ea, au fost create principalele secţiuni: franceză, germană şi italiană. Clubul a fost înființat în ianuarie 2024.

„Pentru punerea în practică a proiectului a trebuit să ne facem o strategie şi un plan de acţiune. Recunosc că am fost destul de stresaţi deoarece inițial nu aveam un număr atât de mare de elevi înscrişi pe cât ne așteptam. Aceste emoţii nu îşi aveau, însă, locul. Din fericire, în scurt timp, proiectul a atras atenţia conducerii liceului şi am primit sprijinul acesteia. De asemenea, după o mai bună promovare în colegiu, mulţi elevi s-au înscris la club, unii din simplă curiozitate, care însă mai târziu s-a transformat în dorinţa de a participa la cursuri şi de a acumula cunoştinţe noi prin studiul limbilor străine. De la un număr mic de membri, am ajuns la unul foarte mare. În cadrul clubului există tineri din toate clasele.” (Maria Maldeș)

  Astăzi Clubul de limbi străine se dovedește a fi un proiect de succes. Foarte mulţi elevi au decis să se alăture cercurilor iniţiate de Consiliul elevilor din CNMB și beneficiază de cursuri gratuite pentru limbile franceză, germană şi italiană.

Întrebându-i despre motivația deciziei lor, ne-au răspuns că activitățile de la club i-au ajutat să-și dezvolte relațiile cu oamenii și să-și facă noi prieteni, că acolo se bucură de o atmosferă relaxantă și simt că au mai multă libertate de a pune întrebări, înțelegând astfel mai bine decât la clasă unele noțiuni.

Activităţile clubului se desfăşoară în spațiul colegiului, în corpul administrativ, atât în cursul săptămânii cât şi în weekenduri. Cursurile de limbă germană se ţin sâmbătă, de la ora 9.00 pentru începători şi de la ora 10.00 pentru avansaţi. În cazul cursurilor de limbă franceză, acestea se desfăşoară vineri de la ora 11.00. Cadrele didactice care susţin cursurile sunt doamnele Florentina Gheorghe (limbă franceză), Anca Bocioagă (limbă germană) şi Sibel Mustafa (limbă germană).

Pentru CNMB existenţa unor astfel de cluburi este importantă deoarece promovează dezvoltarea culturală şi lingvistică a elevilor, pregătindu-i pentru o lume în care cunoaşterea mai multor limbi străine este vitală. Atât acumularea de cunoștințe, cât și dobândirea abilității de a vorbi în altă limbă implică procese complexe, care contribuie la dezvoltarea gândirii, la creşterea capacităţii de memorare, dar și la formarea unor atitudini, precum toleranța și interesul pentru alte culturi.

 Alături de farmecul studierii limbilor străine vine și șansa de „a călători” prin marile culturi ale lumii, de a face schimb de idei, de a comunica deschis gânduri, sentimente şi experiențe spirituale.

Citește și: Explorând melodiile interioare

zari albastre

Zări Alb Astre

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“

Facebook-f Instagram
Zări Alb Astre pentru mine a fost unul dintre proiectele ce mi-a crescut aripi. [...] Zări Alb Astre este despre îndrăzneală, despre curajul de a te face citit, de a spune unor lucruri pe nume, de a pune întrebări și de a explora, depășind anumite limite.
Ana-Cristina Danovschi
Ana-Cristina DanovschiPromoția 2013-2017, redactor 2014-2017
O simbioză perfectă între real, tehnic, științific și imaginar, metaforic, simbolic... este idealul către care tinde creația mea în cadrul Revistei Zări Alb Astre. Comunitatea redacției mi-a oferit cadrul propice exprimării viziunii ambivalente asupra lumii.
Teodora Moraru
Teodora MoraruPromoția 2014-2018, redactor 2017-2018
Sunt extraordinar de recunoscător că am făcut primii pași în lumea scrisului și a poveștilor în cadrul revistei colegiului nostru. Ca parte a redacției am fost angrenat într-un proces creativ complex. Astfel, am învățat multe de la toți colegii mei [...].
Răzvan-Mihai Ursu
Răzvan-Mihai UrsuPromoția 2014-2018, redactor 2016-2018
Prima mea creație unde olografia și numele meu au fost alăturate pe aceeași pagină a fost în această revistă și, pentru simplul fapt de a-mi fi întâiul instrument de creație, mulțumesc hârtiei ce va îngriji de-acum ani înainte începutul creației mele.
Alexandru Köber
Alexandru KöberPromoția 2015-2019, redactor 2017-2019
Zări Alb Astre a reflectat întotdeauna spiritul elevilor mirciști, pasiunile lor și simțul lor critic - de la artă [...], până la premiile obținute. Le sunt recunoscătoare profesorilor coordonatori care m-au încurajat să scriu și, ulterior, să mă implic ca redactor șef.
Nora-Elena Tuța
Nora-Elena TuțaPromoția 2014-2018, redactor 2014-2018
Zări Alb Astre a fost locul unde ideile noastre au prins contur și au cutezat a fi revelate și auzite, unde ne-am făcut prieteni care ne-au împărtășit interesele, unde ne-am susținut și ajutat reciproc în atingerea țelurilor noastre.
Theodora Băutu
Theodora BăutuPromoția 2016-2020, redactor 2016-2020
Revista liceului este mai mult decât o publicație. Este un izvor de inspirație, de creație, de dragoste pentru frumos. Pentru noi, mirciștii, este chiar un izvor istoric din moment ce ne-am adunat să comemorăm 75 de ani de la lansarea primei reviste.
Mina-Alexia Timofte
Mina-Alexia TimoftePromoția 2017-2021, redactor 2017-2021
Vedeți în zare? Vedeți AlbAstrul? Acolo este destinația voastră! [...] Port cu nemărginită mândrie în inimă povestea propriului meu zbor: stând la masă alături de ceilalți redactori, scriind, intervievând, reflectând la frumos. [...] Pentru acest lucru vă mulțumesc!
Ionuț-Gabriel Oțelea
Ionuț-Gabriel OțeleaPromoția 2014-2018, redactor 2016-2018
Zări Alb Astre a reprezentat mereu aspirația către cele mai înalte culmi ale mirciștilor. Și iată că, nu o dată, timpul mi-a demonstrat că într-adevăr așa e. Mirciștii, indiferent către ce zări s-au îndreptat, au făcut cinste valorilor și spiritului care i-au modelat.
Elif Samedin
Elif SamedinPromoția 2008-2012, redactor 2008-2012

DREPTURI DE AUTOR

Toate drepturile privind informațiile publicate pe site-ul www.zarialbastre.ro de către Zări Alb Astre aparțin publicației Zări Alb Astre. Copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial este permisă numai cu acordul scris al conducerii Zări Alb Astre.

ISSN 2971 - 9666
ISSN-L 1843 - 2034

2023 © Zări Alb Astre. Website creat de Virtono

WordPress Cookie Plugin de la Real Cookie Banner