ZăriAlbAstre2013-Nr1 - Revista Zări Alb Astre

ZăriAlbAstre2013: „În cor“ de Alina Ciocan şi Ana-Maria Nichita, clasa a X-a B

Posted on 04/03/202304/03/2023 by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Alina Ciocan şi Ana-Maria Nichita, clasa a X-a B, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.

„De ce se trezesc unii mircişti cu noaptea-n cap în fiecare sâmbătă? Te-ai întrebat vreodată? De ce nu răspund chemării patului care mai are puţin şi îi înghite, hotărât să nu îi lase să se desprindă din pătura în care s-au încolăcit?

Păi, pentru ca această chemare să fie total ignorată de elevii sârguincioşi e nevoie de altceva care să îi cheme la datorie. Ceva care să fie atât de important încât să nu poată spună «nu» decât în cazul în care au fost doborâţi de simptome precum febra sau «nasuri curgătoare» (în traducere liberă din engleză). Pentru că, dacă nu ai ştiut, îţi spunem noi, acum: aici eşti cam inutil dacă gâtul tău a fost asaltat de mii de piuneze şi, în plus, fosele nazale sunt atât de înfundate încât niciun instalator iscusit nu le-ar putea ajuta.

Cum «unde aici»? Aici, la cor… La corul liceului nostru, despre care am putea spune că e unul dintre puţinele din Constanţa. Cor ca la carte, nu altceva: tehnică vocală preluată din şcoala franceză de muzică, patru voci (soprane, altiste, başi, tenori) şi, pentru ca gruparea noastră de tineri muzicieni entuziaşti să poată fi un cor în adevăratul sens al cuvântului, avem şi dirijor, pe domnul Sabin Nicolaină, ale cărui perseverenţă şi pasiune pentru muzică nu vor lăsa niciodată o melodie la voia întâmplării, nu vor concepe ca un cântec să nu sune fantastic sau să nu fie capabil să ridice o sală în picioare.

Acum, probabil, te întrebi cum decurge o zi de sâmbătă pentru noi, coriştii. Cum orice oaste are nevoie de comandantul ei, ne lăsăm conduşi de domnul profesor, care ne ghidează la fiecare pas, până în «Coriolan», unde încep lungile şi istovitoarele minute de vocalize. După ce ne încălzim vocile, trecem la treabă, pentru că ne aşteaptă lupte grele cu «Robul negru», «Doña Sol» şi «Moraru’ » (altul!), «La poartă la Ţarigrad», ajutaţi de «Fata ardeleană» şi «Ana Lugojana». Însă mulţi soldaţi viteji au pierit în aceste lupte. Unii mai ghinionişti, loviţi de intemperii, alţii de bac-ul ce va să vie. Altfel, am reuşit de-a lungul vremii să învingem vrăjmaşi de temut, cum ar fi lipsa urechii muzicale sau vocea de la Adamclisi («voce de la Adamclisi» = sunet caracterizat prin nişte vocale nerotunjite corect, ce seamănă cu o onomatopee specifică unei caprine).

Sala noastră de repetiţii, «Coriolanul», a rămas aceeaşi. Câţiva corişti s-au volatilizat (sau cel puţin nu i-am mai văzut noi prin preajmă), alţii le-au luat locul (boboacele, în mare parte). Peste zvârcolirile programului prea matinal, repetiţiile vin nepăsătoare, ştergând toate lacrimile vărsate de public în timpul spectacolelor de colinde. Suferinţele, patimile, năzuinţele mari sau mici se pierd într-o armonie, ca nişte vocalize triumfătoare într-un uragan uriaş…“, Alina Ciocan şi Ana-Maria Nichita, clasa a X-a B

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2013: „Tu ştii cât de dulce eşti?!“ de Bianca Evelyn Paris, Preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor

Posted on 04/03/202304/03/2023 by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Bianca Evelyn Paris, Preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.

„Acesta a fost sloganul celor două ediţii ale proiectului «Zâmbeşte dulce», derulat în cadrul Colegiului Naţional «Mircea cel Bătrân».

Totul a început în urmă cu doi ani, când am luat parte, ca voluntar, la o acţiune desfăşurată de Asociaţia «Sweet Land» pentru Tineri şi Copii cu Diabet din Judeţul Constanţa. La momentul respectiv nu conştientizam ce impact urma să aibă acel eveniment asupra mea, însă am fost de-a dreptul impresionată de tinerii cu diabet pe care i-am cunoscut atunci şi, mai ales, de modul în care reuşeau să ducă o viaţă perfect normală, în ciuda afecţiunii cronice de care suferă. Din discuţiile pe care le-am avut cu medicii specialişti, am înţeles cât de puţine lucruri se cunosc despre modalităţile de prevenire a diabetului, aşa că, un an mai târziu, am hotărât să organizez proiectul «Zâmbeşte dulce», pentru o mai bună informare a tinerilor în ceea ce priveşte diabetul zaharat. Aşa cum afirma d-na prof. dr. Doina Catrinoiu, şef al Clinicii de Diabet şi Boli de Nutriţie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, susţinătoare a acestui proiect, «este mai bine să prevenim o boală, decât să o tratăm sau să fim nevoiţi să trăim cu ea.» Întrucât prevalenţa diabetului la nivel

mondial, în rândul copiilor şi tinerilor este în continuă creştere, se impune necesitatea educării acestora în spiritul unui stil de viaţă sănătos. Aşadar, informarea corectă a elevilor pentru

prevenirea diabetului a devenit un scop pentru mine.

Proiectul «Zâmbeşte dulce» s-a desfăşurat în 2011 şi 2012, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, şi a implicat Consiliul Şcolar al Elevilor, Clubul «Interact Pontus Euxinus», Asociaţia «Sweet Land», Sanofi şi Centrul de Diabet Constanţa. Elevii C.N.M.B. au avut ocazia să participe la o prezentare susţinută de prof. dr. Doina Catrinoiu şi jurnalista Liliana Moldoveanu, preşedinta Asociaţiei «Sweet Land». Prezentarea a fost urmată de testarea gratuită a glicemiei doritorilor, într-un spaţiu special amenajat, testare la care au luat parte peste 150 de elevi, fiecare aflând astfel cât de dulce zâmbeşte.

Pot afirma cu bucurie că proiectul şi-a atins scopul, şi anume promovarea unui stil de viaţă sănătos, bazat pe o alimentaţie corectă şi pe exerciţii fizice, precum şi implicarea activă a unui număr mare de elevi şi profesori. Suntem nerăbdători «să ne zâmbiţi» şi în anul 2013!” de Bianca Evelyn Paris, Preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor

Sursă foto: pexels.com

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2013: „Din culisele unei reviste: VECTOR“ de prof. Gabriela Constantinescu și prof. Cătălin Zîrnă

Posted on 04/03/202304/03/2023 by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul scris de prof. Gabriela Constantinescu și prof. Cătălin Zîrnă, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.

„Pledoarie despre un liant între matematică şi educaţie

La început a fost ideea……… Ideea unei noi reviste! Ideea incitantă de a crea, de a spune ceva, ideea de nou, ideea de schimbare, de provocare.

Dar, deodată, totul se scufundă în banal, apare inevitabilul De ce? De ce iar matematică, de ce altă revistă, de ce VECTOR, de ce…? Întrebări posibile, întrebări probabile, întrebări inevitabile. Şi totul în condiţiile în care se poate vorbi de o adevărată inflaţie în rândul publicaţiilor de profil scrise sau online, în condiţiile în care Internetul a devenit de mult cea mai eficientă metodă de a ajunge la informaţii clare, exacte, în condiţiile în care un simplu click te afundă într-un noian de probleme clasice sau noi, date sau nedate pe la concursuri, cu sau fără rezolvări, updatate, transformate, desenate, apple-ate, discutate prin forumuri … Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că aproape orice discuţie despre matematică presupune multă, poate prea multă pasiune. Şi cei pro şi cei contra aduc argumente puternice, susţinute cu tărie. E clar că în acest etern conflict este greu să găseşti o rezolvare.

Dar ajunge, prea multe gânduri negre: motivaţia începe să prindă contur, răspunsurile apar firav la început, dar apoi din ce în ce mai sigure: Pentru că trebuie să încercăm… Încercăm să oferim o alternativă, să arătăm că matematica există dincolo de manual sau culegeri, dincolo de teoreme sau leme, dincolo de lucrări sau teze, dincolo de catalog sau tablă, poate dincolo de orice limită. Încercăm să arătăm o lume, poate necunoscută pentru destul de mulţi, în care matematica devine mai prietenoasă, mai accesibilă, mai naturală. De fapt, devine de-a noastră.

În acest moment, hotărâţi fiind în demersul nostru, o nouă întrebare: Ce vrem să facem? Aparent nimic deosebit. Greu să trezeşti un interes real. Greu de găsit conţinuturi care să stârnească interesul unor categorii aparent disjuncte de cititori: cei cărora le place şi cei cărora nu le place matematica. Dar ideea rămâne incitantă.

Şi astfel revista se schiţează rapid, ca un pariu ce-l vrem câştigat cu mentalitatea celor sceptici, iar denumirea apare într-un mod simplu şi firesc, parcă fără alte alternative: VECTOR, pentru că prin revistă vrem să arătăm o nouă direcţie, cea a bunului simţ matematic precum şi pentru că multe din cele care păreau de neînţeles vor căpăta sens. Natural şi simplu, prin matematică şi pentru matematică vom contura esenţialul, descifrând delicat complexitatea a ceea ce ne înconjoară.

Structura sa este, de asemenea, flexibilă. Unor rubrici permanente – Profile, Puncte de vedere, Controverse – li se adaugă note, vorbe, fapte, umor, logică, toate cu o dinamică, aparent fractală, în fapt controlată, pentru ca şi cel mai sceptic cititor să uite că a zis cândva că matematica este prea rigidă. În plus, ca un adevărat vector de popularizare a vieţii matematice a Colegiului, VECTOR promovează permanent Concursul Naţional «N.N. Mihăileanu», dedicându-i în fiecare an un număr special.

Planul fiind gata, revista virtual conturată, o problemă importantă ridică alte întrebări Cine şi ce va face? Primul nivel de decizie aparţine autorilor. Îşi dau astfel întâlnire în rândurile revistei profesori, elevi, unii împătimiţi ai matematicii, alţii umanişti convinşi sau un pic filozofi, şefi de promoţie, boboci, încercând să surprindă, să nuanţeze creativ ceva unic din matematică. Analiza finală aparţine coordonatorilor: încă o privire, încă o corectură, încă o problemă, o schimbare… şi revista intră la tipar.

Demonstraţia pare a fi încheiată. VECTOR a pledat şi va pleda în continuare pentru rolul determinant al matematicii. VECTOR se doreşte o părticică de educaţie matematică, de fapt, un liant între matematică şi educaţie. VECTOR va ajuta orice mircist, elev sau profesor, să spună din suflet Da! pentru matematică. Şi dacă, totuşi, ca un ecou, departe, se mai aude De ce iar matematică, de ce altă revistă, de ce VECTOR, de ce…, priviţi cu încredere în faţă şi răspundeţi zâmbind tot cu o întrebare: De ce nu?“, de prof. Gabriela Constantinescu și prof. Cătălin Zîrnă

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2013: „Trendul Tehnologiei – «Ai ajuns unde trebuie!»“ de Amalia Caraș, clasa a XI-a B

Posted on 04/03/202304/03/2023 by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Amalia Caraș, clasa a XI-a B, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.

„În timp ce Izel* caută în continuare acel ceva într-un nou articol, noi am vrut să cunoaștem oameni care l-au găsit deja și sunt binevoitori să ni-l împărtășească. Așa am dat peste Tamer Nurla, Victor Doca și Robert Manea, trei mirciști din a căror pasiune pentru inovație s-a creat «Trendul Tehnologiei».

Blogul băieților este echipat mai ceva ca Detective Gadget și updateaza constant despre orice e nou şi interesant în materie de electronice, într-o manieră cât mai accesibilă cititorilor. Intenția este, ne împărtășește Victor,«să le placă ceea ce descoperă pe blogul nostru și să fie atrași de acest domeniu al tehnologiei, pasiune pe care eu, Tamer și Robert o împărțim și care se află la baza acestui blog». «Dacă ținem cont de statistici, blogul stârnește curiozitatea multora, ajungând de la 50-60 de vizitatori, în primele zile, la 5000/ zi în 2013».

Lumea se schimbă, universal și individual. Progresul tehnologiei sau revoluție cyborgială a omenirii? Încă nu ne-am decis. Deocamdată, pe scara evoluției, «Ai ajuns unde trebuie»! Octavio Paz spune, în carte sa Marcel Duchamp, că «tehnologia este natura omului modern». La drept vorbind, oamenii moderni pot fi împărțiți în trei clase: cei care creează tehnologie, cei care folosesc profesionist tehnologia și cei care nu știu nimic despre ea, dar o folosesc că-i necesară. Indispensabilă și neutră, tehnologia este omniprezentă în viața de zi cu zi a omului modern. Vorbim de laptop-uri, smartphone-uri, tablete, iPod-uri, touchscreen, handsfree, Windows, Android, iOS, Siri, aplicații etc., cuvinte pe limba tuturor și ambrozia IT-iștilor. Da, novus homini folosește laptop-urile și telefoanele, dar câți înțeleg cu adevărat care-i treaba cu ele?!

Noile dispozitive, create de oameni pentru alți oameni, reușesc să revoluționeze lumea. Tehnologia este la jumătatea drumului dintre umanitate și natură, iar aici se nasc intrigile. Folosită inconștient, tehnologia stă ca un zid între cele două, și nu ca un pod, ca o legătură benefică. Ce trebuie să facem? Să înțelegem cum funcționează toate gadget-urile care ne înconjoară, iar «Trendul Tehnologiei» ne oferă exact cât să ne limpezească mințile. Şi, până data viitoare, vă lăsăm ca food for thought: «Viața va fi mult mai interesantă atunci când nu vom mai crea aplicații pentru telefoane mobile și vom începe să creăm aplicații pentru corpul nostru.» (Neil Harbisson, «I listen to color»).“, de Amalia Caraș, clasa a XI-a B

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2013: „Bad boyzz“ de Denisa Loredana Boboc, clasa a XI-a D

Posted on 04/03/202304/03/2023 by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Denisa Loredana Boboc, clasa a XI-a D, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.

„«Da’ mare, mare, mare, mare, mare şukărime/ Eu mor de tine şi tu mori de mine/ Dar numai, numai, numai cu tine vreau să-mi fac soarta/ Că nu mai vor alta nici mama nici tata».

Probabil te întrebi, dragă cititorule, cum am ajuns eu pe TARAF TV şi unde e telecomanda. Ei bine, ţin să te anunţ că nu sunt nicidecum în faţa unui televizor, ci pe străzile din România, încercând să studiez şi totodată să înţeleg originile «bad boys-ilor» din ziua de azi, care, am concluzionat, pot fi de mai multe categorii.

Ostentativ, primul care mi-a apărut în faţă este deja clasicul şi binecunoscutul Cocalar autentic. De o opulenţă sfidătoare, legănându-şi trupul amorţit sub greutatea propriei grăsimii, îşi face simţită prezenţa prin maneaua (mai sus menţionată), care anunţă că-i sună telefonul mobil, şi prin tricoul cumpărat din bazar, pe care este scris greşit numele unui brand celebru. Acesta este de preferat să fie cât mai mulat pe formele-i bine definite, eventual să şi crape câte puţin când se apleacă. Un alt element caracteristic îl reprezintă lanţul gros din «haur» care îi înconjoară grumazul, întotdeauna peste tricou, dacă se poate şi peste geacă, doar suntem valoroşi şi «tre’să să vadă», nu?!

Aceştia sunt cei pe care îi vedem pe stradă cu maşinile bătrâne de vreo 30 de ani şi care pur şi simplu nu înţeleg că acestea ar trebui scoase din uz. În schimb, ei turează, vopsesc zilnic în faţa casei găurile acoperite cu scoci şi, o dată la 10 zile, dau jos motorul să schimbe segmenţii. Ochelarii de soare sunt un must have al acestor specimene. Fie vară, fie iarnă, Cocalarul nu vede pe beznă decât cu ochelari de soare. Frecventează des localuri special amenajate pentru consum de substanţe dezinhibante, urmat de dansul împerecherii. Este, de asemenea, adept al dansului de auto-mângâiere a ego-ului, dar, în general, dansează manelistic pe orice tip de melodie, că doar trebuie să-şi evidenţieze baroşenia.

O altă categorie observată o reprezintă, de asemenea cu o conştiinţă sporită a ambalajului în care se prezintă, «Băjatul de cafenea». Mărunţel, metrosexual, puţin absent, dar cu muşchii lucraţi greţos de atent, el freacă ţigara şi cafeaua toata ziua, vrăjind Piţipoancele de companie şi vorbind cu pantofii şi cu ceasul tău, adică fără să se uite la tine. Acesta este veşnicul «combinatozaur». Are mereu o combinaţie în desfăşurare şi nu pierde nicio ocazie de a se lăuda cu ce a făcut (el sau prietenii săi). Ţipă atunci când vorbeşte, căci i se pare că aşa fac oamenii inteligenţi, înjură pe oricine şi orice şi se crede tare şmecher când o face. Maşinile lor reprezintă lupta împotriva discreţiei. Trebuie să aibă muzica forte, preferabil să se audă din cel mai scump sistem de sunet de pe piaţă, chiar dacă asta înseamnă să i se oprească motorul când dă muzica la maxim. Şi, ca să nu se abată de la trend, îşi clădeşte şi o relaţie strânsă cu o Piţipoancă de companie, asortată la maşină. Nesimţirea este atavică şi este dobândită încă din copilărie, ca şi o uşoară boală psihică. Evită să-şi pună întrebări, drumul său fiind unul al certitudinilor: «Nu vei fi nevoit sa-ţi cauţi vreun job. Te caută job-urile pe tine».

În final, o categorie ceva mai restrânsă, o reprezintă Ţăranul sau, mai popular, Lbdnos-ul. Este cel care întruneşte cele mai multe caracteristici ale regnului animal. Acesta nu este neapărat moşul ăla care salivează uitându-se la fetele care trec pe stradă, el este bărbatul cu mistria din şantier, este bărbatul care aşteaptă în staţie sau obsedatul care

opreşte maşina doar pentru a-ţi scuipa o replică banală de agăţat: «Hei, păpuşe, mi-am pierdut numărul de telefon… mi-l dai pe al tău?» Respect pentru femei? Mai puţin spre deloc.

Când face cunoştinţă cu o femeie, nu se uită niciodată în ochii ei, ci privirea îi este fixată în

decolteu şi are tendinţe patologice de a atinge tot ce este în pereche şi proeminent… Sunt acei oameni pentru care apa şi săpunul sunt lucruri străine şi de prisos, ca să nu mai vorbim despre deodorant sau parfum. Dacă te încurci cu unul dintre aceste specimene, pregăteşte-te pentru o viaţă întreagă înfrumuseţată de un limbaj extrem de poetic, îmbunătăţit pe ici pe colo de epitete, metafore (pe care directivele nu-mi permit să vi le spun) şi de declaraţii de dragoste gen: «Te iubesc, fă…». «Nu uita că marele tău duşman este bunul-simţ. Combate-l cu fiecare gest şi cuvânt», acesta reprezintă sloganul ţăranului, care este urmat ca o tradiţie din generaţie în generaţie. Aşadar, indiferent dacă se şterge la nas de propria-i palmă, se scobeşte între dinţi, îţi povesteşte un film sau te invită la o bere, ţăranul te face să părăseşti peisajul. Şi-atunci, una din două: ori capitulezi resemnat, rămânând alături de el şi de prostia lui nativă, ori dispari cât poţi de repede. În ambele cazuri victoria este a ţăranului, care, la sfârşitul conversaţiei, deja te consideră parte din familie: «– Da, frăţioare! Dacă e ceva dai un telefon şi sare frăţiorul pentru tine».“, de Denisa Loredana Boboc, clasa a XI-a D

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2013: „Obiceiuri de Sfârşitul Lumii“ de Valentin Călinescu, clasa a IX-a A

Posted on 04/03/202304/03/2023 by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Valentin Călinescu, clasa a IX-a A, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.

„Având în vedere faptul că sfârşitul lumii vine o dată sau de două ori pe an, acesta ar trebui declarată sărbătoare internaţională. Despre asta vorbeam seara trecută:

– Când cade sfârşitul lumii anul ăsta?

– Pe 21 decembrie.

– Şi ce îl va provoca?

– Nu ştii? Toată lumea vorbeşte despre asta. Unii oameni au început să se adăpostească în buncăre. Calendarul mayaş se termină pe 21 decembrie.

Ca orice sărbătoare care se vrea a fi respectată, Sfârşitul Lumii ar trebui să aibă propriile simboluri, obiceiuri şi tradiţii. Cum de Crăciun îl avem pe Moş Crăciun, care aduce cadouri, şi de Paşti pe Iepuraşul de Paşte, care face acelaşi lucru, Sfârşitul Lumii l-ar putea avea pe Nostradamus care aduce preziceri «la fetiţe şi băieţi». Cum se întâmplă şi de Crăciun, numai copiii cuminţi vor primi preziceri de la Nostradamus, ceilalţi vor trebui să trăiască neştiind ce li se poate întâmpla.

Comersanţii cu costume de închiriat vor avea un motiv de bucurie de Sfârşitul Lumii. La grădiniţe şi la şcoli va veni «negreşit» Nostradamus şi va prezice viitorul fiecărui copil, urmând ca, la sfârşit, să prezică următorul sfârşit al lumii, cu motivaţia de rigoare.

De asemenea, în fiecare an sfârşitul lumii e provocat de altceva. Într-un an e un asteroid, altă dată se aliniază planetele sau o civilizaţie străveche îşi termină calendarul. Profitând de acest lucru, în fiecare an decoraţiile ar putea fi altele. Când loveşte asteroidul, se poate adopta o temă spaţială, când lovesc mayaşii, se pot vinde costume de Quetzalcoatl şi aşa mai departe. Restaurantele pot pregăti o cină festivă de Sfârşitul Lumii, bazată pe principiul «Dacă tot mori, măcar să nu mori nemâncat», servită în buncăr. Oamenii se vor aduna la restaurante şi vor sta treji până la miezul nopţii. Cine ar vrea să-l prindă Sfârşitul Lumii dormind?

La colţ de stradă, «iluminaţii» ar putea explica secretele lor ascetice şi vinde amulete care să te salveze pentru numai 99.99. Sloganul «100 lei sau mori!» mi se pare convingător. Cum frica de moarte este în natura umană, aceasta ar putea fi o afacere foarte profitabilă. O singură problemă este: atunci când clienţii se vor întoarce furioşi că n-a venit sfârşitul lumii. Dar iluminaţii îl pot prezice pe următorul. Totuşi, amuletele de la Sfârşitul trecut nu mai fac faţă Sfârşitului viitor, deci trebuie neapărat făcut un upgrade care trebuie să fie mai ieftin decât dacă s-ar cumpăra o amuletă nouă.

De asemenea, preţul amuletei va fi direct proporţional cu numărul de persoane care pot fi salvate. «Dacă vrei să-ţi salvezi toată familia, cumpăra o amuletă pentru 5 şi ai reducere de 10%».

Cum nu toţi oamenii vor vrea să meargă la restaurant, Sfârşitul Lumii se va petrece şi la rude. Oamenii îşi vor oferi amulete unii altora. Nu poţi să vii cu mâna goală la ultima ta masă, trebuie să le aduci ceva şi celorlalţi. Preferabil ar fi să fie ceva care să-i scape de moarte, dar poţi aduce ce vrei tu. O farsă bine jucată ar fi ca la miezul nopţii să apară cineva îmbrăcat în Quetzalcoatl şi să rostească nişte incantaţii în limba mayaşilor, apoi să spună «Veniţi cu mine!» şi să dispară misterios.

Din atâtea variante, ai de unde alege. Depinde numai de tine cum îl vei onora pe Nostradamus. Aşadar, tu cum vei petrece Sfârşitul Lumii din acest an?“, de Valentin Călinescu, clasa a IX-a A

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2013: „Pază şi protecţie“ de Mihuţ Arsene și Sebastian Stamen, clasa a X-a B

Posted on 04/03/202304/03/2023 by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Mihuţ Arsene, Sebastian Stamen, clasa a X-a B, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.

„În vremurile de demult , când elevii hoinăreau liber pe coridoarele şcolii, când fiecare putea să vină îmbrăcat cum îi dicta dorinţa sau mama hiper-protectivă, era bine. Dar cum orice naş îşi are naşul (stră-naşul, dacă îmi permiteţi), epoca «absenţelor nemotivate» şi a vestimentaţiei de voie s-a sfârşit. A apărut ea, antihristul recunoscut al stilului, duşmanul declarat al frumosului şi prietenul de nădejde al ultimului nasture de la cămaşă: CRAVATA!

Ca orice lucru bun în viaţă, libertatea de a ne defini prin vestimentaţie avea să ne fie luată de noua idee susţinută de suavul şi binevoitorul Minister al Educaţiei, şi anume purtarea obligatorie a unei cămăşi de farmacist şi a unui laţ (ori a unei lese?), denumit convenţional «cravată». O altă măsură luată, menită să asigure o impecabilă respectare a primeia, este introducerea la poarta liceului a trei paznici prietenoşi.

Noua «achiziţie» a primit multe denumiri din partea elevilor. Cei mai mulţi le spun «gardieni», argumentând prin adecvarea la imaginea liceului, similară cu cea a unei închisori bine păzite: deţinuţii arată identic, pentru a opri orice tentativă de evadare. Cei care stau la distanţă mare de liceu îi numesc «grăniceri», fiindcă, după ce au călătorit până pe Ştefan cel Mare din cine ştie ce colţuri ale lumii, fără un obiect mic şi irelevant precum lesa nu sunt lăsaţi să treacă «graniţa». Iubitorii de matematică îi consideră o ecuaţie de gradul 2, fiindcă are două soluţii: aduci cravata sau nu mai intri în liceu. Întârziaţii – ca noi – le pot spune «preoţi», întrucât, oricât de mare este păcatul întârzierii, ne putem spovedi gardianului şi ne putem împărtăşi cu veşnica uniformă de prizonier. O sugestivă opinie le aparţine amatorilor de istorie, care îi consideră «ultima linie de apărare a liceului».

Noile «îmbunătăţiri» transformă colegiul, încet-încet, într-un penitenciar de maximă învăţare, cu scopul clar de a împiedica orice «deţinut» să-l părăsească. Desigur, metode de ieşire există. Infamul bilet de voie este o cheie capabilă să deschidă uşa către libertate. Asta sau pauzele de la 18:00 şi 19:00, când te poţi strecura, ca absenţa printre rubrici, odată cu cei ce scapă pentru bună purtare. Gardienii, un fel de Nazguli moderni, fac imposibilă evadarea până în orele 15:00 sau 16:00. Totuşi, nu disperaţi! Dacă faţa şi conformaţia corpului vă ajută, puteţi pretinde că sunteţi elevi de clasa a XI-a. Personal nu am încercat niciodată metoda asta, dar vă asigur că funcţionează .

Mulţi dintre deţinuţi aşteaptă cu nerăbdare ispăşirea pedepsei. Nu o dată mi-a fost dat să văd însemnări precum: 4 linii paralele, 1 linie transversală. În opinia mea de vag specialist, acele hieroglife contorizează trecerea săptămânilor. E o metodă eficientă de calcul până la graţierea din vară şi un mod sănătos de a vă menţine integritatea mintală (sau ce a mai rămas din ea). Totuşi, imaginea nu este aşa de macabră cum pare. Atâta timp cât există veşnicul «Snitzel cu pui», există speranţă. Ca un leac mistic de vindecare, acest sendviş are capacitatea de a ridica moralul mai tare ca un 10 la economie. Singura problemă este că, la fel ca toate lucrurile bune, nu durează. Lacrimi de durere, ţipete stridente, oameni care îşi smulg hainele de pe ei se văd şi aud atunci când Snitzelu’ s-a terminat sau s-a scumpit din nou cu 50 de bani (recesiune, domn’le!). În definitiv, nu putem spune că n-am fost preveniţi c-aşa-i la şcoală. Nu mai putem influenţa decât durata supliciului. În medie durează 4 ani această excursie prin focurile uniformei şi chinurile cravatei. Este oarecum o simulare a vieţii reale, cu un sistem valoric predefinit şi un set de reguli greu de fentat.

În ciuda aspectelor negative, toată isteria din jurul cravatelor şi a uniformelor va fi privită nostalgic, odată cu trecerea anilor. Un înţelept anonim spunea, în acest sens, măreţele vorbe: «Că-i bine, că-i rău, tot Mircea este baza!»“, de Mihuţ Arsene, Sebastian Stamen, clasa a X-a B

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2013: „Circul Globus“ de Miruna Andreea Mocanu, clasa a XI-a D

Posted on 04/03/202304/03/2023 by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Miruna Andreea Mocanu, clasa a XI-a D, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.

„Toată lumea ştie că înmormântările sunt o oportunitate de a reflecta asupra vieţii şi a morţii, a ceea ce considerăm noi a fi viaţă şi încercăm, jelind alături de persoana dragă, plecată dintre noi, să ne creăm un iad sau un rai, după sufletul nostru. Toată lumea, la priveghi sau la pregătirile pentru masa dată în cinstea decedatului, îşi cere iertare, se îmbrăţişează, oamenii sunt mai buni şi îşi apreciază mai mult aproapele. Dar toate astea se întâmplă la casele de oameni normali şi sper că v-aţi dat seama că nu e şi cazul meu.

Se spune că babele sunt gospodinele unei înmormântări, dar babele mele mătuşi preferă să încurce lumea şi să se înjure.

Ele se consideră foarte diferite, dar sunt aproape identice. Amândouă sunt fumătoare, beţive, scunde, nebune şi se cred cele mai deştepte (nu e o noutate, că doar aşa se consideră fiecare femeie trecută de 70 de ani). Ceea ce într-adevăr le deosebeşte sunt fizicul şi bagajul de cunoştinţe. Nuţi, mătuşă din partea mamei, este cea mai plimbată şi cea mai deşteaptă din tot neamul. În tinereţe a călătorit în multe ţări, inclusiv America şi China, de unde s-a întors cu un bagaj de cunoştinţe nemaipomenit. Că e deşteaptă nu poate nega nimeni, dar că inteligenţa a lăsat-o fără judecată putem zice. Florica, o constănţeancă nativă, nu dispune de atâtea informaţii ca Nuţi. Corpul zvelt şi mâinile pricepute o ajută să-şi facă singură vinul, economisind astfel bani. Cu ochii albaştri, cu faţa de bulldog şi cu vocabularul colorat se evidenţiază mai bine decât cealaltă.

Dacă reuniunile de familie/ înmormântările ar conţine doar o mătuşă nebună, totul ar ieşi bine, dar cum nu e posibil aşa ceva, totul iese în felul următor:

Pregătirile pentru moartea bunicului se ţin în bucătărie. Florica, fără partenera ei de joacă, stă nervoasă lângă mama ei de 90 de ani. Bătrânica, un pic senilă, săraca, e bucuroasă că fiică-sa stă lângă ea fără s-o ocărască.

– A dracu’ babă! Uite ce faţă de bufniţă are! Mori naibii…

– Ce zici, măi, Florico?

– Zic pe naiba!

Şi cu ochii de mieluţ nevinovat aşteaptă ca eu să-i comunic ce-i zice…, dar n-o fac. Mai continuă în stilul acesta încă 10 minute, după care tanti Nuţi trece pragul graţioasă. Cea dintâi uită de mamă-sa şi se aşază defensiv la stânga ultimei venite. Nici nu se aşază bine pe scaune că încep să se certe: ba pe motivul că Nuţi se dă la bărbatul nu ştiu cui, ba că una nu pune unt la prăjitură, ba că una are mai multă avere ca cealaltă şi cearta se sfârşeşte cu Florica ridicând pumnul.

– Când ţi-oi da un pumn!!!!

– Vorbeşte, dragă, civilizat!

– Du-te dracu’!

Mai beau câteva pahare şi apoi se pupă şi se îmbrăţişează.

După înmormântare, mergem toţi în pas funebru la local să mâncăm… şi mătuşile. Nu ştiu cum şi de ce, dar mereu nimeresc între ele. Felul întâi este adus (mă rog ca mătuşile să mănânce elegant, măcar Nuţi). Ce ironică e soarta…în farfurii avem măsline. Florica, după cum mă aşteptam, încearcă să înfigă furculiţa în măslină. Bineînţeles că nu reuşeşte…Timp de 5 minute fugăreşte nenorocirea aia de măslină prin farfurie (nu înţeleg de ce nu mănâncă altceva). Exasperată, ridică furculiţa până în dreptul ochilor şi ca un adevărat killer atacă victima. Măslina fuge din mâinile morţii şi se catapultează în farfuria unui invitat.

– Este măslina mea, domn’e! Şi se-nfige în mâncarea omului ca să-şi recupereze o blestemată de măslină.

Se anunţă că se aduce felul doi (şi eu mă rog să nu aibă măsline). Neaşteptat, cele două mătuşi sunt calme şi mănâncă CIVILIZAT! Să nu le fie cu deochi. Vorbesc prostii. Nuţi se pare că goleşte farfuriile pe sub masă. Dar unde pune mâncarea? Ah, uite, într-o pungă. Încep să-i fac semne în disperare să înceteze, dar se uită la mine senină de parcă e nevinovată. După cum mă aşteptam, şi Florica se distrează în acelaşi fel. N-am cum să mă lupt cu ele. Nu-mi rămâne decât să mă fac mică şi să pretind că nu am nicio legătură cu ele. Văzând că vin chelnerii să strângă farfuriile, intră în panică: se ridică de la locuri lor şi încep să le ia farfuriile din faţă oamenilor care încă mai mâncau. În graba lor, uită de un invitat şi un chelner face treaba în locul lor. Disperate, se năpustesc amândouă asupra bietului om şi îi smulg farfuria cu tot cu mâncare.

La sfârşit, după ce au chelit mesele de băutură şi mâncare, se declară fericite şi se duc acasă. Ca în fiecare an, ne promitem unul altuia că este ultima dată când le mai chemăm şi, ca în fiecare an, nu ne ţinem de promisiune.“, de Miruna Andreea Mocanu, clasa a XI-a D

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2013: „O lume pierdută“ de Ana Maria Martin, clasa a X-a E

Posted on 04/03/202304/03/2023 by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ana Maria Martin, clasa a X-a E, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.

„Stau uneori şi mă gândesc şi cu greu îmi vine să cred cumse ridicau dintr-o generaţie ca gloanţele din arme şi cum loveau scuturi… şi le spărgeau! O adevărată artilerie capabilă să anihileze orice microb, orice rebut, orice neregulă din rândurile maselor şi atunci nimeni nu mai era nevoit să se simtă penibil în locul lor, pentru ei, datorită lor. În fine, nu chiar orice neregulă, exagerez, poate că aşa îmi doresc să fi fost, pentru că dacă ar fi fost întocmai, nu ar mai fi trebuit să mai lupte nimeni acum, în inegalitate numerică, pe fronturile astea corupte, pervertite, poate irecuperabile. Şi nu se pune problema vreunei acuzaţii la adresa lor, cine ar cuteza să nutrească un dispreţ, total nefondat, de o asemenea anvergură? Nu, evident că nu poartă vină pentru ceea ce am ajuns noi, ca rezultat al diverselor metehne sociale, să trăim; şi chiar dacă ar fi aşa, tot nu aş putea, în adâncurile conştiinţei ce recent a început să mă chinuie, să le ponegresc străduinţa. În fond, unde aş fi, ce aş mai fi, ce aş mai face dacă nu m-aş zvârcoli acum în râpele ce au rămas, în urma lor, dezvelite, generatoare de alte şi alte nevralgii dogmatice contemporane?

Acum, pe oameni îi chinuie alte preocupări, în vieţile lor s-au strecurat alte idealuri, alte mofturi caracteristice unei generaţii tehnologizate până la refuz şi mai vulnerabilă ca niciodată. Dintotdeauna, fiinţele şi-au căutat perechile, sosiile, camarazii, s-au înhăitat cu indivizi asemenea lor cu scopul de a crea familii, colonii şi naţii cât mai puternice, mai rezistente în timp şi astfel au fondat principii ce domină şi astăzi bătălia pentru supravieţuire. Omul a câştigat-o, dar ea este departe de a fi luat sfârşit. Zi de zi, în sălbăticii pe care nici măcar ochii minţii cinicului de actualitate nu reuşesc să le străbată, lei şi vulturi şi căprioare şi muşte, toate vieţuitoarele rămase neînlănţuite, cruţate de voinţa morbidă a fatalităţii, veghează asupra libertăţii lor şi a celor pe care i-au acceptat lângă ei şi luptă pentru ziua de mâine. Omul… nu mai este atât de nobil. Existenţa lui îşi pierde treptat noima şi orice excepţie, orice încercare măreaţă este reprimată degrabă şi trecută pe lista ruşinoasă a prejudecăţilor. Acum, omul de rând nu mai luptă, nu mai suferă de insomnii provocate de groaza neputinţei de a schimba ceva, nu mai doreşte să schimbe nimic. Ironic este că tot acum, mai mult ca niciodată, omul trăieşte impresia că este stăpân pe sine, că faptele sale sunt însemnate şi nobile, ca îi salvează din robie pe cei inferiori lor şi că pe zi ce trece însumează noi calităţi şi astfel, ajunge să trăiască minciuna care, de multe ori, degenerează în dezastre: aceea ca este privilegiat. Omul modern nu se supune regulilor, face tot ce este necesar pentru a obţine ceea ce îşi doreşte şi distruge orice îi sfidează orgoliul. Ceea ce nu îl vizează îi este străin; este un ignorant. Demersurile sale sunt acaparate de nevoia inepuizabilă de a se înscrie în rândurile majorităţii, iar filosofia sa modernă înglobează concepte care îi asamblează capcana. El este un creator a cărui energie se risipeşte: caută să edifice prin el însuşi un prototip robotic desăvârşit, care i s-ar asemăna întocmai – lipsit de emoţii şi de voinţă.

Într-o societate mincinoasă, dominată de vicii, străbat urbe cenuşii, automatizate şi încerc să îmi găsesc mie însămi o noimă. Duc neîncetat dorul unor legende, poate că au existat sau poate ca eu le-am zămislit în mintea mea naivă şi însetată după schimbări. Uneori mă deprimă lucrurile pe care le observ şi le asimilez, alteori îmi provoacă repulsie, dar nu mă sperie; fiecare clipă este un prilej să găsesc noi diferenţe între mine şi sistemele robotizate care mi se perindă în apropiere. Probabil ca mi-au greşit mecanismul, amarnică greşeală. Cred în drumuri ce nu au fost încă străbătute, nu au fost descoperite şi, mai ales, cred în cele ce au fost de mult cutreierate şi, ulterior, sufocate de buruienile ce le-au încolţit, caut o lume pierdută. Până urmă, când să mai fie timpul, dacă nu acum, să cred sau să contest valorile, să mă opun tipicităţii, ordinarului, superficialului, să îmi atribui şanse, să ponegresc iminenţa şi să mă diferenţiez de cei a căror soartă implacabilă le retează individualitatea? Sigur, şi cea mai mică dintre faptele de cutezanţă tinde să îi îndepărteze pe ceilalţi şi multe dintre catastrofele pierdute în timp s-au născut din incapacitatea omului de a lupta singur, din refuzul său de a trăi solitar şi din dorinţa lacomă de a se împlini; dar, să nu uităm, tot ea, nevoia împlinirii unui ideal, a regăsirii unei lumi care să îl conţină întocmai, este cea care i-a dăruit omului voinţa.“, de Ana Maria Martin, clasa a X-a E

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2013: „Pixeli şi tinere pixuri“ de Andra Mihuț, clasa a XI-a A, Andra Răfoi, clasa a XI-a G, Claudia Vâlcea, clasa a XI-a G

Posted on 04/03/202304/03/2023 by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează poeziile scrise de Andra Mihuț, clasa a XI-a A, Andra Răfoi, clasa a XI-a G, Claudia Vâlcea, clasa a XI-a G, publicate în rubrica „Pixeli şi tinere pixuri“ din numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.

„Armistiţiu

Andra Mihuț, clasa a XI-a A

Obeliscul minţii mele străpunge cupola cerului

Printre zalele durerii veşnic zdrăngănitoare

Am învins propria-mi reflexie întunecată

Spre lumină şi eternitate mă îndrept.

Fără limite – le dizolv aici şi acum

Am înflorit pe acest pământ ca să prosper

Vibrez un gând şi o emoţie pe care le lansez

În eternitate – un lampion ce străluceşte în timp ce

eu visez.“, de Andra Mihuț, clasa a XI-a A

„Psyche

Andra Mihuț, clasa a XI-a A

Cerul, luna şi stelele sunt mereu aceleaşi oriunde

am fi

Într-o insulă din Caraibe sau la vreun restaurant

sofisticat din Europa occidentală

Soarele îmi răsare în chip întocmai

Noi doi ne vom contopi într-unul singur

Nici măcar moartea nu ne va despărţi

Dulcea mea psihoză nevrotică.“, de Andra Mihuț, clasa a XI-a A

„Steluţă

Andra Mihuț, clasa a XI-a A

Haide să dansăm împreună

Regăsim copilăria unul într-altul

Eu pentru tine scriu

M-ai făcut fericită

3 zile ce m-au făcut să studiez colecţia de psihologie practică a editurii 3.

În acele lumini psihedelice

Puteam găsi libertatea mult visată

Îmi lipseşti M, îmi lipseşti atât de mult

Cu urechile tale de nazist şi mintea ta de diamant

Unde naibii ai plecat

Mă faci să folosesc cuvinte urâte

Vino înapoi şi iubeşte-mă

Căci doar tu ştii să mă faci a ta

Vino de peste ocean şi minte-mă subtil

Câţi kilometri sunt între noi

Tu, stea îndepărtată.

Te înţeleg, te simt, te văd

Eşti lumină din lumina mea

Ce bucurie mi-a fost dată

Să te întâlnesc şi să mă LOVEşti

Cu fluxul tău de particule.“, de Andra Mihuț, clasa a XI-a A

„Portocaliu

Andra Mihuț, clasa a XI-a A

Visez o păturică moale, pufoasă şi portocalie

Să mă învelesc cu ea şi să simt că eşti tu

Îmi aduc aminte de ochii tăi când stăteai culcat pe spate,

Strălucitori şi umezi

Credeam că mai întâi este teoria, şi dup-aia practica

Ai dat foc la ceva ce nu poate fi controlat

Sentimentele sunt no joking matter, haha

Ce insignifiante sunt predicţiile noastre, într-un univers incomensurabil

De-ai fi o iluzie, nu ar mai conta

Pentru că orice ai fi, eşti atât de frumos încât cuvintele se pierd în infinitul vidat al universului.“, de Andra Mihuț, clasa a XI-a A

„Bambilici

Andra Mihuț, clasa a XI-a A

O clipă în patul existenţei

Am ajuns să cred că am nucleul Weickner dezvoltat

În termeni cotidieni, sunt o poeată

Mă amuz şi mă scuz de orice ironie.“, de Andra Mihuț, clasa a XI-a A

„Helix

Andra Mihuț, clasa a XI-a A

Îmi văd ADN-ul cum se răsuceşte într-o spirală helicoidală

Atâtea cuvinte învăluiesc adevărul simplu al vieţii

Sunt recunoscătoare că exist

Sunt conştientă că orice clipă tristă este un timp pierdut

Cred şi nu cercetez, pentru că mai sus de mine este iubirea necondiţionată

Este un dumnezeu şi un creator

Complexitatea infinitului incert al universului sunt dovezile absolute

Iubesc, iubesc… din nou, trăiesc.“, de Andra Mihuț, clasa a XI-a A

„Corpuri de reciclat

Andra Mihuț, clasa a XI-a A

Îmbrăţişez ideea morţii cu o perspectivă uimitoare

Maşinăria aceasta biologică extraordinară care este corpul meu

Se va recicla într-un copac sau o floare parfumată

Sau va fi hrană pentru o insectă deosebit de complexă

Sau, hey, cel puţin va fi îngrăşământ natural

şi chiar şi atunci când Terra va dispărea

într-o ciocnire cu Andromeda

voi deveni praf interstelar

voi pluti printre te miri ce planete, sori şi galaxii

şi poate undeva în timp şi spaţiu şi vreo altă dimensiune

voi ajunge aerul respirat de un extraterestru, al meu corespondent în univers.“, de Andra Mihuț, clasa a XI-a A

„Muşcătura

Andra Răfoi, clasa a XI-a G

Am pierdut o parte din mine

acolo unde m-am uitat.

Am uitat o parte din tine

acolo… unde Soarele arde Pământul

ori unde Soarele muşcă Cuvântul.

Şi tot cerul mă arată arând,

atunci… când în Pământ nu mai există Cuvânt

ori când nu mi-au mai rămas în urechi cuvinte,

decât sunet de drum, scrum de dor

fragmente ce mor fără mine

Să Uit, să pot crede în tine.

Plecând,

tot cerul mă arde

sub ochii mei uimiţi mă-mprăştie vântul.

În noapte cad

când Soarele muşcă Pământul.

Venind,

tot focul mă stinge.

Ne arde-apropierea din noi,

uit depărtarea şi pânzele…

se face nisip şi se face jăratic

Şi… mările-şi muşcă buzele.

Acesta este Totul în noi:

plecarea-aşteptarea.

Ne mistuie timpul ce-a spus

că nu o să uite…

ultimul apus.“, de Andra Răfoi, clasa a XI-a G

„Lacună şi…

Claudia Vâlcea, clasa a XI-a G

În trupul meu

Şi-a făcut loc un pui de şarpe.

Ochii mei

Se deschid uscaţi şi grei.

Simt puiul de şarpe înfăşurat

În jurul pântecului meu,

Urcând pe coaste, spre inimă.

Sughit de teamă

Să nu îmi vadă sufletul.

Deodată am simţit o lipsă,

O căzătură de glasuri şi freamăt.

M-am ridicat şi ameţit de boală

Am simţit soarele.

Am devorat căldura lui,

Apoi pe mine şi am lăsat

În urma mea un nor de fum,

De bucăţi de ceară, de braţe

Întinse spre-napoia unor ochi,

Unor guri şi frunţi fără faţă.

Îmi mai simt paşii

Lichizi şi sonori pe clape,

Percutând lumina în stropi.“, de Claudia Vâlcea, clasa a XI-a G

„Cuvinte strâmbe

Claudia Vâlcea, clasa a XI-a G

Plouă iar.

Nori încărcaţi tremură.

Se clatină corabia-mi

Lângă malul tău,

Se zguduie sufletul

Lângă coastele tale,

Îmi închizi ochii în părul tău.

Şi tac şi sper şi suflu greu

Căci plouă iar şi-aş vrea

Un pui de soare.

Nu aud tunete.

Aud urechea ta pe pernă,

Pentru că eu sunt perna.

Eu sunt tu şi te aud prin mine,

Eu sunt margine şi prăpastie,

Sunt păianjenul buzelor tale,

Sunt zgomot de plumb.

Plouă iar.

Şi picături de cuvinte

Mânjesc ce-a rămas din noi.“, de Claudia Vâlcea, clasa a XI-a G

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZĂRI ALB ASTRE

Categorie: ZăriAlbAstre2013-Nr1

ZăriAlbAstre2013: „În cor“ de Alina Ciocan şi Ana-Maria Nichita, clasa a X-a B

ZăriAlbAstre2013: „Tu ştii cât de dulce eşti?!“ de Bianca Evelyn Paris, Preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor

ZăriAlbAstre2013: „Din culisele unei reviste: VECTOR“ de prof. Gabriela Constantinescu și prof. Cătălin Zîrnă

ZăriAlbAstre2013: „Trendul Tehnologiei – «Ai ajuns unde trebuie!»“ de Amalia Caraș, clasa a XI-a B

ZăriAlbAstre2013: „Bad boyzz“ de Denisa Loredana Boboc, clasa a XI-a D

ZăriAlbAstre2013: „Obiceiuri de Sfârşitul Lumii“ de Valentin Călinescu, clasa a IX-a A

ZăriAlbAstre2013: „Pază şi protecţie“ de Mihuţ Arsene și Sebastian Stamen, clasa a X-a B

ZăriAlbAstre2013: „Circul Globus“ de Miruna Andreea Mocanu, clasa a XI-a D

ZăriAlbAstre2013: „O lume pierdută“ de Ana Maria Martin, clasa a X-a E

ZăriAlbAstre2013: „Pixeli şi tinere pixuri“ de Andra Mihuț, clasa a XI-a A, Andra Răfoi, clasa a XI-a G, Claudia Vâlcea, clasa a XI-a G

Zări Alb Astre

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“

2023 © Zări Alb Astre. Website creat de Virtono