Redăm în cele ce urmează articolul scris de de Sebastian Stamen, clasa a XI-a B în numărul 2 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.
„Fiind un oraş cu Mare, Constanţa are mare căutare vara, devenind ţinta heliofililor (adicăltea a iubitorilor de soare la care fac plăji) ori a celor care vor să adulmece aerul sărat în locul amestecului urban de gaze de eşapament, de uzine şi de gunoaie. Dar venirea verii are asupra Constanţei un efect pe cât de energizant, pe atât de traumatizant.
Primul simptom al sezonului estival este ocuparea fiecărui drum, a fiecărei alei şi chiar a fiecărei poteci cu tarabele oamenilor zâmbitori şi generoşi care le oferă trecătorilor talismane – scoici înşirate pe un şiret de pantof – la doar 25 de lei, însoţite sonor de confesiuni înduioşătoare, precum «E ultimul pe care îl am». Fiecare trecător poate cumpăra astfel, în aceeaşi zi, «ultimul produs» de pe taraba aceluiaşi comerciant. Dar abia atunci când daţi jumătate din bancnota de 10 lei pentru o doză de suc pe care poate vedea oricine că stă scris «Preţ recomandat: 2 lei», puteţi afirma tare, clar şi hotărât: A venit vara!
Următorul simptom apare atunci când, stând la o terasă unde preţurile sunt mai mari decât meniul, urechile îţi sunt inundate cu un amalgam de onomatopee indescifrabile, aidoma celor ale unor balene care încearcă să facă săpături în deşert. «Muzica», după cum falnic o numesc patronii, vine din fiecare colţ suficient de spaţios încât să încapă o boxă puternică. Fiindcă terasele sunt amplasate la distanţe mici una de alta, cum altfel pot lua faţa concurenţei, dacă nu arătându-şi rafinatele gusturi manelistice către urechile întregului bulevard? Rezultatul este asemănător unui raliu în plină desfăşurare.
Pe măsură ce vara se agravează, pe străzile Constanţei nu mai sunt… constănţeni. Cu toţii par să fi fost înlocuiţi de oameni îmbrăcaţi sumar în culori stridente, purtând ochelari de soare, vorbind în graiuri şi dialecte şi zâmbind strâmb la fiecare extragere a portofelului din buzunar. Sunt cei care exclamă periodic: «Un copac! Trebuie să facem o poză cu el!»
Mă întreb de ce acest oraş al haosului primordial reprezintă o destinaţie turistică pentru atâtea vieţuitoare. Cine ar renunţa la civilizaţie pentru jungla populată de specii cu aspect sferic ce-i asaltează pe vânzătorii nomazi şi simt nevoia de a imortaliza fiecare piatră din asfalt? Răspunsul este, evident, publicitatea. Eu, unul, nu contenesc să fiu uluit de excelentele recenzii făcute oraşului şi punctelor lui turistice.
Cel mai lăudat obiectiv este Centrul Vechi, un loc, zice-se, minunat, ce trebuie vizitat. La faţa locului poţi însă admira zâmbetul invers al turiştilor care constată că în acest spaţiu mirobolant cel mai interesant lucru este o macara cu un şofer miop, care ameninţă siguranţa trecătorilor.
După vizitarea «Şantierului Vechi», turiştii se orientează către ţara comersanţilor de piei de cloşcă, respectiv Satul de Vacanţă.
Ajungând, în cele din urmă, în faţa unui ghişeu, fiecare individ plăteşte un salariu pentru a se «distra»/zgudui/electrocuta câteva minute în aparate. Carusele ale căror lumini ar orbi Parisul sunt însoţite de un gen aparte de poluare fonică. Zona este atât de zgomotoasă, încât oamenii cât de cât lucizi, înghesuiţi asemenea unui joc pierdut de Tetris, ar plăti să primească imediat picătura chinezească. «Cel puţin picătura este mai muzicală», ar spune majoritatea.
Recunoscută internaţional pentru distracţia nocturnă, evident că şi staţiunea Mamaia se regăseşte pe lista atracţiilor deloc atractive. «Distracţia» constă în plaje murdare, banalele cluburi, mâncare proastă şi iarăşi mizerie, cluburi cu fumigaţii şi mâncare toxică…
O întrebare care apelează la raţiune este: De ce o fiinţă cu un număr corespunzător de cromozomi pentru a fi om călătoreşte la o asemenea distanţă, dacă intenţia ei este de a petrece vacanţa în spaţiile întunecoase, ruinele dezolante şi gazul similar celui din Al Doilea Război Mondial pe care le etalează an de an Litoralul?!
Nu avem răspuns, ci o altă constatare: fiindcă un rău nu vine niciodată singur, monstruozităţi extratereste ajunse pe Terra au mărşăluit în ultimul sezon pe întreg bulevardul mămăistic. Kitsch-ul apocaliptic (vreau să spun, într-un glas cu primarele, «carele alegorice»), aduc din lumi îndepărtate fiinţe bizare cu aspect umanoid care se mişcă spasmodic pe un cod fonic străin speciei noastre.
Constănţeanule, ai deja suficiente indicii pentru a-l recunoaşte pe Turist. Să recapitulăm, totuşi: îşi vaporizează banii cumpărând scoici pe şireturi ca să le poarte pe terasele de doi lei şi în cluburile de doi bani pentru care plăteşte sute de euro, cască gura la carele alegorice pentru a primi pe vârful limbii un bob de mazăre şi, repetat, se plimbă prin Centrul Vechi să verifice dacă i-a venit sorocul sau scapă şi, în acest al doilea caz, revine la anul. Aceasta este adevărata chemare a mării!“, de Sebastian Stamen, clasa a XI-a B
Sursă foto: Revista Zări Alb Astre
Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 2, anul II, din Biblioteca Virtuală
Citește și:
