zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

ZăriAlbAstre2017: „Zodia Capricorn“ de Nora-Elena Tuța, clasa a XI-a C

Redăm în cele ce urmează poeziile scrise de Nora-Elena Tuța, clasa a XI-a C, publicate în numărul 1 din anul VI al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Încă din cele mai vechi timpuri, ființa umană a fost pasionată de modul în care astrele ne influențează existența. Astronomia și astrologia s-au dovedit a fi cheile descifrării unor tipare umane, aceste științe fiind îndelung studiate atât de popoarele asiatice (ex: zodiacul chinezesc), cât și de cele europene (ex: zodiacul european). În astronomie, zodiacul reprezintă traiectoria circulară aparentă a Soarelui pe bolta cerească, pe când în astrologie se vorbește despre un zodiac ce împarte ecliptica în 12 zone egale, cunoscute drept zodii (Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești).

Referitor la toate zodiile și ținând cont de faptul că ne apropiem cu pași rapizi de începerea unui nou an, iată ce trebuie să faci pentru a avea un 2017 cât mai bun:

Apreciază munca unui CAPRICORN!

Arată-i unui VĂRSĂTOR că ești dependent de el!

Nu considera că meriți sacrificiul unui nativ al zodiei PEȘTI!

Nu îi purta pică unui BERBEC!

Nu fi nerăbdător cu un TAUR!

Nu ignora nativul GEMENI!

Nu determina un RAC să te ignore!

Nu jigni un LEU!

Nu supăra o FECIOARĂ!

Nu urî o BALANȚĂ!

Nu păstra secrete față de un SCORPION!

Nu fi ipocrit cu un SĂGETĂTOR!

Și că tot ne confruntăm cu dramele din liceu, cum credeți că ar reacționa nativii fiecărei zodii când ar fi acuzați de frângerea inimii unei alte persoane? E de la sine înțeles faptul că Vărsătorul va dispărea pentru o perioadă nedeterminată de timp, iar Peștii vor continua să facă ravagii amoroase în stânga și-n dreapta. Cel mai probabil Berbecului și Fecioarei nu le-ar păsa, iar Taurul ar încerca să evite acuzatorul. Gemenii s-ar considera nevinovați, pe când Racii ar încerca să consoleze victima, abandonând curând această misiune pe motiv de plictiseală. Leul ar încerca să «îți facă lipeala cu altcineva», iar Balanța și Capricornul vor spera ca evenimentul să fie dat uitării cât mai curând. În schimb, Scorpionii și Săgetătorii sunt deja obișnuiți să se afle în acest fel de situații, astfel că ajung la performanța de a-i ține persoanei rănite în dragoste un asemenea discurs, că aceasta se va simți prost pentru acuzațiile anterioare.

În acest număr al publicației «Zări Alb Astre» se va discuta despre prima zodie a anului, urmând să fie prezentate și restul în viitoarele apariții ale revistei C.N.M.B.. După cum știu și iubitorii de zodii și citit în stele sau ceai, zodia Capricorn este una destul de interesantă, desfășurându-se de pe 21 decembrie pe 19 ianuarie (părerile în ceea ce privește datele sunt împărțite). Cert este că acest semn al zodiacului occidental este al zecelea (neluând în seamă nou-descoperita a 13-a zodie, Ophiuchus), începând cu solstițiul de iarnă și cunoscut ca «poartă a zeilor».

Capricornul, prima zodie care va fi adusă în discuție, este un simbol al ciclicității, al începutului și totodată al sfârșitului. Subordonatul lui Saturn, Capricornul este în general caracterizat în principal de răbdare, prudență, perseverență aproape machiavelică și de un simț foarte pronunțat al datoriei (excepțiile confirmă regula). Semnul zodiacal este reprezentat de un animal fabulos, jumătate țap – jumătate delfin. Partea sa cornută subliniază exact dorința avidă a Capricornului de ascensiune. Ambivalența acestei zodii este evidentă, determinând două tendințe diametral opuse: evolutiv-involutiv, prăpăstios-spre înălțime. De aceea, echilibrul său poate fi uneori precar. Cu toate că persoanele aparținând acestei zodii par modeste spre șterse, concentrate, chiar sobre și înclinate spre retragerea în sine, ele sunt speciale, dând dovadă de o puternică energie vitală care le asigură o stăpânire de sine demnă de admirat și o voință de neoprit. Și totuși, pentru că nu e totul numai lapte și miere, aceștia suferă de un materialism dus la extremă, plus economie foarte asemănătoare zgârceniei, și de un pesimism exagerat.

Pentru Capricorn, elementul definitoriu este pământul, iar ziua

favorabilă este sâmbăta (nu e sâmbăta și zi de petreceri?). Mai mult, acesta este puternic influențat de onixul negru, piatră capabilă să stocheze energia acestuia. Plumbul este un metal caracteristic acestui semn din zodiac. Capricornul este, de asemenea, puternic influențat și de culorile negru și indigo. Cu toate că planeta guvernatoare este Saturnul, și restul astrelor joacă un rol în existența nativilor Capricorn. De exemplu, Luna ajută în dragoste, iar Venus îi ghidează pe drumul succesului în ceea ce privește cariera. Uranus se ocupă departea financiară, pe când Jupiter este responsabilul spiritualității din viața Capricornului.

Opiniile celor din domeniu mai fac referire și la sănătatea nativilor Capricorn. Ar trebui acesta să își facă oare griji? S-ar părea că acesta este predispus fracturilor și reumatismului (care probabil i se trag de la atâta «cățărat»). O sugestie pentru îndărătnicii/ mândrii Capricorni? Stați departe de berbeci, căci s-ar putea să ieșiți «șifonați», eventual fără coarne! Și cu ce mai împungeți după?

Va urma…“ de Nora-Elena Tuța, clasa a XI-a C

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1 anul VI, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2017: „Premiul Nobel“ de Theodora Băutu, clasa a IX-a F

Redăm în cele ce urmează poeziile scrise de Theodora Băutu, clasa a IX-a F, publicate în numărul 1 din anul VI al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Cred că toți suntem de acord că, în lumea în care trăim, evoluția este inevitabilă. Iar pentru că sunt sigură că oricine știe că efortul și inteligența trebuie lăudate și apreciate, este un lucru minunat să vrei să cunoști, să descoperi și să te inspiri din ceea ce au făcut alții, ca în viitor, la rândul tău, să poți să revoluționezi sau să aduci noi contribuții fascinante acestei lumi. 

Așa că, dragi cititori, vă propun în rândurile ce urmează, o selecție cu câștigătorii anului 2016 ai premiului Nobel în medicină, fizică, chimie și literatură, oameni deosebiți, care și-au realizat o carieră de succes fructificând rodul inteligenței lor:

1. Premiul Nobel pentru medicină sau fiziologie – Yoshinori Ohsumi

Yoshinori Ohsumi este un cercetător japonez, specialist în biologie celulară, care și-a concentrat cercetarile pe genele care îndeplinesc procesele de autofagie. Aceste celule rămân sănătoase, reușind să consume «resturile». Autofagia și faptul că unele gene reușesc să își folosească «deșeurile» este cunoscut de peste 50 de ani în lumea științifică. În cazul unor infecții, spre exemplu, prin autofagie pot fi eliminate organismele bacteriene sau virale care au invadat celula. De asemenea, procesul de autofagie contribuie la dezvoltarea embrionilor și la diferențierea celulară. Prin autofagie, celulele elimină proteinele și organitele celulare degenerate, asigurând un mecanism de mare importanță în lupta împotriva procesului de îmbătrânire celulară.

2. Premiul Nobel pentru fizică – David Thouless, Duncan Haldane şi Michael Kosterlitz

Cercetătorii David Thouless, Duncan Haldane şi Michael Kosterlitz au câştigat premiul Nobel pentru fizică în 2016 pentru «descoperirile teoretice în domeniul tranziţiilor de fază şi fazelor topologice ale materiei». Ei au studiat faze neobişnuite sau stări ale materiei, precum cele din superconductori, superfluide şi pelicule magnetice extrem de fine. Deși timp de mulți ani oamenii au crezut că toate fazele materiei sunt cele pe care le știm și noi, topirea, înghețul, condensarea, evaporarea, etc., acești oameni de știință au studiat problema mai în detaliu și au constatat, spre surpriza lor, că materia are și alte forme în care se aranjează, cu proprietăți extrem de interesante și utile.

3. Premiul Nobel pentru chimie – Jean-Pierre Sauvage, J. Fraser Stoddard şi Bernard L. Feringa

Cei trei savanţi au realizat cele mai mici maşini din lume, cunoscute şi sub denumirea de nanomaşini. Ei au dezvoltat molecule cu mişcări controlabile, care pot realiza o serie de sarcini, atunci când li se furnizează o anumită cantitate de energie. Maşinăria dezvoltată de Jean-Pierre Sauvage, Fraser Stoddart şi Bernard Feringa va putea fi utilizată de cercetătorii din întreaga lume pentru a dezvolta creaţii avansate. Unul dintre cele mai uimitoare exemple este robotul molecular care se poate prinde şi poate conecta aminoacizii, construit în 2013. Nanomaşinile vor avea aplicabilitate în viitor de la materialele inteligente la noi posibilităţi de administrare a medicamentelor în interiorul corpului uman. De pildă, acestea ar putea fi aplicate în mod direct pe celulele canceroase.

4. Premiul Nobel pentru Literatură – Bob Dylan

Premiul revine anul acesta cântărețului și scriitorului pentru «crearea unor noi modalități de exprimare poetică în cadrul marii tradiții a cântecului american». Acum, la vârsta de 75 de ani, este cunoscut în întreaga lume datorită cântecelor lui și, în același timp, mulțumită versurilor sale ce au reușit să atingă inimile multor oameni. Deși unii contestă acordarea acestui premiu lui Bob Dylan, comitetul Nobel spune că el «s-a reinventat în mod constant», iar de aceea creațiile lui merită și trebuie citite de noile generații.

Acești oameni sunt exemple, modele pentru viitoarele generații, succesele lor constituind un motiv pentru care să ne ambiționăm și să devenim determinați să avem reușite, atât pe plan personal, cât și pentru cei din jurul nostru.“ de Theodora Băutu, clasa a IX-a F

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1 anul VI, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2017: „Bal Mascat“ de Mara Mihai, clasa a X-a E

Redăm în cele ce urmează poeziile scrise de Mara Mihai, clasa a X-a E, publicate în numărul 1 din anul VI al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Sunt egoistă. Poate că nu v-am spus, dar am cunoscut într-o zi o fată. O fată care cânta stelelor și visa la mare, o mare de fericire. O fată care, în ciuda a tot ce se întâmplă într-o societate unde toată lumea își divulgă personalitatea ascunzându-se, oglindea realitatea prin fiecare gest. Inocența, bunătatea, tot la ceea ce eu sau oricine altcineva puteam doar visa. Refuz să cred că putem trece prin viață fără să ucidem o floare, un vis, o speranță sau o dragoste nevinovată. Ne-am sinucide dacă ne-am da seama cât de cruzi suntem. Zilnic, iluziile mușcă din noi câte o fărâmă de suflet, până când îl mistuie aproape de tot. Atunci, fulgerați de adevăr, constatăm cu uimire că, fără suflet, nici măcar moartea nu mai are nevoie de noi. Lama scurtă și ascuțită a unei vieți torturate e tăișul care te împinge spre lucruri necugetate. «Dacă îmi împart povestea cu tine, tu îți împarți banii cu mine?» – Acestea sunt vorbele spuse de omul ale cărui lacrimi zac neascultate și ignorate pe asfaltul rece, odată cu hainele lui zdrențuite. Poate într-o zi veți simți ce simt și eu acum. Revolta. Revolta față de societatea în care trăim, în care haina face omul, iar sufletul nostru rămâne rece și neîmbrăcat. Sunt așa de sinceră precum cerul e de-albastru, dar aerul mai e și oranj, și lilac… iar când soarele dispare, întunericul își face loc. «Posesiile tale te vor poseda.» Niciodată nu am știut că vocile sunt atât de tari, de sonore, de violente. O adevărată revoluție a scrâșnetelor atunci când sticlele devin goale, cutiile cu pastile la fel, iar tu dependent de iluzii. Vorbim cu îngerii, ne punem dorințe, așteptăm eroi să ne salveze… și așa, așteptând, zilele trec pe lângă noi una după alta. Avem toate ingredientele: sărutări dulci ca zahărul, atingeri precum vata de zahar. Toate ingredientele în afară de Tu, iubindu-te pe tine, căci în ziua de azi tuturor ne este foame. Unora de pâine, altora de iubire; unora de-un măr, altora de fericire. Uită tot ce ți-a fost spus până acum, uită toate regulile, toate învățăturile, toate legile naturii și tot decursul ființei umane. Când te vei uita pe stradă, îți vei da seama că toți sunt grăbiți, se îndreaptă spre un anume loc cu un anume scop. Nimeni nu se bucură de lucrurile mărunte. Când ești în autobuz vei vedea lumea nerăbdătoare să ajungă mai repede la destinație. Trecem cu vederea peste drum, peste masă, peste minutele de la școală, de la birou… și așa trece viața. Uită tot ce e scris, scrie trei cuvinte pe care ți-e frică să le rostești. Scrie un scenariu despre cum ai vrea să ți se deruleze viața sau scrie despre doi îndrăgostiți care sunt meniți să fie împreună, dar nu se întâlnesc niciodată. Fiecare dintre noi cel puțin o dată s-a gândit la cât de repede trece timpul și sigur măcar o dată a simțit teama. Teama de pielea ce se va transforma în haina frunzelor uscate purtate de vânt, energia care se scurge pe lângă tine, cum viața se va termina și apare incertitudinea legată de ce se va întâmpla… după. M-am trezit această dimineață uimită să constat că pentru câteva secunde am uitat de ce simțeam o furtună de emoții și trăiri ziua precedentă și, distrasă de noțiunea timpului, am umplut acea «gaură» aproape de tot. Chiar și pentru câteva secunde, ceea ce a părut un infinit de întuneric a fost luminat de razele soarelui, iar acum  stau și mi-e teamă; nu de viață sau moarte, ci de irosirea unui dar, ca și cum nici n-ar fi existat. Dacă prinzi trenul spre nicăieri, vei întâlni cel mai bizar personaj care pretinde că urechile îi cântă melodii conturate în urme de regret. Pe atunci, timpul nu mă învățase ce este regretul; regretul era un sunet necunoscut auzului meu, așa că m-am gândit că tăcerea este cea mai rea dintre toate. El mi-a zis că și-ar fi dorit ca acest sunet al nimicului să fi fost cel mai rău sunet, căci regretul te amețește în cuvinte umbrite. Este ca și cum ai arunca o piatră în gol și nu ai mai auzi sunetul acesteia la cădere niciodată. Și dacă e să fi învățat ceva de la acel personaj, este că regretul nu iartă pe nimeni și doar tu poți, în final, să te împaci cu tine. 

Știți, un om de cuvinte și nu de fapte e ca o grădină plină de buruieni. Și buruienile încep să crească și să crească, iar când acestea au crescut, devine o grădină plină de zăpadă. Zăpada se transformă într-o pasăre… o pasăre pe un perete, care pe cer este un vulture. Dar cerul începe să tune, iar pasărea se simte ca un pericol la ușa ta, care începe să cedeze. Și cedează pe spatele tău ca o nuia arzătoare, iar când spatele cedează, e ca un cuțit în inima ta. Și când inima ta începe să cedeze… ești mort. Maltratată, supusă, înecată în propriile gânduri, niciodată nu am reușit să evadez; întotdeauna am înotat într-o mare de frică și speranțe înșelătoare. Neînțeleasă, neocrotită, ca o floare ce zâmbește din colțul străzii, dar care, în loc să fie alinată de fiecare rază de soare, este zdrobită puțin câte puțin… torturant de încet, în timp ce colțurile cele mai întunecate râd morbid dorințelor mele. Totuși, simbolizez apa, dacă e să mă-ntrebați; pe cât de pură să ofer viața, pe atât de periculoasă să inund totul. Sunt întunericul tuturor umbrelor, mintea mi’ furtună, creativitatea fără limite, iar personalitatea… o enigmă. Miros a cărți și povești, a toate cuvintele ce mi se zvârcolesc sub piele precum cerneala ce umple pagini și-și găsește cămin în ale mele vene. O iluzie frumoasă, când vorbesc, lumea să asculte aventurile minții mele și inima să privească mai departe decât au putut vreodată ochii a privi. Se spune că unii citesc și adorm, iar alții citesc și se trezesc. Eu,  printre ale cărții rânduri, dansez până la tăcere, până ce albastrul cer în smoală se transformă, să petrec așa de mult timp printre umbre, încât să devin, și eu, una. 500 de cuvinte de-aș fura, arma de foc sufocată în gâtul tău, lovind toate minusurile din crăpăturile plusurilor, totul pot simți dedesubtul meu și simt cum profunzimea mă va cufunda. Dar poate această cădere înseamnă libertate, poate până acum existența mea a atârnat de trezirea prejudiciilor. Cerul tot are culoare, chiar dacă este hașurat de fiecare vibrație scrisă în stele; vântul tot bate și conturează o dragoste cosmică cu natura, o dragoste cu frunzele, purtată pe ale ei aripi. Vântul tot bate, chiar dacă nu sunt flori care să adie în câmpurile nesfârșite. Totul este precum fumul; crezi că vezi totul perfect, dar când te apropii descoperi cu uimire că nu este nimic acolo, iar astea sunt iluziile. Cuvinte pe post de chibrituri și inimi pe post de hârtie, combustibil se va scurge sub buzele noastre, iar noi vom numi asta, artă… Vom arde cerul, vom polua norii, vom arde Pământul, vom arde norocul, numindu-l sacrificiu. Decepția și perfecțiunea sunt niște delicii sofisticate, una vă inspiră iubire, în timp ce cealaltă, ură. Eu sunt imaginea decepției când totul se duce de râpă, când totul este viață și moarte ce se-nvăluie în nuanțe de cenușă.“ de Mara Mihai, clasa a X-a E

Sursă foto: Pexels.com

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1 anul VI, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2017: „Un apus de emoție“ de Mara Mihai, clasa a X-a E

Redăm în cele ce urmează poeziile scrise de Mara Mihai, clasa a X-a E, publicate în numărul 1 din anul VI al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Când a fost ultima dată când te-ai bucurat de un apus sau răsărit de soare sau poate de înmugurirea pomilor în miez de primăvară? Dragostea, dacă stai să te gândești mai bine, este pretutindeni. O dragoste profundă între soare și flori, o pasiune nestăpânită între vânt și Frunze… un dans între stele și lună și un continuu vals al mării cu al ei flux și reflux. Și totuși, eu sunt pe deplin a lui. O dependență catastrofală, care țipa nevoia mea de el, de a fi doar al meu. Nu știu dacă acest lucru este bun în vreun anume fel, dar știu că mă face paranoică, mă schimbă. Îmi impune dorința de a deveni mai bună, dar în loc să aduc scântei pe cerul lui înstelat, distrug stele: una cate una prin starea mea schimbătoare ce îl mistuie până la cenușă. Poate că nu mă fac destul de înțeleasă, poate că eu fac aceste greșeli dinadins, ca să văd noi metode creative ale dragostei lui pentru mine, noi încercări de a nu mă pierde, noi moduri de a își arăta dragostea lui infinită pentru mine și de a calma furtunile ce se dau în esența mea. Știu că acest haos este dăunător, dar știu sigur că măcar această combinație de haos cu durere ce-o provoc, este creionată-ntr-o poezie frumoasă învăluită de pasiune, nuanțată de tragedie și remediu. Știu că greșesc, oh ceruri, cât știu… dar poate că aceste căi întortocheate ale mele mă definesc, îmi definesc unicul design fără de care eu nu aș mai fi… eu. Și totuși, dacă este să regret ceva, regret faptul că nu am fost mai bună când trebuia, mai răbdătoare, mai înțelegătoare. Mi-aș fi dorit să îi spun mai des ce înseamnă el nu doar pentru mine, ci pentru întreg universul. Regret că nu i-am spus mai des cât îl iubesc și cât îl ador, și că îi doresc mai multă fericire decât aș putea să-mi doresc pentru oricine altcineva de pe acest Pământ. Asta este chestia… întotdeauna uităm să le amintim oamenilor de adevărata lor valoare și de ceea ce simțim când credem că avem… nesfârșitul. Sunt un oraș, un oraș mult prea mare pentru o escapadă de weekend. Sunt orașul ce înconjoară tot ce ți-ai fi putut dori vreodată, cel de care nu ai auzit niciodată dar prin care, totuși, mereu treci. Nu sunt lumini sau zgârie-nori, dar sunt puterea ce face podurile să tremure. Nu sunt sirenele justiției, dar sunt scânteia din cele mai arzătoare focuri. Nu sunt casă, sunt «acasă», și de aceea nu reprezint licoarea îmbătătoare pe care ți-o dorești, ci apa de care ai nevoie. Dar tot ce știu cu siguranță este că strălucirea apare și din spatele luminii… unde găsești adăpost în scântei și tăcere, și confort în întuneric. Și-ntr-o zi, am avut un vizitator. La apus de soare, la fereastra mi-a apărut… îmbrăcată în raza cea blânda a soarelui, o «ea» cum n-am mai văzut. Am alunecat încet precum roua de pe flori, și mi-a promis, în timp ce lumea se trezea din al ei somn, că întunericul nu va mai putea domni cât ea este prin zonă. Fiecare scrâșnet va fi domol și fiecare ocean se va calma. «Voi fi fericită, oare?» m-am întrebat în gând… iar ea, ca un răsărit de soare la furtună mi-a răspuns. «Pot să-ți dau viață, speranțe infinite pe care poți a le urma. Și dacă ziua o promisiune ți-a făcut, amintește-ți că, atâta timp cât voi fi prin preajmă, îți va fi permis să visezi neîncetat». Credeam că nu există frumusețe, ca o lumânare ce evită scânteia și care îți aprinde toate emoțiile într-un foc profund, dar am descoperit frumusețe în speranțele n luminează întunericul. Credeam că nu este frumusețe, și că totul este un ocean uscat …dar de fapt toate crăpăturile ae de lacrimi și râsete. Și mi-ar fi plăcut să cred că există îndeajuns de multă frumusețe cât să ne trăim viața fără dubii… și credeam că nu există frumusețe cu acestea… dar siguranță nu există nici fără.“ de Mara Mihai, clasa a X-a E

Sursă foto: Pexels.com

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1 anul VI, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2017: „Pixeli si pixuri“ de Theodora Băutu, clasa a IX-a F

Redăm în cele ce urmează poeziile scrise de Theodora Băutu clasa a IX-a F, publicate în rubrica „Pixeli si pixuri“ din numărul 1 din anul VI al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

Reminiscențe

Theodora Băutu clasa a IX-a F

Îmi pierd ore întregi în această

grădină,

Mă plimb alene cu pași dulci

printre toți copacii,

Mă întind în marea de flori,

Cerul vesel al sufletului meu.

Și timpul trece,

Dar cine are grijă?

Eu tot aici am rămas,

Parcă nemișcată în timp,

Copila făcută dintr-un zâmbet și-

un stol de

rândunele,

Vise ce zboară prin fața ochilor

mei.“ de Theodora Băutu clasa a IX-a F

Suflet de copil

Theodora Băutu clasa a IX-a F

Suflet curat de copil,

Ce-ascunzi în tine?

Pajiști pline cu flori,

Gânduri, vise și speranțe…

Fluturi îți acoperă mintea

Învălmășită de culoare.

Pe cerul tău nu există nori,

Ci numai soare.

Iar inima ta zboară precum un

avion,

Către mii de locuri inefabile.“ de Theodora Băutu clasa a IX-a F

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1 anul VI, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2017: „Pixeli si tinere pixuri“ de Alexandra Chirvasitu, clasa a XI-a E

Redăm în cele ce urmează poeziile scrise de Alexandra Chirvasitu, clasa a XI-a E, publicate în rubrica „Pixeli si pixuri“  din numărul 1 din anul VI al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.

Un păianjen fără nume

Alexandra Chirvasitu, clasa a XI-a E

am urmărit adeseori un păianjen

mecanic

de sticlă.

l-am văzut pentru prima oară

când încerca să atingă

imaginea unor chipuri

în carapacea sa de sticlă;

însă până să apuce să le zâmbească

îi alunga mușcătura

unui colț uriaș ce tot răsare

de când cineva s-a jucat cu

el și-a înțepat un arc din

mecanism.

de-atunci s-a urcat în cel mai

îndepărtat

colț

și-a început să țeasă o pânză din ce

în ce mai deasă,

de care să fugă și cea mai

neînsemnată

muscă.

(țesea mai abitir dacă îl ignoram

o clipă).

până când lupta dintre pânză și

arcuri a ajuns atât de strânsă încât

l-a explodat în mii și mii

de bucățele,

pe care copiii le-au ridicat de jos și

le-au reasamblat, până ce-a

funcționat

ca un mecanism

perfect.

nu știu în ce loc l-am văzut,

dar cred că este unul

cunoscut.“ de Alexandra Chirvasitu, clasa a XI-a E

Feriga

Alexandra Chirvasitu, clasa a XI-a E

când te înconjoară o ferigă

ai face bine să îi împingi frunzele

cu o singură mișcare din iris

în colțul de rușine al ochiului.

oricum nu vei putea ajunge

până la rădăcina ei și,

chiar dacă vei reuși,

vei simți neputincios că, undeva,

ea se împletește cu rădăcina ta.

însă amândouă nu sunt decât

firele după care doi păpușari

( pe care nu vrei să îi recunoști )

controlează mișcările a doi cai,

unul alb și unul negru ce se luptă

până ce, uitând până și care le este

războiul,

ar vrea să fugă dar, privindu-se,

o iau de la început.

pentru că așa e scris în genele

ce le dictează culoarea.“, de Alexandra Chirvasitu, clasa a XI-a E 

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul VI, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2017: „Nesfârșire albastră“ de Maria Minu, clasa a VIII-a

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Maria Minu, clasa a VIII-a, publicat în numărul 1 din anul VI al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.

«Marea, odată ce şi-a aruncat vraja, te ține prins în mrejele ei pentru totdeauna.» 

Marea. Linia albastră se măreşte pană când se transformă în mii de frânturi de sclipire în lumina soarelui. Deodată, între țărmul auriu şi orizontul care era o simplă linie albastră, se întinde imensitatea; azuriu, argintos, plumburiu, zeci de tonuri şi de nuanțe de albastru ce te fascinează, în continuă schimbare, mereu urmând transformările cerului. Cum aş putea să redau impresia ce dezmiardă şi odihneşte ochiul, covârşeşte mintea şi îneacă sufletul? O impresie copleşitoare, o fluiditate de argint, o zbuciumare uriaşă mai largă decât zarea şi alunecând mai departe pe sub zare, într-o vastă uniformitate perfectă. Această imensitate fluidă, bogăția de care ai norocul să te bucuri, care te încântă, te fascinează şi te vrăjeşte – prețuieşte-o şi iubeşte-o! Ea este cea mai înaltă idee a frumuseții…“, de Maria Minu, clasa a VIII-a

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul VI, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2017: „Clişeu“ de Ana Țifrea, clasa a XI-a E

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ana Țifrea, clasa a XI-a E, publicat în numărul 1 din anul VI  al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Un ou crăpat pe piscul unui munte.

Este de aur! Ba din plumb! O fi de ciocolată?

Este un cub, gol dinăuntru! Conţine lumea toată!

Spuneau ochii umili ce se uitau,

Iscoditori, curioşii toţi o măsurau.

Eu nu vedeam decât o sferă, spartă puţin de un copil.

Era plină de vicii şi radia spumoasă,

Stătea în vârful lumii, o bilă caraghioasă.

Şi era grea, vulgară şi pătată,

Mişcată de priviri, zâmbea neruşinată.

Era murdară, şi vedeam

Oglinda pe o parte.

Pe faţa ei se reflectau

O viaţă şi o moarte.

Nu pot s-o simt, eu o privesc.

Ciudată mi se pare

Cum se făleşte-n faţa lor,

Cu lumea la picioare.

Dar ei o vor, se uită fascinaţi,

Doar ca să scape-apoi de ea,

Şi să o dea la alţii.

Se ridică apoi la cer,

Privind cu înţeles,

Iar ei, legaţi cu lanţuri,

Aproape-o urmăresc.

Ascend în sus, spre-absurd şi degradare.

Dar eu nu mă grabesc,

Chemarea mi-e străină.

Trăiesc cu alte sfere

Mai mici pe lângă mine,

Frecvenţe mai reduse, născute din ocean.

Nu mă arunc în mrejele unui fior străin,

Clişeu universal, considerat divin.“, de Ana Țifrea, clasa a XI-a E 

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul VI, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2017: „Când n-avea să mai fie“ de Ionuț-Gabriel Oțelea, clasa a XI-a A

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ionuț-Gabriel Oțelea, clasa a XI-a A, publicat în numărul 1 din anul VI  al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Toxicitatea betonului nu mă-nfioară și nici nu m-oglindește precum aș vrea!

Sclavu-mi sunt cum am mai fost în cest parfum de arbori polizați!

Aburul cromatic ce izuri grele poartă nu-mi astupă gândul și nici voirea!

Eu nu mă-nchin și n-amăgesc aceste lacuri scorojite din oțel!

Nu caut cutezanța de-a păși prin blestemele-n roșite 

și nu doresc să văd decesul argintat râzând din roți zimțate!

Mocnind se sperie opalul, 

căci cornetul sur al vieții se dezlipește-n cloroform,

Tandrețea zorilor e gârbovă și-adună muguri veștejiți!

Din cer cad păsări albastre, aceleași care-au mai tot fost, iar albii-nghit gălbenușul 

ce noua zi nu l-a mai scos!

Nu cutez s-accept 

când gramul e mai scump ca firea, 

când omul se-neacă-n deșert!

Eu vreau să simt, 

să ard și să trăiesc!

Dați-ne-mai apă!

Uscată-ne-am 

căci ciupercile-nfloresc!

Suflu de chin!

Suflu de moarte!

Suflu de tot ce arde, 

căci fratele dușman-mi-este și oază doar în gândul bun găsesc!

Miros de purpură aprinsă ne-ngenunchează la hotar, trecutăr-am râuri încinse, 

dar Mâna dulce și flori și iarbă verde noi toți le vom vedea!

Priviți voi mari iluștri inerenți 

cum valul de țărani vibrează,

înghite, 

scuipă și are să culeagă om bun, cel drept și înțelept.

Bucurați, cântați și veseliți

căci ticăitul se grăbește,

iar mult flămând încornoratul cu-atâta patimă spre voi se-mbie!

Cutezați, priviți, simțiți

cum carnea grea pe oasele-nlemnite se topește,

așa cum voi de mult, încet…zâmbeați!

Cutez să sper

Cel ce Este ierta-va-v-ar pe toți,

iar ochii să vă fie limpezi: uitați și învățați din tot ce-a fost!

Privesc betonul și m-oglidesc în toți!

În fiece om ce trece e-un început și-un sfârșit.

Mă tem, mi-e frică, dar cutez!

Ca un copil pe buze tremur:

Vreau doar iubire!

Mi-e dor și-atât de mult aș vrea:

o lume pură ce astăzi nu mai este decât în oglindire…“, de Ionuț-Gabriel Oțelea, clasa a XI-a A

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul VI, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2017: „Trezirea“ de Alexandra Chirvasitu, clasa a XI-a E

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Alexandra Chirvasitu, clasa a XI-a E, publicat în numărul 1 din anul VI  al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

C pur și simplu adormea, când un imbold nici ea nu știa de ce natură a împins-o să se trezească brusc. Simți în primele câteva secunde cum inima îi bate din ce în ce mai tare, în timp ce o senzație de frig îi cuprindea partea superioară a corpului, cea neînvelită de pătură. În următoarele secunde s-a acoperit cu o mișcare instinctivă, aproape negândită, asemenea unui mecanism complex de apărare, și și-a dat seama aproape simultan de absurdul acelei senzații de răcoare într-o noapte înăbușitoare de iulie. Se cuibări și mai tare, luând aproape inconștient poziția fetusului în uter, în timp ce plexul ei solar începea să prindă consistență. 

Încercând să descifreze mesajele primite de la corpul ei, s-a gândit inițial că este o premoniție, și s-a speriat. Ar fi vrut să se roage, dar nu găsea în ea impulsul necesar, deși o mai făcuse de nenumărate ori. 

Surprinzător, astăzi C se simțise foarte bine. Ba nu. Mai exact, astăzi C nu simțise nimic. Nici ura ce o făcea să trăiască nevoia de a sparge toate obiectele din casă, la fel cum se spărsese și bula de aer ce încă o înconjura cu puțină vreme în urmă. Nici teama ca orice ancoră de care se mai putea agăța să dispară la fel de neașteptat precum a plecat M, lăsând toate obiectele ce nu-i aparțineau, însă luând cu sine orice urmă de empatie, sensibilitate sau sentimente de vinovăție ce măcinau și reclădeau într-un proces continuu universul lăuntric al lui C. Astăzi nu simțise nici rușinea de a fi ascultat de impulsurile ce o împingeau să trădeze orice normă după care își modelase conștiința și nici măcar rușinea de a nu fi simțit nimic. A trăit ca o simplă moluscă într-o cochilie a egoismului, suspendată în aerul pe care îl respiră.

Adeseori, se simțea prinsă între două vieți ce se desfășurau în paralel. Două cercuri paralele care se proiectau de o parte și de alta în pupila ei. C se gândea că viața din afara sa este precum corneea, transparentă, bombată, pe când cea lăuntrică are consistența unei pupile, închisă, întunecată, iar irisul este elementul ce le reunește. 

Copleșită de senzația ce o cuprindea, C ar fi vrut să se ducă la bunica ei, care dormea într-o cameră îndepărtată. A început să plângă, dându-și seama cât de multă nevoie avea acum să-i audă respirația, să o simtă dormind lângă ea. Fiecare gură de aer inspirată și expirată de bătrână să o învăluie precum valurile mării ce se spărgeau de pielea sa. Cât de frumoasă era marea! «Dureros de frumoasă» , cum auzise C într-un film sau citise într-o carte. Însă nu se putea duce la bunica sa, căci nu numai că ar fi speriat-o dacă ar fi trezit-o în miezul nopții, ci ar fi întristat-o profund să o vadă plângând. 

Dar mai era ceva. Încercând să se ridice, a observat cât de greu i se părea să înfrunte întunericul ce o înconjura, de parcă ar fi fost un copil căruia îi este frică de lipsa luminii și, la fel de brusc precum se trezise, și-a dat seama că ceea ce trăia în momentele acelea nu era altceva decât teamă. O teamă acută, ce se manifestase pentru întâia dată la nivel fizic. 

Demult nu mai trăise nicio emoție. Zilele, oamenii, întâmplările, toate se amestecau într-un fluid ce curgea deasupra, în lateralul, dedesubtul ei, dar nu-i scăpa nici măcar o picătură înăuntru. Vechea C părea că plecase după M, în încercarea de a o înțelege, sau M părea că o luase cu ea din greșeală, fără măcar să conștientizeze acest lucru, și o aruncase pe undeva printr-un sertar, fără să mai aibă vreo șansă de a se întoarce. 

Dar iată că acum a revenit brusc, precum o fiară ce s-a trezit din hibernare. Ceva din inconștientul lui C a făcut-o să se trezească. Cât de bine- venită era teama aceea pentru C, deși aproape că o sfărâmate pe de-a-ntregul. 

Dintr-o dată s-au auzit niște pași apropiindu-se de camera lui C. Se pare că bunica se trezise, sau chiar nu putuse dormi deloc, cum i se mai întâmpla uneori. C și-a șters repede lacrimile.

─ Bunico! a strigat ea.

─ Ce faci? De ce nu dormi? Te simți rău?

─ Nu …. am dormit până acum și m-am trezit. Tu?

─ Eu nu pot să dorm. Este atât de cald.

─ Hai să dormi cu mine!

Bunica a intrat în cameră și s-a așezat în pat, iar C a simțit cum, încet-încet, senzația de teamă i se estompează. Niciodată nu mai simțise atâta dragoste pentru bunica ei ca acum. A închis ochii, în timp ce sufletul i se umplea din nou de forțele sale vitale. M era undeva departe, aproape ireală, înăbușită de respirația caldă a bunicii. iar C a adormit într-un somn profund, liniștit, cum nu mai reușise de mult.“, de Alexandra Chirvasitu, clasa a XI-a E 

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul VI, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

WordPress Cookie Plugin de la Real Cookie Banner