zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

Maria Stan – sportiva olimpică națională la Lingvistică

Maria Stan, din clasa a XII-a A, specializarea matematică-informatică, este olimpică națională la lingvistică – olimpiada detectivilor, după cum o numește ea – și la sport. Mai precis, la baschet feminin. Odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, Maria privește în urmă, cu mândrie, la parcursul său de 12 ani din lumea sportului. 

Maria practică scrimă de performanță de la vârsta de 6 ani. Tot de atunci este pasionată de tot ceea ce înseamnă sportul. Ea se ghidează după zicala „o minte sănătoasă într-un corp sănătos“, ceea ce o motivează să-și continuie drumul admirabil de până acum. 

La fel ca orice tânăr, Maria își ocupă majoritatea timpului liber distrându-se. Putem spune că olimpica are și o parte artistică, pe care și-o exersează dansând și cântând pe melodiile preferate. Totuși, există o pasiune care le întrece pe toate: matematica. Maria declară că matematica a fost și motivul pentru care a ales profilul Mate-Info, fiindcă materia nu a speriat-o niciodată, ba chiar i-au plăcut provocările oferite de aceasta.  

Olimpica își încurajează colegii să nu le fie frică de necunoscut, deoarece, și pentru ea, baschetul a fost un sport total nou, pe care îl juca doar din pasiune. Ea este convinsă că încrederea în forțele proprii și participarea la cât mai multe olimpiade sunt cheia succesului.

Citește și: Ema Apostol – olimpică națională la Lingvistică

WordPress Cookie Plugin de la Real Cookie Banner